6,670 matches
-
umbră cu care imaginația sa o picta În ipostaze minunate. O privea cu coada ochiului, cum proceda Întotdeauna când se plimba cu ea - era un regal și o nebunie și ar fi dorit ca destinul său să fi fost să șadă o veșnicie pe stogul de fân și să vadă viața prin ochii ei verzi. În seara aceea păgânitatea lui s-a Înălțat triumfătoare, iar când buzele ei s-au simțit o clipă calde pe buzele lui și apoi fata a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Rupert Brooke. Într-o anumită măsură, Amory a căutat să-l imite pe Rupert Brooke cât timp a fost Împreună cu Eleanor. Ceea ce spunea, atitudinea sa față de viață, față de ea, față de sine Însuși - toate reflectau toanele literare ale englezului mort. Ea ședea deseori pe iarbă, lăsând o adiere leneșă să-i răsfire părul scurt, și vocea Îi răgușea când citea poezie, alergând pe tot globul, din Grantchester până În Waikiki. Lectura cu voce tare a lui Eleanor avea pasiune În ea. Parcă erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
principiul evoluției... scriind apoi o carte, declanșând un război, Întemeind o școală... Amory, chiar dacă n-ar fi fost un egoist, ar fi Început orice investigație cu el Însuși. El era cel mai bun exemplu care-i stătea la dispoziție: așa cum ședea În ploaie: o creatură umană de un anumit sex, cu o anumită mândrie și silită de Întâmplare și de temperament să eșueze În căutarea de alinării la copii și femei, ținută În viață ca să ajute la construirea conștiinței rasei sale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
nevastă care era, spunea Moni, o femeie aprigă, nu-i treceau mulți pe dinainte, iar lui, când se arătase și el într-o zi mai oțărât, i-a spus-o sec, așa, ca să nu mai încapă alte vorbe: ― Moni, ia șezi tu pe coaiele tale! A râs grozav Moni, în felul lui special, cu mâinile îndoite din coate, flendurind din palme și cu toată fața plină de riduri de fericire. Așa era Moni când râdea, o adevărată poveste, te puteai uita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
petrecea peste tot, dar nu, aici era liniște și pace. Deodată se aude de undeva de sus: ― Salut, Mihai, ce faci? Ridicăm privirile și rămânem cu gurile căscate: cocoțat pe niște catalige de șase metri înălțime, Peter Schumann se odihnea, șezând pe o ștangă în podul sălii, printre reflectoare. Îmbrăcat într-un costum de Uncle Sam, cu ditamai jobenul pe cap, Peter îmi făcea semne de acolo, din lumea lui, din care putea să vadă ce se petrece pe pământ și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
proprietăți funciare. Dar coapsa respectivă se retrage - așa ceva nu se face în public, mai ales când e și Sophie de față - încât mâna iubitoare de femeie dă peste o gumă de mestecat lipită de scaun. E lipicioasă, iar acolo unde șade iubirea, se lipește și ea. Hans e din principiu împotriva violenței, lucru credibil doar în cazul celor ce dispun de o mare forță fizică și, ca atare, n‑au nevoie de violență. Și‑a cumpărat o carte de Stefan Zweig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe un trunchi de copac. Țelul ne stă pe limbă și se numește iubire. Rezervorul inepuizabil care alimentează conversația tinerilor din jurul lui Hans trădează acum o întâlnire fugară a privirilor și o scurtă adăstare‑a‑lor‑una‑într‑alta. Când șezi pe un copac tăiat în mijlocul unei păduri de conifere și te bucuri de soare, poți să uiți până și de ceas, bineînțeles, nu să‑ți uiți ceasul de aur, ci să uiți cât e ceasul. Involuntar, Hans se uită la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
face numai rău, pentru că mama e blondă și are pielea foarte albă - va dirija totul de la cafenea, repezindu‑se întruna la telefon, cu emoție, dar și cu siguranța unei profesioniste. Va spune că are întâlnire cu Sophie la ceai. Supunerea șade înăuntrul Sophiei ca un arc spiralat care se încordează și se destinde fără durere. Ca un animal frumos și sprinten pe care‑l îndemni cu pintenii fără să‑i faci vreun rău sau să‑l distrugi. Hans o să rămână la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
care le explică dându‑l de exemplu pe Camus. Rainer a plecat la drum fără carnet de conducere, dar cu permisiunea tatălui invalid, care stă azi acasă și se bazează, în materie de deplasare, doar pe unicul său picior. Sophie șade în față, lângă Rainer, cu gândul să facă o excursie în aer liber, de care are parte oricum tot timpul, iar Anna stă în spate, de unde răspândește cu nesimțire un miros de transpirație care seamănă cu mirosul unui animal speriat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ne țină de urât, și până la urmă am mers să bem o cafea Împreună. — Vreau să văd un film, spuse Akemi Yokota În timp ce stăteam În cafeneaua aceea atât de Înghesuită Încât aproape că Îl atingeai cu cotul pe cel ce ședea la masa alăturată. Dar nu un road-show, adăugă ea. Purta un taior violet și fuma țigări subțiri și lungi, din acelea din care fumează animatoarele din baruri, strângându-le cu stângăcie Între degete. Filmul se numea Sex, minciuni și casete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
că nu am avut niciodată așa ceva, dar cum aș putea să-mi imaginez o existență fără personalitate? Oare ar trebui să distrug Învelișul social sau suma de informații care alcătuia trecutul? Mi-am oprit privirile pe picioarele fotoliului pe care ședea Keiko Kataoka. Era un fotoliu Îmbrăcat Într-o țesătură ce părea de proveniență italienească, cu picioarele sculptate În motive simple, răsucite În linii curbe blânde, ale căror capete se pierdeau, afundate În covorul gros. Cum ar fi să fiu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
intrat În putrefacție În plină vară, prin care roiau viermii. Am traversat strada de-abia ținându-mă pe picioare și m-am așezat pe niște scări de piatră. Nu mi-era frig, pentru că eram Îmbrăcat cu un bluzon din vinilin. Ședeam și inspiram acest miros atât de familiar. Mă Întrebam la ce anume trebuia să renunț pentru a mă putea bucura la nesfârșit de această atmosferă. Trebuia probabil să fie de aceeași natură ca acel ceva pe care, dacă l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
acolo. Nu cred că ar considera-o pe gustul lui, ce zici? — Nemernicilor. Nu cred că ar rezista până dimineață, domnule. Mai ales dacă ar fi să-i găsim ceva special de îmbrăcat din garderoba sa. Ceva artistic, cum îi șade bine unui bărbat cu sensibilitatea lui Herr Lange. Poate chiar un pic de machiaj, nu, domnule? Ar arăta chiar drăguț cu un pic de ruj și pudră. Chicoti cu entuziasm, un sadic înnăscut. — Cred că mai bine ați vorbi cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
ne-a mai crescut nouă coada. Datorită acestei conformații, aveau o mare stabilitate pe picioare. Când se așezau, își îndoiau piciorul din spate și-abia apoi se puneau pe scaun. De multe ori nici nu aveau nevoie de scaun și ședeau pe piciorul din spate, iar când acesta amorțea, îl schimbau cu dreptul sau cu stângul, după preferință. Stejeran 1 mai ales le privea fascinat. Observându-l, Getta 2 îl întrebă: — N-ai mai văzut cilioaie? — Mărturisesc că nu. — Sunt foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
la rachete, de la rachete în Cosmos, în imponderabilitate, în imponderabilitate fusese făcut comandant, nu se putea plânge. Și uite acum unde ajunsese: la mediocri. Episodul 8 Responsabilul Tractoristul se opri lângă un omuleț rotofei, chel, cu ochelari pe nas, care ședea pe un scăunel lângă una din oalele acelea uriașe și tocmai gusta cu precauție dintr-un linguroi. — Să trăiți, tovarășe responsabil! zise tare tractoristul. Mă iertați că vă deranjez, dar am prins în orz doi extramediocri. Responsabilul își ridică privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
de sus al sălii, din fața ușii, la depărtare mijlocie de masă. Când veneam cu toții, doi dintre noi, sosiți ultimii, trebuiau să se strângă în jurul lui, cu caietele pe genunchi. Gauss purta o tichie neagră subțire; gheros lung, închis; pantaloni cenușii. Ședea cât mai natural pe scaun, nițel încovoiat, cu ochii căutând în jos și mâinile încrucișate. Vorbea liber, foarte clar, simplu și neted; dar când voia să pună în relief un nou punct de vedere pentru care avea pregătit un cuvânt
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
sunt așa de multe grade, că abia stau în genunchi. și mi-e cald, și-atât de bine, și-n mireasma care-o ai ca un sfânt mă-nchin la tine, sub rochiță, ca în rai. sub rochița ta ce șade, precum roua pe o floare, mă întind, când frunza cade, să prind ultima candoare. și mă țin cât pot de coapse, și cu brațul, și cu gura, dar mă tem că s-o descoase și o să mă dau de-a
SUB ROCHIŢA TA... de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 980 din 06 septembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/364361_a_365690]
-
eu nicicând la față nu am dat, De păr o iau doar când nu vrea să tacă Și-o-njur de mă-sa, fi'nd manierat, Așa că amândoi am hotărât, După o viață plină de capricii, Să divorțăm că ne șade urât S-avem un partener cu-atâtea de vicii. Valeriu Cercel Referință Bibliografică: Divorț în stil românesc / Valeriu Cercel : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 961, Anul III, 18 august 2013. Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Valeriu Cercel : Toate Drepturile
DIVORŢ ÎN STIL ROMÂNESC de VALERIU CERCEL în ediţia nr. 961 din 18 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364419_a_365748]
-
acum după ce am aflat că sertarele autorului conțin nu mai puțin de zece mii (!) de poeme din care s-a hotărât să publice acum la doar a doua sa carte, mai puțin de 700. Cartea este structurată pe anotimpuri așa cum îi șade bine unui reputat haijin contemporan care se respectă. Un titlu inspirat: nimic nu este mai trecător decât umbra, o umbră pe care o pune în evidență raza de lumină, un reflex efemer care se asociază însă cu reflexii majore, filozofice
UMBRA UNEI FRUNZE de ION UNTARU în ediţia nr. 231 din 19 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/364459_a_365788]
-
și tac mâlc Crește iar harababura Pentru orișicare fleac Și lumea temperatura Începutului de veac Rânduri, rânduri ghinioane Unul altuia-și fac loc: Programăm revelioane Care nu vor avea loc S-a-ngustat mereu arena Măscăricii ies în față Cine curăță carena Șade atârnat de-o ață Unghiuri drepte, unghiuri strâmbe Ascuțite, de cocori Clovnii vin să se scălâmbe Singuri, de mai multe ori După cum vede oricine Aerul miroase-a viciu Lumea cere și obține, Victime de sacrificiu Referință Bibliografică: Crește iar harababura
CREŞTE IAR HARABABURA de ION UNTARU în ediţia nr. 333 din 29 noiembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364574_a_365903]
-
palmei, mai întâi, apoi a tras o batistă din buzunarul blugilor strânși pe șolduri și a șters ce mai rămăsese. Nu s-a mai așezat. A privit lung, întrebător și plină de nedumerire la fața imobilă a femeii blonde ce ședea comod de partea cealaltă a biroului. O irita indiferența totală a acesteia față de impasul în care se găsea. Când a înțeles că nu-i va mai vorbi și nu o va mai asculta, s-a întors încet, descurajată și îndurerată
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 378 din 13 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361258_a_362587]
-
niște paie pe foc. Eu afirm, mă contrazic, mă combat Și am întotdeauna dreptate, neapărat. Adopt soluții variate, idei Pe care le transmit supușilor mei. Îi decorez, îi grațiez, îi reabilitez - Adepții mei întru același crez. Nici răniții să nu șadă prea mult în spital: Urmează defilarea - onorul la general! Adrian Simionescu Referință Bibliografică: Șah perpetuu / George Nicolae Podișor : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 383, Anul II, 18 ianuarie 2012. Drepturi de Autor: Copyright © 2012 George Nicolae Podișor : Toate Drepturile
ŞAH PERPETUU de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361342_a_362671]
-
Acasa > Impact > Scrieri > O CLIPĂ DE FERICIRE - POVESTIRE SF Autor: Viorel Darie Publicat în: Ediția nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 Toate Articolele Autorului O clipă de fericire Moș Orion, cât era ziulica de mare, ședea bombănind pe prispa rachetei sale interstelare - o epavă din timpuri imemoriale (ca de altfel și Moș Orion) - ce ocupa de pomană loc într-un parc de agrement pentru copiii care se jucau zburdalnici prin preajmă. Și faptul că racheta, cândva
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]
-
astea am făcut la viața mea!... Și ei, oamenii de astazi, măcar de-ar avea un pic de respect pentru isprăvile mele de odinioară!... Și zicând toate astea, simțea că se îneacă de obidă, așa că se ridica de pe locul unde ședea pe prispa rachetei, dădea un ocol încet, cu pași mărunți și nesiguri, în jurul rachetei, apoi revenea de unde plecase și se așeza la loc pe prispă. Dar, într-o zi, pe când ședea el așa luptându-se cu isprăvile copiilor needucați - copii
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]
-
îneacă de obidă, așa că se ridica de pe locul unde ședea pe prispa rachetei, dădea un ocol încet, cu pași mărunți și nesiguri, în jurul rachetei, apoi revenea de unde plecase și se așeza la loc pe prispă. Dar, într-o zi, pe când ședea el așa luptându-se cu isprăvile copiilor needucați - copii care mai că-i făcură ferfeniță acoperișul rachetei sale, și așa ruginit și ponosit - lui Moș Orion nu-i veni a crede: un fulger brăzdă cerul, lumina se opri chiar deasupra
POVESTIRE SF de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1104 din 08 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363816_a_365145]