1,798 matches
-
rezemă de biroul de recepție, mestecând gumă, mișcându-și Încet maxilarele. Răspunse cu o mișcare ușoară a bărbiei la salutul lui Fima sau la Întrebarea pe care i-o pusese Wahrhaftig sau poate la amândouă. Ochii lui albaștri, apoși erau ațintiți spre perete, Într-un punct aflat deasupra reproducerii după Modigliani. Cu expresia lui satisfăcută și cu mustața subțire și blondă, Îi părea lui Fima un diplomat prusac trimis Împotriva voinței sale În misiune În Mongolia. Îl lăsă pe Wahrhaftig să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
deschise discuția și spuse: Deci Yael nu e acasă și nici Dimi. Am uitat să-i aduc ciocolată. — Așa e, zise Ted Înăbușindu-și un căscat. Scoase din pipă un nou nor de fum albăstrui și plăcut mirositor. Fima Își aținti privirea asupra planurilor computerizate, le cercetă puțin de parcă ar fi fost ale lui, compară cu deosebită atenție pagina a șasea cu a noua, ca și când chiar În clipa aceea ar fi luat decizia să Înceapă să studieze și el, pe loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
dar totuși nu era un lucru înțelept ceea ce făceam, nici pentru un soț și un tată, nici pentru altcineva. Alt șobolan alunecă prin raza de lumină. L-am urmărit cu lanterna până dispăru într-o gaură, sub peron. Când am ațintit lumina din nou spre șine, cartea dispăruse. Am luminat cu lanterna în jur. Raza lungă și albă se rotea și tăia întunericul. Fir-ar să fie de șobolan! Fir-ar să fie de carte! Dacă n-ar fi fost ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
masă ca lumea în loc să te preocupi de niște actori grași și fericiți care nici măcar nu știu ce este foamea? Ar fi fost îndeajuns de rău dacă m-aș fi oprit acolo. Poate dacă m-aș fi sinchisit să mă uit la chipurile ațintite asupra mea, cele ale fetelor mânjite cu mâncare și toate trei cuprinse de uimire și teamă, m-aș fi oprit. Dar nu mă uitam la soția și la fiicele mele. Mă uitam undeva, dincolo de umerii lor înguști, deasupra capetelor lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
ținut răsuflarea. Clipi din nou. Am răsuflat ușurat. Apoi deschise iar gura. Zgomotul făcu pereții să tremure. M-am aplecat deasupra pătuțului. În lumina care intra pe fereastră cuțitul luci, strălucitor și argintiu ca o jucărie. Ochii fiului meu se ațintiră asupra lui. Mânuța se întinse după el. L-am tras înapoi. Soneria sună iar. Cuțitul se balansa deasupra lui. El urla și își întindea corpul mic și furios spre cuțit. Am tras cuțitul spre mine. Soneria sună iar. De data
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
astfel de bărbați stăteau în jurul gabarei. Cei mai în vârstă erau îmbrăcați în salopete, iar pe cap aveau pălării de cowboy. Iar ceilalți erau niște băieți de patruzeci de ani, cu șepci de baseball și blugi. Toți stăteau cu ochii ațintiți asupra ambarcațiunii, iar pe față aveau o expresie amestecată de condescendență și mulțumire de sine, caracteristică omului care prezice încă un dezastru. Au testat scândurile de pin cu vârfurile metalice ale cizmelor, au tras, fără succes, de cele două vâsle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
care îl iubeau ? Totul o să se facă scrum în jurul meu, a continuat Mary. Așa-i ? Irene și-a terminat vinul din pahar. Poate. O să merite, a asigurat-o Jina. Cu Zach a meritat. Jina avea acum ochii deschiși și privirea ațintită asupra râului. Asta e prima oară când i-ai pomenit numele de când am plecat în excursie, a remarcat Irene. Jina a ridicat din umeri. Nu mi se pare că sună realist. L-am visat pe Zach și-atunci când face dragoste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
tabără, Mike, Danny și Charlie erau întinși în sacii de dormit, lângă foc. Ellis o aștepta lângă barca motorizată, cu bagajele în mână. Bătrânul nu-l salutase pe Drew; de fapt, stătuse cu spatele către toți, rigid și cu privirile ațintite în susul râului. Ceața odată ridicată, ultimele rămășițe ale luminii de zi străluceau roșietice. Toată lumea se retrăsese devreme. Ceea ce lui Alice îi convenea de minune. Nu toate poveștile pot sau trebuie să fie încheiate la final; învățase asta după a treia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
a tras și pe Drew la loc, în apa râului, și l-a așezat pe un banc puțin adânc. I-a sărutat lacrimile și l-a strâns în brațe. Când somonii aveau să se întoarcă, privirile lor aveau să fie ațintite tot spre casă, iar ochii lor aveau să fie tot daltonieni. Somonii nu pot să vadă incendiile. Jina a stat în piciore lângă Mike, când bărbatul a primit telefonul de la Riggins. La fața locului veniseră douăzeci de agenți, comasați aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
decât înainte; bărbatul din visele ei, același lângă care se și trezește dimineața. Și-un altul care-a apărut dintre copaci. Mike și-a închis telefonul mobil; Jina s-a întors către Danny. Puștiul încă plutea pe apă, cu ochii ațintiți pe cer. Înainte să-i vadă umbra pe apă, băiatul a simțit prezența lui Zach. Așa cum o simțise întotdeauna. Danny s-a ridicat încet în picioare. Jina n-avusese timp să se gândească în ce fel să-l anunțe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
sau poate că vreunul dintre voi a avut mai mult decât o simplă presimțire? Dacă da, să ridice mâna. Grosvenor își întoarse capul, dar nu văzu pe nimeni ridicând mâna. Deodată, își dădu seama, cu uimire, ca ochii directorului erau ațintiți asupra lui. - Domnule Grosvenor, îi spuse Morton, oare nexialismul ți-a îngăduit să prevezi ca făptura aceasta este în stare să treacă printr-un perete? - Nu, răspunse Grosvenor, răspicat. - Mulțumesc, zise Morton. Părea satisfăcut, în orice caz nu mai puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
de metal, și se apropie de Grosvenor căruia îi spuse în șoaptă: - Când mă gândesc că nici nu bănuiam ce o să se întâmple! E limpede că-și închipuie că, într-un moment de criză... Nu-și sfârși fraza, dar își aținti privirea asupra căpitanului Leeth. - Cred că acum își dă seama că a făcut o greșeală, zise Grosvenor, împăciuitor. - În fond, poate că nici n-a greșit prea mult, recunoscu Morton. Instinctul de conservare își spune totdeauna cuvântul copleșind orice alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
al patrulea om. Ultimul ou fu scos și depus pe fundul cuvei înalte de metal dur. Erau niște ouă rotunde, cenușii, iar unul dintre ele părea ușor crăpat. Se aflau acolo mai mulți oameni, cu armele ridicate și cu ochii ațintiți asupra crăpăturii care se tot lărgea. Deodată se ivi din ea un cap urât, rotund stacojiu, cu niște ochi mici și o gură subțire. Capul se răsuci pe gâtu-i scurt, iar ochii îi fulgerară pe oameni cu o privire feroce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
din propria-i secție și nu mai era nimeni acolo. Porni cu pași șovăitori spre auditoriu, dar când deschise ușa nu văzu nici acolo pe nimeni. Se întoarse perplex la masa lui de lucru, întrebându-se dacă nu cumva cineva ațintise asupra lui un encefalostat: era singura explicație pe care-o putea da iluziei auditive de adineaori. Respinse însă numaidecât această explicație, spunându-și că encefalostatele erau eficace doar de la mică distanță. Mai mult încă, secția de nexialism era protejată împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
pe display-ul videocamerei de supraveghere, iar peste câteva clipe McCann intra pe ușa deschisă de Grosvenor. Se opri puțin în prag, apoi înaintă și spuse, clătinând din cap: - În ciuda asigurărilor dumitale, am avut senzația că zeci de arme erau ațintite asupra mea. Și totuși n-am văzut nimic. Nu cumva totul e o farsă? - Nu, răspunse încet Grosvenor. Sunt eu însumi neliniștit. Mi-ai zdruncinat încrederea în dumneata, zău că nu mă așteptam să vii aici cu o bombă. - Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
Korita, însă, mi-au produs o impresie puternică. Evident, teoria trebuie supusă unei revizuiri substanțiale. Termeni ca "rasă" sau "sânge" sunt lipsiți de sens, dar anumite fapte par să confirme că teoria conține unele idei inspirate din realitate. McCann își ațintise din nou privirea asupra ecranului. - Atacatorii nu au aerul că se grăbesc, exclamă el uimit. Totuși, n-ar fi venit aici dacă n-ar fi avut un anumit plan. Grosvenor nu-i răspunse. - Nu cumva s-or fi ciocnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
te duc spre Suceava. Dar, ce să zic... strașnic moment ți-ai găsit să pleci la drum! Alexandru sesiză mișcarea protectoare cu care cei treizeci de călăreți cu semnul scutului și spadei Îi Înconjurară, dar și privirile atente ale luptătorilor, ațintite spre frontiera cu Țara Românească. De când Basarab Laiotă declarase că se leapădă de alianța cu Ștefan și că se alătură imensei oștiri otomane, Moldova avea la vest un vecin care se pregătea de agresiune. Erau de așteptat scurte incursiuni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vrancea și corpul secuilor respingeau un atac disperat al achingiilor. Dar, dincolo de aceste regrupări care deschideau calea unei victorii nesperate, căpitanul observă că nu e singurul care studiază starea oștilor În acest moment crucial al bătăliei. Mii de priviri erau ațintite spre atacul Apărătorilor. Nu doar fiindcă acolo se afla voievodul, ci fiindcă el răsturna o credință. Aceea că nu puteai ataca direct un comandant turc, fiindcă puterea otomană era mult prea mare. Și totuși, Vlad Dracula Îl atacase direct pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
În flacără. - Aduc În lume puterile focului și ale nopții! rosti, transfigurat, Stăpânul Duhurilor Morților. Covorul de pe peretele dinspre miazănoapte luă foc și alunecă pe jos. Ștefănel fu Înconjurat de foc, dar flăcările nu-l atinseră. Rămânea nemișcat, cu ochii ațintiți spre dușman, zidit În tăcere și forță. - Aduc În lume puterile celor aflați dincolo de râul care separă lumile! Cenușă și sânge! rosti Primul Cuceritor, cu mâinile tremurânde. Moarte! Focul se Întinse repede În Încăpere. Dar și mai Înspăimântător era zgomotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
ridicare a ancorei. Alți doi Apărători sosiră lângă el și, Înțelegând că are nevoie de spațiu pentru un ultim portret, Împinseră ca din Întâmplare mulțimea, făcând loc pentru instalarea șevaletului. Nimeni nu acordă atenție acestei extravaganțe, căci toată lumea avea privirile ațintite spre poartă și spre camerele de la etaj, unde putea apărea, dintr-o clipă În alta, cineva care să anunțe un eveniment neașteptat. Sosiseră deja aproape o mie cinci sute de Cuceritori, adică toți cei rămași În capitala imperiului, căci numeroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Păzită de oștile lui. În imperiul pe care el Îl lărgise și Îl consolidase. El, Mahomed. Cuceritorul Constantinopolului. Omul neînvins până la catastrofa de la Vaslui. Omul care pregătea, chiar atunci, Îngenuncherea Moldovei. -Vom fi prieteni, sau adversari? Întrebă sultanul, cu privirea ațintită asupra Marelui Maestru. - Nu putem fi prieteni, Mahomed. Totul ne desparte. Sunt cine sunt, ești cine ești. Două lumi diferite. Dacă acțiunea ta de cucerire continuă cu Moldova, vom fi adversari. Și ne vom respecta ca doi adversari. - Cuceritorii? De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Vreau informații proaspete cel puțin din patru În patru ore. Ne aflăm pe două fronturi așezate spate la spate. Și care se apropie unul de altul, fiindcă sunt Împinse Înapoi de forțe cuvârșitoare. - Se apropie, Cosmin... spuse Erina, cu ochii ațintiți spre malul celălalt al râului. Se văd mii de făclii alergând spre noi. E ca un val... La semnul căpitanului, călăreții se retraseră la cincizeci de pași de mal. Arcașii luară poziții În crângul de pe malul apei, iar luptătorii comandați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Scaun, sunt niște care. Cred că aduc artilerie. Căpitanul privi În depărtare, dar nu văzu decât ceață. O ceață care Începea să devină, parcă, roșie. Avea o senzație ciudată, inexplicabilă. - Spune... Erina Întârzie răspunsul. Se ridicase În șa, cu ochii ațintiți spre miazăzi. - Spune, Erina... repetă căpitanul. Nu văd până acolo, dar, din câte aud, atacul vânătorilor a zdrobit avangarda spahiilor. Undeva, departe, bat clopote. - Bat, Cosmin... E Sfânta Maria... - Bat clopote În dungă, Erina. E semn de război. Sătenii trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
știa nimic. Tatăl său rătăcea pe undeva prin codrii Moldovei. Nu departe. Sufletul Îi spunea că Întâlnirea e din ce În ce mai aproape. Dar și că tatăl său era bolnav. - Acum ne despărțim, Mahomed. Ne vom vedea, dar... Tânărul se opri, cu ochii ațintiți asupra unei frunze care Începuse să fluture, mișcată de o adiere slabă. Peste dealurile Sucevei Începea să bată un vânt ușor. - Nu... șopti Ștefănel, străfulgerat de o bănuială. Nu se poate... - Ne vom vedea, dar... Întrebă sultanul, curios. - Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
deșert. Atât putea simți Alexandru. Gustul aspru, de nisip, al deșertului. Se prăbușise, fără vlagă, În nisipul dunei de la malul Mării Negre. Simțea nevoia să doarmă. Ceea ce văzuse Îl secase de puteri. Își lipise spatele de nisip și rămăsese cu ochii ațintiți asupra cerului, care devenea din nou senin. Timpul trecea peste el, dar nu despărțit În secunde, minute, ore, ci infinit și greu, asemeni unui val imens care sosește de nicăieri, prăvălindu-se strivitor și invizibil, ca o forță din alt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]