2,175 matches
-
sau dragoste) propune o viziune concretă, antropomorfă asupra iubirii, amintind de reprezentările mitologice antice (Eros, Cupidon, Amor). Moartea acestui amor cu aripile de plumb vorbește nu numai despre efemeritatea iubirii, ci și despre moartea mitului dragostei, despre pierderea credinței în absolutul iubirii. Conștiința acestei pierderi sporește sentimentul amarei singurătăți. Solitudinea socială și erotică devine astfel însingurare metafizică resimțită ca îngheț al ființei, ca frig lăuntric, ca eșec existențial: Stam singur lângă mort și era frig / Șii atârnau aripile de plumb. Ultima
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
cred eu, semnificațiile „oglinzii din suflet“ se multiplică, fiindcă oglinda se suprapune altor două simboluri (recu rente în poetica barbiană): soarele și inelul nuntirii (roata albă). În primul rând, imaginația se deschide spre „mântuitul azur“ al Ideilor, exprimând aspirația spre absolutul cunoașterii. Această temă principală a baladei, exprimată ca fascinație a solarității, se îngemănează cu tema iubirii: iubire imposibilă între Crypto și Enigel, logodnă cosmică, nuntă mitică, între Enigel și soarele, aprins inel. În al doilea rând, sufle tulfân tână este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
de stil, prin încadrarea poeziei întro specie lirică etc. Astfel, poezia lui L. Blaga este o artă poetică, prin care se comunică nemijlocit idei și reprezentări despre menirea artistului și a creației sale, pre cum și sentimentul de nostalgie a absolutului. O altă caracteristică este limbajul poetic marcat de ambiguitate, de reflexivitate și expresivitate. Aceasta se realizează prin frecvența mare a figurilor de stil, precum comparația din primul vers sau metaforele revelatorii (patria sa, zăpada făpturii, curcubeul). 9. Ultimele patru versuri
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
Gelu Ruscanu, eroul principal al dramei, întruchipează scenic omul superior, în mai multe ipostaze existențiale. Prima este cea de intelectual inadaptat, împătimit de jocul Ideilor platoniciene, adevărată horă a ielelor care îl prind în vârtejul lor, lăsândui în suflet nostalgia absolutului. În sincronie cu acest eu lăuntric există o ipostază socială - cea a intelectualului cu principii ferme, care înțelege să lupte pentru convingerile sale. Astfel, ca avocat și ca director al ziarului Dreptatea socială, Gelu acționează neobosit, sprijinind cauza socialiștilor. Deținând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
fi alături de Gelu, acesta se sinucide, repetând astfel destinul tatălui său. Item 2: evidențierea unei trăsături a personajului ales, prin valorificarea a două scene/secvențe/citate comentate Personajul central al dramei este, ca toți eroii camilpetrescieni, un halucinat căutător al absolutului, un spirit lucid, care are orgoliul de a impune lumii principiile sale inflexibile, cu obsesia de a modela oameni și situații în tiparele idealității sale. Consecvent și ferm în ideile despre justiție și iubire, el nu abdică de la ideal, considerând
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
metafizică proteiformă. Pentru ea, creația și iubirea sunt modalități alternative de existență, una solară, cealaltă nocturnă, fiecare punând un rost și un miracol în coaja timpului trecător. Alături de ea, Allan descoperă că dragostea și creația sunt doar întrupări fulgurante ale absolutului care nu alungă suferința, ci o presupun. ÎNCHEIERE În concluzie, apare evident faptul că aceste personaje, obsedate de cunoașterea sinelui și cu noaș terea lumii, trăiesc iubirea ca experiență a sacrului și ca magie. Ei în cearcă săși or doneze
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
prin laudă excesivă, nici diminuare prin ignoranță. Nu mă tem să afirm că anticii cei mai grandioși au avut imperfecțiuni"82 declară Fénelon, plasându-se aparent de partea Modernilor. Aceste imperfecțiuni datorate supunerii la legile umane ce nu permit atingerea absolutului sunt în viziunea lui Fénelon particularizate la intervențiile corului în tragedii, considerate rupturi, întreruperi ale coerenței acțiunii, la plăcerea pentru jocurile de cuvinte (se citește aici poate austeritatea prelatului Fénelon?) și la predispoziția spre vulgar. Însă imperfecțiunea supremă a anticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
identificând drept condiții ale clasicității maturitatea de gândire, a moravurilor, a limbii, alături de desăvârșirea unui stil comun și a caracterului de universalitate.113 Criticul făcea în acest sens diferențierea între clasicul relativ, raportat doar la un context național și clasicul absolut, care presupune o consacrare la nivel universal. În termenii acestei dihotomii, se poate afirma, astfel, că fenomenul clasic francez stă sub semnul absolutismului, în vreme ce restul neoclasicismelor, care corespund mai ales începutului de secol al XVIII-lea, sunt doar manifestări relative
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
sens, se sugerează prin binecunoscutul vers care prelucrează o sintagmă latină, căpătând la rândul său, în timp, statutul de maximă: "A greși e omenește, a ierta este divin"161 că severitatea extremă în judecată nu este una constructivă, deoarece atingerea absolutului artistic este imposibilă în măsura în care actul creației este subsumat imperfecțiunii umane. Toate aceste precepte înlănțuite artistic vizează în fapt același lucru cultivarea unei critici obiective, în sensul depersonalizării acesteia de impuritatea unor mânii sau preferințe nejustificate, atitudine care dovedește, după cum am
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
de dispariție în perioada interbelică unde predomină cenaclul ce presupune evidențierea personalității. În acest sens, sunt foarte interesante observațiile autorului cu privire la maniera de relaționare a scriitorilor moderni care nu mai pot "convorbi" deoarece fiecare crede în "valoarea destinului unic, în absolutul fenomenalității lor" nu mai există o mentalitate comună, ci o pluratitate de mentalități. Se face apel la imaginea unui ospiciu decent în care impresia generală este a unei conversații, dar prin apropiere de pacienți se observă că fiecare vorbește singur
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
Hristos n-a putut fi stăpânit de moarte. Dar zicând Domnul meu și Dumnezeul meu, Toma exprimă și relația afectivă, de iubire: Ești al meu, Doamne! Toma găsește fundamentul suprem al existenței sale. În general, orice om e în căutarea absolutului, al fundamentului care e independent de toate. Nu ne mulțumim cu relația cu cele dependente, care nu ne pot da din ele viața fără 24 fie Dumnezeu, precum în Cel după fire Dumnezeu se vede în mod desăvârșii și calitatea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Harvard, cu alți colegi care îl cunoscuseră pe Wittgenstein. Mai mult decât atât, dedicarea absolut onestă a lui Wittgenstein cercetării problemelor filozofice, marea lui seriozitate și 70 GÂNDITORUL SINGURATIC cinstea lui absolută îmi apar drept unele din cele mai importante «absoluturi» din viața mea. Îmi aduc aminte că m-am gândit: Cum ar fi să fii cu adevărat dezamăgit de filozofie? Cum ar fi să crezi că încercarea lui Wittgenstein nu a avut nici o valoare; că nu a avut valoare încercarea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
nivelul categorialului și să se înscrie în sfera general-umanului. Prin urmare, situația este diferită, în principiu, în cazul filozofului, care exersează cugetarea cu abstracții, fondul fiind dat de concepție, iar noutatea de invenția ideilor, filozofia fiind o tendință spre cunoașterea absolutului prin efortul individual al personalității. De aceea, creația filozofului constă în valențele conceptuale ale cuvîntului, prin redimensionări și sistematizări ale conținutului, în vreme ce poezia, deși nu ignoră nucleele conceptuale, tinde spre dobîndirea unor plenitudini intuitive folosindu-se de corpul (forma) cuvîntului
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
personalității. De aceea, creația filozofului constă în valențele conceptuale ale cuvîntului, prin redimensionări și sistematizări ale conținutului, în vreme ce poezia, deși nu ignoră nucleele conceptuale, tinde spre dobîndirea unor plenitudini intuitive folosindu-se de corpul (forma) cuvîntului, tinde, deci, spre experiența absolutului. Prin urmare, arată Tudor V i a n u ," filozoful încearcă dezlegarea enigmei absolutului și artistul năzuiește către întocmirea unei imagini a lui cu mijloace pur umane"331. S-ar putea spune, de aceea, că, în poezie, semnele lingvistice devin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
sistematizări ale conținutului, în vreme ce poezia, deși nu ignoră nucleele conceptuale, tinde spre dobîndirea unor plenitudini intuitive folosindu-se de corpul (forma) cuvîntului, tinde, deci, spre experiența absolutului. Prin urmare, arată Tudor V i a n u ," filozoful încearcă dezlegarea enigmei absolutului și artistul năzuiește către întocmirea unei imagini a lui cu mijloace pur umane"331. S-ar putea spune, de aceea, că, în poezie, semnele lingvistice devin simboluri, prin exploatarea laturii lor materiale, dar aceste cuvinte simbolice sînt învestite cu pronunțate
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
încălzește cu himere, dându-și iluzia atingerii nevăzutului și întrezărind, dincolo de iubire, de tragic și moarte, limanuri consolatoare. Toate acestea, întrețesute, participă la conexiuni febrile de caracter inductiv, unificând fervorile cu nălucirile, cu dezirabilul și cântul; orizontul apropiat lasă loc absolutului patetic; tangibilul intră sistematic în rezonanță cu un contrapunct enigmatic, iar nuanța se topește în melos. Dicțiunea incantatorie favorizează o antrenantă musica humana, o stare perceptivă simpatetică, totalizând și acompaniind cu mijloace specifice. Chant și enchantement, canto și incantesimo, cânt
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
așezat ori copleșit de ambiguități. Ceea ce așteaptă întrebătorul, veghetor descurajat de polivalența sensurilor, e o certitudine ultimă, un suflu inițiind în dialectica internă a realităților, în insolitul cosmo-sacral; din păcate cuvântul nu revelează, ci ascunde sacrul. Vizând esența ultimă, adică absolutul, cuvântul năzuit de Blaga în excepționala-i Ardere se vrea un cifru magic, omnipotent, atoatelămuritor, în stare să sfărâme interdicțiile de orice fel ale comunicării: "sunet de-argint, de foc", înlesnind "ritul unei rostiri egale". Astfel înțeles, cuvântul se confundă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
e piesa-etalon a unui Doinaș destins, de astădată apropiat imaginarului popular. Un "prinț din Levant", un fantast vrăjit de năluca unui mistreț năzdrăvan, își încită servii să-l vâneze; mirajul apropierii de insolitul animal de codru e, în subtext, mirajul absolutului temă macedonskiană în Noaptea de decembrie: Priviți unde-și află odihnă și loc mistrețul cu colți de argint, din poveste: veniți să-l lovim cu săgeata de foc! Stăpâne, e luna lucind prin copaci, zicea servitorul râzând cu dispreț, Dar
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
arte; rol suprem deține totuși cuvântul, acesta menit să realizeze o conversie a tuturor celorlalte limbaje. Este sigur că poetul avea în vedere mai vechile iluminări rimbaldiene, mai sigur încă îl găsim în atelierul lui Mallarmé, cel care, în căutarea absolutului, a ideii ultime hegeliene, râvnea la un cuvânt total, inexistent în dicționare, unicul în măsură să ducă spre inexprimabil. Nici o diferență între mallarméanul mot total (Divagation première) și stănescianul cuvânt-monadă unificând subiectiv, într-un legato irepetabil, elemente combinatorii profund deosebite
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
ivesc diamante și steme de aur: acestea din urmă sunt chiar Empedocle. O declarație din Marea Înfățișare sună de-a dreptul trufaș: "Eu sunt măsura / cuvintelor, verbum verborum" (Povestea dragonului). Căutarea esențelor, deziderat al oricărui creator, e totuna cu mirajul absolutului tentație vădit demiurgică. Cele câteva notații repezi, capitale însă, dintr-un microeseu al poetului (Navigatorul sau Balada literaturii) nu sugerează căi de acces; configurează însă un credo: "Oricum, nu ideile fac literatura. Ele fac, eventual, filozofia. Dar nici cuvintele. Acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
se stingă, iar societatea noastră a atins un prag critic de reprezentare. Trăim o metamorfoză, o trecere spre un nou Weltanschauung, spre un nou tip de civilizație, care presupune o regenerare a Spiritului, inclusiv a spiritului uman, sub puterea jocului Absolutului. Căci "numai zeul poate recunoaște zeul", cum susține un precept vedic. Pentru aceasta avem nevoie și de metode noi, depășind parcelările și hiperspecializările actuale, acordînd egală pertinență individului și comunității, încercînd să integrăm Omul total într-o reprezentare coerentă a
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
puternic decît cel care vă oferă una prin cosmosul fizic. Înainte de a ne spiritualiza, trebuie să trecem printr-un cosmos moral. Unii îi spun purgatoriu. Aici, cei slabi devin puternici, cum ne învață și Buddha și Iisus. Căutarea devine realizarea Absolutului. Teoza devine o teognoză. 1.6. FORȚA PURITĂȚII Adevărul este activ, el poate schimba lumea. Numele dat de Gandhi doctrinei lui, satyagraha înseamnă chiar asta : "forța adevărului", capacitatea sa de a se opune. Mai riguros, avînd în vedere că satya
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
rămas cu o dorință nostalgică de fuziune, cu o frustrantă căutare a unității, pe care nu mai știu cum să o înțeleagă. Mă simt mai aproape de filosofia orientală a sinelui, a vidului plin, care mă ajută mai bine să percep absolutul, infinitul, unitatea și să nu percep transcendența în manieră occidentală, ca pe un dincolo-de, ci altcumva, firesc, dinlăuntru, din sine și în sine. Ceea ce cred eu este că dincolo de așa-zisa transcendență e transcendența și tot așa la infinit. Transcendența
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
școli se află Vidul, un nimic infinit, în care nu există materie decît în stare de potențialitate. De fapt, în Vid totul e în această stare, din el totul decurge, se ivește, este un cîmp de potențialități. Pitagora îl numea Absolutul. Vidul este esența Ființei necreate, marele nemanifestat care se manifestă, din care se materializează universuri, lumi efemere, trupuri... Doar el rămîne neschimbat. "Schimbătorul Neschimbat", cum îl numea Aristotel, deși nu are nume, nici formă. Este esența eternă a tot ceea ce
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
demonstrează că undeva, în adînc suntem unu, că aparținem aceleiași Ființe, suntem construiți după același ADN, dincolo de multiplicitatea infinită a manifestărilor exterioare. Iisus ne învață să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Tu sunt eu. Cum spunea Țuțea, "în fața absolutului divin, geniul e frate bun cu nărodul". Gîn direa pură are la bază experiența etică bulversantă a întîlnirii cu celălalt, a lui Cain cu Abel. Pentru Levinas, faptul central al eticii, dar și al întregii experiențe umane, îl constituie această
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]