3,948 matches
-
decât cea comună. După cum singur spune, sunt utilizate „în virtutea unei anumite analogii“, încât „oferă posibilitatea de a desemna lucrul în atenție fără al epuiza cu adevărat“<ref id="143">Ibidem, p. 34.</ref>. Voi reține de aici că absurdul - în accepțiunea sa secundă, așa cum se anunță într-o povestire - poate fi oricând căutat ca sursă de uimire și de bucurie. În cele din urmă, s-ar putea formula o întrebare în marginea scandalului. Dacă absurdul poate fi gândit, atunci există doar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
decădere a acestuia. APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 143 144. Secțiunea a patra PARADOX ȘI NONSENS 19. „Credo quia absurdum“ Nu știu din ce motive, astăzi, sinonimia termenului „absurd“, oferită de un lexicon oarecare, este destul de săracă. Sunt menționate de regulă accepțiuni comune și negative: inept sau prostesc, aberant, irațional, aiuritor, elucubrant, lipsit de sens. E adevărat, termenul latin trimite înainte de toate la ceea ce suportă cu greu auzul omenesc: vocea nepotrivită sau falsă, exprimarea brută, grosolană sau primitivă. Însă semnificațiile termenului s-
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
semnificațiile termenului s-au extins către alte zone ale celor omenești și neo menești. Unele sunt de o ambiguitate aparte, ca atunci când e vorba de ceva nebunesc, terifiant. Altele, grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
grație modului în care apar, tind să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu de sesizat, pot fi întâlnite cel puțin în viziunea unor oameni inspirați și în paginile unor scrieri de o neașteptată libertate. De exemplu, când scriitorul latin folosește acest termen
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
să se elibereze de orice accepțiune comună: incomprehensibil, straniu. Conduc uneori dincolo de ceea ce apare cu sens și fără sens, ca atunci când privesc ceva realmente paradoxal. La limită, termenul poate semnifica prezența unui mister, în accepțiunea religioasă a cuvântului. Astfel de accepțiuni, mai rare sau mai greu de sesizat, pot fi întâlnite cel puțin în viziunea unor oameni inspirați și în paginile unor scrieri de o neașteptată libertate. De exemplu, când scriitorul latin folosește acest termen ca să reia grecescul átopon, semnificația avută
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
crucificat: nu este o rușine, deoarece este rușinos; și Fiul lui Dumnezeu a murit: este întru totul de crezut, deoarece este nebunesc; și a înviat din mormânt: este cert, deoarece este imposibil.“ Prin urmare, aș traduce ineptum cu „nebunesc“, o accepțiune a termenului latin care încă mai păstrează, peste timp, ceva din semnificația tare de altădată. Apoi, prefer pentru quia conjuncția „deoarece“ (poate fi reluată și mai eloc vent, prin „tocmai deoarece“). Însă nu e vorba, cu această conjuncție, de o
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
la filozo fia de orientare existențialistă, spunându-se că ar fi vorba despre ceva cu totul absurd, fie ordinea ca atare a istoriei, fie existența omenească în ea însăși. Însă, cu astfel de interpretări, absurdul este luat mai ales în accepțiunea sa comună: ceva ilogic și teribil, copleșitor. Este o accepțiune de care se uzează frecvent spre a se numi răul din această lume. Firește, dacă vom lua în seamă doar ceea ce suportă omul de la țară, faptul că nu i se
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
fi vorba despre ceva cu totul absurd, fie ordinea ca atare a istoriei, fie existența omenească în ea însăși. Însă, cu astfel de interpretări, absurdul este luat mai ales în accepțiunea sa comună: ceva ilogic și teribil, copleșitor. Este o accepțiune de care se uzează frecvent spre a se numi răul din această lume. Firește, dacă vom lua în seamă doar ceea ce suportă omul de la țară, faptul că nu i se permite să intre, nu i se spune nimic sigur, nu
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
amestec de promisiune și amânare, apare enigmatic. Nu știm ce ascunde, nici măcar dacă ascunde ceva. Nu este ca atare nici cu sens și nici lipsit de sens. Dacă îl vei numi totuși absurd, atunci ești nevoit să cauți o altă accepțiune a cuvântului. Ca să depășească acel invariabil „încă nu“, omul de la țară caută tot felul de mici strategii, aparent nevinovate. De pildă, mituiește paznicul, îi oferă cam toate lucrurile pe care le luase cu el la drum. Paznicul le acceptă, ceea ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
nimic nu are sens“. Într-un asemenea caz, este mai PARADOX ȘI NONSENS 189 196. potrivit a evita opoziția pe care sensul și lipsa de sens o întrețin. Iar dincolo de ea poate fi întâlnit nonsensul ca atare, însă nu în accepțiunea logică a cuvântului. De această dată, nonsen sul apare în simplitatea sa stranie, deopotrivă strălucitor și teribil. Ultimul schimb de cuvinte dintre omul simplu și păzitorul legii pare să suspende orice morală, orice interpretare sigură. Nu lasă loc unui sens
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
potrivnic sensului, cât și ceea ce nu se supune unor criterii obișnuite ale sensului. Poate desem na, de exemplu, ceea ce este realmente straniu. Sau, într-o altă privință, ceea ce este în sine incomprehensibil, eventual mirabil, minunat. Nu ar trebui confundate aceste accepțiuni, mai ales că ele pot privi atât unele moduri omenești de expresie, cât și ceea ce este străin acestora. Aș dori să aduc în atenție un exemplu de absurditate minunată, chiar strălucitoare. Îl găsim într un excelent eseu, Limba analitică a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
congruente cu o listă incongruentă, mulți mii normale cu o mulțime non normală. Ceea ce surprinde bunul simț este mai degrabă o formă de libertate neașteptată. Revine, de fapt, o specie uitată a celor absurde. Enumerarea lui Borges este absurdă în accepțiunea etimologică - și secundă - a cuvântului: ceva spus într o manieră complet discordan tă pentru urechea obișnuită. Tocmai această voce descrie un joc de o mare frumusețe. Afli vorbindu-se despre nenumărate posibilități ale lumii și ale vieții, dincoace de orice
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lucru probabil cu neputință de realizat. Însă voi căuta să revăd modul variat în care apar, bunăoară când anume e vorba de o apariție proprie și când nu. Uneori ceva se arată pe sine absurd, însă trebuie văzut în ce accepțiune a cuvântului, căci unele nu sunt deloc negative sau comune. Alteori ceea ce apare absurd anunță ceva care nu se arată pe sine. Sau, în unele situații, e în joc o simplă aparență. În același timp, voi avea în vedere unele
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și cele lipsite de sens poate să ajungă irelevantă. De regulă sunt ocolite aceste accepțiuni, însă, așa cum vom vedea, poți întâlni scrieri și autori care știu să revină asupra lor. Probabil ar trebui văzut de fiecare dată în ce fel acceptăm noi frontiera dintre sens și nonsens. Acești termeni au făcut deja o carieră impresionantă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ofensive în stăpânirea problematicii sensului. Dimpotrivă, caut să înaintez în marginea ei, la o distanță convenabilă pentru o privire mai curând indirectă, speculativă. Acest din urmă cuvânt, ce produce în continuare o teamă greu de înțeles, îl iau într-o accepțiune simplă, aproape etimologică: a privi ceva ca în oglindă, în lumina calmă a îndepărtării, spre a vedea deopotrivă ceea ce este echivoc sau incomprehensibil, distanța însăși care se tot reface. Voi lăsa deoparte, pe cât posibil, unele analize ce propun delimitări exacte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
maniera - uneori de-a dreptul ciudată - în care vorbim despre cele cu sens și cele lipsite de sens. Ar putea fi întrevăzută, măcar în parte, lumea variată a celor din urmă. De ce anume socotim unele lucruri absurde și în ce accepțiune a cuvântului? Nu cumva lăsăm deoparte acele accepțiuni care deschid către alte zone sau experiențe ale vieții? Nu se ascunde aici, în definitiv, o limită firească a înțelegerii de care suntem în stare? Este greu de uitat ceea ce spune la
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vorbim despre cele cu sens și cele lipsite de sens. Ar putea fi întrevăzută, măcar în parte, lumea variată a celor din urmă. De ce anume socotim unele lucruri absurde și în ce accepțiune a cuvântului? Nu cumva lăsăm deoparte acele accepțiuni care deschid către alte zone sau experiențe ale vieții? Nu se ascunde aici, în definitiv, o limită firească a înțelegerii de care suntem în stare? Este greu de uitat ceea ce spune la un moment dat Eugeniu Coșeriu, anume că, chiar
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cunoaște varii chipuri, de la ceea ce numim simplă aparență și până la ceea ce se arată pe sine ca atare. Nu aș dori să complic discuția, aducând în atenție felul mai riguros în care se poate vorbi despre fenomen și fenomenalizare. Sau multiplele accepțiuni ale termenului „apariție“, cu acele confuzii pe care de obicei le generează în mintea noastră. Mă restrâng la această simplă mențiune, că nu e cu putință sesizarea a ceva nemijlocit în sine. Prin urmare, e firesc să privim altfel ceea ce
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
trec dincolo de sfera comună a sensului? Se cer oare aruncate imediat în margine, cât mai departe? Există în definitiv o frontieră sigură, fermă, între cele cu sens și cele lipsite de sens? Înainte de toate, ar urma să vedem sub ce accepțiune vorbim noi despre „sens“ și „lipsa de sens“. Căci, exprimându-ne puțin mai riscant, ceea ce se arată cu sens într-un anume sens al cuvântului „sens“ se poate dovedi lipsit de sens într-un alt sens al cuvântului „sens“. În
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ținem să vedem cu exactitate care sunt asemenea sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și nesigur, ne pierdem în jocul unor supoziții de tot felul. Iar în spațiul acestora nu mai afli liniște, căci în prealabil te întâmpină multiplele accepțiuni ale sensului însuși. Calea deschisă de unele accepțiuni e de-a dreptul amețitoare. Sub un anume înțeles al termenului poți crede că toate sunt cu sens. Iar sub un altul, că nimic nu are sens. Dacă vei lua în seamă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
sensuri. Intrăm deodată într-un teritoriu vast și nesigur, ne pierdem în jocul unor supoziții de tot felul. Iar în spațiul acestora nu mai afli liniște, căci în prealabil te întâmpină multiplele accepțiuni ale sensului însuși. Calea deschisă de unele accepțiuni e de-a dreptul amețitoare. Sub un anume înțeles al termenului poți crede că toate sunt cu sens. Iar sub un altul, că nimic nu are sens. Dacă vei lua în seamă ambele situații, ajungi să spui că stările de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu și ar fi permis să afirme chiar așa ceva. Din lectura paginilor sale îți dai seama că e vorba și de o altă semnificație a termenului. Unele dintre afirmațiile filozofilor sunt, într adevăr, prostești, inepte, fără sens. Sunt absurde în accepțiunea vulgară a termenului. Altele însă, mai ales în cazul celor care au dat de gândit, sunt absurde în altă accepțiune. Ele îți apar mai curând incomprehensibile, stranii. Cred că acesta este termenul potrivit: „stranii“. Par să apar țină unei alte
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de o altă semnificație a termenului. Unele dintre afirmațiile filozofilor sunt, într adevăr, prostești, inepte, fără sens. Sunt absurde în accepțiunea vulgară a termenului. Altele însă, mai ales în cazul celor care au dat de gândit, sunt absurde în altă accepțiune. Ele îți apar mai curând incomprehensibile, stranii. Cred că acesta este termenul potrivit: „stranii“. Par să apar țină unei alte lumi, străină cu totul celei din care vorbim în viața de toate zilele. Însă de ce anume sunt resimțite astfel, stranii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cunosc bine logica, nu se feresc totuși dea avea opinii extravagante. LIMITE ALE COMPREHENSIUNII 75 59. Iar Cicero, care scrie despre absurditatea unor vise și a unor interpretări filozofice, a fost el însuși un om cu destule vise - în ambele accepțiuni ale cuvântului - și cu vocație filozofică. Întradevăr, nimic atât de ciudat încât să nu fi fost spus până acum de unul dintre filozofii de seamă. 10. Oameni absurzi și idei absurde (Kant) Este un lucru neașteptat să vezi că Immanuel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
îl apără de această dată, felul său de a vorbi îi apare just. Însă cum anume îl apără în acest loc? Nu are în vedere o intenție apofatică în cele spuse de Zenon, nici o manieră speculativă de a vorbi, în accepțiunea veche a cuvântului. Consideră, simplu, că „dacă prin cuvântul «Dumnezeu» el a înțeles universul, atunci trebuia fără îndoială să spună că acesta nu este nici permanent prezent în locul lui (în repaus), nici nuși schimbă locul (în mișcare), căci toate locurile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]