13,572 matches
-
austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea pe care coșul Îi oferea un adăpost, În timp ce zăpada se aduna roată În jurul său, pe acoperiș. Dedesubt, gara centrală ardea ca un rug În Întuneric. Un fluierat sparse aerul și un șir lung de lumini Îi apăru În orizontul privirii lui, mișcându-se Încet. Se uită la ceas, În timp ce un orologiu bătu de nouă. Acesta-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
picioare, aninat de un șnur răsucit pe după un nasture. Te poți bizui pe Josef În privința a trei lucruri, Își spuse el, mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
O masă, un film și câteva pahare fuseseră suficiente pentru a scoate informația de la Anna. Dar se temuse s-o Întrebe despre cifru - și-ar fi putut da seama că farmecele ei nu ajungeau ca să-l aducă pe Întuneric, peste acoperișul Înghețat, până În dormitorul ei. De pe o mică etajeră din spatele biroului scoase șase volume grele din Activitățile feroviare și administrația căilor ferate, după care se ascundea o ușiță de oțel. Mintea lui Josef Grünlich era acum limpede și concentrată. Se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
metri, până pe marchiza cafenelei. Apoi ușile batante se deschiseră și se Închiseră. Anna șopti prin gaura cheii: — Etajul de jos. Atunci e În regulă, se gândi Joseph. Nu trebuie să mă grăbesc. Înapoi În dormitorul Annei și de acolo peste acoperiș. Va trebui să aștept douăzeci de minute pentru trenul de Passau. Scaunul vârât sub clanță se Înțepenise bine. Trebui să-și lase geanta jos și să folosească ambele mâini. Scaunul lunecă În lungul podelei din lemn tare și se prăbuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
-și ceasul - biletul de tren până la Passau. Trenul nu urma să plece decât peste Încă un sfert de oră, dar el nu putea să mai zăbovească În Viena atât de mult. Își aminti de expresul pe care-l văzuse de pe acoperiș expresul de Istanbul, și se Întrebă: Aș putea ajunge În el fără să-mi cumpăr bilet? Nu voia să lase nici o dovadă În urma lui și chiar Îi trecu prin minte s-o orbească pe Anna cu una din dălți, așa Încât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
găsi, adăstă o clipă În fața oglinzii, ca să-și aranjeze părul și să-și perie pălăria. Apoi părăsi Încăperea, Închizând ușa În urma lui și aruncând cheia Într-un coș pentru umbrele din hol. Nu mai avea intenția să se cocoațe pe acoperișuri Încă o dată În acea noapte. Singurul lui moment de ezitare fu când văzu liftul așteptând cu ușile deschise, dar se decise aproape imediat să folosească scările, pentru că zgomotul făcut de lift Îi va marca drumul prin fața celorlalte apartamente. Câtă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
străduiește să nu atragă atenția la intrare, ascunzându-se În umbra cabinelor? Avea timp pentru o ceașcă de cafea, așa că alese una din mesele de pe trotuar, la marginea marchizei, cea pe care o văzuse venind spre el când alunecase pe acoperiș. Privi În sus prin zăpada care cădea, un etaj, două etaje, trei etaje, și iată geamul luminat de la studioul lui Herr Kolber - patru etaje, iar silueta clădirii se pierdea În cerul cenușiu și Încărcat. Ar fi fost o cădere urâtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
săraci și el era, la rândul lui sărac. Oamenii ăia aveau neveste și copii, dar și el avea soție și o fetiță Încă mică. Probabil că se așteptau să câștige ceva din asta, „roșii“ ăia. Soarele, ce se ridica deasupra acoperișului de pe ghereta vămii, Îi atinse fața cu o umbră de căldură. O locomotivă staționată pe linia ce ducea spre capitală, semănând cu un câine rătăcit, sufla jeturi de abur. Nici un tren nu va avea acces spre Belgrad decât după ce va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
distanța Înghiți zgomotul, transformându-l Într-un murmur. Adăpostul nu avea ferestre. Era destul de Întuneric și acuma era prea târziu să-l mai părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului Czinner și găsi o cutiuță de chibrituri. Când aprinse unul, acoperișul se Înălță brusc deasupra ei ca un vrej de fasole. Ceva bloca spațiul la un capăt, ridicându-se până la jumătatea Încăperii, spre acoperiș. Alt chibrit Îi dezvălui niște saci voluminoși, clădiți Într-o stivă de două ori mai Înaltă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
părăsească acolo. Coral căută În buzunarele doctorului Czinner și găsi o cutiuță de chibrituri. Când aprinse unul, acoperișul se Înălță brusc deasupra ei ca un vrej de fasole. Ceva bloca spațiul la un capăt, ridicându-se până la jumătatea Încăperii, spre acoperiș. Alt chibrit Îi dezvălui niște saci voluminoși, clădiți Într-o stivă de două ori mai Înaltă ca un stat de om. În buzunarul drept al doctorului Czinner se afla un ziar Împăturit. Ea smulse o pagină și-o răsuci, făcând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Mini-Storage2? Normal că mansarda fusese un mini-depozit al companiei respective: era suficient de mare Încât să depozitezi aici toată Coasta de Est. Numai salonul avea, cu siguranță, vreo 15 m lungime, cu geamuri din tavan până la podea, care ofereau priveliștea acoperișurilor drăguțe din Soho. Oriunde te uitai, erau lucrări de artă: un pudel gigantic de Jeff Koons ici, o pictură În ulei de Cecily Brown colo, o carpetă de Tracey Emin pe jos. Cu podelele sale Închise la culoare și pereții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
nu puteți câștiga un asemenea caz, n-o să reușiți decât să vă faceți publicitate negativă, după care casa n-o să mai aibă absolut nici o valoare, zice. Casa din Crestwood Terrace numărul 325 nu-i deloc rea, în stil Tudor, cu acoperișul complet refăcut, patru dormitoare, trei băi și toaletă de serviciu. Cu piscină îngropată. Eroina noastră nici nu mai trebuie să se uite pe descrierea de catalog. A vândut casa asta de șase ori în ultimii doi ani. O altă casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Nu e chiar cum te-ar învăța un psihiatru, dar dă rezultate. După aia lipești ușile în pereți. Pereții îi lipești în fundație. Pui laolaltă cu penseta piesele minuscule ale fiecărui coș de fum și, cât se usucă adezivul, construiești acoperișul. Agăți burlanele minuscule. La fix, până la cel mai mic detaliu. Pui și minusculele ferestre mansardate. Agăți obloanele. Ridici stâlpii porții. Întinzi peluza. Sădești copacii. Inhalezi gustul de portocale și de benzină. Mirosul de fixativ. Te pierzi în fiecare amănunt. Lipești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
este în camera pustie, încât din telefon se poate auzi o voce firavă, care zice: „Helen?“. Închizând ochii, zice: — E construită în 1935 - și-și dă capul pe spate. Are încălzire cu abur, unsprezece mii de metri pătrați de teren, acoperiș de țiglă... Și vocea firavă zice: „Helen?“. — ...sală de jocuri, zice, bar, sală de fitness... Problema e că nu prea am timp. Aș vrea doar să știu, zic, dacă ați avut vreodată un copil. — ...cameră de serviciu, zice, cameră frigorifică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
în locul în care lanțurile sunt agățate de bârnele plafonului. Cabluri tăiate, becuri arse și pline de praf. Toate aceste candelabre arată ca niște capete de aristocrați de pe vremuri, tăiate și atârnate cu susul în jos. Deasupra tuturor acestora se arcuiește acoperișul depozitului, o grămadă de grinzi curbate care susțin fierăraia ruginită. — Veniți după mine, zice Helen Boyle. Eu parcă știam că mușchiul crește doar pe latura dinspre nord a unui dulap... Își umezește două degete în gură și le ține în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
panouri tapisate. Nu se termină nici dincolo de punctul în care coridoarele cotesc. Șifoniere în stilul barocului târziu. Tot nu se mai termină mobilele din lemn de arțar. Intarsii de sidef și de alamă aurită. Ecoul pașilor noștri pe ciment. Pe acoperișul de oțel răpăie ploaia. — Nu vă simțiți, cum să spun eu, copleșit de istorie? zice ea. Scoate cu unghiile ei roz un inel de chei din geanta asortată în alb și galben. — Vă dați seama că, orice-ați face în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
picior cu penseta o farfurioară. E pictată de mână cu o bordură de trandafiri roșii. Afară, în stradă, urlă o sirenă de pompieri. Dintr-o altă bășică puroiește frontonul unei clădiri de bancă în stil georgian. Din următoarea bășică sare acoperișul unei școli. Asudat leoarcă. Respirând adânc. Strângând din răsputeri așternuturile jilave și moi, scrâșnesc din dinți. Cu ochii țintuiți în tavan, zic: Cineva omoară modele. Scoțând un contrafort însângerat, Mona zice: — Călcându-le în picioare? Topmodele, îi zic. Acul mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Helen în picioare, deasupra lui. Mona cu amândouă mâinile apăsate pe urechi, cu ochii strâns închiși. Stridie răscolește prin cenușă. Helen sângerează. Eu, unul, continui să privesc din cabina de telefon, și un stol de sturzi își ia zborul de pe acoperișul bibliotecii. Stridie, fiul cel rău, resentimentar, violent pe care l-ar fi putut avea Helen. Aceeași luptă pentru putere, veche de când lumea. Haide, n-ai decât, zice Stridie, și-și ridică privirea din pământ, uitându-se în ochii lui Helen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cuțitaș. Pe masa de bucătărie e un mall, construit pe jumătate. Se vede clar ce este chiar și fără poza de pe cutie, fiindcă parcările sunt făcute. Pereții sunt ridicați, ferestrele și ușile sunt puse deoparte, cu geamurile deja instalate. Panourile acoperișului și imensele dispozitive de climatizare sunt încă în cutie. Elementele de peisaj sunt într-o pungă de plastic sigilată. Prin pereții apartamentului nu se aude nimic. Nimeni. După săptămânile de călătorie împreună cu Helen și Mona, uitasem cât de dulce e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mea sunt îngrămădite piese din sanatorii și studiouri de film, elevatoare industriale și rafinării. La radio e trance electronic, reggae, vals. Bucăți de catedrale, închisori și cazărmi, amestecate grămadă. Cu pensula și lipiciul, pun cap la cap coșuri de fum, acoperișuri vitrate, domuri geodezice și minarete. Apeducte romanice lipite de clădiri art deco lipite de cafenele pentru fumătorii de opiu lipite de cârciumi din Vestul sălbatic lipite de călușei de bâlci lipite de biblioteci de provincie în stil Carnegie lipite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
colonial. La televizor, un jucător de golf lovește mingea. O femeie recită primul paragraf din discursul lui Lincoln de la Gettysburg și câștigă zece mii de dolari. Prima casă pe care am făcut-o era o o clădire de patru etaje cu acoperiș mansardat și două scări interioare, una pentru familie și cealaltă pentru servitori. Avea candelabre de metal și sticlă, cu niște beculețe minuscule. În sufragerie avea parchet; o lună și jumătate a durat până am tăiat și asamblat toate piesele podelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
minuscule, focul de sticlă si farfuriile. Înfipte în pantofii mei - mi-am lăsat urmele de ușițe, rafturi, scaune, ferestre și sânge până la aeroport. Mai departe, urmele mele s-au oprit. Și, stând jos aici, am rămas fără piese. Toate zidurile, acoperișurile și balustradele. Și dinaintea mea, pe podea, e încleiată doar o mizerie sinistră. Nu e ceva perfect sau isprăvit, însă asta este ceea ce am făcut eu din viața mea. Nu ascultă de nici un plan măreț, fie el bun sau rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
întuneric și depozitul este închis, dar atinge cu mâna un zăvor și spune o scurtă poezie, iar ușa se deschide încetișor. Fără nici o alarmă. Nimic. Hoinărim prin hățișurile labirintului de mobile, pe sub candelabrele întunecate, fără fire. Lumina lunii pătrunde prin acoperișul vitrat. — Vezi cât e de ușor? zice Helen. Putem să facem absolut orice. Nu, zic, ea poate să facă orice. Helen zice: — Mă mai iubești? Dacă vrea ea. Nu știu. Dacă zice ea. Helen își ridică privirea spre coliviile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și un stejar, se zărește prin calmul de-o clipă al ninsorii o clădire impunătoare, semirotundă, cu geamuri mari, din sticlă pe tot semirotundul ce pornește dinspre șosea pînă în partea opusă, unde ninsoarea cade ca într-o prăpastie. Prin acoperișul din șindrilă albă răzbate un frumos horn lucrat în cărămidă roșie, asemeni porțiunilor de zid dintre ferestre. Partea din spate se completează cu o clădire mică, în două niveluri, tot din cărămidă roșie. Un mic palat, într-un decor ireal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
iertați! N-o să vă mai deranjez, îmi pare rău! Sărut mîinile! vine în receptor răspunsul prompt, apoi se aude sunetul scurt, semn că telefonul a fost închis. Vlad rămîne cu palma pe receptorul metalic, biciuit de viscolul ce răzbate sub acoperișul peronului, bucuros că i s-a împlinit dorința ce-o simțea încolțită undeva în sufletul său, eliberat de obsesia femeii cunoscute în tren. De cînd are planuri serioase cu Sorina, dorindu-și să se căsătorească, pune mereu în balanță gîndurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]