1,486 matches
-
se duse. Fran era cufundată în listele cu costuri și cifre când fu anunțată de la recepție cine o căuta. Le vârî într-un dosar și apoi într-un sertar. Oare Jack Allen auzise deja de Fair Exchange și venise să adulmece? Era în stare. Avea antene care se întindeau dintr-o parte într-alta a orașului. — Bună, Jack. Uitase cât de bine făcut era trupul lui în comparație cu silueta înaltă și subțire a lui Laurence. Era ca și cum ai fi așezat un jucător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
clinchet de clopoțel, care trebuie să fi fost încântător pe vremea când era mai tânără cu treizeci de ani. — Ați dori să faceți turul minunatului nostru așezământ acum? De îndată ce lăsară în urmă recepția, Fran nu se putu abține să nu adulmece aerul. Ca și cum crinii n-ar fi fost deajuns, aici se simțea un amestec grețos de dezinfectant, urină și deodorant de cameră. — Deci, spuse pe un ton animat femeia roșcată, domnul doctor mi-a spus că tatăl dumneavoastră își pierde mințile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
Daniel. Se văd pe chip. Am aprobat din cap. Păi atunci, dacă vrei să știi opinia mea, sînt sigur că vei fi un tată și un soț formidabil. Dar, cîtă vreme nu crezi În aceste lucruri, nu le vei putea adulmeca niciodată. Fața i se topi de bucurie. — Chiar vorbești serios? — De bună seamă. — Să știi că Îmi iei o mare piatră de pe inimă. Fiindcă numai cînd Îmi readuc aminte de progenitorul meu și cînd mă gîndesc că aș putea deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
mai păstra decît amintirea a ceea ce simțea că Îi fusese furat și ura față de cel pe care Îl considera vinovat pentru ruina lui: Julián Carax. Încă Îi ardea În amintire promisiunea făcută tatălui său. De cum a sosit la Barcelona, a adulmecat urma lui Carax pentru a descoperi că Julián, la fel ca el Însuși, dispăruse dintr-o Barcelonă ce nu mai era aceea pe care o lăsase În urmă cu zece ani. Pe atunci s-a Întîlnit, din Întîmplare sau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-mi, te rog. Prințul și Lebedev n-au permis nimănui să vorbească, nici măcar Kolea nu știe nimic. — Ippolit? A aflat singur. Nici nu-ți poți imagina ce creatură șireată e; nu știi ce intrigant e și ce nas are, ca să adulmece toate lucrurile scandaloase. Te privește dacă nu crezi, dar eu sunt sigur că a apucat să pună frâul pe Aglaia! Și, dacă încă nu l-a pus, îl va pune. Și Rogojin a intrat în relații cu el. Cum de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în fața cuierului, un neadevăr rostit sec și cu voce controlată, indiferentă, prețul intrării lui în interiorul apartamentului, moment peste care trece uneori mai ușor, alteori mai greu. În cămașă de noapte, toată numai dantele, Larisa își va înăbuși un căscat, va adulmeca adânc în jurul lui, ca un câine, nu miroase a tutun, n-a fost la nici o ședință își va spune ea în gând. Și oricum, până la ora aceea? Minciuni, minciuni, minciuni. Era plictisită de toate scuzele lui. Va răsuci butonul yalei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
își sprijini de genunchii ei pieptul, cu palmele îi cuprinse spatele, o aplecă spre el, până când reuși să-și așeze pe umărul ei fruntea. Stătu acolo, în tăcere, învins. Pe urmă se îndreptă ca să o poată privi. Îl simțea vibrând, adulmecând cu degetele îndepărtate, cu buzele întredeschise. Tot nu înțelegi nimic! Clătină capul. Tu nu înțelegi că ne-am despărțit anume, ca să ne regăsim. Pare livresc, pare absurd, pare cum vrei, dar, spune-mi, tu ai trăit înainte ceea ce trăim noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
rostea câteva vorbe de dragoste, deșarte, deja nu mai era al ei, deja mirajul se terminase, deja pășea pe tărâmul convenționalului, deja se simțea vinovat, deja se gândea la Larisa, la chipul ei bosumflat, somnoros, la felul cum îl va adulmeca, la felul cum o va găsi mai apoi în pat, ghemuită, ascunzându-și între mâini și genunchi pântecele, pântecele în care, pumnul de rod, mare cât o portocală acum tresaltă în transformări permanente, automate, o nebuloasă difuză, acumulând, proliferând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
în același timp să o descopăr, nu știu dacă mă înțelegi. Un om de acolo, care mă cunoștea, m-a informat că Dimitrie e în ședință, la sediu, nu l-am luat în seamă și am pornit mai departe să adulmec. Am găsit-o pe femeia aceea într-unul din grajduri, avea un șorț mare, alb în față, mi s-a părut dintr-odată inofensivă și bună, mi-a dat să beau lapte abia muls, cald încă, înspumat, într-o cană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
cameră, dar mie nu mi se părea chiar atât de îngrozitor. Mă lăsa în pace atâta vreme cât îmi păstram partea mea curată și pentru că stăteam cu el, totul era mult mai simplu. El spăla, el aerisea așternuturile, el arunca gunoiul. Mă adulmeca și-mi sugera chiar să fac baie dacă eram prea ocupat [i neglijam acest aspect câteva zile. Ba chiar ajunsese să-mi spună când să merg la frizer și când să-mi tai firele de păr din nas. Singurul lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
fost un alt motiv pentru care nu aveam cu cine sta de vorbă și îmi plăcea să mă închid în lumea mea, cu cărțile mele. Le reciteam și uneori închideam ochii și inspiram adânc parfumul pe care-l emanau. Le adulmecam, le mângâiam și mă simțeam fericit. La vârsta de optsprezece ani, cartea mea favorită era Centaurul lui John Updike, dar după ce am citit-o de câteva ori, a început să-și piardă din strălucire și locul i-a fost luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
păscând iarbă. Am luat-o de-a lungul gardului și am zărit un câine care venea spre noi, în fugă, dând din coadă. S-a apropiat mai întâi de Reiko, s-a ridicat pe labele din spate și i-a adulmecat fața, apoi a sărit, jucăuș, pe Naoko. Am fluierat și a venit la mine, lingându-mi mâna cu limba lui lungă. — Este câinele care are grijă de pășune, îmi explică Naoko, mângâindu-l pe cap. Cred că se apropie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
se schimbă nebunește și eu nu mai sunt la curent cu ce se întâmplă. Reiko i-a cerut fetei să-i aducă chitara. Fata a închis radioul și a adus o chitară veche. Câinele și-a ridicat capul și a adulmecat instrumentul. — Ăsta nu-i de mâncat, îi spuse Reiko. O briză ușoară, purtând cu ea parfumul florilor și al ierbii, învălui terasa. Coama muntelui din fața noastră părea că atinge cerul. Parcă ar fi o scenă din Sunetul muzicii, i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
locul cu pricina. În seara aceasta mergem până la capăt. — Bine, cum doriți, spuse Naoko, chicotind. Era răcoare afară. Reiko purta o jachetă bleu peste cămașă și umbla cu mâinile în buzunarele de la blugi. A ridicat privirile spre cer și a adulmecat aerul, asemenea unui câine. — Miroase a ploaie, spuse ea. Am încercat și eu să adulmec briza, dar mie nu mi se părea că ar mirosi a ploaie, deși cerul era plin de nori și luna nu se vedea deloc din pricina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Era răcoare afară. Reiko purta o jachetă bleu peste cămașă și umbla cu mâinile în buzunarele de la blugi. A ridicat privirile spre cer și a adulmecat aerul, asemenea unui câine. — Miroase a ploaie, spuse ea. Am încercat și eu să adulmec briza, dar mie nu mi se părea că ar mirosi a ploaie, deși cerul era plin de nori și luna nu se vedea deloc din pricina lor. — Cel care stă aici mai mult, este capabil să prevadă vremea după mirosul aerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
Reiko s-a ridicat în picioare și-a băgat mâinile în buzunarele pantalonilor. — Hai să mergem acasă. E târziu. Cerul era mai întunecat, norii mai denși, iar luna nu se vedea deloc. Acum îmi mirosea și mie a ploaie, dar adulmecam în același timp parfumul proaspăt al strugurilor pe care îi duceam în mână. — De aceea nu pot pleca de aici, spuse Reiko. Mi-e teamă să plec și să mă amestec cu lumea de afară. Mi-e frică să cunosc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
atârna parcă neputincios, de catarg, asemenea togăi unui senator roman. Un câine maro, jigărit și fricos, luase la mirosit toate florile din stratul de flori ce se afla în grădina interioară. Nu-mi puteam imagina de ce trebuie un câine să adulmece flori, pe o zi ploioasă. Scriam și scriam, iar când mă durea tăietura din palmă, lăsam stiloul jos și îmi plimbam privirile prin grădină. Am început prin a-i povesti lui Naoko cum mă tăiasem la mână în timpul serviciului, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
sunt în total, dar se adună foarte multe. Fac plajă grupuri-grupulețe. Nu cred că sunt încântate că mă au pe mine locatar, dar când le-am aruncat o bucată de brânză veche, s-au apropiat câteva de ea și au adulmecat-o. Probabil că o să ne împrietenim în curând. Este printre ele și un motan vărgat cu urechile pe jumătate mâncate. Nici nu știi cât de mult seamănă cu fostul meu șef de cămin și din clipă-n clipă aștept parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
inspiră teamă. Transmiterea unui astfel de mesaj este cât se poate de justificată. Eu cred că vrea să ne câștige Încrederea, cam la fel cum facem noi, oamenii, cu un câine, de pildă. Îi Întinzi mâna, Îl lași să te adulmece, să se obișnuiască cu tine. — Vrei să spui că ne tratează ca pe niște câini? Întrebă Barnes. Norman Își zise: „Barnes e depășit de situație. Este iritabil pentru că-i este teamă; nu se simte În largul lui“. — Nu, Hal, interveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel, cine-l mai vede pe-aici? I-a dat boieru o hârtiuță albastră - și gata, el se chiamă că și-a făcut datoria... Altfel aici noi în de noi trăim - și n-avem nici popă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu? întreba ea cu mirare și începea să râdă. Am fost și eu cu treburile gospodăriei. Foarte bine, foarte bine! mormăia el și prindea să se învârtă prin cele trei odăiți, căutând parcă pe cineva. Apoi ieșea și începea să adulmece prin ogradă și printre acareturi. Asta se întâmpla aproape totdeauna și femeia se făcea că nu bagă de samă. Ea era o biată fată săracă din oameni de rând, ș-o chema Cristina. Umblase în copilăria ei mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumnezeu, vorbea moșneagul. Altădată până la Sfinții Arhangheli s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară în toată ființa de plăcere. A venit la el din pâclă, adulmecându-i calea, Vidra, cățelușa lui de vânat, care caută urma cerbilor vulnerați. —Tu ești, Vidra? — Eu sunt, schiaună capauca, aburcându-se până la șoldul lui și căutându-i obrazul, cu botu-i fin și ascuțit. — Da, da, zice Culi; suie până sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai auzit decât vântul foșnind prin frunze, mi s-a făcut frică; nu izbuteam să-mi dau destul curaj spunîndu-mi că eram liber și aproape m-am bucurat când tata a venit înapoi cu un câine politist care mi-a adulmecat repede ascunzișul, silindu-mă să mă reîntorc în cușcă și să mă duc la școală unde singura mea consolare erau cărțile despre junglă și despre deșerturi, mai ales cele cu poze, pe care le găseam în bibliotecă. 3 Luchi a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]