1,915 matches
-
ai ascunde ceva, nu? Ca să dai lovitura singur? — Nu, zise el. De ce spui asta? — Mama ta a sunat azi, spuse Diehl. Oh, la dracu. Este foarte mândră de ce ai făcut și nu înțelege de ce nu te-am promovat. Josh se afundă în fotoliu. Se simțea scăldat de o sudoare rece. Și ce vei face? întrebă el. Rick Diehl zâmbi. — O să te promovez, bineînțeles, zise el. Ai notat undeva dozele pe care le-ai administrat? Capitolul 30 Într-o sală de ședințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
să vadă cât era de informată. Noua lui prietenă părea la fel de impresionată când a Întrebat: — De unde știi toate chestiile astea? — Mama ei are un salon de tatuaj, a intervenit Caricaturistul Alcoolic fără să-și desprindă ochii de la Asya. S-a afundat În scaun, rezistând dorinței de a-i săruta buzele mânioase, rezistând dorinței de a cere fără Întârziere Încă o bere, rezistând dorinței de a Înceta să joace rolul omului care nu era. Dispoziția lui a trecut neobservată. Armanoush i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
caldă“. Somnul ne face să parcurgem un drum de șase miliarde de ani În răstimp de cîteva ore; nu e de mirare că sîntem cam năuci cînd deschidem ochii. „Dacă azi e la fel de frumos ca ieri“, gîndi François, cu obrazul afundat În perna nedeformabilă, „ar fi bine să mă duc să mă așez cu un ziar pe terasa unei cafenele, la soare, Într-un loc În care să nu fie prea multe mașini, și să beau cîteva pahare spunîndu-mi că voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
timp, personale, senine și Îndrăznețe. Precum artiștii menționați de André Malraux În prefața pe care a scris-o pentru Sanctuar, aș exprima esențialul din ființa mea Într-o luptă Împotriva propriilor mele valori, m-aș Învălui În sexualitate, m-aș afunda În iremediabil, aș fi un geniu crispat. În prezentul imediat, Însă, trebuia să-mi procur material pentru a Începe montajul filmului meu. Trebuia mai Întîi să lipesc cap la cap bobinele de treizeci de metri care se Întorseseră de la laborator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
vorace spre care Înaintez cu gura larg deschisă, gata să le Înghit. Dacă nu te ferești, devii numaidecît prada propriei tale prăzi. Îmi sting prudent organele luminoase ca să nu atrag atenția prădătorilor. Am spus eu bine: nebunul, sînt eu. Mă afund În mîlul abisurilor și Îi transform pe cei pe care i-am cunoscut În copilărie În niște pești hidoși, Îndesați, negri ca smoala, fără solzi și Înzestrați cu apendice tentaculare. În loc să consult Simfonia fantastică - o am În mai multe versiuni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
timp le avea în gând pe cea mică acasă și pe Lilia, care îi spunea mamă și îi permitea în schimb Zoiei să îi spună fiică, nu era singură. Cine are fi crezut că putea să scape de necazuri doar afundându-se și mai adânc în necazuri? Zoia simțea pământul scufundându-se. Privirea îi era fixată pe pământ înaintea ei în căutare de lemne de foc. O lăsase pe micuță dormind și era nerăbdătoare să se întoarcă. Nu suporta gândul ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
nu o scuipară în față. Le putea auzi încă stigătele chiar și după ce ușa de la scara din dos se închidea în urma ei. Deși duhnea a supă de varză și urină, casa scărilor se dovedi un refugiu, în întunericul căruia se afundă, scăpând de amenințările țăranilor și de frigul care era o scânteie mai acceptabil decât afară. Târându-se în sus pe scări, Lilia apucabalustrada cu ambele mâini și lovea cu picioarele treptele tocite din lemn. Nu reuși să se grăbescă decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la costume roase, după care își afundă degetele în lăzii cu pantofi și cufere cu ochelari și netezi cutiuțele cu tabac și degetarele așezate pe tăvi. Era ca și cum aceste obiecte, lăsate în vraiștea lor, erau mărturia legii naturale a afinității, demonstrând magnetismul celor abandonați. și, desigur, faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
afla și scara de fier forjat de pe margine. Negocierile financiare se încinseră și îi adunară pe toți ofițerii. Virginski se folosi de ocazie pentru a se strecura pe lângă îmbulezeala de dosuri netede și o luă în jos pe scări. Se afundă în întuneric și se împiedecă de ultimele scări. Chiar acesta să fie locul? Îi auzi pe ofițerii de cavalerie continuându-și drumul și simți cum certitudinea îl părăsește. O ușă cu grilaj îi apăru înainte pe măsură ce ochii lui se obișnuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
asemenea priveliști nu erau decât butaforie, pentru Porfiri fațadele uniforme ale orașului păreau mai degrabă o cortină impenetrabile de piatră. La urma urmei, tragediile au loc în spatele și nu în fața cortinei. Virginski zâmbea privind amuzat la cizmele sale care se afundau în zăpada proaspăt căzută. ă Ce este? întrebă Porfiri. ă Oh, nimic. În afară de faptul că m-ați cumpărat cu o pereche de cizme. Atât de ieftin mi-am vândut sufletul. Nu că aș avea un suflet. ă Nu crezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
în jurul focurilor de pe marginea străzii. Stomacul îi urla dureros, iar fulgi mari de zăpadă zburau înspre ochii săi, însetați de lacrimi. O apucă înspre sud, recunoscător pentru cizmele noi, care îi erau de mare folos pe suprafața lunecoasă. Le simțea afundându-se bine în zăpadă, dar intuia la fiecare pas punctul sensibil care l-ar putea doborî, astfel încât își măsura atent mersul pentru a rămâne pe picoare. Apoi, pe măsură ce o trăsură se apropia de el, venind din direcția opusă, Virginski se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
de altcineva, plătind depozitul pe loc. Acum oglinzile îl urmăreau insistent, dar el se trăgea din fața lor ca din fața unei rușini publice. Cât despre încercare unei pălării noi, gestul i se părea la fel de imposibil ca dansul pe tavan. Virginski se afundă destul de mult înăuntrul magazinului pentru a nu mai putea fi văzut din stradă, însă nu foarte departe pentru a nu mai putea să se uite afară. Era de asemenea atent să evite atenția vânzătorilor. Din fericire, angajații erau ocupații cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
au fost în cazul meu visele, cât mai nesăbuite cu putință. Fiindcă aici a fost izvorul dramei mele. În ciuda faptului că nu eram bun de nimic - sau din cauza asta? - am fost însetat de glorie și ros de ambiții tainice. Mă afundam în reverii nebunești din care reveneam, răsplătit, la o viață sălcie, cu care mă învățasem, așa cum te înveți să trăiești nespălat. Am mințit-o pe Emilia că începusem o sculptură care va revoluționa arta. M-a privit admirativ, fremătând, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu răbdare, un ceas întreg dacă vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
usca limba în gură și așteptam să mor din clipă în clipă. Apoi, izbucnea într-un hohot de râs și lăsa pușca jos. Nu se hotăra să mă omoare. Am încercat să ies, dar n-am reușit decât să mă afund și mai rău și atunci am strigat după ajutor. Strigătul m-a trezit. Era noapte neagră, de-afară nu se auzea decât vuietul mării, stins, ritmic, legănător și am readormit și m-am visat din nou în cătun. Atrăgeam în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ștreang, tot n-aș fi izbutit să vorbesc. Mi-am strivit un deget de marginea scaunului, ca să mă doară și să nu mai fiu atent decât la durerea mea, tăcând în continuare, fără să contest nici una din ipotezele care mă afundau din ce în ce mai mult în gravitatea faptelor respective. Cu mâinile încleștate pe genunchi, cu capul sus, privind fără să văd pe nimeni în afară de tata, am rezistat la toate întrebările și la toate bănuielile. Nici un moment în timpul procesului nu mi-am încovoiat umerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
grei, l-a luat în brațe ca pe un bolovan și l-a aruncat în mlaștină. Dinu a început să țipe. Făcea semne disperate, ruga, implora, plângea să fie scos, se zbătea, dar zbătându-se nu făcea decât să se afunde și mai rău în vreme ce pescarii stăteau la fel de tăcuți, în același loc, fără să schițeze nici un gest. În cele din urmă noroiul l-a înghițit. Atunci pescarii s-au întors la cafenea și au continuat să-și bea cafeaua răcită. „Și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fedeleș În file de povestire, legați cu frînghii de narațiune. Diavolul vede aceste frînghii plesnind și filele zburînd care Încotro, lăsînd la vedere creaturi medievale răuvoitoare la care și el privește cu Înfiorare. Wakefield este pe deplin conștient că se afundă În groapa pe care și-o săpă singur. Decide să schimbe ritmul - e un actor, la urma urmei. Va intona mantra Încrederii În sine, de care acești străini ar avea nevoie, cu siguranță. — În America, noi punem preț pe Încrederea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
au băut ceai, sau au mâncat și-au avut viziuni din astea, fiindcă ai viziuni din astea. Ceva liniștitor. În momentul ăla ne individualizăm. Bisericește Nu merg la biserică, dar am momentele când îmi iau cărticica mea și deja m-afund. Uitați-vă pe geam. Ce vedeți? (În curtea Rahovei este o biserică în perpetuă construcție. Planurile inițiale au făcut-o uriașă. Nu sunt bani de terminat.) Uitați-vă, când am venit și-am zis: „Ce simbolizează biserica asta pentru voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
de acces pe punte. Interiorul arăta ca un hotel impunător, cu candelabre strălucitoare și picturi murale. Pasagerii străini și ofițerii superiori în uniformele lor bleumarin conversau în franceză. Dușumelele erau acoperite cu covoare groase și Tomoe simțea cum i se afundă tocurile în pluș. — Tomoe, spuse Takamori ștergându-și sudoarea de pe frunte. Trebuie să merg la toaletă. Nu mai pot... — Pentru Dumnezeu! Ți-ai și găsit unde... Nu era suficient că nu-l găseau pe Gaston, mai trebuia să se poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce fel de mlaștină este. Abia când i-a ajuns apa până la talie, și-a dat seama că pământul de sub picioare era moale și-l trăgea în jos. Dar era prea târziu. Când scotea un picior din mâl, celălalt se afunda și mai mult. Picioarele mele! strigă înnebunit. Endō-san, picioarele mele! Ceața era deasă și Endō nu se mai vedea deloc. Gaston nu putea nici măcar să-și dea seama în ce direcție este. Când nu se mai agita și rămânea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mult. Picioarele mele! strigă înnebunit. Endō-san, picioarele mele! Ceața era deasă și Endō nu se mai vedea deloc. Gaston nu putea nici măcar să-și dea seama în ce direcție este. Când nu se mai agita și rămânea pe loc, se afunda și mai adânc în mlaștină. Cu cât lupta mai mult să iasă, cu atât mai anevoioasă devenea mișcarea. Endō a auzit strigătul lui Gaston. Din nefericire însă, Gaston nu se vedea deloc. Și-a dus mâna la gură și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
să dea disperat din mâini și din picioare, ca un câine vagabond aruncat într-un heleșteu. A mai înaintat puțin, dar când a ridicat capul și a încercat să-l strige pe Endō, și-a pierdut echilibrul și s-a afundat și mai adânc. Între timp, pe mal, Endō și Kobayashi se uitau unul la altul, gâfâind. Când Endō a făcut o mișcare rapidă ca să-și recupereze pistolul, Kobayashi s-a repezit la el cu cazmaua ridicată. Încercările lui disperate au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
e imposibil. E atît de trist că amîndoi lăsați mîndria să stea În calea unei eventuale Împăcări. — Nu e mîndrie. E... nu știu. Mă rog, hai să nu vorbim despre asta. Credeam că vrei să mă Înveselești, nu să mă afunzi iarăși În despresie. Dar tu? Ție cum Îți mai merge? Cum de nu te mai vedem aproape deloc? Ah, nu-s cine știe ce noutăți, spune Lisa și roșește. — Roșești! exclam eu șocată. O, Doamne. Ai cunoscut pe cineva, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
îngăduiam rar luxul de a lenevi în iarba caldă; luxul cel mai puțin costisitor și cel mai apropiat de taina vieții într-o zi, m-am dus pe malul mării și acolo am văzut un înotător care pescuia scoici. Se afunda în valuri și când ieșea la suprafață deschidea pumnul să vadă ce a izbutit să culeagă. Uneori, nu era decât nisip. Alteori, în acest nisip scânteiau scoici umede. Dar de fiecare dată numai la suprafață, în lumina zilei, putea să
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]