1,532 matches
-
-și pierdeau frunzele În vânt. A petrecut multe după-amiezi mergând prin grădina asta, neștiind ce altceva să facă. S-a dus la o mare braserie din Montparnasse, una despre care Îi vorbise cândva Karl. I-au plăcut tuburile strălucitoare de alamă care despărțeau băncile Îmbrăcate În pluș roșu, Însă nu i-au plăcut chelnerii eleganți și plictisiți, nici bărbații Îmbrăcați fără cusur care se uitau la ea cu un amestec de mirare și de bănuială. Vous-êtes seule, madame? a Întrebat-o
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
flăcăii, care nu aveau misiuni speciale în derularea evenimentului, nu se lăsau mai prejos în a-și etala costumele: cămășile largi, înflorate peste care erau petrecute, la cingătoare, chimirele late de piele cu mai multe buzunărașe înzorzonate cu nasturi de alamă lustruiți îndelung, și pantalonii de catifea reiată cu vipușcă lată, de culoare roșie sau aurie. Arătau ca adevărați generali dintr-o armată imperială. Pe cap, purtau pălării cu boruri mari, în panglica cărora era înfiptă nelipsita pană de păun, ei
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
vaginul ei și către albul de fontă imaculată, și apa iese cu putere prin toate orificiile metalului și spală orice urmă de dragoste sau vio lență, și apa își modifică neîncetat transparența. Îngerul meu. Sophia întinde mâna spre robinetul de alamă, și apa care țâșnește prin orificiile metalului devine brusc rece ca gheața. Primește șocul cu un mic țipăt. Pielea ei se contractă și fiecare por se închide cu o mică încordare, și miile de încordări simultane o fac să res
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
mult decît atît, poate un prieten. Ne-am antrenat din greu. Sub soarele necruțător, sub cerul fără nor, am vîslit cît de repede am putut de-a lungul rîului. Puțin mai jos de ponton se află barca goală, suporturile de alamă aruncă scîntei, vîslele sînt încrucișate. Ridicăm barca din apă. Ștergem cu o cîrpă învelișul de lemn de cedru, îl uscăm, îl băgăm înăuntru și mergem să luăm vîslele. Și atunci, în vreme ce ne îndreptăm împreună spre șopron, fiecare cu o vîslă
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
să privesc în jos. Văzută de atît de aproape, apa nu era argintie, ci de un albastru-gri și verde. În clipa în care m-am înclinat înapoi și tatăl meu a încercat să mă apuce de subsuori, un ascuțiș de alamă se ivi sclipind de sub bolta podului, urmat de un aproape la fel de suplu arc acoperit cu un material alb-argintiu. Pînă a ne dezmetici, pînza a fost urmată de un om, de doi, de trei pînă la opt oameni cîți erau cu toții
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
spre dreapta, spre stînga după cum tăiau apa cu vîslele lor lungi, îndepărtînd-o, apoi lăsînd-o în voie din nou, opt oameni în cămăși albe într-o cadență perfectă, urmați de un mic cîrmaci într-o jachetă albastră cu un megafon de alamă la gură, ca un punct sub un lung semn de exclamare. Totul s-a întîmplat preț de cîteva secunde, dar atîta timp cît am putut, am privit nu doar după vîslași, dar și spre urma pe care o trăgeau după
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
greu de nori, frămîntînd apa și tușind. Nu m-a surprins că am pierdut. De data asta, instructorul cedase locul de cîrmaci unuia de vîrsta noastră, un băiat mic și plinuț care a fost încîntat să țină un megafon de alamă în dreptul gurii și să contorizeze fiecare dintre loviturile noastre în parte. Acum mergea alături de noi, pe bicicletă, de-a lungul cheiului. Fără jachetă, îmbrăcat numai într-o haină. Apoi, într-o altă zi, numai în cămașă cu mînecile suflecate. Țin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
dorinței sale de a da ce avea mai bun. Era un gest sportiv. Pe debarcader era așezată o barcă incredibil de suplă pentru doi fără cîrmaci. Doctor Schneiderhahn o coborîse pentru noi dintr-unul din rastelurile de sus. Greementul de alamă scînteia cu o strălucire mată în soare, vîslele erau încrucișate peste șine și scaune. Schneiderhahn a așezat mai întîi barca pe capre și a verificat-o. Cu o batistă mare, albă realmente, tot ce era legat de omul acesta era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
locașuri, ne așezam și ne fixam clapele pe picioare, o injectam cu știința noastră reunită, așa cum o baterie este încăractă prin poli, pozitiv și negativ, care pot furniza energie numai împreună. Dar am abandonat ideea, în cele din urmă. Lemnul, alama și metalul conduceau puterea noastră, altminteri nu am fi putut dovedi apa. Dar m-a izbit improbabilitatea ca barca să contribuie cu ceva, era doar purtătoarea abilităților noastre reunite. Trebuia să fie ceva ce intervenea direct, între noi. Uneori, era
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
propriul meu sînge, propria noastră suflare? Nu-l puteam auzi pe David gîfîind în spatele meu. Asta trebuia să însemne că respirația noastră avea aceeași cadență, că bătăile inimii lui erau sincronizate cu ale mele. Îmi imaginam cum punctul acoperit cu alamă de la prora străpungea apa, coborînd pentru o clipă cînd angajam ramele și apoi înaintînd, într-o diagonală ascendentă, scufundîndu-se, accelerînd. Depășită iarba, depășit stufărișul, ca o știucă tînără care urmărește o pradă care nu-i mai poate scăpa, chiar sub
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
așezat o mînă pe piatra caldă, tocită a scării care conducea spre ușă. Trei scări, el le urca și le cobora în fiecare seară și în fiecare dimineață. Am privit tăblița cu numele, strălucitoare și lustruită și la mînerul de alamă al clopoțelului, la clapeta pentru discuțiile cu comis-voiajorii necunoscuți; printre gratiile ușii chiar am surprins o fărîmă din marmura albă din hol. Atunci, stînd aproape de casă, am privit drept în sus de-a lungul fațadei, dincolo de obiectele de folosit pe
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
Cînd am primit mai multe, a trebuit să le mut pe rama de deasupra patului pliant. Atrăgeau mai puțin atenția și-mi plăcea asta. Din cînd în cînd, le ridicam și le lăsam să-mi alerge prin palmă, discuri de alamă și din metal cu imagini impunătoare, panoplii cu arme și simboluri, și data la care au fost obținute. Era una cu un șiret roșu. Ai crede că fiecare dintre medalii ar putea reînvia amintirea unui eveniment important. Dar nu sînt
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
atîrnă o placă numerotată. Are înscrisă distanța. Cinci sute de metri. Un sfert e parcurs. Scările nu mai sînt acolo, dar în mintea mea încă le mai văd conducînd la ușile duble decorate cu valuri de lemn. Mînerul rotund de alamă. În spatele lui, coridorul cu ușa spre vestiar. Bănci din lemn neșlefuit, care au fost, de o mie de ori, udate și uscate la loc. O cămașă aruncată, murdară, măturată într-un colț. O bucată de săpun uscat. Abur strecurîndu-se prin
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
lemn de paltin, ferecat, cu capacul boltit, din acelea folosite în lungile călătorii cu vaporul sau poștalionul. Interiorul era căptușit cu postav nisipiu și compartimentat în lăcașuri și sertare, după o arhitectură bizară. Trăgând la întâmplare de un bumb de alamă, deschise un sertăraș în care găsi două obiecte. Luă în mână un fel de brățară ciudată compusă din doi șerpi care se devorează reciproc, mușcându-și unul altuia coada. Unul dintre ei era făcut din lemn negru de abanos, iar
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
alviță, sugiuc sau acadele luate pe câte un bănuț de aramă cerșit, șterpelit sau găsit prin colb. îl căutau apoi pe bragagiu să-și astâmpere setea. Acesta purta pe spate, prins cu hamuri late de piele, un vas mare de alamă ca un cuptor de alchimist. Gâtul lung, subțire și arcuit, pornea din josul vasului, terminându-se într-un cap de șarpe deasupra umărului. Bragagiul alegea una din cănile de cositor, mari și zornăitoare, agățate în cârlige de chimir și se
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
șarpe deasupra umărului. Bragagiul alegea una din cănile de cositor, mari și zornăitoare, agățate în cârlige de chimir și se înclina, făcând licoarea de mei să traseze prin aer un arc de cerc. Roiuri de viespi ornau și dădea viață alamei. Harapnice îndemnau caii aduși la vânzare să urce la deal căruțe cu roțile blocate cu câte un bulumac. Scrâșnet de metal pe piatră. Miros de ars și de sudoare. Rânjete hidoase de cai cu priviri urduroase și gingii dezgolite de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
neagră lipită cu scuipat. Șnuruit peste pântecul și pieptul enorm, corsetul făcea să se reverse în pliuri mari carnea flască, tumefiată și învinețită de strânsoare. Femeia asuda abundent un lichid uleios, lucind în soare. Își purta dezinvolt nasturii strălucitori de alamă din vârful sânilor, ca un trufaș cuirasat în derivă, obligat să acosteze într-un mic port obscur și neîncăpător. Asta te dă gata într-o clipă! îți suge și măduva din oase! își dădeau coate gospodarii, aruncându-și priviri vinovate
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
el", își zisese și se călugărise spre stupoarea a lor săi. De viață monahală cu problemele, restricțiile și adesea cu ipocriziile ei, se simțise străin. Părăsise mănăstirea în sutană, însoțindu-se doar de un toiag și de un vas de alamă. Peregrina fără vreo direcție anume, ajutând viața în toate manifestările ei: o plantă bolnavă, un câine vagabond cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu care-și împărțea picul de hrană, un copil orfan, un gospodar copleșit de necazuri sau un bătrân beteag. Se hrănea cu fructe și rădăcini sălbatice sau cu puțină mâncare pe care o mai puneau țărani în vasul său de alamă, bea apă din râuri folosindu se de un filtru de cărbune care-l oprea să înghită și astfel să omoare feluritele gâze și-și făcea focul numai din bălegar uscat, care știa că nu conține nici o viețuitoare. Dacă nu găsea
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
antrepriza, iar în dreptul fiecărui articol cel care plătise înmormântarea gornistului trecuse cu creionul "DA" sau "NU". 1. înmormântarea cu dricul tras de patru cai mascați DA 2. Coșciug din lemn de fag în formă de cutie DA 3. Decorațiuni de alamă pe coșciug NU 4. Perna respectivă și cearșaful necesar DA 5. Masa drapată și garnitură de plante NU 6. Patru sfeșnice la catafalc DA 7. Doliu la marchiză cu marcă inițiale NU 8. Două steaguri cu crepuri și panouri de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
gornistului de la vârsta de un an, al 37-lea vis al său, amprenta celui care i-a înregistrat proba de urină pentru recrutare, urma lăsată de decorație pe tunică, blacheul tocit și contorsionat, zgârciul înnodat al ochelarilor, lipsa decorațiunilor de alamă de pe coșciug și vertebra secretul și esența ființei sale. Vertebra de delfin, pe care a purtat-o toată viața fără ca nimeni, nici măcar el să aibă știre de ea; vaga bănuială a existenței sale apărea doar în lumea cu contururi incerte
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
nu privi În direcția Extraterestrului, ci doar stinse lumina mare, ca să mai estompeze din mizeria pe care o scotea În evidență, și aprinse o veioză intimă de sub iconostas. Lumina roșiatică a becului făcu să apară din Întuneric o cruce de alamă cu trei brațe, cu trupul lui Iisus răsucit spre răsărit, și o icoană afumată, În care apărea Sfântul Gheorghe călare pe un cal ce fusese cândva alb, dar care acum avea o nuanță plumburie, cu picioarele neobișnuit de subțiri, terminate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
miasme ce-ți Întorceau stomacul și mațele pe dos. Vomau oamenii și vitele, și tot ce era viu sau... mort. Nicanor aruncase, ca de obicei, banii În fântână. Lovindu-se de pereții de piatră, apoi de luciul apei, monedele de alamă scoaseră un sunet jalnic. Asemănător unui scheunat de câine. Mașa Își ciuli urechile Înroșite de ger și ascultă ecoul: sunetul semănă Într-adevăr cu un scheunat de câine. Priveau spre propriile imagini răsfrânte În adâncuri. Trei chipuri Îngrijorate și unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
gazda. Pute de la o poștă... - Uneori la casa omului e nevoie și de câte un țap, spuse Extraterestrul cu subînțeles. Stăpâna casei Își plecă rușinată privirea, spre pantofii de lac galbeni ai vizitatorului, Împodobiți cu catarame strălucitoare și pinteni de alamă ce zdrăngăneau la fiecare mișcare a sa. Pantofii contrastau cu pantalonii negri, călcați la dungă, și cu ciorapii de mătase roșii, pe care se vedea Încrustată o diademă reprezentând un vultur cu ghearele Înfipte În spinarea unui miel. „La ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
valsul durerii sale, Părăsita. În tot acest răstimp Regele era foarte atent la dis cuție. A ascultat și el cântecul oprind cu greu lacrima care dădea să izvorască în colțul ochilor. Și, după ultimul sunet, între perechea regală și grupul alămurilor s-a lăsat o liniște adâncă, momentul consumat așteptând parcă să se întâmple o minune. Domnule căpitan Alexandru Marian... Majestate, dânsul nu mai e căpitan...a fost de gradat... Domnule căpitan Alexandru Marian, Vă mul țumim pentru cântecele pe care
Vieți între două refugii by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/565_a_753]