3,029 matches
-
trecutul i l‐ am sfâșiat. Păru - i lung, de lună aurit, . s. Biata mamă! Zi de zi trecând, stre ‐ a trăit ca să ne vadă mari, ri upă‐ o vreme a căzut și ea, . Noi am fost acei ce l‐am albit Pe obrajii tineri, pas cu pas , Râuri mari, cu grijile, i‐ am tra Ne punea câte un fulg la gât. și‐ a smuls blândă visurile‐alba și le‐ a pus la aripile noastre. N I - a pătruns o toamnă în
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
și cu rochia albă, cu ie de borangic. acum plânge aici până în zori, mama singură, și‐i este dor de copilul care‐ i ca ea muritor. pletele‐i au fost ninse de‐ atâtea ori și părul ei de mult a albit cum îi zăpada. o stea milenară trece pe cer născătoare ‐ toate constelațiile sunt ale mamei. șI TRUP șI SUFLET ÎNTR‐O COLIVIE și‐n vremi de basm și reverie rămași alături trup la trup în suflet prinși în colivie ne
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
Pre tata‐n Puținii lui ani pre pământ. Acuma când nu te poți, mamă, De sarea din șale pleca, Cine ridică mormântul Spre gura uscată a ta ?! PĂRUL MAMEI Câte case ai uns tu, mamă, Cu var și cu lut! Albește în părul tău, mamă, Varul acel de demult. Cât am plâns eu Strâns în al foamei clește ! Stăteai noaptea ca la priveghi. În părul tău, mamă, albește Sarea lacrimilor mele vechi. Seara eu îți probozesc nepotul Că ți se urcă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
PĂRUL MAMEI Câte case ai uns tu, mamă, Cu var și cu lut! Albește în părul tău, mamă, Varul acel de demult. Cât am plâns eu Strâns în al foamei clește ! Stăteai noaptea ca la priveghi. În părul tău, mamă, albește Sarea lacrimilor mele vechi. Seara eu îți probozesc nepotul Că ți se urcă în cap și‐i rău. Dar el se mută la tine cu totul și plânge tot În părul tău. PÂINEA MAMEI Este o împărăție dulce cu nouă
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
la ora aceasta din noapte? Hideyoshi răspunse: — Îți va spune Hikoemon. Și își încrucișă brațele, lăsând capul în piept, cu un oftat prelung. Va fi un șoc, Kanbei, începu Hikoemon. Kanbei era cunoscut pentru curajul lui dar, în timp ce asculta, se albi la față. Fără o vorbă, oftă adânc, își încrucișă brațele pe piept și rămase cu privirea spre Hideyoshi. Kyutaro înaintă în genunchi și spuse: Nu e momentul să ne gândim la cele trecute. Vântul schimbării suflă prin lume și e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
își spori armata cu forțele lui Nobutaka și ale lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
se gândea la aceste posibilități. În ultima vreme, auzise că avusese loc o bătălie la Yamazaki. Când i se spusese despre evenimente, sângele îi năvălise în obraji. — E foarte probabil, spuse mama lui Hideyoshi. Tipic pentru băiatul ăsta. Părul bătrânei albise complet, iar acum stătea așezată în sala principală a Templului Daikichi de la ora când se scula dimineața, până când pleca la culcare, fără să umble aproape deloc și rugându-se, cu evlavie, pentru victoria copilului ei. Oricât de haotică devenea lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
ordonă el. Aproape înainte de a termina vorba, Shogen își încheie legăturile armurii. Apucând o lance lungă, ieși, în fugă, din clădire. Ogane și Kinoshita își adunară repede oamenii și coborâră versantul muntelui. Era acel moment al zilei când zorii se albeau, iar Hayato își trimisese forțele. Când oamenii conduși de Ogane și Kinoshita ajunseră la poala muntelui, fură ambuscați de Osaki. Supraviețuitorii atacului încercară să fugă spre bradul cel mare din Ikenohara, unde aveau să-l aștepte pe Shogen. Dar oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
el o poezie. Deși noaptea era aceeași peste tot, nu era aceeași și pentru toți. Zorii se iviră cu totul altfel pentru cei învinși decât pentru învingători. — Asigurați-vă că vom fi cucerit zidurile înconjurătoare la vremea când se va albi cerul, odronă Hideyoshi, după care așteptă, liniștit, zorii zilei. Orașul era de asemenea destul de calm. În două sau trei locuri izbucniră incendii. Nu fuseseră aprinse de oamenii lui Hideyoshi ci, mai probabil, le declanșaseră, accidental, orășenii buimăciți. Întrucât puteau servi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
era îmbrăcată la fel de elegant ca surorile ei. Fiecare avea câte un săculeț parfumat cu lemn de aloe și un mic clopoțel de aur. — Câți ani aveți? întrebă Hideyoshi. Dar nici una dintre fete nu vru să răspundă. Dimpotrivă, buzele li se albiră atât de tare, încât dădeau impresia că, dacă erau atinse, ar fi izbucnit în plâns. Hideyoshi râse încetișor și le zâmbi. — N-aveți de ce vă teme, micuțele mele prințese. De azi înainte, veți putea să vă jucați cu mine. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Steaua călăuzitoare Crai și Magi văzură Steaua, Ce pământul lumina, Și păstorii, albi ca neaua A minune fluierau. Au pornit la drum pe seară, Căutând și întrebând, Unde s-a născut, în țară, Un crai mare, de curând. Ajungând în Viflaim, Steaua iar a apărut, Lumina de la ea oprim, La ieslea cu Pruncul
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93393]
-
Gheorghe Duca voievod, aparținătoare Academiei, și despre Mitropolia Veche Sfântul Gheorghe, zidită între anii 1761-1769. --Tare aș vrea, sfințite, să vorbim mai pe larg despre Academia lui Grigorie Alexandru Ghica voievod. --Dacă m-aș împotrivi, atunci degeaba mi s-au albit pletele și barba, dragule. De fapt, cu dorința asta îmi faci mare bucurie. Așa că, te ascult: --În “Așezământul pentru școli”, nefericitul voievod spune: “Di vremi ci învățătura și știința săvârșăște di păcat pe om și-l face vrednic ca să aleagă
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
atunci; Rădeni din ținutul Covurlui, menționat la 15 iunie 1767<footnote Ibidem, p. 70 și 96 footnote>; Trei firte din via de la Cotnari, în Dealul Piscopului, atestat Cetățuiei la 15 martie 1671<footnote Arhivele Statului, București, nr. 33/ 31 footnote>; Albești patru pământuri, sat la Fălciu; Cărvăsăria (vama) în Iași, dată de Macarie egumenul<footnote Virgil Drăghiceanu, Gh. Gh. Lupu, op. cit., p.33 footnote>; Iazul cel Mare, făcut de Duca Vodă, atestat Cetățuiei la 4 iulie 1671<footnote Ibidem footnote>; Lunca
Cetăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă. In: etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
ochiului scene furate din clepsidra agățată în copacul timpului de dincolo... Copacii, aici, au umbra violetă... Duna albă de nisip Când ploile ne umplu sufletele cu picături cristaline de lacrimi, bisericilor li se face frig, sfinții simt umezeală în oasele albite de rugăciune și coboară pe furiș din iconostas, în poveste. Poveștile ne țin întotdeauna de cald pentru că sunt spuse la gura sobelor. Dar, iată, sfinții se pierd printre oamenii de rând și noi visăm cu glas tare. Da, visele strigă
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
este... destulă! Ecoul vorbelor răsună ca pașii profetului pe altarul morții, apoi se răsucește în adâncuri. -Crezi că mai pot zări steaua mea, de aici, din întuneric? aud un glas de pretutindeni. Stelele se sting complice. Locul pe cer se albește. “Bang!“ Priviți! Un vis mi se sparge în bucăți de soare. Se risipește în mii de scântei. Urc nestingherită scara și rostesc aceeași rugăciune. -De ce să te superi? Dragoste este destulă. Privește încrezătoare la colț de stradă. Din umbră
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
azi, câte un profil mâine...Da, ce, profilele se duceau?...Hop , într-un internet-cafe...Și dă-i mesaje, discuții cu femei...că așa au văzut ele acasă, la stăpân... să le vadă și pe camera web ia, care a mai albit, cui i-a mai căzut un dinte, cine are mai multe riduri? Evident, veneau obosite, dar nicicum de la serviciu... Îl sună șeful pe amic și-l concediază... Omului i se făcuse rău... Hai, să explice... Da, ce te pui cu
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
au vise-n culori. Pe aripi, amîndouă, aduc stropii de roua Ce mugurii-i școală din dulce visare, Cînd stau pitulați, de mama alintați, Pe cînd ea dansează în soare. De mă-ntunec la fața, dau ploaie cu gheață Ce-albește cîmpia-n ropot de sunet, Și-apoi dintr-o dată, dizolv gheața-n apă, Si zbor mai departe în zarva de tunet. Cern grele zapezi, peste munți și livezi Și brazii sihaștri se-apleacă cu vaier; În somn pernă mea e stratul
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
Și tot parfumate și ele. Zadarnic al vieței cuvînt A stins bucuriile mele, Mereu cînd zîmbesc uit, si cînt, În ciuda cercarilor grele, Mai sînt încă roze, mai sînt. (1927) Alexandru Macedonski Rondelul crinilor În crini e beția cea rară Sînt albi, delicați, subțiratici. Potirele lor au fanatici Argint din a soarelui pară. Deși, cînd atinși sînt de vară, Mor pilcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară: Sînt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi mă-mbătară, Cînd fragezi, si
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
Macedonski Rondelul crinilor În crini e beția cea rară Sînt albi, delicați, subțiratici. Potirele lor au fanatici Argint din a soarelui pară. Deși, cînd atinși sînt de vară, Mor pilcuri, sau mor singuratici, În crini e beția cea rară: Sînt albi, delicați, subțiratici. În moartele vremi mă-mbătară, Cînd fragezi, si primăvărateci, În ei mă sorbiră, extatici, Si pe aripi de răi mă purtară În crini e beția cea rară. (1927) Alexandru Macedonski Rondelul rozelor ce mor E vremea rozelor ce
Roze, crini, metafore by Procopie P. Clonţea [Corola-publishinghouse/Imaginative/901_a_2409]
-
și mi-a șuierat cu o voce șoptită, care probabil se auzea până în Norvegia: —Ce-i cu ea? Puțin mai tare și-am putea să și dansăm, am replicat eu. Mama s-a uitat la mine. Dintr-odată s-a albit la față și a lăsat capul în jos. Doamne Dumnezeule! —Ce-i? Cu toții ne-am întors și ne-am întins să vedem la ce se uita mama. Nu vă uitați, a șuierat ea. Țineți capul în jos. —Cum? Cineeeeeeeeeeee? Mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
superficial a ceea ce avea să devină o prietenie profundă. — O să-mi mulțumești fiindcă te-am târât afară din casă în seara asta, mi-a șoptit Bea, înșfăcându-mi cotul cu putere ca să-mi atragă toată atenția. Încheieturile degetelor i se albiseră. — N-o să ghicești cine e aici. Ghicește! Am privit împrejur, dar n-am văzut pe nimeni care să merite gradul acela de încântare al lui Bea. — Pabst Blue Ribbon, a pronunțat rar și solemn Bea. Ochii mi s-au lărgit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
lucru cu ritm rapid, în care puteam să-mi dezvolt abilitățile de editor. — Vineri m-am întâlnit cu Vivian Grant, care mi-a oferit o slujbă, am continuat, dându-i lui Jackson și restul detaliilor despre post. Jackson s-a albit imediat la față. Luase o îmbucătură entuziasmată din gogoașă, după care, însă, a lăsat-o pe un șervețel și a dat-o mai încolo. — Vivian Grant? a repetat el aproape șoptit. Ai fi crezut c-am zis c-am întâlnit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
experiență de decorporalizare... vocea mea rostind, dintr-o dată, ceea ce gândeam de săptămâni, ba chiar de luni întregi. — Ce nu e suficient, Claire? a repetat Randall, apropiindu-se de mine și prinzându-mi mâinile strâns. Părea îngrozit. Încheieturile degetelor i se albiseră. Zi, Claire, m-am gândit. Spune-o acum, înainte să fie prea târziu. Dar trebuia să cred că, la un anumit nivel, Randall voia să fac asta. Văzusem felul în care i se luminase fața, atunci când Coral intrase în La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
până la școala omului nou, apoi... aiurea, derutarea următorilor. Stă dom’ Dominic în stația de la Rond și așteaptă tramvaiul. Tramvaiul nu vine, călătorul așteaptă, așteaptă. Tramvaiul vine: încărcat, nu e loc nici pentru o muscă. Așteptăm altul, așteptăm, până ni se albesc ochii în cap. Tramvaiul vine, călătorul izbutește să se agațe de scara lunecoasă. La prima stație avansează o treaptă, viitorul e aproape, o treaptă, încă o treaptă, iată paradisul, te afli deja în fața ușii, simți umărul și cotul și genunchiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin oraș și ne vizitează și pe noi, să-și joace numărul. Te apuci să-i explici de dosare și secretariat?... Asistenta Ortansa Teodosiu ieșise, în ușă apăruse deja următoarea concurentă, Costache Viorica. Ochi mari, față prelungă, tânără, palidă, păr albit la tâmple. Ați contestat gradul trei. Diagnosticul nu permite însă alt grad. Ce lucrați? — Desenatoare. — Nu e cea mai grea muncă. — Obosesc repede, nu mă pot concentra. — Analizele nu arată nici o schimbare față de internarea precedentă. — Eu cred că arată... Chipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]