15,499 matches
-
De bun ce era! La două-trei zile după Crăciun, Chetraru, adică acel profesoraș în rezervă, a adunat oamenii la o ședință ad-hoc. A vrut să o țină la primărie, dar femeia de serviciu nu i-a dat voie. L-a amenințat că-i rupe picioarele și l-a trimis la bufet. El a luat-o de bună, a strâns câțiva bețivani la crâșma din sat, au încheiat și un proces-verbal, semnat de secretarul comunei, care de mult vroia să scape de
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
În tren cu o Învățătoare care mi povestea că nici nu mai Îndrăznește să le dea copiilor ceva În plus, ceva bun, pentru că o colegă de-a ei, care a Îndrăznit să facă acest lucru, a fost grav sancționată și amenințată cu excluderea din Învățământ. Iată, deci, În profunzimea acestui "Învățământ obligatoriu" de suprafață se dorește ca mințile tinere să fie intoxicate cu orice tâmpenii, numai cu cunoștințe utile nu. Vi se pare normal? Mie nu. Vă mai dau exemple: am
Când îngerii votează demonii sau România răstingnită by Leocadia Georgeta Carp () [Corola-publishinghouse/Administrative/1182_a_1887]
-
și cu prelata de camuflaj strânsă deasupra. Unii cântau, dar pe fețele lor palide nu se vedea nimic: erau la fel de goale, și cântecul ieșea scrâșnit și metalic ca un zăngănit de arme. Tunurile grele se hurducau în urmă. Țevile lungi amenințau cerul. Totul era nesigur, încărcat de neliniște. Venit din fundul lumii și ducând în cenușa prăpădului năruit peste lume, drumul se zvârcolea între ziduri, lângă ea, ca o ființă strivită. Bătrâna respira tot mai greu. Ținea coatele strânse la piept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
și se uită cum le rămân urmele mari și albe pe podele. 'mneața la toată lumea! Ne dai și nouă oareșce? Să vă dau, de ce nu? se-nvoi Invalidul, lăsând ziarul deoparte. Scoate ce ai mai fin, c-ai mierlit-o! amenință plutonierul, lăsându-se că cadă c-un geamăt de ușurare pe primul scaun, și făcu un semn înălțând ochii spre tavan. Pe sus ce s-aude? Bursa a înregistrat ieri următoarele cursuri, se grăbi să-l informeze Invalidul: Steaua Română
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
cu glasul ei dârz și poruncitor, o dezmierda Tudora și-i făgăduise ca primul pui să i-l boteze în apele bulboanei cu numele lui Tudor. Numai lupii se numeau Seco. Așa-i striga Tudora lătrându-le numele și-i amenința cu chefnituri scurte, clănțănind dinții ascuțiți de ragilă și cremene, să-i țină la distanță. Tudora nu era acasă. Ceruse voie și plecase, amețită de aerul rece, de ninsoare și de zăpezile căzute, la stâna din marginea pădurii, în nuntire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
80 de vătafi, care să transporte scrisorile oficiale și particulare. Caii necesari însă, proveneau tot de la populația satelor. Dările tot mai multe și tot mai apăsătoare, cu abuzurile în rechiziționarea cailor și căruțelor, obligau țăranii să fugă din calea olăcarilor, amenințând serviciul poștal cu dezorganizarea. Această situație a silit pe unii domni fanarioți să înfăptuiască o serie de reforme sociale, economice și administrative. Constantin Mavrocordat, domn al Moldovei în patru rânduri și al Țării Românești în șase rânduri, în răstimpul dintre
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
și tot pe aici se scurgea o parte din corespondența particulară. Abuzurile în rechiziționarea de cai și căruțe sau furaje pentru nevoile poștei, au obligat un mare număr de țărani să părăsească satele așezate de-a lungul drumurilor, ceea ce a amenințat serviciul poștal cu dezorganizarea, fapt care, a determinat introducerea unor reforme în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, trecându-se în sarcina statului o parte din cheltuielile de întreținere a serviciului poștal. Constantin Mavrocordat, este primul care în a
Poşta şi telecomunicaţiile în zona Fălticenilor : (1780-2000) by Dumitru Neculăeasa () [Corola-publishinghouse/Administrative/91562_a_93226]
-
în starea de veghe (Nuanțe). Deloc surprinzător, și somnul devine un infern (Schiță pentru infernul meu). Ne este deja cunoscută agresivitatea obiectelor pe care o resimte poetul în stare de veghe, de unde apare și riscul reificării. Iată că acestea îl amenință și în somn: Terasa, portocalele, pianul s-au rostogolit în somnul meu fabulos. (Episod) În acest caz, obiectele nu mai sunt simple elemente de decor, ci se configurează un acord de destin între poet și lucrurile vecine, care se suprapun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
voluptuos libertatea și să uit că are și ea o limită. Adevărul dimpotrivă, înseamnă constrângere, prezență și meschină confruntare. El insinuează mereu că noi suntem doar doi copii exaltați și isterici... (Mab) Poetul apără cu îndărătnicie iluzia, atunci când aceasta este amenințată de adevăr: Mă apropii, lipesc buzele de geamul mat: "Vrei să știi motivul, adevărata cauză pentru care s-a sinucis Lore?" "Nu vreau", se salvează bufonul. (Liniștiți și neliniștiți) Iată, deci, rolul fundamental al bufonului, al paiaței: acela de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
mută sunt un mod de a exploata la maximum tăcerea în care se oglindește cuvântul, adică jumătatea lui cu valențe mistice, cea care îl creează și îl susține. Tăcerea este o cale prin care trăitul se transformă în trăire, potența amenință să devină act, iar actul: temuta și în egală măsură dorita sciziune. Pentru o ființă vorbitoare, cu atât mai mult pentru actor, poet, demagog, trăirea este totuna cu exprimarea. Însă actorul trăiește în prezent, și orice cuvânt, odată rostit, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
de unul dintre ei. Ilinca și vara și iarna avea la geamuri flori înflorite, cu flori roșii. Din când în când Butnaru îi mai administra câte un pui de bătaie, probabil că Ilinca mai vocifera și poate că îl mai amenința cu fuga. La bătrânețe Paraschița era de aproape nouăzeci de ani, iar Ilinca făcea scandal că nu mai moare baba. El s-a enervat într-o zi și i-a tras un ciocan în șale. Din această cauză Ilinca, încet-încet
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
doar i-o tăiasem și am aruncat-o la ciori. S-au dus ei la Schinetea, dar aici doctorul nu l-a putut salva, că pierduse mai tot sângele din el. Parcă-l văd, părinte, parcă-l văd cum mă amenință și cum îmi cere să-i dau limba înapoi și tare mă mai îngrozește, părinte, că-i tot numai sânge și urlă, părinte, urlă de-mi îngheață sângele în vene când îl aud. Aș fugi, părinte, dar nu pot, m-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
nu ajungă la maturitate. Astfel, datorită condițiilor tehnice și economice, resursele erau abundente, fapt care nu a generat preocuparea pentru exploatarea sustenabilă. Un alt factor e reprezentat de imaturitatea administrației. Când statul își face simțită prezența, iar tehnologia și economia amenință supraviețuirea sistemelor de resurse, devălmășia începe să se destrame. Nu știm în ce măsură destrămarea acesteia poate fi pusă pe seama propriei incapacități sau pe seama altor factori, întrucât nu avem elementele necasare pentru a ne pronunța. Scopul acestui capitol este însă acela de
Satele devălmaşe româneşti – o analiză instituţională a proprietăţii în comun. In: Acţiune colectivă şi bunuri comune în societatea românească by Mirela Cerkez () [Corola-publishinghouse/Administrative/793_a_1819]
-
clepsidrei sub ritul căderii de nisip. * * * Cărțile au murit, culorile nu dansează ca ființele vii, sentimentele mor se sufocă în fașă, se spun în abstracții minore, în acorduri ce nu se mai compun. Cărți și tablouri, statui fără cer, ne amenință vagul și violența; neliniștit le dau la o parte și caut o veche carte. * * * Trebuia să cunosc gustul epocii, să înțeleg poezia să caut versurile ce dansau pe un portativ suspendat între cer și pământ. O notă deșteptată din somn
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
românească a urcat cu mult, peste creste! Celelalte au rămas mici, roase de furnici. Ca praful de zahăr uitat în credențul greu și grav, scârțâind din trupul bolnav. Totul e în declin: pereții au pocnit pe alocuri, ca niște ochii amenințați de deochi. Îmi amintesc că în biserica tatălui meu m-au deochiat, am căzut pe podea și vraja m-a lăsat, când mătușa m-a descântat. Cei optsprezece ani mă insultă. Peste portretul de acum, peste ochii mei a trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
1985 au fost mutate la o distanță de 289 m, biserica Sf. Ilie Rahova în 1984, 51 m, cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din incinta mănăstirii Antim mutată 28 m în anul 1985, biserica SF. Gheorghe Nou - Capra, amenințată cu demolarea încă din 1978, a fost mutată în cele din urmă între 10-22 septembrie 1985, biserica Sf. Ioan Piață, care din cauza reflectării ei în vitraliile nou așezate la magazinul Unirea, dar și a ieșirii „cu un pas înainte” spre
Politica demografică a regimului Ceauşescu by Moţoiu Virginia () [Corola-publishinghouse/Administrative/91523_a_92998]
-
de vârstă și de situare socială. Și unul, și altul resimțeau singurătatea ca pe o teribilă povară, ea - la cea mai mare intensitate, fiind urmărită de spectrul celor două catastrofe biografice care i-au răpit bucuria de a iubi; el - amenințat de apropierea vârstei tuturor neputințelor și a morții. Atât în film, cât și în povestea lui P.H.L., eroii se caută (și se găsesc!) pentru ca, împreună, să înfrunte singurătatea în fața destinului. Fiindcă toți își revendică, din adâncul ființei, dreptul la fericire
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
etern. Vârsta paradisiacă are corespondent în copilăria fiecărui ins uman - o etapă scurtă în care este cu adevărat fericit: zilele sunt nesfârșite, toate lucrurile par încremenite în lumină, părinții, frații și prietenii există lângă tine pentru totdeauna și nimic nu amenință cotidiana bucurie de a fi, pe care o trăiești fără să o numești! În fine, însuși faptul că-mi stimulează meditația ar fi încă un motiv pentru a continua lectura manuscrisului, „înarmat” cu pix și caiet de note. (Asta am
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
-o la o „reuniune dansantă” organizată în cartierul „meu”. Fusese acostată de un scriitor care, ca să o convingă să-i cedeze, i-a făcut declarații de dragoste veșnică, i-a căzut în genunchi și a cerut-o de soție, a amenințat cu sinuciderea. Îl știam prieten cu alcoolul, cum „îi șade bine” unui „holtei” de 45 50 de ani... Dar nu-mi imaginam că un bărbat poate da o asemenea reprezentație în fața unei fete uimite de ce este în stare să provoace
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
orice vine din afara ei, trecând totul prin filtrul raționamentului deprins din cărțile maeștrilor. Învățătura lui Isus îi convingea pe oameni că prin credință și munții pot fi urniți din loc! Ceea ce, logic, este imposibil... P.H.L. continuă să-și moralizeze personajul, amenințat pentru o clipă să rămână repetent la „școala vieții”. Așa că Profesorul a „cedat” repede, recunoscând că, „în intenția lui protectoare” față de existența iubitei (sau poate din egoism?...), a ignorat noua fundamentare a vieții ei: aducerea pe lume a unei ființe
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
alături de Teodora. La fiecare întâlnire o ascultă atent cum îi descrie progresele din ultimele zile ale vietății din burta ei. Începe să creadă că tot acolo „se coace” și „norocul” său, însemnând ieșirea din letargia organică de care se simțea amenințat înainte de a o întâlni pe ea. Acum, „elanul vital” pe care i l-a oferit iubirea se „reformulează” pe o scară de forțe superioară, crescând odată cu fătul ce a început deja să bată „la poarta vieții”, cu pumnii și cu
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aș vrea să-l uit: la un moment dat, Ilinca s-a dus la Tomiță, l-a luat deoparte și i-a zis că dacă nu mănîncă păstrăv fript, nici nu vrea să mai audă de el. Apoi l-a amenințat cu degetul și i-a comunicat strict confidențial: Pe mine nu mă interesează ce-ai citit ori ce n-ai citit tu scris de Nuțu pe vederea aia de la mare... Unicul lucru care mă interesează e să nu te mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
mereu că sunt artificiali, nu ca oamenii adevărați. Cosmos: Am încredere în tine; să nu-i spui profesorului. Robo: Cosmos, tu ești mai evoluat tehnic; vrei să fim frați de cruce? Ne ajutăm, ne consultăm, nu ne trădăm, chiar dacă ne amenință cineva cu moartea. Cosmos: Frați de cruce?! Dar cum facem? Robo: Printr-o străngere de mănă. își străng măinile. și primul nostru crez este salvarea oamenilor și Pămăntului. Vrei? Cosmos: Asta da frăție. Imi plac mult oamenii și Pămăntul, dar
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
te-ai găndit măcar o clipă să ne lași și nouă nemurirea? Evelin: Crezi că v-ar folosi la ceva nemurirea cănd eu sunt aproape de a deveni muritor? și apoi n-am cum să vă fac nemuritori chiar dacă m-ați amenința cu moartea. Răsete. Profesorul: știi că am glumit. înaintea ultimei Conferințe te invit să facem o plimbare prin oraș la cărciumă cu lăutari vestiți. Aurora: Singuri?! Evelin: Cărciuma cu lăutari este doar pentru bărbați. Mergem profesore! Sala, ca de obicei
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
duce la o mare armonie a omenirii?! Profesorul: Oare după atătea cataclisme vor mai rămăne măcar doi oameni să trăiască în armonie? Animație generală. și încă o poveste care a salvat lumea de Apocalipsă: în ultimele decenii, Pămăntul a fost amenințat de un război nuclear în urma căruia totul devenea un deșert fără viață. și cum credeți că m-am găndit și ce-am făcut? M-am adresat unui extraterestru rugăndu l să intervină. și a intervenit înlocuind războiul nuclear cu războiul
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]