1,366 matches
-
curajoși, ni le traseră din mâini și Începură să se joace cu ele. Se vedea că erau obișnuiți cu armele, numai că ale noastre erau prea grele pentru ei. Se mirară de arcul Runei și o puseră să-l mânuiască. Amuțiră cu toții la vederea săgeții care despică una dintre frânghiile acelea din lemn ce cobora din copaci, răsucită și subțire. Apoi, izbucniră În râs și ne făcură semn să-i urmăm. Casele lor erau o adunătură de frunze mari, Împletite ala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Întunecată, moartea, sora cea mîndră, pășea acum prin oraș și era mai Înaltă decît cele mai Înalte turnuri ale lor și era Învingătoare chiar și atunci cînd se oprea asupra celui mai umil atom banal de lut, și toate străzile amuțeau cînd ea vorbea. Așadar oamenii o priveau cu respect, cu groază și umilință și cu dragoste, căci moartea, moartea cea mîndră, poposise În locurile obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
obișnuite și cunoscute lor, iar chipul ei strălucise orbitor În aerul cenușiu și murdar, Își măsurase glasul, pasul și măreția cu banalitatea obosită și brutală a zeci de milioane de oameni și, În cele din urmă, le sfîșiase veșmintele, le amuțise glasurile stridente și batjocoritoare și, prin imaginea celui mai umil dintre semenii lor, le arătase calea ce-o vor urma toți, spaima și groaza ce-i vor Învălui pe toți - pentru toate acestea stăteau În fața ei tăcuți, singuri și Înspăimîntați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
ne resemnăm. Să nu ne îndoaie nici o grijă. Din lacrimi să plămădim bucurii eterne. Încrezători în brațul nostru, cu fruntea la cer, cu ochii aprinși de doruri să zidim altare. Neînfricați în lupte, să nu subscriem capitulării greului lor. Să amuțească în noi râvnirile slujirii cărnii, să nu ne cotropească țărâna, să nu ocolim martirajul. El ne apropie de Dumnezeu, lumină veșnică. „Toți tinerii din țara aceasta să știe că urmând calea credinței martirilor, vor birui și vor învia cu neamul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
istorie. Sărbătorile nu mai sunt sărbători. Au devenit, ca la oraș, zile de odihnă. Nici măcar cârciumile nu mai sunt o "instituție". Le-au luat locul niște "baruri" rurale, cu jocuri mecanice. Altădată, în nopțile cu lună plină, când toate zgomotele amuțeau ― ca să se poată scula înainte de răsăritul soarelui, oamenii trebuiau să se culce devreme ― praful de pe ulițe scânteia stins, misterios. Ferestrele mici, carbonizate de întuneric, păreau intimidate de fiorul cosmic ce copleșea nu numai satul, ci și munții. Uneori, câte un
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
cunoști: să dai peste un artist a cărui operă îți vorbește atât de direct, ca și cum amândoi ați înțelege același limbaj personal - confirmând într-un fel tot ce ai gândit întotdeauna și în același timp comunicând ceva cu totul nou. Roddy amuțise, neînțelegând. Nu înțelegi, nu? Ei, oricum, inutil să spun că minunea nu s-a petrecut. Dar ceva s-a întâmplat, peste doi ani când am primit un colet de la unul din foștii mei profesori de la colegiu. Se făcuse un fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un eu care te forțează întruna să te învârți, să produci, să îl manifești, să îl justifici. Un eu tiranic într-o măsură bună, un eu cu orgoliu, cu ambiții, cu planuri, cu sarcini de îndeplinit. Care, însă, acum a amuțit și el de uimire. Totuși îmi trebuie ceva. Somn. Mult mai mult somn, în care nu alunec, ci cad pur și simplu ca un bolovan, fără vise, fără să mă mișc măcar un centimetru din poziția în care am adormit
Poveşti cu scriitoare şi copii by Ștefania Mihalache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1774]
-
toată casa. Mulți au spus că ei nu cred și nici nu se tem și au mers și ei de au stat fiecare cât a putut, dar cum se apropia miezul nopții, urgia lua proporții. După câteva săptămâni Zavastia a amuțit și făcea doar semne și arăta cu mâna către sobă încercând să explice că cineva sau ceva a ieșit din spatele sobei și a bătut-o cu capul de tocul ușii, mai apoi de toți pereții. Oamenii, cuprinși de groază, au
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
a vorbi, domnule judecător, dar nu e ușor să te rupi de locul unde te-ai născut și-ai trăit o viață. Vedeți dumneavoastră, la vîrsta mea... El vorbea În timp ce eu mă vedeam alături de el, traversînd Mediterana spre Țara Sfîntă. Amuțisem. - Vă Înțeleg, spuse profesoara, punîndu-i mîna pe umărul stîng. Era vădit emoționată. Să vă ajute Dumnezeu! Și făcu semn fetei, care veni lîngă noi. Comandă o Înghețată. El Încercă un refuz, care fu anulat de gestul politicos și categoric al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
dumneavoastră devine astfel o antrenare socială a bucuriei de a exista, În timp ce munca noastră se săvîrșește, privind substanța, numai În singurătate”. Micul pendul din sufragerie, aflat deasupra vitrinei, bătu orele 9 seara, dar afară era Încă lumină. Vocea de răspuns amuți; liniștea instalată acum, după cele nouă lovituri discrete de gong, n-o mai tulbură ca Înainte. „Și totuși, cînd mă gîndesc...” Vorbirea i se opri brusc de prezența fizică, nespus de apropiată a judecătorului. Își ridică brațele, vru să spună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
Se îndreptă spre altar, ridică tinctorium-ul și, cu furie și durere, ca și cum ar fi ucis o parte din el însuși, îl înfipse în pânza întinsă deasupra bazinului. Îl înfipse de mai multe ori; chipul îi era scăldat în lacrimi. Timpanul amuți. Se auzi zgomotul lamei ce pătrundea în carne, urmat de un muget sfâșietor. Stropi de sânge pătară pânza. Doi oficianți se ridicară. Un taur alb, însângerat, își făcu apariția, mugind de durere. Și Antonius striga de durere, căci i se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
se sprijinea cu o mână de balustradă, iar cu cealaltă flutura o batistă albă. După o clipă, Vitellius lăsă batista să cadă și se auziră acordurile orgii și ale flautului. Spectacolul putea începe. O melodie gravă răsună în amfiteatru; mulțimea amuți. Cei doi gladiatori se înfruntau. Skorpius ridică brațul și îndreptă tridentul spre coiful galului. Salix respinse repede lovitura cu scutul și se aruncă înainte, încercând să înfigă pumnalul în piciorul adversarului. Skorpius sări într-o parte, ferindu-se. Apucă tridentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la prietenul lui și să-i îngrijească rana aceea cumplită. Era nebun de fericire. Se și vedea alături de Salix în tabăra fratelui său, închinând o cupă de vin pentru Salix, care acum era liber. Viu și liber. Deodată, întregul amfiteatru amuți, pentru ca, în clipa următoare, să izbucnească un cor de urlete sălbatice. Nu, nu... Porc bătrân! țipa grăsanul, agitând pumnii în aer, atât de furios, încât nici nu-l băgă în seamă pe Valerius, care îl prinsese de braț, neînțelegând de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Priscus, a cărui aversiune față de orice formă de dictatură o cunoști, fără îndoială... Antonius și Titus nu scoteau o vorbă, ca și cum vestea morții lui Otho și conștiința că Vitellius era acum stăpânul absolut al Imperiului i-ar fi făcut să amuțească. Am uitat să vă spun, continuă Calvia Crispinilla cu glas scăzut, că numidul meu mi-a povestit că, după moartea lui Otho, pasărea aceea de pradă, divină, care venise în apropiere de Brixellum după înfrângere, și-a luat zborul. Sfârșitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe umărul lui Valerius și porni cu el spre cantină. — Vei mânca foarte puțin. Numai așa vom reuși să-ți ascuțim la maximum capacitățile... Și nu mă refer doar la cele fizice. 30 Când intrară în cantina aglomerată, toate glasurile amuțiră. Proculus schiță un gest de salut, privind chipurile acelor sclavi obligați să poarte veșminte de eroi. Gladiatorii îl priveau tăcuți. Toți auziseră vorbindu-se despre el, iar unii îl cunoșteau. Cu toții știau că Valerius, cel care atentase la viața lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
coiful. Nici un servitor nu veni să-l ajute. Arbitrul privi spre pulvinar. Vitellius se sprijini de balustradă și, după o clipă, batista din mâna lui unduia în vânt, imaculată pe cerul albastru. Explodă muzica flautelor și a orgii hidraulice. Mulțimea amuți. Valerius inspiră profund. Sosise clipa. Inima îi bătea cu putere. O rază de soare reflectată de plăcuța metalică de pe umărul lui Flamma îl orbi, trecând prin micile orificii ale coifului. Nu mai văzu nimic. Nu-și zărea adversarul și înghiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mâna, cu degetul mare îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată durata spectacolului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vespasianus vrea să-l facă pe Vitellius să se predea lăsându-l să sufere de foame prin oprirea proviziilor care vin din Aegyptus. — Să sufere de foame... Glasul batjocoritor al lui Cornelius Fuscus îl făcu pe legatul din Pannonia să amuțească. — Vespasianus știe prea bine că, dacă mai întârziem, Vitellius va devora întreaga Italie! Soldații izbucniră în râs, fiindcă se știa că Vitellius cheltuia milioane de sesterți pentru banchete și că jefuia orașele, municipiile, satele și câmpiile. — În mesajele sale, Mucianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să cadă batista albă, poruncind începerea luptei. În aer răsună muzica flautelor și a orgii hidraulice, care curând fu acoperită de strigătele entuziaste ale publicului. Valerius își luă poziția de apărare. Skorpius începu să se învârtă încet în jurul lui. Mulțimea amuți. Marcus urmărea cu răsuflarea tăiată lupta ce se dădea în fața lui, atât de violentă, încât părea că în ea se înfruntau doi monștri, la fel de puternici, de curajoși și de cruzi. „Valerius îl urăște pe Skorpius“, se gândi. Zâmbi, fiindcă atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unul după altul, se prăbușiră. Câțiva rămaseră nemișcați, fără simțire, iar ceilalți se ridicară și se îndepărtară în goană. Acum Valerius stătea lângă Skorpius, care zăcea în nisip. — Ridică-te. Glasul său era calm, dar suna ca o poruncă. Mulțimea amuți. O pală de vânt rece ridică un nor de praf, flutură pânza purpurie și se îndreptă spre pulvinar, unde Vitellius stătea cu mâinile încleștate pe balustradă, privind pierdut spre arenă. Un spectator începu să aplaude ritmat. În curând, toți, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sfâșie veșmintele. Vitellius rămase gol în fața mulțimii. Mulți râseră de fața sa roșie din pricina băuturii, de pântecele revărsat, de piciorul bolnav, din cauza căruia șchiopăta, de trupul enorm și flasc luminat de flacăra tremurătoare a torțelor. Ca la un semn, mulțimea amuți și se dădu în lături. Își făcu apariția Valerius. — Orpheus... Numele acela trecu din gură în gură. Murmurul mulțimii părea un oftat de ușurare ce se ridica spre cerul întunecat al Romei. — Orpheus! Valerius înainta încet, hotărât. Era foarte palid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă. 11. Împăratul a intrat să-și vadă oaspeții; 12. "Prietene", i-a zis el, "cum ai intrat aici fără să ai haina de nuntă?" Omul acela a amuțit. 13. Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: "Legați-i mîinile și picioarele, și luați-l și aruncați-l în întunericul de afară; acolo vor fi plînsul și scrîșnirea dinților. 14. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși." 15. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85116_a_85903]
-
festivitățile de la primărie au sosit ceva mai tîrziu din motive necunoscute dar probabil bahice (urma lista cu personalități), drept pentru care revoluția a Întîrziat cu o oră. Scrisoarea se găsește la Biblioteca Academiei. CÎnd i-am povestit unui belgian Încă amuțit de apariția unei bătrînici cu o legătură de nuiele-n spinare ce-i tăiase șoseaua Volvo-ului său În drum spre Înfrățirea satelor lor cu ale noastre, i-l tăiase apoi și o vacă adevărată din secolul XX, așadar cînd i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
a Înțelege care este cel mai firesc fel de a povesti. Proba pentru a vedea dacă un scriitor a găsit forma firească a povestirii sale e următoarea: după ce o citești, te Întrebi dacă ți-o poți Închipui altfel, sau Îți amuțește Închipuirea și ți se pare absolută și desăvîrșită ca o portocală”. Acest refren reprezintă alfabetul meu cîntat. GÎndeam la fel și Înainte de a-l auzi pe Capote, Însă confuz, el doar a dat o formă sentimentelor mele tehnice, așa cum se-ntîmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
acum opt ani, unde Răzvan Theodorescu s-a apucat deodată să facă elogiul țopîrlanului direct În ecran, vorbind despre „ființa frumoasă a mitocanului”. Cum Costache Olăreanu și celălalt invitat rămas atît de stupefiat Încît i-am uitat și numele au amuțit Într-o jenă reflectorizată, ministrul Culturii s-a lansat nestingherit În aprecieri lucioase la adresa mojicului românesc. Parcă era-n Maidanul cu dragoste. Să fie de la Renaștere, fiindcă dă tulburări pe meninge, să fie de la premoniție, un vis ce i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]