2,942 matches
-
identificare cu agresorul. Să mai notăm aici remarca făcută de Sandler (1985/1989), care avansează ideea unei legături între mecanismul de identificare și mecanismele contrafobice în care subiectul se expune continuu la o situație de pericol pentru a-și domina angoasa. Numeroase activități sportive, mai ales sporturile de luptă, ar putea fi astfel caracterizate. Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" Identificarea cu agresorul, jonglând cu identificarea și proiecția armonios diferențiate și conjugate, este un mecanism de apărare normal atâta vreme cât eul îl
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fantasmatice pe care sugarul le întreține cu mama. În articolul intitulat „Note asupra câtorva mecanisme schizoide” (1946/1980), ea evocă identificarea proiectivă, alături de clivajul eului și al obiectului, ca fiind ansamblul defensiv precoce al eului, instalat pentru a lupta împotriva angoaselor intolerabile de singurătate și de separare trăite în timpul poziției schizo-paranoide. „Deși această descriere se aplică indivizilor nevrozați, cred, spune Klein, că, într-o anumită măsură, este vorba de un fenomen universal.” Rosenfeld (1947, 1949) va aplica acest concept în studierea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
patologiilor psihotice, precum și a relației cu analistul. Mai târziu, el va considera că, pe lângă scopul său defensiv, acest proces este prototipul relației obiectuale (1952/1976). Ipoteza kleiniană de bază potrivit căreia mama este primul spațiu în care nou-născutul își proiectează angoasele intolerabile furnizează prototipul identificării proiective „rele”. Printre autorii post-kleinieni, Bion va fi acela care va stipula că, în schimb, prototipul identificării proiective „normale” sau „bune” este aptitudinea maternă de a primi și de a-și asuma angoasa și frustrarea infantile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nou-născutul își proiectează angoasele intolerabile furnizează prototipul identificării proiective „rele”. Printre autorii post-kleinieni, Bion va fi acela care va stipula că, în schimb, prototipul identificării proiective „normale” sau „bune” este aptitudinea maternă de a primi și de a-și asuma angoasa și frustrarea infantile. Bion numește această funcție „capacitatea de reverie a mamei”, adică propriile sale mișcări psihice prin care ea este în măsură să „aline” și să „gândească” neliniștea infantilă. Acest fel de a fi al mamei îi va permite
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
gândească” neliniștea infantilă. Acest fel de a fi al mamei îi va permite bebelușului să efectueze mișcarea de întoarcere, constând într-o identificare proiectivă și pozitivă cu o mamă bună internă, „care gândește în interiorul lui situațiile de conflict, suferință și angoasă” (1962/1979). Consecința acestei ipoteze de dus-întors fantasmatic se sprijină pe afirmația Melaniei Klein conform căreia nou-născutul nu poate avea o viață psihică decât în relație cu activitatea psihică a unei alte ființe umane. Exempletc " Exemple" Spre a înțelege mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de Jack ca reacție la influența stăruitoare a mamei. Este interesant de notat că ruptura legăturii fantasmatice idealizate cu psihanalistul, prilejuită de plecarea acestuia, este evenimentul care pune în evidență identificarea proiectivă cu mama idealizată, cu rol de apărare împotriva angoaselor de separare. Părțile bune, ca și părțile rele internalizate depind de acest mecanism rămas fixat în mod activ, fără a avea însă o elaborare suficientă, așa încât simpla plecare a analistului a condus la o nouă cădere psihică a pacientului. Relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
aparentă, care se vrea a fi aceea a unui observator imparțial, ajută subiectul să nu sufere de pe urma elementului conflictual. Intelectualizarea se poate manifesta în viața cotidiană. Descriind o serie de subiecți (tineri intelectuali, mai ales) care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care caută să-și stăpânească angoasele „printr-o vastă intelectualizare a afectelor”, Böhm (1951/1955) propune pentru această atitudine denumirea nevroză de cerebralizare. S-a subliniat că subiecții analizați pot recurge la acest mecanism de apărare pentru a scăpa de angoasa legată de cură. Încă din 1912, Freud semnalează că „trebuie să insistăm în mod deosebit asupra respectării acestei reguli șregula asociațiilor libereț când avem de-a face cu bolnavi ce tind de obicei să se refugieze în intelectual și își
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cu moartea apropiată a copilului lor, „recurg la capacitățile lor intelectuale pentru a-și da impresia că domină situația” (Futterman și Hoffman, 1974). Pun întrebări personalului medical și citesc multă literatură de specialitate. Această căutare îi ajută să-și înfrângă angoasa în fața necunoscutului, printr-o „cucerire intelectuală care le dă sentimentul că-și dirijează singuri viața”. Evocând experiența tragică a deportaților, Bettelheim (1960/1972) își aduce aminte că una dintre apărările sale în lagărul de la Dachau consta în exersarea capacităților de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
manifestare, pe care să o poată domina și prin care să se poată exprima”. „Intelectualizarea masivă utilizată în această povestire constituie, după Shentoub et al. (1990), o tentativă «nebunească» de a evita dorința («de a atinge vioara») și confruntarea cu angoasa de castrare («el nu crede că va ajunge la o anume măiestrie»).” Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Analogiile dintre intelectualizare, raționalizare și izolare pot fi intuite fără mare greutate (toate aceste mecanisme fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în lumea exterioară. Prin urmare, mișcarea nu este una identică: introiecția poate fi comparată cu învățarea unei limbi, în vreme ce încorporarea ar echivala doar cu achiziționarea unui dicționar (Ciccone și Lhopital, 1991). Derivat din nevoile pulsionale, scopul introiecției constă în evitarea angoasei (prin aceasta, el constituie un mecanism de apărare) și intensificarea funcțiilor psihice. Acest proces se caracterizează deci prin faptul că nu se mulțumește să aibă o finalitate defensivă, contribuind, în cel mai bun caz, la îmbogățirea eului. Istorictc "Istoric" Ferenczi
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mosorelul (Freud, 1923/1981), putând ilustra de asemenea mișcarea de introiecție-proiecție a obiectului care, substituindu-se mamei absente, o face pe aceasta din urmă o prezență pur accesorie. Freud remarcă faptul că, în acest fel, copilul nu are manifestări de angoasă și de tristețe. Vectori de simbolizare prin intervenția limbajului, cuvintele fort și da rostite de copil punctează mișcările de du-te-vino ale mamei. Acest joc este și creator de spațialitate: el participă la delimitarea frontierelor dintre înăuntru și în afară, dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
-ului matern vor antrena distorsiuni în capacitatea copilului de a interioriza un obiect bun (Duez, 1992). E de la sine înțeles că obstacolele survenite în încorporare nu fac decât să bareze calea procesului introiecției și utilizării sale într-o situație de angoasă (Rosenfeld, 1960/1976). Ne gândim aici la toate problematicile corporale ca anorexia, bulimia sau conduitele de dependență. „Am luat acest produs deoarece voiam să fiu sigur că mă distrug într-adevăr pe dinăuntru”, spune un toxicoman care evocă ultima sa
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
a afectului legat de o reprezentare (amintire, idee, gând) conflictuală, în timp ce reprezentarea în cauză rămâne conștientă; - o separare artificială între două idei sau două comportamente care în realitate sunt legate, relația lor neputând fi recunoscută de către subiect fără o anumită angoasă. Discutarea definițieitc "Discutarea definiției" Imaginea pe care o vom prezenta în cele ce urmează va ilustra cel mai bine primul sens al izolării. În viața curentă, a izola o locuință înseamnă a o separa de o sursă de frig, de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
sărăcie în exprimare. „Fărâmițând imaginea în detaliile sale descriptive” (Corman, 1961), ignorând legătura între diferite elemente ale planșei (indiferent că e vorba de testul „Lăbuță-Neagră”, de TAT sau de CAT), subiectul evită să dea o interpretare care i-ar provoca angoasă. Astfel, Marie, în vârstă de nouă ani, inteligentă de altfel, supusă fiind la testul „Lăbuță-Neagră”*, se preface că nu-și dă seama imediat care este tema centrală a imaginii. De îndată ce o vede, fetița evadează. Ea descrie planșa numită „Bătaia” separând
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că emoția a fost deplasată”. Sensibil la acest risc, Kübler-Ross (1984/1986) a dispus instalarea, în anumite servicii de urgență, a unei camere izolate fonic, în care aceia care află despre moartea unei ființe dragi sunt invitați să-și exteriorizeze angoasa și durerea, să-și exprime suferința, pentru a putea apoi să-și ia viața de la capăt. Fenichel (1945/1953) evocă și cazul unui nevrozat care are obsesii de ucidere sau de incest, considerându-le însă niște simple gânduri, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
lor: «Trăim de pe o zi pe alta... nu mă gândesc prea departe... trebuie să ne mulțumim cu ce avem»”. În legătură cu alți părinți aflați într-o situație similară, Futterman și Hoffman (1974) remarcă: „O fațadă de calmă acceptare servește la disimularea angoasei, la protejarea celuilalt, la propria protecție și la prezervarea funcționării personalității”. Dar deși înlăturarea este uneori binefăcătoare pentru individul care trăiește apropierea propriei morți sau a unei persoane apropiate, ea poate antrena două perturbări grave ale relațiilor sale cu anturajul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de a se lăsa văzut. Însă toate celelalte exemple oferite de Freud în legătură cu această apărare se referă la întoarcerea agresivității către propria persoană. În „Eul și sinele” (1923/1981), în „Problema economică a masochismului” (1924b/1974), în Inhibiție, simptom și angoasă (1925/1995) sau în Noi conferințe de introducere în psihanaliză (1933/1984) este descrisă de fiecare dată, în termeni aproape identici, pulsiunea de distrugere întoarsă spre interior „care se descătușează împotriva propriei persoane” (1924b/1974). De aceea, aici vom aborda
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ispăși păcatul comis, și în același timp, un mijloc de a evita o pedeapsă necunoscută și mult mai aspră la care se aștepta de luni de zile cu anxietate.” Explicația dată accidentului ne arată dublul aspect al acestei apărări: calmarea angoasei legate de sentimentul de culpabilitate, dar și posibilitatea de a se sustrage unei pedepse căreia i se prevede iminența, devansând-o printr-un soi de superstiție. Și în cazul copiilor, Bourguignon (1984) remarcă faptul că „accidentele nu se întâmplă oricui
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită de manifestări somatice multiple ce s-ar datora faptului că „psihismul se comportă ca și cum ar fi proiectat excitația în exterior. Se înregistrează astfel o recanalizare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cade în delirul de persecuție. Explicarea fobiei prin proiectarea în real a pericolului pulsional datează din 1915 (1915c/1968). Prin deplasarea unei încărcături libidinale inconștiente asupra unei reprezentări conștiente substitutive legate de precedenta, proiecția împiedică întoarcerea aspectului refulat și focalizează angoasa asupra unui obiect extern mai ușor de evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
evitat, cum ar fi, de pildă, un animal de care subiectul se teme. „Prin ansamblul mecanismului de apărare instalat, subliniază Freud (1915c/1968), s-a obținut o proiecție a pericolului pulsional spre exterior. Eul se comportă ca și cum pericolul dezvoltării unei angoase nu ar veni dintr-o moțiune pulsională, ci dintr-o percepție, și este deci îndreptățit să reacționeze împotriva acestui pericol exterior prin tentativa de fugă care este evitarea fobică.” Tendința proiectivă spre figurare în fobie, ca și în paranoia (ambele
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
vorba despre faptul că subiectul îi atribuie celuilalt ceea ce refuză inconștient să-și asume, iar aceasta, în interesul propriei economii psihice.” Exempletc "Exemple" Să examinăm, în cazul expus de către Decourt (1989), modul în care recurge la proiecție ca apărare împotriva angoasei o fetiță de 3 ani: Atunci când fetița se întoarce de la grădiniță, unde a făcut, alături de educatoare, o plimbare cu niște ponei, tatăl vrea să afle dacă ea a încălecat pe vreunul dintre căluți. Fetița răspunde negativ, explicând că i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mecanismul proiecției care vine să suplinească pentru moment refularea absentă la copil, care atribuie animalului un afect ce-i aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copil, care atribuie animalului un afect ce-i aparține. Acesta este rolul defensiv și protector al proiecției puse în slujba unui eu încă fragil. În loc să fie subiectul care trăiește angoasa, copila devine obiectul urii proiectate asupra animalului și eliberate de angoasa culpabilizantă. Astfel, își poate asuma propriile sentimente ostile venite din afară, cel puțin pentru moment, pentru că povestea nu se oprește aici. Ea va avea insomnii legate de teama de lupi. Angoasa s-a deplasat fixându-se asupra fricii de aceste
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]