2,251 matches
-
am întors, ei au confirmat spusele mele. Crezusem că odată cu moartea Bătrânului totul se va lămuri. Dar în aceeași zi am început să mă dumiresc că mă înșelasem. Azilul arăta ca un stup speriat, cuprins de panică. O îngrijorare ciudată, apăsătoare, coborî ca o ceață pe coridoare, în camere, pe figurile bătrânilor și îngrijitorilor. Prima oară nu mă crezuseră, dar acum exista o dovadă, un mormânt! Nici măcar o eclipsă de soare n-ar fi provocat atâta spaimă, atâta alarmă. Am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
cu oglinzi. Îmi pare rău că trebuie să te sacrific; e soarta tuturor cobailor”. S-a întors și a dispărut în coridor. O vreme i-am mai auzit pașii. Apoi am așteptat. Ce? Nu știu. Dar pe măsură ce tăcerea devenea mai apăsătoare, îmi pierdeam curajul. Eram din ce în ce mai demoralizat. Mi-am amintit din nou gesturile mecanice ale fetei care spăla paharele la bodega de lângă gară și vorbele bețivului cu care stătusem la masă: „Viața e mai necruțătoare decât justiția, ea nu iartă”. Viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avea unul - ar fi negarea oricărui principiu, respingerea oricărei teorii. Căci cei care vorbesc prin el sînt declasații”. Finalul articolului este un îndemn „prerevoluționar”: „Dar în tavernele și lupanarele ce ne-ar înfățișa Rusia, aerul e irespirabil. Afară, atmosfera e apăsătoare, cerul e încărcat de nori. Se simte trebuința furtunii răcoritoare! Și atunci, goelandul, pasărea maritimă, vestitoare de furtuni, se înalță și domină tumultul de talazuri ca un drapel ce flutură peste oștile adunate”. Pe linia autentismului antiromanesc, va fi apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în consecințele faptelor. Ceea ce e axiomatic în stare de vis devine incomprehensibil după trezire, ceea ce este natural pentru Urmuz devine absurd pentru cititorul lui Urmuz. Plină de fulgurații onirice, proza lui Urmuz este, pînă la un punct, stenograma unui vis apăsător, continuu, din care autorul nu s-a putut trezi decît prin detunătura unei arme. Conformația onirică a frazelor indică performanța lui Urmuz, care a pătruns în sanctuarul viselor omului și al zeului limbii”. Are dreptate Nicolae Balotă să califice acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
una din străzile dosnice ale orașului. Liniștea din jur era brăzdată doar de melodii populare transmise la radio. Foarte puține case erau acoperite cu țigle. Majoritatea acoperișurilor erau din tablă de zinc sau chiar pietre ansamblate în stil vechi. Sărăcia apăsătoare a regiunii Tōhoku era impresionantă. Dar chiar și căsuțele acestea, atât de primitiv construite, aveau, spre deosebire de casele din Tokyo, propria lor grădină. Frunzele verzi ale copacilor erau ude de ploaie și reflectau orice rază de lumină ajungea până la ele. Flori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ales pentru că nu e deloc cum mi-am Închipuit-o. Îmi place de Charlie. Adică, Îmi plăcea. Nu Încape Îndoială În privința asta. Dar acum, că e aici, acum că fantezia mea a devenit realitate, seara se dovedește a nu fi apăsătoare și Încărcată de senzualitate precum mi-o imaginasem. Mă distrez. Nu flirtăm, ci discutăm. Nu ne sărutăm, ci rîdem. Am senzația că pregătesc cina Împreună cu un prieten. Brusc, realizez că mă simt cu adevărat bine și că, de fapt, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nu vrea Inchiziția... ― E adevărat, dar acesta nu e meritul tău. ― S-a întîmplat așa. Ei stăteau în jilțuri înalte, îmbrăcați în purpură și, în sală, după ce au încetat să vorbească, nu se mai auzea nimic, se lăsase o tăcere apăsătoare. Nu-mi închipuisem niciodată că e atât de greu să suporți o tăcere care te constrânge să stai într-un loc de unde ai vrea să fugi. Simțeam că mă înăbuș și că mi se face greață. Ce-i interesează pe
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
a apropiat amenințător, cu mâinile la spate. - Cine ți-a permis să te arăți în fața mea, corcitură păduchioasă? Din acea clipă nu s-a mai auzit decât bâzâitul muștelor libere să intre prin ferestrele deschise. Teodelapio a rupt acea tăcere apăsătoare: - Lasă-l să vorbească, Adaloald. Furia și ura clocoteau în mine. - Bărbatul acela este vinovat de masacrarea lui Taso, a lui Kakko și a celorlalți longobarzi. Era la Oderzo și a fost martor la măcel. Cred că a fost unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
toată din străzi, piețe, biserici, așa cum se Înfățișează ea pasagerilor primului autobuz, beți de somn, sau noctambulilor Îmbătați de muzică ce ies de prin discoteci - orașul după bătălia din care iese ca dintr-o maree a nopții. Cerul e cenușiu, apăsător, Înnorat. Previziunile se Îndeplineau. Avea să fie o zi urâtă. DIMINEAȚA Cine spune minciuni, ajunge În iad. Proverb popular a șaptea oră Dragi prieteni, ascultători ai postului de radio Globo, e ora șapte și treizeci de minute. Unde sunteți ticăloșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
anterioare. O fabrică, o linie de montaj. Măcinate, amestecate, introduse În mașina infernală, Împachetate și Împrăștiate În lume fără a fi altceva decât niște necunoscuți anonimi - zero. Totuși, Zero reuși să alunge Într-un colț al conștiinței sale acele gânduri apăsătoare și rămase concentrat, supunându-se acelui ritual absurd și gol, un sacrificiu aberant Închinat unor zei În care nici el și nici profesorul nu credeau. La un moment dat - În timp ce-i explica mecanic diferența dintre momentul consumat și tentativă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe partea inferioară a coapsei fetei. — Bineînțeles, răspunse Sarah ușor uimită. — Și eu, răspunse Antonio. Isus Hristos e adevărul și viața. Nesfârșită este mila lui. Și deja bara de la parcarea din gara Termini se ridica, iar lumina verde anunța POSTURI DISPONIBILE. Apăsătorul acoperiș din ciment armat, boțit ca În urma unui seism, Îl Întâmpina, și acum erau În imensa sală a caselor de bilete, Înconjurați de o avalanșă de valize, turiști, rucsacuri și navetiști. Era vineri. Oamenii plecau În week-end. Sau se Întorceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
În altă parte, cine știe unde. Acolo era doar umbra lui Dario, fantoma lui. Toată după-amiaza nu se gândise decât la cuvintele acelea, Întrebându-se dacă exista vreo șansă concretă pentru ca existența lui să se schimbe radical. Intrând și ieșind din acele apăsătoare cabine de probă ale boutique-urilor, era convins că răspunsul putea fi afirmativ. Dar, odată cu trecerea orelor, convingerea aceea Începea să pălească, iar acum Îi părea că toate acele cuvinte erau doar o ironică, aproape insolentă capitulare În fața realității. Și, dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
colonie lipsită de importanță strategică, acum, că Zidul Berlinului fusese dărâmat. E o periferie, chiar foarte degradată - din punct de vedere cultural, se Înțelege -, În care orice talent și orice avânt autentic creator este reprimat, sufocat și redus la o apăsătoare uniformitate. Dar Italia rămânea totuși țara lui, paradisul anilor ’80 - pe care nu știuse să-l guste -, tărâmul adolescenței sale, boom-ul economic al anilor ’90 - cărora nu știuse să le culeagă roadele - cel al tinereții sale, și apoi era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
pe asfalt. Conduse mașina până la ieșirea În șosea, dar nu merse mai departe, neștiind În ce direcție s-o ia. Ochii lui Întunecați sclipeau În spatele ochelarilor. Cămașa lui azurie părea să lumineze Întunericul. Aștepta ceva. Și timpul Începu să devină apăsător - asemenea secundelor care trec Între fulger și tunet. — OK, spuse Emma visătoare. Da, vin... Sasha ambală și mașina intră pe șosea. În timp ce Emma, zâmbind, băga mâna În geantă pentru a Închide În sfârșit infernalul telefon care o ținea ancorată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
lui 1945, când își dăduse seama că urmează vremuri grele, plecase în America, lăsându-și casa în grija Vencicăi. În amintirile ei, Achile era un punct negru de care încerca să scape, așa încât scrisorile lui Achile erau evenimente cumplite și apăsătoare. La început îi scrisese mai mult ca să întrebe de casa și de lucrurile lui. Apoi îi trimisese în fiecare an, de Paște, o scrisoare care avea aproape același conținut. Ultima suna astfel: Dragă Zogrule, dacă treci cumva pe-aici, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
hârtie. Avea nevoie să stea cu cineva de vorbă, cu Giulia în mod special. Așa că a venit la ea. Zogru îl privea de pe bibliotecă, fâlfâindu-și alene aripioarele, pe lângă raftul lui Balzac. - Vasăzică aici stai! Bobo era stingerit de tavanul apăsător, de obiectele îngrămădite și de geamul deschis, dincolo de care se vedeau vecinii, stând la o masă pătrățoasă, în fața casei, sub becul aprins. Giulia și-a dat imediat seama și a strâns puțin fereastra, nu-i venea s-o închidă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
mari: „Alina, ce faci tu aici?”. Era tanti Elena, care locuia la vreo trei case de ei. „Hai să mergem acasă! Am vești importante pentru tine!” Lățosul urmărea scena îndeaproape. Vântul și ploaia deveneau tot mai greu de suportat. Fuioarele apăsătoare de fum străpungeau norii. Nici nu a simțit când s-a apropiat de sat, iar tăcerea vecinei arunca peste sufletul ei o greutate neînțeleasă. Zeci de întrebări fără răspuns se perindau prin mintea ei, cu o viteză amețitoare. Așteptarea se
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
vor dispărea, atunci și dragostea mea pentru tine va dispărea”. Mia pus pe deget un inel cu un diamant roșu în forma de trandafir: „Când acest trandafir se va ofili, atunci dragostea mea pentru tine va dispărea!”. După câteva momente apăsătoare mi-a șoptit „Rosema-rie, vrei să fii soția mea?” Au fost cele mai frumoase momente din viața mea, dar, odată cu aceste amintiri dulci, vine un gust amar, îmi amintesc cea mai urâtă zi, ziua în care am devenit vampir. Făceam
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
aprins o lampă și Benia i-a oferit fratelui meu cel mai bun scaun. Dar Iosif a insistat să vină cu mine în bucătărie, unde i-am turnat o cupă de bere care a rămas neatinsă. Tăcerea era grea și apăsătoare. Benia stătea cu mâinile strânse, speriat că aveam să fiu luată de lângă el; avea gura încleștată, pentru că nu știa exact cum trebuie să vorbească cu acel nobil prăvălit pe scaun în bucătărie. Iosif îmi trimitea priviri pline de grabă nespusă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
bucălați, un ten ca de fată. La treizeci de ani, locotenenul Franck Caradec se necăjea că are un chip copilăros, lipsit, după părerea lui, În mod ciudat de virilitate, și pe care-l făcea responsabil de un celibat care devenise apăsător. Deși mai tînăr ca ea cu cinci ani și inferior ierarhic, avusese o scurtă legătură cu Marie, după care căzuseră de acord - amîndoi, dar mai ales ea - să rămînă prieteni. Un an de pauză. Un an sabatic fără să pună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
i-o dădeau gîndurile. Coborî ușor din pat ca să nu-l trezească. 7 Cu toții simțeau absența din scaunul rămas gol. Un minut de tăcere, ceruse Yves Pérec, Încins cu eșarfa de primar. Ca să-i aducă un omagiu lui Gildas. Atmosfera apăsătoare pusese stăpînire peste sala mare de consiliu a primăriei. În jurul mesei, toți Încuviințaseră. Printre alți aleși, Loïc și Milic Kermeur, cu chipul marcat de durere, apoi frumoasa și solida Gwenaëlle Le Bihan, În aparență și ea emoționată. În fața ei, Pierre-Marie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o strecurase. În ciuda violentei vijelii, numeroși erau cei ce se adunaseră În fața hotelului de Îndată ce zvonul arestării lui Loïc se răspîndise, iar acum asistau, neputincioși, la plecarea mașinii jandarmeriei, care-l transporta pe fratele Mariei la postul de poliție. O tăcere apăsătoare, tulburată doar de șuierul rafalelor de vînt, Însoți ieșirea lui Lucas. Acesta Înfruntă o clipă zidul compact de priviri ostile, cînd un glas aspru și tăios se făcu auzit. - Ești mîndră de ce-ai făcut, piază rea? Doar cînd o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
care Închidea tocul holsterului și o luă Înspre menhirii al căror granit părea mai palid sub lumina vie a celor trei reflectoare rămase Încă active. Un spectacol de sunet și lumină. Numai că aici domnea tăcerea. O tăcere minerală. Aproape apăsătoare. Tocmai se Îndrepta spre dolmen cînd celelalte proiectoare explodară unul după altul, Într-o jerbă de scîntei și o ploaie de cioburi care căzură peste el ca o armată de boabe de grindină În luna martie, cînd Babele aduc lapoviță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
se deschide În două, Într-un vuiet de infern. Fiind chiar În spatele Mariei, Lucas fu cît pe ce s-o izbească În momentul În care ea se opri brusc. Vacarmului Îi urmă liniștea. Pe cît de bruscă, pe atît de apăsătoare. Din ceea ce fusese ieșirea din grotă, nu mai zăreau acum decît cîteva spărturi luminoase. Polițistul Își Îndreptă lumina lanternei În direcția ieșirii și o plimbă peste norul de praf care se risipea Încet. Văzură atunci grămada de stînci care astupa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
acum. Era posibil ca neștiute și grozave lupte de influență să se desfășoare În lumea Închisă a cercetătorilor din biofizica moleculară; Bruno se Îndoia totuși. — Ai o viziune foarte neagră despre viață..., spuse Christiane, la capătul unei tăceri ce devenea apăsătoare. — Nietzscheană, preciză Bruno. Mai curând nietzscheană de doi bani, crezu el necesar să adauge. Am să-ți citesc un poem. Scoase din buzunar un carnet și declamă versurile următoare: Mereu aceeași veche nerozie Cu veșnica reîntoarcere... Lasă... Eu ling Înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]