1,567 matches
-
Tot pe atunci avea notorietate în București un restaurator, anume Stavri, care ținea restaurantul și grădina din dosul Pasagiului Român, pe strada Câmpineanu, mai târziu, pe rând: Georgescu, Alcazar, Cosman, Günther etc. Grădinile Stavri și Rașca erau cele două grădini aristocratice de vară. Stavri, bulgar și el, își depusese tot ce agonisise la banca lui... și când acesta dădu faliment, I.D. Ionescu îl luă în primire cu versurile satirice următoare: Cu gologanul un biet birtaș Abia-și făcuse capitălaș, Dar Dedu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
devenită celebră: „Quand la croix passe, on la salue, mais la croix ne répond pas”. Odinioară, cînd intransigența mea urca pînă la intoleranță, aveam și eu gustul despărțirilor definitive. O atitudine de felul celei a lui R. de M. - severă, aristocratică - mi se părea nu numai potrivită, dar și necesară. Între timp, rigorismul meu s-a mai atenuat, ba, în două-trei situații, am simțit chiar o ușurare că pot să răspund la salut unor inși cu care întrerupsesem orice relație. De
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
mai cu seamă, ploaia furioasă care din prima până În ultima clipă a scurtei vizite nu Încetase a ne pedepsi. „Sunteți polonezi?”, ne Întrebase pe mine și pe Cella proprietara mizerei pensiuni În care ne aciuasem. Evident, nu se gândea la aristocratica familie a lui Tadzio, ci văzuse gențile noastre pline de conserve socialiste. Nu venisem să-i revăd pe Pietro, Alta și Cellino, eroii Actului venețian al lui Camil, care Îmi fascinase tinerețea, ecou reiterat și fabulos al versului eminescian căruia
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
este parte - parte centrală - din vasta acțiune subversivă pe care imaginația o exercită Împotriva realității imediate, negându-i frontierele, regulile, dilatându-i potențialitățile și misterul. Tatăl pare a locui demult, dacă nu dintotdeauna, ca un privilegiat, cu drepturi și abilități aristocratice, În Lumea Copilăriei, În care fiul este doar un novice, un membru de rând, pentru că unul firesc, Îndreptățit doar prin apartenența „naturală” de vârstă și candoare. Este o lume În care o floarea-soarelui suferă de elefantiazis, liniștea vorbește, clevetind, răutăcioasă
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
să ajungă în fruntea Teatrului Național (1905-1908, 1912-1914). Inițiativele lui sunt ale unui reformator, la curent cu experiențele recente din teatrul apusean (Henry Irving, André Antoine, Firmin Gémier). Firea autoritară, impulsivă a directorului, maniera lui de a sfida cu superbie aristocratică amenințările sau provocările îi aduc multe adversități. Au loc manifestații, chiar incidente grave, cum a fost acela din 13 martie 1906, din Piața Teatrului Național, când s-a cerut „franțuzitului” D. să nu mai îngăduie reprezentații în franțuzește. Hărțuit de
DAVILA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286707_a_288036]
-
actor principal al unor situații paradigmatice ale traseului retoric și etic pe care trebuie să-l parcurgă o conversație. Căci acesta este subiectul Conferinței, conversația, extrasă din rigiditatea formală à la franșaise și redată individului contemporan pentru care gratuitatea, calmul aristocratic și viața trăită ca artă și-au pierdut, baudrillardian, orice sens. Dintre speciile de conversație definite și comentate de narator (de dragoste, politică, literară, patriotică, cu morții) comentariile pe marginea celei patriotice ne interesează desigur și pe noi: „Les sentiments
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
europeană este antiumană”, cu veleitate de reflecție asupra prezentului contemporan, nu este, În contextul cărții, antieuropeană. Europa lui Pascal Quignard slăbește o dată În 486, dar este Înjunghiată pe la spate abia În secolul XVII. Antiamericanismul lui Quignard este vindicativ În sens aristocratic: Clovis Își răzbună, prin uciderea lui Syagrius, strămoșii, iar regele Romei Îi blestemă progeniturile În vecii vecilor. Pascal Quignard este un European cu arma Americanului la gît. Ultimul are laserul În mînă, El contra-scoate din teacă literatura: ce potlatch! În
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
peisajul literaturii franceze. Nimic nou, dacă ne gîndim la filonul estetizant și la vitalismul sexualist pe care le Îmbrățișează. După 11 septembrie 2001, după intervenția americană din Serbia, Însă, Pascal Quignard este unul dintre scriitorii care, printr-un afișat stoicism aristocratic, ca și prin pesimismul și eleganța oraculară profesate, ocupă un loc aparte În memoria cititorilor francezi. Mai mult, Pascal Quignard, deși fidel convingerii că cel mai mare blestem al umanității este acela de a resimți permanent nevoia redempțiunii - așadar și
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
muzical transformându-se treptat Într-o piesă de mobilier. Prin 1980, cererea mondială a scăzut cu 10% pe an. Firma a Început să comercializeze un dispozitiv electronic capabil să redea, prin acționarea clapelor, melodii Înregistrate pe o dischetă. Tradiționalul și aristocraticul pian devenea astfel un „automat” muzical de Înaltă clasă. Dispozitivul se vindea cu 2.500 $. Simultan, Yamaha a introdus pianul Disklavier, un model care putea Înregistra și apoi reda audiții de maxim 90 de minute, prețul său de desfacere fiind
Strategiile competitive ale firmei by Ioan Ciobanu, Ruxandra Ciulu () [Corola-publishinghouse/Science/2241_a_3566]
-
târziu, dragostea paternă. După ce urmase clasele primare la Școala de Băieți „Petrache Poenaru” din București, este înscris ca elev bursier la Colegiul „Sf. Gheorghe”, unde studiază din 1896 până în 1902. Încă din anii adolescenței el se închipuia coborâtor din stirpe aristocratică și își căuta strămoșii în familii domnitoare din îndepărtate veacuri, spre iritarea tatălui. În noiembrie 1904, când I. L. Caragiale se așază provizoriu și apoi, în martie 1905, se autoexilează la Berlin, împreună cu familia, îl ia și pe Mateiu, determinându-l
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
Remo, pentru a-l întâlni pe Nicolae Titulescu, pe atunci ministru de Externe, și a-i solicita sprijinul în obținerea unei funcții diplomatice. Refuzat, C. devine un singuratic, se claustrează între zidurile locuinței sale, își făurește chiar și o emblemă aristocratică, reprezentând doi îngeri de-a dreapta și de-a stânga unei coroane, sub care așază deviza: Cave, age, tace („Ferește-te, lucrează, taci”). Apariția lui în viața cotidiană a Bucureștiului din perioada interbelică era bizară, stranie prin rigiditatea cu care își
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
îngeri de-a dreapta și de-a stânga unei coroane, sub care așază deviza: Cave, age, tace („Ferește-te, lucrează, taci”). Apariția lui în viața cotidiană a Bucureștiului din perioada interbelică era bizară, stranie prin rigiditatea cu care își confecționase morga aristocratică, anacronică mai ales prin aspectul vestimentar. În 1925, întâiul volum din Antologia poeților de azi de I. Pillat și Perpessicius semnalează titlul unui volum de versuri aparținând lui C., Pajere, care nu va ieși însă de sub tipar decât postum, însoțit
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
cărți și plăcerilor carnale. Pașadia și Pantazi sunt ființe paradoxale, în ei îmbinându-se josnicia cu finețea, viciul cu virtutea, decăderea cu demnitatea. Organizează orgii și chefuri, cutreieră mahalalele întunecoase și speluncile, dar întotdeauna păstrează o ținută distantă, o mândrie aristocratică. Practică viciul cu detașare, pătrund în medii de corupție cu atitudini de rafinament aristocratic. Craii își presară chefurile cu visuri, uneori privesc tăcuți, cu ochii rătăciți, spre tărâmuri îndepărtate, dar adevărata plăcere „o aflau în vorbă, în taifasul ce îmbrățișa
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
josnicia cu finețea, viciul cu virtutea, decăderea cu demnitatea. Organizează orgii și chefuri, cutreieră mahalalele întunecoase și speluncile, dar întotdeauna păstrează o ținută distantă, o mândrie aristocratică. Practică viciul cu detașare, pătrund în medii de corupție cu atitudini de rafinament aristocratic. Craii își presară chefurile cu visuri, uneori privesc tăcuți, cu ochii rătăciți, spre tărâmuri îndepărtate, dar adevărata plăcere „o aflau în vorbă, în taifasul ce îmbrățișa numai lucruri frumoase, călătoriile, artele, literele, istoria...” Pirgu este fundamental deosebit de Pașadia și Pantazi
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
îndreptându-se către aceștia din urmă. Scriitorul, care se identifică, în esență, cu cei doi eroi de viță nobilă, căutând parcă o compensație autobiografică în destinele lor, e conștient de declinul acestora, se îndurerează în fața inevitabilului sfârșit al ultimelor vlăstare aristocratice și își manifestă întreaga aversiune față de Pirgu, reprezentant plebeu al unei lumi care se ridică pe ruinele blazoanelor. Admirator al stemelor și figurilor nobiliare, al căror urmaș se credea, C. infuzează în Craii de Curtea-Veche un anume regret, o anume
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
promiscuitatea Bucureștiului de altcândva, urbe de la „porțile Orientului”, totuși din paginile romanului se degajă un farmec particular. Cu o remarcabilă intuiție artistică, C. a putut extrage o poezie indicibilă din boema și surparea prin viciu a personajelor coborâtoare din stirpea aristocratică. Peste tot este infuzată poezia tainei, a ființelor stranii, corelată cu voluptatea farmecului nocturn. Scriitorul șterge adesea hotarul dintre trecut și prezent, interferează datele realității cu cele ale visului și fanteziei, creând viziuni fascinante și o dicție poematică, de incantație
CARAGIALE-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286089_a_287418]
-
să exprime arderea conținută într-o materie cvasiindicibilă: „Garoafe negre care sună când le-apuci / Ca niște aur ferecat și nevăzut / De descântat, de otrăvit și de vândut/ Ca niște bani, ca niște foc, ca niște cruci”. Originalitatea lui C., „aristocratică și lunară peniță”, (Camil Baltazar), neschimbată până la ultimele poeme, stă în îngemănarea febrei dionisiace și a unei candori care e măsura irealului. Astfel, Polca pe furate, primul său roman - în fapt o suită de scrisori -, a surprins nu numai prin
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
categoria monumentului în acest context nu aveau în minte vestigiile despre care vorbeau anticarii de la începutul secolului al XVIII-lea. Nu era vorba de resturi, de fragmente și piese disparate, ci de recuperarea de obiecte în numele unui interes public. Proprietățile aristocratice și religioase, distribuite pe întregul teritoriu al țării, trebuiau identificate, marcate ca atare, luate în posesie. Specialiștii au subliniat că în aceste condiții știința monumentelor se deplasează treptat spre o știință a inventarului 24, deschizând indefinit clasa obiectelor valoroase. Înainte de
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
răni ambigue, mortale și voluptoase. Scriitorul de piese No moderne a redat acestui gen locul maiestos din tradiție, dar a dezvoltat în întreaga sa operă și viață o estetică fondată pe ideea morții înțeleasă drept operă culturală (în conformitate cu miyabi, frumusețea aristocratică). Estetica morții, "indescriptibila încântare a morții" fac parte dintr-o concepție a culturii japoneze pe care tragediana Naka Han și-o înșusește. Dacă esența bushido-ului, această tradiție nescrisă a credo-ului cavaleresc, înseamnă știința de a muri, la fel stau
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
a muri, la fel stau lucrurile pentru actriță, care se impune ca estetă a artei sale, știind să reunească Crizantema și spada, Frumusețea și acțiunea, arta și Viața. Faptul că e vorba de o femeie nu schimbă cu nimic strălucirea aristocratică a actului său (Mishima acorda femeilor un loc neobișnuit față de obiceiurile epocii sale, fie că era vorba de soția sa ori de portretul femeii energice din După banchet). Moartea actriței seamănă oarecum cu o sinucidere ritualică, care recurge la rituri
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
secolului XXI. Paginile lui Panu și Negruzzi descriu un univers pentru care vorba de spirit este o prezență naturală în economia unei conversații și recuperează etosul unei societăți în cadrul căreia mediocritatea și impostura sunt descurajate fără ambiguitate și fără ezitare. Aristocratică, dar întrun sens înalt, inaccesibil corectitudinii politice dominante astăzi, Junimea marchează desprinderea de tiparul pașoptist și intrarea în vârsta victoriană a culturii și a reflecției ideologice autohtone. Și nu este un accident faptul că, între 1866 și 1914, activitatea societății
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
regim moderat în Franța. „Monarhia din Iulie“ rămâne pentru primii conservatori români, cum este cazul lui Barbu Catargiu, o sursă de inspirație. Ea fascinează prin potențialul de a oferi o cale de mijloc între Scila ridicărilor populare și Caribda încremenirii aristocratice. Silueta lui Guizot se remarcă, așa cum notează Aurelian Crăiuțu, prin acest aliaj complex de adaptare pragmatică și opoziție inflexibilă față de socialism, spre exemplu. Schimbând cei de schimbat, remarcile lui Crăiuțu în marginea „doctrinarilor“ sunt aplicabile și canonului politic junimist. Fără
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
sar situa cei care se revendică, în liniile lor generale, de la moștenirea revoluției muntene și de la blocul ideologic european al anului 1789. Ei sunt cei care pledează, cu energie, în numele „liberalismului“, pentru egalitatea politică, și militează, profetic, pentru abolirea privilegiilor aristocratice. Numele concret al acestui curent doctrinar este, după 1866, partida liberalilor munteni, ce se organizează în jurul lui I.C. Brătianu și C.A. Rosetti. Acești liberali sunt, în ecuația intelectuală avansată, inamici ai „reacțiunii“ și agenți de modernizare ai statului român
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
fenomen generic, și mișcarea din Țara Românească, ca expresie locală a ei, junimismul plasează în centrul canonului său anul 1857 și Adunările adhoc, ce dau naștere întregului program de regenerare națională. Departe de a fi rezultanta unui egoism de clasă aristocratic, opțiunea liberal conservatoare este în acord cu tradiția compromisului organizat în jurul libertății constituționale și al moderației, tradiție întruchipată de 1857. Opoziția dintre 1857 și 1848 nu este doar una circumstanțială - este opoziția dintre politica evoluției organice și politica raționalismului utopizant
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]
-
constitu țional. Și, dlor deputați, eu puteam să zic aceasta, fiindcă eu în sumi sunt un fiu ieșit din popor; aparțin și eu acelei clase a treia; sunt eu însumi din aceia care au beneficiat de răsturnarea formei celei vechi aristocratice, unde nu era decât poporul care plătea impozite, iar boierii nu plă teau nimic [...]. Prin urmare [...]; dacă voiesc ca noi burghezii să merităm a trăi ca stat al treilea și dăm poporului român legitima lui satisfacțiune, atunci trebuie să credeți
Junimismul și pasiunea moderației by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Science/584_a_1243]