1,564 matches
-
în lunca Trântorilor, a Marilor Leneși. (Un domn bine) Când poetul își propune să lupte împotriva "lenei", o face cu mijloace neadecvate: Ah! Vino repede sabie, armură, să lupt cu lenea care mă fură. (Lecție) De altfel, papionul, bastonul, sabia, armura, alternanța succesivă a mitizării și demitizării, așteptări frustrate, ființe real-himerice, povești animaliere, conformația imaginativă a lumii, stereotipia, răceala sau blândețea, nimic din toate acestea și altceva nu există! nu sunt soluții practice la totala înstrăinare de sine, la cufundarea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
sine. Dilema este fără ieșire și fără sfârșit. Cuvintele nu salvează, ci mimează. Ele nu îl fac mai rezistent, ci mai singur. Și tot atunci, când oglinda este sorbită, se produce imposibilul: cade masca! Masca de cruciat, de cavaler sublim, armura din Milan căzuseră și ai dat la iveală adevăratul tău chip. Era scris cu creta acolo, pe figură, foarte caligrafic și foarte citeț și foarte explicit: Nimic. Și oricine, chiar eu, cel costumat în pisică, am citit: Nimic. (Hop-la !) Acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
săgeată bine orientată, atinsesem ținta. S-ar părea că ideea mea era atât de bună încît, pusă cât de puțin la lucru, își epuizase domeniul și mijloacele lui. La capătul cărții mele filozofia se topise și dispăruse ca prin farmec. Armura ei, cu care treceam cu un pas sigur prin viață (filozofii au fost întotdeauna infatuați), s-a desfăcut din cheotori și m-am pomenit, golit de orice superstiție, singur față în față cu mine, cu suflețelul meu, neștiind încotro s-
Despre limită. Jurnalul de la Păltiniș. Ușa interzisă by Gabriel Liiceanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295599_a_296928]
-
pe rînd pe toți recunoscîndu-i și spunîndu-le pe nume: „Bună ziua, doamnă“, spuse Vilma; Îi Înmînă darul cu cartea de vizită și fu cuprinsă de panică fiindcă Julius dispăruse; Slavă Domnului, era acolo, cu spatele la ea, uitîndu-se cu luare-aminte la o uriașă armură de metal care stătea ca un străjer În dreptul unei uși a castelului. Cinthia se duse la el și-l luă de mînă, amîndoi se uitau acum la armură, dar chiar În clipa aceea brațul armurii căzu și fu gata gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
Slavă Domnului, era acolo, cu spatele la ea, uitîndu-se cu luare-aminte la o uriașă armură de metal care stătea ca un străjer În dreptul unei uși a castelului. Cinthia se duse la el și-l luă de mînă, amîndoi se uitau acum la armură, dar chiar În clipa aceea brațul armurii căzu și fu gata gata să-i lovească: era Rafaelito, care executa unul din trucurile lui favorite și acum o zbughea spre grădină, fără să salute pe nimeni. Julius simți că Începuse sărbătorirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
cu luare-aminte la o uriașă armură de metal care stătea ca un străjer În dreptul unei uși a castelului. Cinthia se duse la el și-l luă de mînă, amîndoi se uitau acum la armură, dar chiar În clipa aceea brațul armurii căzu și fu gata gata să-i lovească: era Rafaelito, care executa unul din trucurile lui favorite și acum o zbughea spre grădină, fără să salute pe nimeni. Julius simți că Începuse sărbătorirea onomasticii la verii Lastarria. „Rafaelito, vino aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
erau totuși cuprinși de o nervozitate ciudată când erau în preajma ei. Ar fi trebuit să se îmbrace mai puțin extravagant când îi vizita, pentru a mai domoli din diferență. Dar avea nevoie de cât mai multe lucruri, de toată acea armură, astfel încât să nu fie trasă înapoi, înghițită de trecutul ei. Ura toată treaba asta și până la urmă ajungea să se urască pe sine. De ce nu veniți voi să mă vizitați pe mine? întrebă Lisa. Dacă ei nu făceau drumul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
vrea s-o regăsesc mai degrabă În brațele mele decît În amintire pe Marie-Cécile așa cum era la douăzeci și patru de ani, cu ochii ei verzi și Înfățișarea de Ingrid Bergman În Ioana d’Arc, cu o rochie lungă În chip de armură. Din păcate, nu te culci cu amintirile, iar să stai să le rumegi nu e ceva prea vesel. CÎnd aveam nouă ani, credeam că un pat nu servea la nimic altceva decît la somn: dacă părinții mei dormeau Împreună, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pân’ la moarte Nici o vorbă n-a mai scos. Drept fular, purta smerită Salbă de mătănii el, Viziera oțelită Nu și-o ridica defel. Plin de dragostea lui pură, De al său prea dulce vis, El pe scut și pe armură A.M. D.* cu sânge-a scris. Când la luptă paladinii Se-aruncau cu crunt avânt În pustiul Palestinei Nume de femei strigând, Lumen coeli, sancta Rosa*! Exclama înspre dușmani, Semănând apoteoza Spaimei printre musulmani. În castelul lui, departe, Se-ntorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
totuși foarte diferite, murmură neîncrezător călărețul. Cum să fie luptă dreaptă, când unul are cuirasă, iar celălalt e în buricul gol? Procuratorul zâmbește amuzat. — Se contrabalansează reciproc, răspunde. Întinde mâna în față: — Uite colo! Îl vezi pe cel îmbrăcat în armură grea? Germanul încuviințează, după care rânjește cu gura până la urechi: — Pe ăsta nu-l poate învinge nimeni. — Să nu crezi asta, râde Vittelius. Andabatae n-au vizieră la coif și deci nu văd absolut nimic. Adică mânuiesc armele orbește? se
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
se minunează interlocutorul său. — Da. Adversarul nu-i poate atinge, e drept, dar acest avan taj nu le dă neapărat superioritate în luptă. Pusio face ochii mari: — Păi... de ce? — Dacă nu sunt suficient de agili, îi răpune greutatea pro priei armuri. Tactica adversarului este să-i facă să se împiedice și să cadă. — Așa deci, murmură gânditor celălalt. După un moment de gândire, revine cu încă o întrebare: — Deci dacă te poți apăra cu plasa, n-ai scut? Procuratorul aprobă mulțumit
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
și hărtănit, cu părul În dezordine și fără pic de machiaj. Eram conștientă că nu voi putea suporta umilința decît dacă mă simțeam suficient de puternică și nu ar fi fost cazul decît dacă aș fi fost perfect protejată de armura mea, adică machiajul și hainele. Astfel, m-am furișat În direcția băii, lăsînd-o pe mama prietenului meu cu mîinile pînă la coate În detergent de vase. Am ieșit după o jumătate de oră, cu părul strîns În coadă la spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
nici unul din noi nu prea mai găsea nimic de spus. Dar e tatăl meu și, oricît de ciudată e relația dintre noi acum, mă gîndesc uneori la copilărie, la cît de mult Îl iubeam și cum era cavalerul meu În armură strălucitoare. CÎnd mama era „bolnavă“, cum spuneam noi, tata se Îngrijea mereu de mine. El venea să asiste la piesele puse În scenă cu stîngăcie, la școala generală. El venea la școală să discute cu profesorii atunci cînd se iveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Mi-l imaginasem pe Michael drept un seducător, cel care pusese la cale trădarea. Era oare posibil să mă fi Înșelat? — Flatat de atenția ei? Ce vrei să spui cu asta? Inteligent cum e, Michael detectează pe dată hiba din armura mea și a pornit la atac, vărsînd Întreaga poveste patetică. Se pare că Lisa fusese cea care Începuse să flirteze. El nu era nefericit cu Linda, dar, de mulți ani, nici fericit nu putea afirma că a fost. La Început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
iar el devine un abis, iar ceea ce a crezut că este el însuși este smuls și aruncat, lăsând doar un coșmar, o dezordine monstruoasă. Luptătorii intră în cercul de lumină, gloanțele albilor prefăcându-se în apă atunci când se lovesc de armura lor magică. Ridică brațele apoi le lasă să cadă, răsucind și ciopărțind. Lamele se lovesc de os, despicând tendoane și înflorind intestinele prin șorturile kaki și de acolo pe genunchii scurtați și umflați.Vede capul lui Gregg rânjind deoparte în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
răsucesc eu capul bulangiului așa Încât să-l vadă pe Ray care zâmbește ca un Moș Crăciun dintr-un mall, Unchiul Ray osăți spună ciai de făcusă stai departe de ghiarele malefice ale lu Bestia. Gândește-te căi cavaleru tău În armură strălucitoare. Ray Îi face cu ochiul, apoi trosnește din degete și Începe să cânte. — Simt că-mi vine să cânt ceva... Și io simt că Începe să mi se scoale. Stephanie Donaldson. Ste-pizda Donaldson. — Între timp eu mă voi duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
poată avea Încredere. Un bărbat mai În vârstă și mai matur care să poată răspunde nevoilor ei. Dacă există domnișoare la ananghie care să aibă nevoie să fie salvate, atunci nu mă pot gândi la un cavaler mai mișto În armură strălucitoare decât inspectorul de poliție În devenire Bruce Robertson. Vechea umflătură familiară din pantaloni Începe să se ridice pe când mă gândesc la Estelle și la o combinație de poziții și gemete sexuale de fetișcană. O partidă de sex În trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
totul străine, astfel că, de-a lungul timpului el și-a clădit o casă o dată cu înmugurirea primei sale frunze și momentul în care a risipit cele dintâi semințe ale sale. Acum, acea unică frunză, doar o frunză din măreața sa armură rămâne încă verde si-i înalță în cer și în istorie semeția și statornicia sa de-a lungul veacurilor. Rareori vântul putea mișca crengile sale noduroase pe care și-au construit cuibul numeroase neamuri de păsări. Ciripitul dulce al vrăbiilor
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
punere în scenă într-un fel foarte strict, foarte geometric, cu priviri, cu mișcări de cap, cu veniri și plecări calculate: asta înseamnă că, indiferent de temperamentul actorilor, ei intră într-un fel de corset, punerea în scenă fiind o armură care-i asigură spectacolului aceeași ținută, în ciuda generațiilor care se peregrinează pe scenă sau în sală. Am revăzut de curând un dvd cu piesa pe care o jucam în 1966. Pe vremea aceea, sălile erau încă turbulente. Jucam ca niște
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2194_a_3519]
-
sau în cea a drepților. Nu voi ști niciodată dacă privirea îi strălucea când avea în mână o scrisoare de la Lysia, pe care o deschidea și-o citea. Nu voi ști niciodată dacă le păstra la el, ca pe o armură de dragoste și de hârtie, în tranșee, când urma să fie dat asaltul și toată viața îi trecea deodată prin fața ochilor ca un manej al schimonoselilor. Nu voi ști niciodată dacă nu parcurgea aceste scrisori cu un aer plictisit sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
ca și încărcarea navetei, dar infanteriștii au fost și mai grijulii. Își puteau permite să mai aibă mici probleme cu vehicolul blindat, cu marfa, comunicațiile sau susținerea logistică, dar viața lor depindea de arme și echipament. Mai întâi îmbinau elementele armurii de luptă și căutau fisuri și urme de deformare. Apoi verificau bocancii garantați împotriva intemperiilor, coroziunii și sfâșierii; rucsacul, cu cele necesare supraviețuirii timp de o lună într-un mediu ostil fără nici un ajutor din afară; harnașamentul care-i împiedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
numeroase articulații. La comenzile acestui monstru de oțel de două tone, Ripley înaintă. Mâinile îi erau vârâte în mănușile brațelor telemanipulatoare ale mașinii de încărcat, iar picioarele ei deplasau niște comenzi similare. Îmbrăcată în această mașină vie ca într-o armură cibernetică, mergea drept spre regină. Picioarele încărcătoarei bubuiau pe puncte și fața lui Ripley se metamorfoză într-o mască a furiei materne de pe care dispăruse frica. ― N-o atinge, scârboaso! Regina produse un scrâșnet înspăimântător și se năpusti asupra adversarului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
că orizontul nu e lucru chiar atât de simplu. Iar femeile erau și blonde și brunete și roșcate și lungi și scurte și subțiri și solide și toate învârteau o margaretă între dinți. Se simți ridicol cum stătea așa cu armura pe el și începu să meargă printre cele două oștiri de margarete rotitoare, salutând cu prudență în dreapta și-n stânga, cum învățase la școală. Auzi mai întâi chicote, apoi râsete. Simți că roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
roșește și iuți pasul, apoi prinse s-alerge de-a binelea, pentru că ele începură să strige în spatele lui: „Un’te duci, tataie? Ie-te prostu’! Prindeți-l, mă! Șo pă el! Ia te uită ce viteză a luat! Ha-plea! Băi armură! Ia-mă, nene, și pă mine! Alo, domnu, vedeți că v-a căzut spada!” și altele, și altele. într-un târziu, cu aerul vâjâindu-i pe la urechi, căpitanul Tresoro se trezi leoarcă de sudoare, tremurând din tot corpul: cunoscuse femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
subțiri de riduri ce-i tăiau obrazul și bărbia. Fumează ca un nesimțit, își spuse mai apoi în gând și îl simți cum pășește ca un cotoi lângă ea, mai mult alunecând pe asfalt, purtând cu sine ca pe-o armură, blazarea. Vrei s-o iei de soție, ori ba? îl întrebă enervată când urcau scările către locuința lor. Cred că da, îi răspunse cu voce înceată, în timp ce-și căuta în buzunarul sacoului cheia. Pe urmă săltă din umeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]