6,930 matches
-
și să-și tragă pe degetul arătător inelul de aur cu stema crinului, apoi Își netezi grijuliu cutele hainei ce imita toga romană, precum văzuse la statuile din Santa Croce, și ridică zăvorul. — Ce vrei, nemernicule? Întrebă pe un ton aspru. Dinaintea lui apăru un bărbat scund și bondoc, cu o cămașă din zale de fier care Îi cobora până sub genunchi. În locul obișnuitei tunici cu Însemnul crinului, purta o a doua armură din plăci metalice unite prin legături din piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cursă nocturnă nefirească. Podeaua se hurduca pe dalele ce pavau strada, fără ca benzile din piele prin care era suspendată să poată atenua smuciturile. Migrena lui Dante se Înrăutățea, În acele zdruncinături chinuitoare. Prin deschiderea laterală, zări cum se perindau fațadele aspre ale vechilor ziduri, apoi carul o coti spre râul Arno, până la rampa care ducea spre Ponte alle Grazie. Aici, fură opriți de garda cartierului, care supraveghea tranzitul. Bargello, după ce se lăsase recunoscut la lumina torțelor, dădu ordin să fie Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un tub de sticlă și, după ce deschise recipientul, aspiră o mică parte din conținut, pentru a o vărsa mai apoi Într-o fiolă. Alunecând pe pereții de sticlă, picăturile acelei substanțe păreau străbătute de o străfulgerare luminoasă, În timp ce un miros aspru se răspândea În aer. Poetul Întinse mâna, Înfrângându-și ultimele perplexități. Durerile de cap izbeau din nou ca niște ciocane. În clipa aceea, ar fi făcut orice, numai să Învingă durerea. Dar Teofilo părea să dorească să mai țină o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
când privirea Îi poposi din nou asupra cutiei cu penele de scris. Lângă borcănașele din teracotă se găsea o fiolă din sticlă, care Îi scăpase la prima examinare. Era goală, dar, când o duse la nas, simți de Îndată mirosul aspru și inconfundabil de chandu. Îi promisese lui Teofilo că se va Întoarce să Îl viziteze. Se hotărî să onoreze acest angajament. Neîntârziat. Când ajunse În dreptul ușii, Îi zări pe cei doi polițai cum soseau cu sufletul la gură. Scânteierea din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
limbă diferită de a ei, pentru o altă femeie. Antilia continua să Îl fixeze. Dintr-o dată Începu să cânte, la Început În șoaptă, ca un susur. Din gura ei Întredeschisă ieșea un cântec monoton, puternic ritmat, un ansamblu de cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își bată joc de el, ca să se răzbune. Numele continua să Îi bubuie În creier. O ura pe curva aceea. Fata era din nou la capătul de sus al scării și părea să Îl aștepte. Îl fixa cu privirea ei aspră, ca o păzitoare a infernului. Ce i-ai spus despre mine, blestemato? Și ce vrea târfa aceea? murmură Dante. Cum trebuie să o plătesc? Pietra ignoră insulta. — E o femeie stranie. Are niște dorințe stranii. — Ce vrea? Fata șovăi o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din colț. I se păru că vederea Îi pătrunde dincolo de ușița de lemn, până la flaconul ascuns printre haine. Trebuia să mai fi rămas ceva din lichidul cel verde. Era cât pe ce să cedeze În fața somnului când auzi un râset aspru. Se Întoarse brusc În direcția sunetului. În picioare, lângă pat, era o umbră. Îl recunoscu pe Guido Cavalcanti, Îmbrăcat Într-o tunică lungă. Trupul său părea alcătuit dintr-o materie subțire și luminoasă, asemenea unui trunchi gol pe dinăuntru, căruia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ți-ai ținut jurământul, copilă dragă? - întrebă Metodiu. — Ținut, părinte. — - Și-atunci, care-i necazul? - întrebă Metodiu. — Părinte - suspină zvelta femeie - după cum se vede, eu dudui de sănătate și de la o vreme visez aiurea. — înțeleg - făcu Metodiu și-și mângâie aspra barbă. Se gândi puțin apoi spuse: Cu dovleac ai încercat? Nu. Ce să-ncerc? — Să mănânci dovleac, dovleac copt. Cât mai mult dovleac, mai ales seara - zise Metodiu. E foarte liniștitor. Azi un pic, mâine un pic, până te liniștești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
A SIGNOREI Rămași singuri, Metodiu și Iovănuț începură, după datină, să se spele. Rând pe rând, sub frecușul energic al harnicelor mâini monahale cădeau de pe trupurile lor în apa tot mai tulbure din încăpătorul lavabou prafurile roșcate ale Pocuției, cele aspre din Țara Leșească, vântoasele ce se ridică și orbesc drumeții în pusta de la Pesta, glodul negru al Serbiei, nisipurile fine ale Adriaticei și în fine mirosul dulceag de mucegai al falnicei Veneții. Fornăind ca un armăsar tânăr, Iovănuț zvârlea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
prin învăluire, s-ajung după salcâm. La atacul pe flancuri n-am secrete, sunt maestru. La Kosovice, de exemplu, i-am înconjurat pe sârbi de două ori și ei nici nu și-au dat seama. Episodul 219 ANUL NOU OTOMAN — Aspră viață - făcu Metodiu. O viață cu adevărat spartană, dar fără de care imperiul dumneavoastră n-ar fi căpătat strălucirea și întinderea de astăzi, cu totul și cu totul meritate. Ești un drăguț - spuse turcul cu modestie. — Și totuși - continuă Metodiu încurajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
să curgă prin venele urmașilor săi. Și încă cum! — Ar fi fost păcat ca neamul Sayah și tot ce reprezintă acest nume să se fi stins, cu toate că, din cele ce-mi povestești, s-ar părea că viața a fost destul de aspră cu ei. — Asta-i și impresia mea. — Și, culmea nenorocirilor, le-au spurcat puțul, averea lor cea mai de preț. — Așa a fost. — Și ai venit la mine cu gândul să intervin în favoarea celui care a comis o asemenea nemernicie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Aș prefera să nu cred nimic, dar ultimul lucru pe care mi l-aș fi putut închipui atunci când am acceptat treaba asta e că logistica o să dea greș. — Nu logistica a dat greș, ci logica... - răspunse celălalt pe un ton aspru. Mi se pare o totală lipsă de logică faptul că șapte profesioniști n-au fost în stare să se înfrunte cu un beduin păduchios ca să-și apere rezerva de apă. - Mecanicul ar fi vrut să tragă un scuipat, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
vodcă alături. Dar cel mai rău Îl chinuiește pe domnul D. apăsarea din creștetul capului ca o călcătură de gheață pe care i-a lăsat-o mîngîierea lui Niki Bârsan. Domnul Algazi și-a tras taburetul lîngă Wanda. Barba lui aspră, căruntă, se atinge de lobul delicat al urechii scăpat ca prin minune din vîlvătaia de păr roșu. Fața femeii se colorează ușor. Buzele se destind Într-un zîmbet, apoi se depărtează una de cealaltă dezvelind un șir de dinți mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
răstimpuri licăririle speriate ale nasturilor fosforescenți, toate umbrele furișate de-a lungul zidurilor, mărite de ochii mei avizi de miracole și patrulele traversînd Ringul În pas cadențat, tinerii blonzi, supli, impecabili În uniformele lor de un verde cenușiu, glasurile lor aspre, guturale, Isoldele cu șepcuțe de catifea roșie de la Evangelische Schule care le aruncau zîmbete și flori, după-amiezile clandestine petrecute cu Helga Christel În Erlenpark, acolo unde se căsca un cîmp mare urcînd domol clina dealului ce ducea spre Dumbravă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
tramvai Îl iei din mijlocu drumului și-l tîrăști la umbră pe iarbă să moară mai dulce ... eh, da de unde nu ie, nici Dumnezeu nu cere. țîncasez violența ei Îmi face bine Îmi reduce din handicap cu cît e mai aspră pedeapsa vina mea Își găsește justificare pierde din gravitate las-o să fie puternică să ne putem continua lupta) ... păi știi dumneata cum Îi, cînd Îți vine așa pă nepusă masă, vorba aia, bună, zdravănă și deodată rămîi cu gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
benzi desenate și reviste cât timp domnul Williams făcea rețetele pentru bunicul ei. Câteodată purta pantaloni scurți și puteam să văd că picioarele ei erau și mai albe decât restul corpului, mai ales sus, înspre coapse. Și nu avea genunchii aspri, ca ai celorlalte fete din vale, groși și întunecați la culoare. Ai ei erau fini și albi și nu aveau decât o singură cută foarte mică. După ce-a tot venit vreo lună la magazin, am vorbit cu ea într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
Era aceeași de când locuiam în casa asta. Partea lucioasă începuse să se uzeze, forma pliuri mici și dungi pe toată suprafața, iar materialul tare de dedesubt ieșea la iveală. Mi-am plimbat degetele peste zonele acelea și am lăsat materialul aspru să mi se frece de piele. Se simțea cu totul altfel față pe partea lucioasă și alunecoasă. — Dragule, poate că nu ar trebui să fac asta, dar nu am mai avut niciodată o astfel de șansă, nici măcar când eram tânără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
o ștergeam în jurul gurii, m-am uitat la ea. Asta nu era mama, maronie toată și uscată și acoperită de sânge lipicios. Mi-am plimbat mâna pe fruntea ei, așa cum făceam când era albă și fină, dar acum era uscată, aspră și întunecată. Respira greu și uneori se auzea ca și când ar fi suspinat, un fel de suspin înecat. Patul arăta prea mare pentru ea, așa mică și uscată cum se vedea prin lumina care intra pe ușă de pe hol, lumină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cineva în apartamenul lui Lee în dimineața aceea nu părea să o deranjeze mai mult decât restul lucrurilor pe care i le spusesem. După ce am terminat, a tras adânc aer în piept și m-a fixat cu privirea. O privire aspră și pătrunzătoare. Sunt de acord cu tine, a spus ferm, nu mi-o închipui pe Lee împiedicându-se beată la o petrecere, undeva afară, la două noaptea sau când s-a întâmplat. E de-a dreptul ridicol și sunt surprinsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pași mici și grăbiți, doamna Archer intrând în living. A închis ușa și s-a așezat cu spatele lipit de ea. —Ți-am spus să nu mă cauți acasă, a zis ea fără nici o introducere. Vocea ei era așa de aspră de parcă certa o femeie de serviciu ineficientă. Te-aș fi contactat la birou, am spus, dacă aș fi știut la care din ele. A urmat o pauză. Apoi s-a apropiat, a luat niște țigări de pe o măsuță și și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
directorii de la bancă. În frunte cu șeful lor, erau zece persoane. O echipă kafkiană, cu părul tuns în același fel, costumele croite din aceeași stofă fină, cravatele cu același model standard, cu fețele ca măștile, care încercau să ascundă trăsături aspre. Parcă fuseseră scoși din cărțile lui Kafka, birocrați purtând semnul secret al unei mașini abstracte, de terorizat. Se anunțaseră prin telefon dis-de-dimineață. Soțul meu fusese foarte surprins - se găsea într-o poziție complet „nestrategică“. Era în război cu mine, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din sală, din nenumărate locuri, auzi ce nesimțire... să vorbească așa despre domnul Giordano... incredibil... Un murmur de nemulțumire străbătu întreaga sală. Euripide îl potoli însă rapid, printr-un simplu gest al mânii, înfruntându-l pe Maro cu cea mai aspră privire de care era capabil. - Un moment. Un moment! spuse Euripide, încercând să-l domine pe vecinul meu cu vocea sa puternică. Cu tot respectul pentru însemnata dumneavoastră operă, domnule Maro, cu tot respectul pentru talentul și dăruirea dumneavoastră, eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
neajutorat era acest biet cap bătrân, atâta tristețe plină de bunătate, atâta deznădejde din cauza urâtei bătrâneți de care nimeni nu are nevoie erau în aceste lacrimi, încât, tot privind-o pe furiș, m-am trezit spunând cu un glas fals aspru: - Ei, nu trebuieă - Ce-ți veniă n-ai de ce! Am vrut să adaug, „mămico“, și chiar să mă apropii de ea s-o sărut, când dădaca apăru din coridor cu felul doi și închise ușa cu un picior, balansându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
că se mișcă în mine un simțământ de care m-aș fi rușinat dacă ar fi fost și alții de față. Privind înapoi pe furiș și constatând că pe scară nu este nimeni, îmi trecui mâna mângâietor peste buclele lui aspre, de culoarea ciocolatei. Era ceva plăcut. Mă simții deodată atât de bine și atât de tandru, încât îmi trecui mâna prin părul lui o dată, încă o dată, și încă o dată. Fără să-și desprindă mâinile de pe față și, deci, neputând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
asta fără să vadă cine s-a apropiat de el însemna, pentru mine, că, pentru prima dată, sunt remarcat nu pentru cruzimea tinereții, ci pentru sensibilitatea și gingășia inimii. Mi-am strâns degetele și, apucându-l pe Burkeviț de buclele aspre, fierbinți la rădăcină, i-am ridicat capul din mâinile care îl cuprindeau ca o scoică și i-am întors fața spre mine ca să-l pot privi în ochi. Îi țineam părul strâns la ceafă și-i priveam de foarte aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]