52,791 matches
-
postmodern, îmbinând într-un mod exemplar prezentarea ideologiei postmoderne, reflectarea diferențiată a spectrului de concepții componistice specifice perioadei și analiză detaliată a unei serii de lucrări representative pentru relația terminologica prezentată în titlul cărții. Diferența concepției noastre rezidă într-o atitudine mai puțin “enciclopedica” și cu o miză mai accentuată pe ideea sfârșitului metanarațiunilor, care în opinia noastră reprezintă un factor de importanță decisivă în reorientarea gândirii musicale înspre dominantele valorice ale postmodernismului. În termenii lui Jean-Jacques Nattiez această reorientare ar
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
urmă și-ar asumă o sumă reprezentativă a prescripțiilor ideologice postmoderne. Critică meta-narațiunilor ne-ar putea servi în această situație, drept cheie de lectură în identificarea unor "suspecți", deoarece lista de mai sus este concepută într-o conformitate strictă cu atitudinea anti-meta-narativă. În consecință, nu rămâne decât să începem căutările, procedând prin excludere și urmărind o potrivire cât mai mare, daca nu și perfectă, între aceste 14 calități, cu funcția evidență de criterii "identitare", și una sau mai multe lucrări muzicale
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dialogue: A Bakhtian Interpretation of Schnittke’s Symphonies 3, 4, and his Concerto Grosso no. 4/Symphony no.5”, Goldsmiths College, 2007, pag. 3), iar partea a III-a din Sinfonia lui Luciano Berio reprezintă un model exemplar al acestei atitudini prin citarea materialului musical din Simfonia nr. 2 a compozitorului austriac. footnote>, Music for a Magic Theater (1965) de George Rochberg, Hymnen (1966-1967) de Karlheinz Stockhausen, Baroque Variations (1967) de Lukas Foss, November Steps (1967) de Toru Takemitsu, Ludwig Van
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
architecture (1975) sau The language of Post-Modern Architecture (1977) de Charles Jencks și multe altele. Însă, între aceste limite, sub "umbrela" postmodernismului vor intra, fără prea multe rețineri și nedumeriri, compozitori din mai multe generații, într-un spectaculos amestec de atitudini, școli și, important, vârste creative: creația târzie a lui John Cage și Dmitri Șostakovici, Luigi Nono și Luciano Berio, muzica stocastica a lui Iannis Xenakis, urmând Olivier Messiaen, Benjamin Britten, Karlheinz Stockhausen, Michael Tippett, Pierre Boulez și, bineînțeles, reprezentanții școlii
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
referențialitate. Semnificația acestor criterii - adresabilitatea și referențialitatea (în accepțiunea lor postmodernă), ar putea fi „lecturata” prin grila unui fenomen postmodern precum suprimarea delimitărilor între culturile savanta și populară, însă cu o pronunțată tendința de revenire la vernacular. În termenii acestei atitudini, procedeele de citat și colaj apelează lucrările „sacrosancte” ale trecutului muzical savant, insă prin intermediul unei lecturi demistificatoare, extrăgând din consistentă lor profiluri melodice-tematice recognoscibile într-un mod spontan („șlagărele”) și prezentându-le sub forma unui „folclor” al muzicii serioase, cu
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
unei încărcături interne specifice, dar și datorită tensiunilor de atracție (implicând interferență și chiar fuziunea între forme și genuri) sau respingere-incompatibilitate care definesc dinamică evolutivă interioară a întregului câmp modernist. Accesibilitatea definește persistentă tradiției moderate, aceasta fiind ancorată într-o atitudine tributara de substanță nostalgica (față de ancestralismul și, implicit, exotismul etno-centric, filonul modal, sau față de canonicitatea clasicizanta, filonul neo-tonal), atonalismul dodecafonic-serial supraviețuiește prin fixarea ("crisparea") dogmatica (auto-clasicizantă și canonizantă deopotrivă) în jurul moștenirii schoenbergiene, pe când concepția experimentalista persistă prin perpetuarea și permanentizarea
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
altfel spus, re-inventare a clasicismului vienez în termeni de referent legitimator depus de către romantici. Diferența între aceste două contexte ar putea fi rezumata la importanța acordată termenului de privilegiu, fetișizat în cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
cazul clasicismului vienez și deconstruit în cazul postmodernismului. Această atitudine de privilegiere prin acordarea unui statut exclusiv în sens valoric reprezintă un coeficient al procesului de canonizare, normativa, spre exemplu, în imaginea romantică asupra lui Beethoven și total eludata în atitudinea postmodernismului muzical față de tot trecutul stilistic al muzicii europene. 2. Muzică postmodernă: între dezmembrare și resuscitare În consecință, imaginea evoluției istorice-stilistice a practicilor muzicale nu poate fi reprezentată la modul liniar, drept o simplă concatenare de perioade stilistice, întreaga succesiune
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
echitemporalități generalizate (că sinonim al meta-referențialității). Iar această imagine a unei treceri organice, neintențională și neostentativă, de la modernitate la postmodernitate în calitatea lor de ansambluri simptomatice exclude cu desăvârșire un șir de idei precum: (a) calitatea parazitara a postmodernității, (b) atitudinea antagonist-revendicativă sau, la limită, minimalizantă a postmodernității față de epocă anterioară, (c) deconstrucția (textele lui Jacques Derrida sau Michel Foucault<footnote Ne referim aici la lucrările reprezentative ale post-structuralismului francez: La dissémination (Ed. Seuil, 1972) de Jacques Derrida, Leș Mots et
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
dificilă sarcina pentru o lucrare postmodernă, în ideea unei imposibilități de mediere internă între referințele la un material extern și forma autonomă. Cea mai inteligentă soluție este a se folosi o formă preexistenta în totalitatea ei (până la nivelul sintactic). Această (atitudine - n.n.) de asemenea creează o certă asemănare cu clasicismul., 4. Aici întrebarea este cât de mult material ne trimite înafara lucrării. Un singur citat, ca în lucrarea Senfkorn de Klaus Huber, nu este suficient că lucrarea să fie considerată postmodernă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
distorsionată, adică fragmentată. Iar răspunsul ar putea fi unul negativ, dacă prin comparație luăm în considerare modelul modernist al rupturii radicale de trecut, tabularasismul avangardist militant, și îl raportăm la simplă incredulitate și, în același timp, indiferență a postmodernității, două atitudini care de la bun început exclud exclusivismul eliminatoriu cu care modernismul și-a tratat trecutul, indiferent cât de îndepărtat ar fi acesta. Deseori în diverse scrieri conținutul fragmentelor, precum și o posibilă imagine a relaționării lor sunt realizate prin extrapolarea modelului modernist
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ea, ca și multe alte stări ale conștiinței și sensibilității postmoerne, un efect tardiv al unei cauze anterioare, mai precis, un "recul" față de o autentică tradiție, o a treia, a nostalgiei în muzică europeană. Anume prin practicarea intensă a acestei atitudini au fost elaborate mijloacele și tehnicile de absorbție și reiterare a trecutului muzical. Postmodernismul muzical moștenește această a treia tradiție, pe lângă primele două - tonala și atonala, însă fără coeficientul sentimentului. Astfel, prezentificarea prin stilizare și citatul implicat expresiv și structural
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
orientarea polistilistică) și, poate, Iannis Xenakis (muzică stocastica), John Cage și minimaliștii aparțin de orientarea experimentalista, astfel încât cu toții își formulează propriile estetici ca imagine negativă a criteriilor complexității, ultradeterminismului și incomprehensibilității că efecte implicite unei scriituri de tip pan-serial. Atitudinea lui John Cage se concentrează pe expulzarea radicală a controlului procesual, concepția lui culminând în egală măsură în aleatorismul necontrolat (intuitivism sau chance music, principiu bazat și pe "importul" de spiritualitate extra-europeană - spre exemplu, tradiția și practica divinatorie I Ching
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
realizată în formulări explicite ("manifeste" conceptuale) sub forma unor estetici asumate până la ultimele consecințe îi identifica drept reprezentanți ai modernității. Este vorba despre tensiunile "intestine" între diverse tipologii de programe estetice-ideologice: stocastismul, minimalismul și aleatorismul intuitivist, toate trei formulând o atitudine critică față serialismul integral. Drept relevant se impune faptul că hegemonia programului ideologic și estetic a serialismului integral este contracarata, surprinzător, printr-o strategie similară - prin formularea unor programe (sau manifeste) ideologice-estetice alternative care au ca scop afișarea dezacordului radical
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
impune faptul că hegemonia programului ideologic și estetic a serialismului integral este contracarata, surprinzător, printr-o strategie similară - prin formularea unor programe (sau manifeste) ideologice-estetice alternative care au ca scop afișarea dezacordului radical față de orientarea dominantă. La fel de modernista este și atitudinea afișării unei titulaturi stilistice - stocastism, minimalism, aleatorism/intuitivism, evident, în intenția de a se prezenta într-un mod concurențial solid, însă tot prin similitudine și nu pur și simplu printr-o indiferență deconstructivă, doar aceasta putând să-i prezinte drept
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
concepții artistice definibile drept postmoderne. Spre exemplu, John Cage proclama prin òpus-urile sale disoluția și ulterior moartea autorului, Iannis Xenakis își edifica întreaga concepție pe reinterpretarea critică a abuzurilor pan-seriale, iar minimaliștii americani își formulează programul în termenii unei atitudini aproape ironice-condescendente față de exagerările unei concepții seriale deja anacronice de pe vechiul continent. Oricât de contestatare ar fi aceste reacții la adresa pan-serialismului, considerăm că aceasta disociere nu este suficientă pentru a-i defini pe compozitorii mai sus enumerați drept postmoderni
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
manifestate în limitele unui proces invaziv parțial sau realizat la modul gradat și niciodată cu pretenția cuceririi, precum și înstăpânirii definitive în teritoriile avangardismului orientat pe traiectoria descendentă a dispersiei. Putem prezuma astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
astfel, ca ambiguitatea rezultă din conflictul dintre cele două atitudini sau strategii de manifestare și legitimare pe care le dețin gândirea modernista - cu pretenția unei privilegieri și hegemonii necondiționate, si, de cealaltă parte, gândirea postmodernista caracterizată prin refuzul asumării oricărei atitudini totalizante și coercitive deopotrivă. Într-o altă ordine de idei, este în egală măsură incitant și sugestiv jocul pe care il întreprinde John Rea atunci când încearcă o resemnificare a istoriei muzicii filtrând-o prin grila de lectură a binomului modern-postmodern
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
însăși. Pornind de la această a doua imagine se impun două observații. Prima, vizează legitimitatea termenului fragmentarism (fragment, fragmentare) și a nepotrivirii semantice între acest cuvânt, care presupune procedura de sfărâmare, dezmembrare, fragmentare, secționare, împrăștiere sau risipire, si a ansamblului de atitudini postmoderne, din ale căror conținuturi nu putem deduce existența unor intenții care ar fi determinat această destrămare. Altfel spus, postmodernismul nu a reprezentat un program de sabotare a proiectului modernist și de deconstruire sau de dezinstalare programată, ci s-a
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
și sintactica) și suspendarea accepțiunii tradiționale a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a sunetului muzical (prin diversificarea tehnicilor de sinteză sonoră). În realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
realitate, însă, lucrurile nu se prezintă într-un mod atât de grav, deoarece în postmodernitate nu mai este aplicat tabularasismul eliminatoriu caracteristic mai degrabă atitudinii de tip modernist-avangardist. Cuvintele-cheie ale atitudinii postmoderne sunt (1) hiper-toleranța (blamata drept impuritate) în virtutea unei atitudini (2) recuperative (ridiculizata drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
deopotrivă în teritorii muzicale comparabile, poate, cu Indiile lui Columb sau Teatrul Magic al lui Harry Haller (Lupul de stepa, Hermann Hesse). Iar acest ultim deceniu se confruntă cu o dublă provocare identitara - clasicizarea tot mai pronunțată a postmodernității că atitudine creativă și emergentă altor imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
obosite"<footnote Amândouă expresiile apațin muzicoloagei franceze Brigitte François-Sappey și se prezintă într-o formă mai lungă: 1. prima expresie - "kleptomanie d'objets trouvés" este folosită cu referire la răspândirea în postmodernitatea muzicală a preocupării pentru citat sau colaj în virtutea atitudinii de recuperare și reciclare a trecutului istoric muzical; 2. a doua expresie - "Leș héros șont fatigués", cu referire la eroii ultimei avangarde și la eforturile lor (tot mai anacronice că substanță) de a se menține în prim-planul atenției publicului
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
monografiei lui Heinrich Klotz, apărută în 1994 - "Kunst im 20. Jahrhundert: Moderne-Postmodern-Zweite Moderne" (Munich, 1994). În consistentă ei intimă modernitatea secundă se prezintă că o soluție la problemele nerezolvate ale postmodernității, în special problemele esteticii postmoderne (neangajarea conceptuală prin reducerea atitudinii artistice la procedurile de recuperare și reciclare prin intermediul unui filtru ironic). Iar soluțiile la aceasta "incapacitate" postmodernă este căutată prin revenirea la o stare caracteristică într-o perioada anterioară, pre-postmodernă, ale cărei concepte pot servi la deschiderea unor "uși" spre
Muzica postmodernă: reinventarea artei muzicale după sfârșitul modernității by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]