2,645 matches
-
reformați (calvini), 10 evanghelici (lutherani), 9 greco-catolici, 3 mozaici și 5 nedeclarați. Populația: Spre deosebire de Giarmata, în trecut populată masiv de germani, Cerneteazul a rămas un sat românesc în care celelalte minorități nu au atins o pondere prea mare sub stăpânirea austro-ungară. Astfel, odată cu primele recensăminte moderne, precum cel de la 1880, sunt înregistrați 1.321 de locuitori, dintre care 1.1191 de români. La începutul secolului XX se înregistrează un maxim de locuitori, de 1.454 suflete, după care populația scade. Ajunsă
Cerneteaz, Timiș () [Corola-website/Science/301350_a_302679]
-
aparține de județul Timiș și prin donație aparține lui Stefan Bethlen. În hotarul satului a existat mai demult un al sat, "Vădani". Biserica ortodoxă de lemn, monument istoric, a fost construită în jurul anului 1700. De-a lungul perioadei de ocupație austro-ungară a Banatului, s-a numit "Battyest". Localitatea a fost din totdeauna locuită de români, creștini ortodocși. La ultimul recensământ, au fost înregistrați 503 locuitori, din care 499 români. De altfel populația satului din ultimul secol a oscilat foarte puțin în jurul
Bătești, Timiș () [Corola-website/Science/301338_a_302667]
-
lui, el a fost locuit în marea majoritate de sârbi, printre care s-au aflat și români. Începând cu 1779 a fost alipit de județul Torontal, de care a aparținut până la unirea Banatului cu România. În această perioadă de administrație austro-ungară, a purtat esențial același nume, "Dinyas", cu mici modificări. Biserica ortodoxă sârbească a fost construită în 1835. În perioada interbelică a purtat pentru scurt timp numele "Săliște", de la "Seliște" - numele pe care îl purta locul unde s-au așezat sârbii
Diniaș, Timiș () [Corola-website/Science/301356_a_302685]
-
1855 și au fost terminate în 1858. A fost inaugurată pe 11 iulie în același an. Inițial, calea ferată Timișoara-Stamora Moravița, mergea prin Vârșeț și până la portul dunărean Baziaș, întrucât era concepută să lege Timișoara de Dunăre, traversând întreaga provincie austro-ungară Banat, care includea și partea sârbească de astăzi. În acest context, Stamora Germană a avut foarte mult de câștigat. Ea împărțea o stație cu localitatea vecină Moravița. Această stație era foarte bine dotată și permitea transportul rapid de mărfuri și
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
câștigat. Ea împărțea o stație cu localitatea vecină Moravița. Această stație era foarte bine dotată și permitea transportul rapid de mărfuri și persoane. Produsele din Stamora puteau fi rapid încărcate și trimise la Deta, Vârșeț, sau mai departe, în Imperiul Austro-Ungar. Calea ferată a stimulat în mod deosebit dezvoltarea economică. Primul război mondial a avut un impact puternic asupra comunității stămorene. Mai mulți locuitori au fost înrolați și au decedat pe front. În cinstea lor a fost ridicat un monument. După
Stamora Germană, Timiș () [Corola-website/Science/301398_a_302727]
-
până pe la 1820, când li s-a luat acest drept. Ei au primit în schimb dreptul asupra pădurii din apropierea satului (spre sud). În 1904 li se ia dreptul asupra pădurii, pentru a fi mai apoi defrișată iar în locul ei, administrația austro-ungară să înființeze o colonie cu etnici maghiari, viitoarea Moșnița Nouă. În timp, noua colonie a depășit prin populație și prin importanță, mai vechiul așezământ moșnițean. În 1890 făcea parte din Comitatul Timiș, districtul Timișoara, era reședință de comună cu o
Moșnița Veche, Timiș () [Corola-website/Science/301378_a_302707]
-
să fie cât mai mică, iar încărcarea mărfurilor respectiv descărcarea materiilor prime să se poată face în condiții cât mai optime. În anul 1912, pe malurile Begăi se aflau o salba de fabrici, recunoscute pentru produsele lor în întreg Imperiul Austro-Ungar. În cartierul Fabric, pe malul drept al Begăi își aveau sediul fabirici că: Mergând în aval, o altă mare zona industrială a Timișoarei de atunci, era cartierul Josefin. Aici întâlneam fabrici precum: Pe lângă funcția de transport pe care o îndeplinește
Canalul Bega () [Corola-website/Science/301438_a_302767]
-
a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele
Tratatul de la Trianon () [Corola-website/Science/300131_a_301460]
-
(n. 16 iunie 1857, Sibiu - d. 1 iulie 1935, Budapesta) a fost un înalt ofițer al armatei imperiale și regale austro-ungare, ultimul șef al Marelui Stat Major al Armatei Austro-Ungare, funcție pe care a preluat-o pe 2 martie 1917 de la contele Conrad von Hötzendorf. Arthur Arz von Straussenberg s-a născut într-o veche familie de sași transilvăneni. Tatăl său
Arthur Arz von Straussenburg () [Corola-website/Science/300117_a_301446]
-
(n. 16 iunie 1857, Sibiu - d. 1 iulie 1935, Budapesta) a fost un înalt ofițer al armatei imperiale și regale austro-ungare, ultimul șef al Marelui Stat Major al Armatei Austro-Ungare, funcție pe care a preluat-o pe 2 martie 1917 de la contele Conrad von Hötzendorf. Arthur Arz von Straussenberg s-a născut într-o veche familie de sași transilvăneni. Tatăl său, Albert Arz von Straussenburg, a fost pastor evanghelic, iar
Arthur Arz von Straussenburg () [Corola-website/Science/300117_a_301446]
-
de baron, comandant al regimentului de infanterie 76, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare. Fiul fostului grănicer român și al soției acestuia, Ana, născută Pop, mătușa lui Leonida de Pop, viitor general austro-ungar, și-a început studiile la școala grănicerească din satul natal. Absolvind această primă școală cu rezultate meritorii, s-a înscris la Gimnaziul romano-catolic din Sibiu, unde și-a desăvârșit cunoașterea la perfecție a limbii germane, limbă care-i va fi
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
preot. Dar unul dintre mentorii săi, colonelul David Urs de Margina, purtător al Ordinului Maria Terezia, l-a îndemnat să îmbrățișeze cariera militară, potrivit lui Ioan Părean. S-a înscris apoi la Școala de Cadeți de Infanterie (Kadettenschule) al armatei comune austro-ungare din Sibiu (Armata Comună avea un sistem școlar paralel și independent de învățământul public). După terminarea școlii cu calificativul "eminent" a fost repartizat ca sublocotenent la regimentul k.u.k. de infanterie nr. 68 al corpului de armată nr. 4
Ioan Boeriu () [Corola-website/Science/300113_a_301442]
-
război, l-a pierdut datorită limitărilor economice și epuizării populației. La începutul lunii octombrie 1918 a fost schimbat guvernul, fiind adus un civil în fruntea acestuia, iar militarii urmăreau să lase răspunderea pe seama civililor. Liderul guvernului german, împreună cu liderul guvernului austro-ungar, i-au cerut președintelui american încetarea războiului. Însă răspunsul a întârziat două săptămâni și a fost unul nefavorabil prin care se cerea capitularea și implementarea unor schimbări profunde. Pe 11 noiembrie 1918 a fost semnat armistițiul. Germania s-a prăbușit
Istoria Germaniei () [Corola-website/Science/300128_a_301457]
-
fondat că așezare agricolă - moșavá - în anul 1890 pe 10.000 de dunami de pămînt ai așezării Duran pe care l-au cumpărat evrei din primul val de emigrație sionista din Polonia (în vremea aceea parte din Imperiul Rus și Austro-Ungar) de la latifundiarul arab creștin Butrus Rok. În 1914 localitatea numără 955 locuitori.În 1950 când a atins numărul de 18,000 locuitori a fost declarat oraș. În prezent Rehovot are 115,000 locuitori. În vremea Mishnei și a Talmudului se
Rehovot () [Corola-website/Science/300221_a_301550]
-
recensământului oficial maghiar, Crăciunelu de Jos numără 1223 locuitori, din care 1063 (86,9%) erau români. În anii Primului Război Mondial numeroși tineri din sat au luptat și și-au dat viața pe fronturile din Galiția, Bosnia-Herțegovina, Șerbia etc., de partea armatei austro-ungare. Între tinerii căzuți pe câmpurile de luptă în această perioadă se numără: Gheroghe Bonțida, Ioan Cristea, Ioan Damian, Irimie Damian, Ioan Fântână, Gheorghe Oltean, frații Ioan și Alexandru Roșa. Legislația adoptată de statul român după 1918 și-a arătat binefacerile
Crăciunelu de Jos, Alba () [Corola-website/Science/300236_a_301565]
-
ca acest ordin să fie numit "Blue Max"), și Werner Voss. La fel ca și marina germană, infanteria folosea dirijabile Zeppelin pentru bombardarea țintelor militare și civile din Franța, Belgia și din Regatul Unit. Toate aparatele de zbor germane și austro-ungare foloseau ca semn distinctiv crucea de fier până la începutul anului 1918. Până în cele din urmă, o cruce grecească negru pe alb ("Balkenkreuz") a devenit însemnul forțelor aeriene germane. După înfrângerea Germaniei în primul război mondial, forțele sale aeriene au fost
Luftwaffe () [Corola-website/Science/300227_a_301556]
-
spațiu de pe albia Crișului Alb și din largul Câmpiei Aradului așezările dacice erau puternice economic, social -politic și spiritual. Localitatea Chereluș pe lângă faptul că este o așezare foarte veche este renumită pentru lupta localnicilor împotriva dominației ungare și mai apoi austro-ungare. La Chereluș și în pădurile care împrejmuiau satul s-au format cete de haiduci care jefuiau baronii unguri și îi ajutau pe țărani. În anul 2012 a fost lansată "Monografia localității Chereluș", autori Dehelean Valeriu, Herlo Ioan La recensământul din
Chereluș, Arad () [Corola-website/Science/300287_a_301616]
-
nemăsurată a sâncelenilor pentru pământ. Al doilea deceniu al secolului al XX-lea le aduce sâncelenilor, ca și întregii omeniri, cumplita nenorocire a primului război mondial, unde mulți dintre ei, tineri și vârstnici, au trebuit sa lupte în rândul armatelor austro-ungare. Mulți nu s-au mai întors acasă, numele eroilor căzuți pe front fiind scrise astăzi pe monumentul ridicat în cinstea lor în centrul satului. După primul război mondial și pentru sânceleni a urmat o perioada de pace, de liniște și
Sâncel, Alba () [Corola-website/Science/300272_a_301601]
-
septembrie 1697. Lupta s-a dat la Zenta și în urma victoriei imperialiștilor, statul major din Viena a hotărât organizarea Regiunei de graniță dintre Tisa și Murăș (Țiucra, Pietre rămase, p. 349). Zona de graniță care despărțea Imperiul Otoman de Imperiul Austro-Ungar a fost împărțită în două circumscripții grănicerești: Regiunea Tisei cu sediul la Seghedin și Regiunea Mureșului cu sediul la Arad. Circumscripția de Arad se compunea din 23 stațiuni; dintre acestea, orașe erau: Arad, Nădlac, Pecica; sate: Apatfalva, Uj-Csanad, Sajteny, Szemlak
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
secolul al XVIII-lea Cicirul era parte a graniței militare formate din regimentele grănicerești sârbești, căci angajați ca soldați mobili au fost locuitorii sârbi de pe malurile Mureșului și a Tisei. În apropierea Cicirului, pe câmpul dintre acesta și Sâmbăteni, administrația austro-ungară a lăsat o urmă datând din secolele XV - XVI - “iarcul”, un canal lung de 800 de metri și lat de 30 de metri care, probabil, a fost gândit pentru a ușura trecerea unei bucle a Mureșului situate chiar între cele
Cicir, Arad () [Corola-website/Science/300288_a_301617]
-
în mijloc. Primissima cu prima ocazie trimite din galbeni mai mulți, vreo doi să ți-l scot și să ajungă și pentru hârtie. Vale! Să fii sănătos!”" În Transilvania, primul război mondial a început odată cu mobilizarea generală decretată în Imperiul Austro-Ungar, în 31 iulie 1914. În comuna Stremț, plecarea la unități a rezerviștilor s-a desfășurat foarte rapid. În primele două-trei zile nici un rezervist nu a fost omis. Luptătorii stremțeni din primul război mondial au fost: Boc Simion lui Teodor, Comșa
Stremț, Alba () [Corola-website/Science/300274_a_301603]
-
spun că Toma, fecior tânăr și frumos, dar cam sărac, a plecat de acasă, să se înroleze în armată. Dar a nimerit în ceata lui Pătru Mantu, vestit haiduc bănățean din Bolvașnița de Caransebeș. După un “atac” asupra gărzilor imperiale austro-ungare de la Garnizoana din Timișoara, doi ofițeri au venit într-o noapte la el acasă, în Țela, lăsându-i două cufere militare în păstrare, “pricindu-i” să nu le deschidă până vin ei să le recupereze, că altfel va fi împușcat. Toma
Țela, Arad () [Corola-website/Science/300310_a_301639]
-
de la 1 decembrie 1918, satul va apărea sub numele de Așchileu Mic. După ocuparea Ardealului de Nord de trupele hortiste, în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940, localitatea revine la denumirea purtată în ultimii ani de existență a Imperiului Austro-Ungar, Kisesküllő. Din 1944 până astăzi numele localității este Așchileu Mic. În satul Așchileu Mic se găsesc biserica din lemn Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil construită, probabil, între 1762-1767, monument de arhitectură, cu valoroase sculpturi în lemn dar mai ales icoane
Așchileu Mic, Cluj () [Corola-website/Science/300317_a_301646]
-
Kelenchew; 1505 Kelenche; 1540 Kelenchye; 1553 Kelenchee; 1569 Kelentze (forma preluată fonetic în numele actual, din limba maghiară); urmează apoi formele românesti: 1733 Telincza și, mai apoi, Tyelincza. Cert este că, atât pe timpul dominației habsburgice asupra Transilvaniei, cât și a dominației austro-ungare, localitatea s-a numit Kelencze. Locuitorii săi, tot timpul majoritatea români, au numit-o T(y)elința. Componenta etnică de factură românească a așezării reiese și din denumirile date variatelor forme de relief a dealurilor, a văilor și a ,câmpurilor
Chelința, Maramureș () [Corola-website/Science/301572_a_302901]
-
1780, pe teritoriul localității se aflau păduri dese de rășinoase și mai multe mlaștini formate de apele Bistriței. Zona nu era locuită, dar există un drum de țară prin care se trecea spre Bucovina ocupată în acea vreme de către Imperiul Austro-Ungar. Numele localității provine cel mai probabil de la un loc care se numea Poiana Frumoasă și care se află într-o zonă de lângă localitatea Popești. Denumirea “Frumosu” a fost dată după ce zona a început să fie locuită în jurul anilor 1830, cănd
Frumosu, Neamț () [Corola-website/Science/301633_a_302962]