2,211 matches
-
elementului roman din serviciul militar. Preocupările derivate din sfera climatului imperial în fața acestei situații sunt cunoscute. Anonimul scrierii De rebus bellicis descrie preocuparea iuliană pentru apărarea frontierelor și crearea unei armate care să nu depindă de țărănime și nici de barbari. Renumita lege a lui Valens (364-378) din 375 care reglementa complexa materie a recrutării, trebuie să fie înțeleasă în același sens. Se știe că înfrângerea de la Adrianopol și avansarea pericolului gotic pretindeau exigența unei armate lipsite de elementul barbar. Ideea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
era totdeauna și creștin când începea să slujească în armata romană. Dacă momentul convertirii vizigoților s-a petrecut între 382-395 când s-au stabilit în Moesia, la înrolarea lor armata theodosiană erau cel puțin parțial păgâni. În secolul V soldații barbari se converteau pe durata serviciului și se întorceau acasă creștini. Această nouă situație schimbă complet datele problemei care apăreau în perioada dioclețiano-constantiniană (284-363). Pentru a doua jumătate a secolului IV nu mai putem vorbi de creștini în armată, în sensul
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Această nouă situație schimbă complet datele problemei care apăreau în perioada dioclețiano-constantiniană (284-363). Pentru a doua jumătate a secolului IV nu mai putem vorbi de creștini în armată, în sensul contemplat de pătimirile soldaților martiri. Care a fost importanța intrării barbarilor în armată și a convertirii soldaților lor, la contactul cu civilizația romană? Barbarul intrat în armată era legat de tradiții politice și religioase complet diferite de cele noi; acum trebuia să asculte de noul său conducător și să-i urmeze
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Pentru a doua jumătate a secolului IV nu mai putem vorbi de creștini în armată, în sensul contemplat de pătimirile soldaților martiri. Care a fost importanța intrării barbarilor în armată și a convertirii soldaților lor, la contactul cu civilizația romană? Barbarul intrat în armată era legat de tradiții politice și religioase complet diferite de cele noi; acum trebuia să asculte de noul său conducător și să-i urmeze religia acestuia pentru a nu fi văzut diferit. Adoptarea unei religii de compromis
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
să-i urmeze religia acestuia pentru a nu fi văzut diferit. Adoptarea unei religii de compromis a dus la o indiferență în practicarea acesteia (creștine) și la conformarea unei atitudini diferite față împăratul următor. Nu se poate presupune într-un barbar convertit, într-un oarecare mod în ultimul moment, credința trăită unui creștin din Africa ori din Egipt sau de comunitățile acestora. Fenomenul barbarismului explică mult mai bine indiferența religioasă a armatei secolului IV, deși fenomenul nu poate fi considerat general
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
moment, credința trăită unui creștin din Africa ori din Egipt sau de comunitățile acestora. Fenomenul barbarismului explică mult mai bine indiferența religioasă a armatei secolului IV, deși fenomenul nu poate fi considerat general și nici definitiv. În fața intrării masive a barbarilor în Imperiu și implicit în armata romană, mulți păgâni trec la creștinism din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
deși fenomenul nu poate fi considerat general și nici definitiv. În fața intrării masive a barbarilor în Imperiu și implicit în armata romană, mulți păgâni trec la creștinism din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius Stilicho (359-408) e prezentă, cu motivații și evaluări diferite, atât în autorii păgâni cât și în cei creștini. În ciuda motivelor religioase și ideologice diferite care apar
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
masive a barbarilor în Imperiu și implicit în armata romană, mulți păgâni trec la creștinism din interes politic sau personal. În aceste condiții periculozitatea sălbăticirii armatei prin prezența barbarilor devine tot mai pregnantă în scrierile Sfântului Ieronim (346-420). Polemica împotriva barbarilor lui Flavius Stilicho (359-408) e prezentă, cu motivații și evaluări diferite, atât în autorii păgâni cât și în cei creștini. În ciuda motivelor religioase și ideologice diferite care apar între Theodosius I (379-395) și Eugenius (392-394), în momentul războiului de la Frigidus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
care apar între Theodosius I (379-395) și Eugenius (392-394), în momentul războiului de la Frigidus (394), nu pare să existe nici o contrapoziție religioasă între cele două armate. Spre sfârșitul secolului IV, atenția păgânilor și a creștinilor din Imperiu se concentra asupra barbarilor. După anul 381, problema religioasă în armata romană nu mai era considerată relevantă întrucât atât păgânii cât și creștinii Imperiului erau concentrați asupra periculozității numerice ascensionale a elementelor barbare în diferite structuri ale acestei instituții de apărare. Bătălia de la Frigidus
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
creștinismul care fusese destul de activ și solidar a biruit asupra dispersiunii păgâne, incapabile de a mai controla situația prezentă. După scurta revenire păgână din perioada domniei lui Iulian, propagarea creștinismului în armată a revenit rapid prin împărații Valens și Valentinian. Barbarii, care de-acum reprezentau ca foederati cea mai mare parte a trupelor, dacă nu erau creștini, deveneau curând (cazul vizigoților). În mormântul Concordiei, cu caracter prevalent militar și databil între secolele IV-V, documentele epigrafice ne vorbesc în cea mai
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
fundamentale în direcția consistenței numerice a prezenței creștine în armata romană. Dacă la începutul domniei lui Constantin creștinismul militarilor avea o stabilitate destul de fragilă, nu același lucru putem să-l spunem ulterior când situația se modifică complet, datorită creșterii numărului barbarilor înrolați în armata imperială și modificării profunde a compoziției creștine și a atitudinii lor diferite față de propria religie. În această perioadă are loc o schimbare a problemei teoretice în sânul comunităților creștine prin sinoadele și scrierile părinților Bisericii pentru examinarea
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
legitimându-i voința de preluare a conducerii Imperiului, tot astfel istoria secolului IV tindea să se încheie printr-o altă viziune în favoarea lui Theodosius (379-395) și a Bisericii creștine: un soldat visează biruința armatei creștine împotriva celei păgâne. În fața pătrunderii barbarilor în Imperiu, soldații păgâni se solidarizează cu cei creștini îmbrățișând treptat religia acestora cu multe lipsuri dar și cu multe progrese, pentru a rezista în fața pătrunderii barbarilor atât în imperiu cât și în armata romană ce aparținea de-acum Bisericii
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Bisericii creștine: un soldat visează biruința armatei creștine împotriva celei păgâne. În fața pătrunderii barbarilor în Imperiu, soldații păgâni se solidarizează cu cei creștini îmbrățișând treptat religia acestora cu multe lipsuri dar și cu multe progrese, pentru a rezista în fața pătrunderii barbarilor atât în imperiu cât și în armata romană ce aparținea de-acum Bisericii imperiale, care se pregătea să intre în mai puțin de un secol în evul mediu pentru a forma o nouă Europă, de nuanță creștină. Concluzie Creștinismul în
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Apropiat, Anatolia se detașează de acest ansamblu pe măsură ce islamul se răspândește, invadând Spania. La nord, invaziile germanice și slave, raziile hunilor amenință Roma, care sfârșește prin a se prăbuși. Dar ea a devenit creștină, iar moștentorii apostolilor se duc la "barbari", pe care îi convertesc. Axa civilizației se deplasează către nord. Insulele britanice, Irlanda, Scandinavia fac de acum parte din Europa. Carolingienii lărgesc frontierele către est. Slavii și un-gurii se alătură creștinismului. După un îndelungat proces de îndepărtare, ruptura definitivă între
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
fel ca și compasiunea). Pacea, omniprezentă în scrierile sfinte, suscită totuși îndoiala, într-atât de războinică și de aducătoare de moarte a putut fi religia în cursul istoriei, chiar dacă Biserica a jucat, fără îndoială, un rol pacificator și civilizator în privința "barbarilor" și pe toată perioada Evului Mediu ("pacea lui Dumnezeu"). Când examinăm virtuțile pe care creștinii sunt invitați să le practice în raporturile cu semenii lor, poate doar pocăința și iertarea continuă să îi singularizeze. Alte valori s-au generalizat, iar
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
foarte ușor să ne gândim la schimbarea semnificațiilor unei tradiții asociate unei sărbători precum Ignatul, sau tăiatul porcilor; în contextul integrării europene, modul de sacrificare este în plin proces de "re-brading", ca să folosesc un termen foarte vehiculat, fiind catalogat drept barbar. Referitor la datini sau obiceiuri (diverse tradiții), sunt menționate: Capra, Călușarii, Irodul, Colindul, Sorcova, Plugușorul ș.a. Subiecte cum ar fi obiceiurile legate de cele mai importante evenimente din viața unui om (botezul, nunta, înmormântarea) nu au fost aduse în discuție
Schimbare socială și identitate socioculturală: o perspectivă sociologică by Horaţiu Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
mai multe populații, pe care istoricii le numesc migratoare, din pricină că migrau, adică rătăceau dintr-un loc în altul. Unele năvăleau din părțile de miazănoapte ale Europei; altele dinspre răsărit, tocmai din Asia. Cu spada, cu sulița sau cu arcul, războinicii barbari porneau în cete după pradă. În frunte galopau căpeteniile. Apoi veneau căruțele, mânate de bătrâni sau femei. În căruțe încărcau copiii, corturile din piei de animale și tot avutul. Mai în urmă călătoreau turmele de vite sau hergheliile de cai
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
știri despre mersul revoluției, Andrei Mureșanu s-a ridicat în picioare și, cu glasul lui gros. puțin aspru, a început să citească poezia «Răsunet», scrisă în ziua aceea: Deșteaptă-te române, din somnul cel de moarte în care te adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată să arătăm în lume. Că-n aste mâini mai curge un sânge de roman... Ascultau toți absorbiți ca de-o vrajă. Nu clipea nimeni. Parcă și respirațiile se opriseră. Numai inimile băteau, ca niște ciocane
ÎNTRE LEGENDĂ ȘI ADEVĂR - auxiliar pentru istorie by ILONA ȘELARU, LILIANA – DANA TOLONTAN () [Corola-publishinghouse/Science/1150_a_1891]
-
c uprinde câteva versuri de deschidere pline de strigăte, care, puse pe mu zica lui Anton Pann, acel Rouget de LʹIsle român, au rămas întipărite în memoria generațiilor: Deșteaptă te, române! Din somnul cel de moarte, În care te-adânciră barbarii de tirani! Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte Această Marsileză română a distrus restul poeziei lui Mureșanu, ce însemna totuși un pas în progresul poeziei ardelene fratetice care avea să culmineze în Octa vian Goga” La care să se
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
de fericire. Ea luptă să pună mâna pe dragostea flăcăului. - Ion Creangă s-a născut între anii 1887-1889. - Este vorba de peripețiile lui Robinson Crusoe după ce pleacă din Troia. - Arhimede a fost grec de neam și a murit așa de barbari de fasciști hitleriști. Asta când el studia în palatul său din Grecia. Și cum el studia a intrat un soldat și a zis "dămio". Și a zis Arhimede ca nu es. Așa a zis hitleristu nu eși și a băgat
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
materia plângând (George Bacovia, Lacustră) - olfactive: Parfum de pene arse și ploua... (George Bacovia, Negru) - tactile: Azi sunt neputincios ca o mătasă - Emil Brumaru, Astenie) - gustative: Râzândă și plângândă cu lacrimi mari / era sărată ca sarea / slăvită la ospețe de barbari. (Nichita Stănescu, Evocare) - dinamice/motrice/chinestezice: Oho, alerg și salt și curg. (Nichita Stănescu, Viața mea se iluminează); - sinestezice: Clar de noapte parfumat (George Bacovia, Nocturnă), Foșnirea mătăsoasă a mărilor cu sare (Ion Barbu, Timbru). Imaginea artistică are un caracter
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2894]
-
apropiere de Remesiana. II. Aria misionară a Sfântului Niceta Sfântul Paulin de Nola îl arată pe episcopul Niceta ca un mare misionar, care a desfășurat o operă de educație creștină la „mai multe neamuri”. El prefăcea inimile sălbatice, învățând pe „barbari” să cânte lui Hristos imne de laudă și să trăiască în pace. „Într-un ținut necunoscut al lumii, barbarii învață prin tine să cânte cu inimă romană pe Hristos și să trăiască puri în pace senină”. Expresia „corde Romano” = „cu
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
un mare misionar, care a desfășurat o operă de educație creștină la „mai multe neamuri”. El prefăcea inimile sălbatice, învățând pe „barbari” să cânte lui Hristos imne de laudă și să trăiască în pace. „Într-un ținut necunoscut al lumii, barbarii învață prin tine să cânte cu inimă romană pe Hristos și să trăiască puri în pace senină”. Expresia „corde Romano” = „cu inimă romană” indică nu numai faptul că Sfântul Niceta predica în limba latină, dar și munca sa remarcabilă de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
pildă, istoricul Nicolae Iorga amintește pe Niceta printre „apostolii” ținuturilor din stânga Dunării. În același sens se exprimă și Radu Vulpe despre Sfântul Niceta „a cărui activitate apostolică a avut urmări hotărâtoare asupra creștinării populației romane din Dacia carpatică, stăpânită de barbari, și care și-a întins activitatea până la Tomis...”. de asemenea, Constantin C. Giurescu apreciază misionarismul Sfântului Niceta în termenii următori: „Om învățat, autor al mai multor scrieri religioase, bun prieten cu Sfântul Paulinus din Nola (Italia) care îl numește „învățător
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Dionisie cel Mic, un alt teolog de seamă al Scythiei Minor este Ioan Maxențiu, un monah din grupul „călugărilor sciți”, care puteau fi localnici, dar și goți încreștinați. Dionisie cel Mic, care era și el daco-roman, are aprecieri negative față de „barbarii” ce frământau pământul Scythiei Minor (dintre care nu lipseau, evident, goții). Când se adresează fraților săi spirituali localnici, Ioan și Leontie, într-o Prefață la o traducere din Sfântul Chiril, el folosește cuvinte de apreciere, ceea ce denotă că cei doi
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]