2,324 matches
-
fugărit de darabani... Nu a trebuit să treacă prea multă vreme, că prin fața noastră a trecut - alergând împleticit - un flăcăiandru a cărui spinare numai vârci sângerânde se vedea prin cămașa zdrențuită. În urma lui - doi darabani călări - îl plesneau cu șfichiul biciului...Urmăresc scena cu sufletul îndurerat... De ce darabanii nu strigă la el să se oprească dacă vor să-l prindă, părinte? Așa li-i obiceiul. Îl fugăresc lovindu-l până împricinatul cade zdrobit de durere și sângerare. Ai văzut doar că
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI Vol. II by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/547_a_741]
-
care se prezintă în interes personal la poarta păzită de Sfântul Petru, deci să mulțumească Domnului, că scapă numai cu amendă și la o adică, nu i se aplică, așa ca pe timpul lui Antonescu, cu o sută de lovituri de bici date la portbagajul, pardon, la fundul gol și degerat de iarna grea, omătu-i mare. Gândind „pozitiv”, a la Parfeni (cel care cu a încăput în nici un dicționar), trebuie să fiți mulțumiți de asemenea, că în sfârșit, minunații noștri guvernanți, s-
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
scos sau poate scurs de bătrânețe. Moș Caletcă era atracția noastră și an de an îi așteptam trecerile săptămânale prin sat alergând bucuroși împrejurul caleștii, chiuind de bucurie. Unii mai îndrăzneți se prindeau de inima trăsurii și moșul trăgea cu biciul înspre ei. Obrazul copilului se despica într-o rană ca un firicel roșu de ață, dar băieții satului nu abdicau nicicum. Știind că moșul e olog și nu poate coborî, se țineau scai de caleașcă până la ieșirea din sat. Moșul
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
și purta mănuși albe, era elevat și vânjos, vorbea frumos cu toată lumea și era iubit sau poate doar temut de mulți. Moș Dumitrache era paznic al recoltelor boierului, cred că se numea vătaf ...Era dur cu oamenii satului, purta un bici din piele împletit din douăsprezece șuvițe și lovea oameni nevinovați care doar treceau pe lângă moșia boierului, doar ca să arate puterea ce o avea asupra țăranilor de rând. Cu soția se purta frumos, dar a murit după ce a făcut copiii și
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
Casa se întrista și pereții cădeau, gardul ei îngrijit altădată, acum era doar o amintire, nici copacii nu mai rodeau. După o vreme am găsit numai locul revendicat de altă familie. El, moș Dumitrache, care păzise toate meleagurile acelea cu biciul în mână, croind în stânga și în dreapta pe cine nimerea, nu a avut parte ca măcar un copil, un nepot să-i moștenească o fărâmă de pământ. Mai treceam uneori pe lângă locul unde a sălășluit oarba și mă opream ca în
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
nu face parte din categoria personajelor malefice, de care vom vorbi ceva mai încolo. Oarba este și ea o victimă - a senectuții.Văduva unui bărbat - moș Dumitrache - fost vătaf pe moșia boierului, soț bun dar slujbaș dur, nemilor („...purta un bici din piele împletit din 12 șuvițe și lovea oameni nevinovați care doar treceau pe lângă moșia boierului, doar ca să arate puterea ce o avea asupra țăranilor de rând.”) , a orbită de bătrânețe și trăiește singură și neputincioasă, uitată de copiii ei
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
ei secrete de magie albă și nici de altă natură - o pune să aștearnă pe hârtie scrisori către copiii săi, care își amintesc atât de rar de mama lor cea singură și oarbă. Cu moș Dumitrache, vătaful boieresc înzestrat cu bici din 12 șuvițe, ajungem la categoria personajelor malefice. Am amintit de activistul pângăritor de copile (cam neverosimil, totuși), iată-l și pe primul învățător. Alcoolic, își neglijează elevii și o sfârșește în închisoare, ajuns fiindcă, în calitate de primar, încălcase legea. Prozatoarea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
sugerată însăși condiția umană, memorabil fiind finalul, în care mica marionetă „visează mereu acel vis în care oamenii au sfori legate de trupuri.” Moș Caletcă e și el un păpușar, fără a fi neapărat un personaj negativ, deși plesnește cu biciul pe copiii care i se agață de caleașcă. Într-un mod straniu, păpușile dăruite de acest telal îi par copilei „dușmance care vor veni într-o seară pe furiș să îmi ia ochii și copilăria.” Impresionant e finalul, în care
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
norii care pluteau printre pietre și ierburi Mai apoi lângå troițå își întindeau gaturile zbierau anunțându-și ståpânul și porneau mai departe Så aud timpul mi-a fost sorocit dimineață în vibrația sirenei alungindu-se peste oraș îndemnând că un bici autobuzele ticsite cu oameni cu trupuri agåțate de uși La fiecare hârtop råmâneau presårate pe asfalt fårâme de visuri neterminate Fiecårui anotimp mi-a fost dat så-i simt aromele smarald clorofilic câmp auriu copt ananas rubiniu ionatan și arcticul alb
Aripi de påmânt by Viorel Surdoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/866_a_1646]
-
de pe un nor, În marea plină de lacrimi amare. Să mă înghită apa mării... M-a părăsit spiritul epicurian. Să cad în brațele uitării, Cu valuri violente drept gorgan. Pentru mine să poarte marea doliu, Valuri rupându-se că un bici de apă. Tristețe să-mi fie adusă că un ultim omagiu... Să-mi mângâie trupul cu a ei sărată apă. Și nu mi-ar părea rău, Pentru că o secundă am zburat cu tine. Și nu mi-ar părea rău, Pentru că
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93414]
-
să ajungem pe Eightieth Street, vreau trei idei noi de la tine. Ești aici pe timpul meu, a zis ea, reîntorcându-și atenția asupra telefonului mobil. Pe cuvântul meu, nu înțeleg ce fac angajații mei toată ziua! Dacă n-aș pocni din bici în mod constant, toți ar sta, s-ar uita la stele și ar arde gazul de pomană. E o adevărată corvoadă. Ok, iubito, te sun săptămâna viitoare. Poți să vii la prânz, la Ivy, miercuri?... Minunat. Ciao. Deci, săptămâna următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
împreună înainte, nu? De asta ne‑am gândit la ea. Și, știi ceva, are mare succes! Pur și simplu bagă spaima în cei care sună. Așa că ne‑am gândit să‑i spunem Scary Clare și să‑i dăm și un bici! Îmi surâde larg, dar eu nu sunt în stare să fac la fel. Mă înțeapă fața de șoc și umilință. În viața mea n‑am fost atât de desconsiderată. — Ei, ce zici? spune, sorbind din milkshake. Îmi pun sandvișul jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
El i-a convins pe prietenii săi din teatru să profite de talentul meu. Devin actrița principală dintr-o mică trupă de stânga. Ajut la crearea de piese anti-japoneze și le duc în stradă. Prima piesă se numește Pune-ți biciul jos. Joc rolul unei fete care în cele din urmă ia atitudine în fața tatălui ei abuziv. Mă simt de parcă mi-aș interpreta propria viață. Joc ceea ce nu am putut face acasă. Yu Qiwei este cel mai credincios fan al meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ei timpurii, Yunhe a flirtat cu pericolul. Pentru ea, pericolul alimenta senzațiile tari. I-a plăcut momentul în care a intrat în templul abandonat și a luat fularul de pe capul statuii lui Confucius. I-a plăcut să cânte Pune-ți biciul jos pe străzile pe care a înfruntat forțele de poliție. A simțit că viața era plină se semnificație atunci când l-a întrebat pe polițai, în fața mulțimii: Tu ești chinez? Cum poți suporta asta, când mama și sora ți-au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
1977, la căderea Doamnei Mao. Cea de-a doua soție a mea a încercat să divorțeze de mine. Copii mei și-au arătat resentimentele față de mine înrolându-se în Gărzile Roșii. La o demonstrație publică, fiul meu a luat un bici și m-a lovit. Cum să deosebesc viața de un film? Montajul lasă de dorit. Regia este rigidă și jocul actoricesc e superficial. Luminile au prea multe umbre, iar cadrele nu au unghiul care trebuie. Înainte de prânz, ordon ca producția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
La hopuri își aruncau ciucurele roșu al fesului când pe un umăr, când pe celălalt. În vârtejuri albe treceau și săniile ofițerilor ruși, conduse de muscali bine rumeniți după votca băută. La răscruci răcneau din rărunchi și pocneau năprasnic din bice. Mai multe făclii ardeau și pe sulițele gardului din fier forjat de la reședința consulului general al Franței. Învăluite în răsuflările cailor, săniile coborau în goană Podul Mogoșoaiei și trăgeau la peronul acoperit din fața intrării. Prin ușile mari, larg deschise, răzbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
agenți? Kutuzov își înfundă și mai tare bărbia. Fierbea. Turba. El, ditamai generalul, rătăcise singur ore în șir prin orașul adormit. Nu-și mai găsea locul. Nu mai avea stare. Vizitiul mâna caii de la acea troică improvizată, cu pocnete de bici și cu cele mai spurcate înjurături rusești și românești. Chiar el îl încuraja. Îi făcea bine să le audă. La un moment dat îi strigase să oprească. Coborâse și luase un pumn de castane coapte. Le luase cu mâna direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
în buna tradiție a Luminăției Sale, Nicolae își invitase prietenii și rudele la o serată fantastică. Bolțile vuiau și umbre mari se fugăreau de-a lungul pereților de la o făclie la alta. Bicigașii chiuiau, fluierau și se întreceau în mânuirea bicelor, gonind cu trăsuricile lor colorate prin orașul subteran. Luminăția Sa ridicase o reședință de vară pe malul unui lac. Foișor, ziduri din șase rânduri de cărămidă, multe odăi și saloane, două holuri încăpătoare pardosite cu cărămizi puse pe cant și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
opaline, transparente, întunecate... Și acea curgere de pietre prețioase se revărsă dintr-odată peste firul drumului în torente mocirloase. Chervanul tresărea, tremura, scârțâia, se smucea din toate încheieturile. Iancu se și vedea luat de puhoi, cu totul naufragiat. Doar pocnetele biciului pe spinările cailor și înjurăturile vizitiului îi mai dădeau o oarecare încurajare. Închise ochii. Se strădui să-și amintească niște versuri scrise cu câteva zile înainte de plecare. Le regăsi, dar le părăsi imediat. Acum i se păreau artificiale, lipsite de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
până în zori. Poți să-ți imaginezi așa ceva? Am dansat ca o bacantă peste zăpada aceea neatinsă, pentru că se pornise o ninsoare ca în poveștile nordice. Am zburat cu o sanie în sunetul clopoțeilor (el le spunea zurgalai) și în pocnetele bicelor. Vizitiul parcă înghițise foc. Iar el mă ținea în brațe, sub blănuri, și ne sărutam. Ce frenezie! M-a dus într-un local numit La barza chioara, un fel de One-eyed stork’s. Foarte comic! Și se potrivea de minune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
una din ferestre. Din cabană apărură însă doar vizitiii cărând mai multe lădițe de voiaj. Cei doi bărbați urcară. Bagajele fură ancorate cu funii la spatele trăsurii. Câteva minute. Unul dintre vizitii urcă la locul lui, pe capră. Un strigăt. Biciul rotit prin aer. Trăsnetul loviturii și prima trăsură fu smulsă din loc de goana cailor. Rămas în picioare, Dante Negro continua să privească neclintit, deși trăsura dispăruse de fapt. Drumul era pustiu acum. Pictorul se gândea la fiola cu otravă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
cirtă”, tot n-ar primi pământ de furat... Cam de-aici a izbucnit cearta: Gheorghe, fratele mamei a dat cu harapnicul peste gard, de-a călare, a prins-o de picioare, a Început s-o tragă... - Cu ce? Harapnicul e bici, nu lasso. - Și una și alta. Văcarii călări, haidăii, dau În așa fel, Încât șfichiul să se Învălătucească, să se Înnoade În jurul picioarelor -și trag... - A vrut s-o tragă pe bunica peste gard? - Numai s-o doboare. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
Hristos să-l vază, cu smirnășitămâie și darurimulte - le-am rupt-rupt-rupt-rupt! Pentru ca animalul dracului să nu mai ragă ca dracu și să nu mai pălească din copită și să nu mai dea din urechi și să nu mai biciuiască cu bicele, să nu mai cununească din cununa de spini și să nu-l mai - fiindcă el, Dracu de Măgar l-a bătut În cuie i-a dat să beie oțet și fiere și l-a și l-a și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
În cazul nostru? ; alții dau din cap că ba. În același timp. Iar cei care știu nu spun și celor care nu știu. Mama se duce iar În clădirea gării. Să se intereseze. Se Întoarce cu un om cu-un bici; biciușcă de cai, aha, un căruțaș. - Vă duc io păn-la Gusu, zice omul, de parcă până acum n-ar fi vorbit cu mama. - Bine, bine, mă duci - cu cât? - D-apăi... Cât daț’? - Ți-am mai spus: dau cât face - cât ceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
piele neagră ce-i puneau în valoare o siluetă de puștancă. Lucea pielea pe ea de părea unsă cu smoală, și tot cu părul ăla vopsit roșu și sculat, geluit, de-ai fi zis că-i luase capul foc. Un bici și o furcă i-ar mai fi trebuit ca să fie o tartoră, a îmblânzitoare de draci. Se vedea că-i priise prin străinătățurile pe unde umblase. În loc s-o complimenteze ori s-o întrebe de sănătate, de cum trecu pragul, Mirela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]