1,347 matches
-
doar un puzzle matematic, un joc al probabilităților și al deducțiilor, dar după un timp - și știu că o să vă pară copilăresc - imaginația mea a început să se manifeste și m-a absorbit total. Ajutat de tunetele și fulgerele care brăzdau din când în când camera, creînd puternice contraste de lumini și umbre, nu mi-era greu să-mi închipui că era o noapte în care se pot întâmpla lucruri îngrozitoare. În mintea mea, profesorul Plum începu să capete caracteristicile lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trecută, ușa camerei lui Joan era întredeschisă. Ca și data trecută, perdelele erau date în lături, ea era întinsă pe spate și pielea ei era cenușie și translucidă în lumina argintie de afară, pâlpâind uneori și devenind albastră când fulgerele brăzdau cerul nopții. Deși era acoperită mai mult de jumătate astă-seară, a fost suficient să mă pironească locului, lângă cuvertura bleu, sorbindu-o lacom cu ochii mei sticloși și impotenți din ușă - era un loc sigur, întunecat. Am stat și am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
n-o să mai fim În Italia. Dacă putem să trecem de Ventimiglia. — Să vedem. Nu-mi place să conduc noaptea pe coasta asta. Eram În primele ore ale după-amiezii și soarele era ascuns de nori. Dedesubtul nostru, marea albastră era brăzdată de spuma albă a valurilor care alergau spre Savona. Undeva În spate, În larg, apele albastre se uneau cu cele maronii. Departe În față un vas se Îndrepta spre coastă. — Se mai vede Genova? mă-ntrebă Guy. — A, da. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
să vrea să moară pentru că femeia pe care o iubește a murit, zise cel mai bătrân dintre preoți, ridicând mâna. Nu se obișnuiește. Valerius lăsă capul în jos. Fiindcă nu era batav, nimeni nu râse la vederea lacrimilor care îi brăzdau chipul. După o tăcere îndelungată, se auzi din nou glasul lui Julius: — Femeile plâng. Îl obligă pe Valerius să ia cupa. — Bărbații sunt făcuți nu să plângă, ci să-și aducă aminte. Tu ești bărbat, zise sever, apoi se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt, orb, era brăzdat de o cicatrice. Julius Civilis era mândru de rana aceea, fiindcă datorită ei - și curajului în luptă - semăna cu marele Hannibal. — Trebuie s-o răzbuni. — N-o să fiu în stare. Valerius își ascunse fața în mâini. — Ba da, o să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Sabinus. Se sprijini hohotind de umărul prefectului Romei și îi făcu semn lui Listarius, care ducea coșul cu merinde, să se apropie. — Liniștește-te... Sabinus se îndepărtă de el. Vitellius se sprijini atunci de o coloană a templului. Lacrimile îi brăzdau obrajii grași, plini de vinișoare roșii. Listarius lăsă jos coșul și scoase din el o bucată de pâine cu măsline. Vitellius i-o smulse din mână și începu să mănânce, fără să se oprească din plâns. — Liniștește-te, zise din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pardoseală și muri fără să scoată un geamăt. O furtună cumplită se abătu asupra Romei, deși era iarnă. O asemenea furtună în vreme de iarnă era un semn funest. Ploaia se mai domoli, dar tunetele continuau să bubuie, iar fulgerele brăzdau cerul plumburiu; Vitellius privea din palatul său în jos, spre poporul Romei care înțesa străduțele și piețele, sărbătorind Saturnaliile. Potrivit obiceiului, oamenii își dăruiau unul altuia lumânări aprinse și statuete de lut; peste tot mirosea a carne friptă, a vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
un fel de Dumnezeu înfierbântat, în lumea lui de slavă, strălucitoare și suavă. Azi la cimitir eu și Minel am fost întâmpinați de iarba crescută înaltă și păgân împodobită cu flori răstignite în miresme, Imnuri înlăcrimate păreau crucile cu fața brăzdată de ploi. Este vecernie și clopotul nu bate. M-am reîntors la casa lor, să mai respir aer de biserică și de omenie, Doamna va aduce dulceața aromată de gutuie. Acum stau amândoi acolo sus, cerul verde ca iarba urcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
pe machiaj, În timp ce, pe cerul curat al Mediteranei de la Ialta, spre care privește atît de expresiv, trece un avion, lăsîndu-și urma albă. Stupefacția bătrînului maur este imensă.” (Casa Pușkin) Ca a noastră la televizor, unde rămînem multă vreme cu mintea brăzdată de anunțul primului-ministru ce s-a adresat „națiunii, singura căreia este obligat să-i dea socoteala”. Care i-a și dat-o. În Poliția română, un articol pentru aurolaci gînditori: „Căsătorie la Academia de Poliție”. „Era de așteptat ca doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
lipește fruntea de pieptul copilului. Copilul e mic și e roz. Duermete mi nina, Duermete mi sol, Duermete pedazo De me corazon. From bitter searching of the heart We rise to play a greater part... (Un banc de heringi îmi brăzdară capul.) Danda are cercei mici și roșii Danda are cercei mici și roșii și-un inel - un inel cu buburuză ordinea exterioară m-a exterminat cât poți rezista și cum scrie într-o groapă de câini noroc că Danda are
Poveşti cu scriitoare şi copii by Simona Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1778]
-
cum ești? Eu Îți Întind un deget și tu Îmi apuci mâna toată. Da’ unde mai pui că mă cam iei și la vale”. „Lasă-mă să-ți descrețesc fruntea puțin, fiindcă de o bucată de vreme s-a cam brăzdat. Și la vârsta ta...” „Mare pezevenghi mai ești. Acesta-i norocul tău”. „Norocul e cum și-l face omul. Și eu am avut grijă să mă aciuez pe lângă un om de treabă... Acum, să nu ți se ridice sfârla de
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
puteau fi asemuite cu altceva. De-a lungul frontului, cât vedeai cu ochii și prindeai cu auzul se trăgeau în sus mii de cartușe și proiectile trasoare de toate tipurile, culorile și calibrele. Se trăgea cu rachete luminoase iar proiectoarele brăzdau cerul realizând un decor feeric, nemaivăzut. Văzduhul ardea în flăcări iar pământul fierbea de bucurie și uralele țâșnite din piepturile luptătorilor, pentru că au scăpat cu viață din grozăviile războiului. Din liniile noastre s-au desprins săgeți de foc trimise în
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
începând din acest moment, n-am să-ți mai permit să mă tragi de urechi atunci când ți se... scoală ție. Nuuuuu, nu mai permit asta... Gata! Lucia se opri pentru câteva secunde în ploaie, iar șuvițele de păr negru îi brăzdară fața. Îl văzu pe scriitor cum vorbește de unul singur și cum gesticulează, ca și cum ar fi avut în față un interlocutor pe care numai el îl putea vedea. Clătină din cap și se îndreptă către verandă, urcă treptele și intră
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și trase centura de siguranță peste piept. Apoi desfăcu încă o lamă de gumă și răsuci cheia în contact, iar motorul începu să toarcă. Ștergătoarele dansară legănat, dintr-o parte în alta, tună deasupra urașului, iar alte gheare de foc brăzdară celul. Și tună din nou. În spatele Detectivului, pe banchetă, lângă impermebilul ud, Magicianul scoase un evantai și începu să-și facă vânt. Apoi își lăsă privirea să alunece spre fereastră, chicotind bucuros. O nouă farsă era pe cale să înceapă. La
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
rufe „haute couture“ (prețul curățătoriei chimice e de minimum șaptezeci și cinci de dolari pe articol de Îmbrăcăminteă. Singura oprire care Îmi rămăsese de făcut era la Cabina de Machiaj, unde una din lucrătoare a aruncat o singură privire asupra machiajului meu brăzdat de transpirație și s-a apucat imediat să mi-l refacă, utilizând un camion Întreg de cosmeticale. Nu-i rău deloc, mi-am zis eu aruncând o privire În una din omniprezentele oglinzi Înalte de doi metri. Nici prin minte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care părea a fi un costum făcut la comandă, mi‑a deschis portiera. — Mademoiselle Sachs, ce plăcere să te cunosc În sfârșit. Eu sând Gerard Renaud. Avea o voce plăcută și care inspra Încredere, dar părul argintiu și fața adânc brăzdată de riduri Îmi arătau că e mult mai bătrân decât mi‑l Închipuiam eu atunci când vorbeam cu el la telefon. — Monsieur Renaud, mă bucur enorm să te cunosc În sfârșit! Dintr‑odată, tot ce mi‑am dorit a fost să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu mine în închisoare, luase asupra ei dovezile trecerii mele pe acolo. Și, mai ales, m-am împrietenit cu umbra mea, singura care, dincolo de toate chinurile la care am fost supus și care mi-au sleit corpul și mi-au brăzdat obrajii, a rămas neschimbată. Așa încât, reîntâlnindu-mă cu umbra mea, chiar dacă la ieșirea din închisoare oamenii lăsaseră un gol în jurul meu, nu m-am simțit așa de singur. Dacă nu mai ai altceva decât lumina tot nu e puțin.“ Filip
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
el fu atât de surprins de căutătura ei, că uită să-și coboare ochii. Privirile lor îi făcură pe amândoi să întinerească brusc, pentru o clipă. Pavel Avădanei avea acum o furie care îi înăsprea obrajii, nu încă atât de brăzdați de cute, barba nerasă și neagră le dădea o semeție sălbatică. Mușchii i se încolăciseră iarăși pe oase. Sângele clocotea în vinele care se umflară pe dosul palmei și pe brațe, ca niște șerpi. Pulberile i se scuturară de pe creștet
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu sânge. Așeză piatra jos, lângă trunchi. Vinișoarele de sânge dispărură, razele lunii își recăpătară paloarea argintie, obișnuită, a privirilor fugare. Luă sticla, lichidul era întunecat, razele lunii nu aveau destulă putere să treacă prin el și țuica nu se brăzdă cu vinișoare de sânge. Alcoolurile ei tari veneau mai ales din oasele morților și la ele trebuiau să se întoarcă. Copacii comunică între ei, rădăcinile se leagă de alte rădăcini și, astfel, fiecare își poate căuta morții săi. Rada aplecă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de pământ. Și luna lumina diferit. Unele umbre întunecate veneau de acolo de unde trupul și umbra sunt totuna, având culoarea sângelui închegat și a rădăcinilor uscate. Altele aveau sclipirile argintii ale țevilor de pușcă purtate pe cărările munților. Unele erau brăzdate de hainele vărgate ori de luminile privite dindărătul gratiilor. Altele nu aveau nici formă, nici culoare, cum nu pot avea decât umbrele spaimelor și durerilor. Bătrânul simți împrejur toate acestea și, fără să se poată stăpâni, le răspunse cu spaimele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cele mânjite de sânge și devenite lipicioase. Atunci îl găsi pe al o sutălea. Îl rupse și citi, cu privirile împăienjenite : „mai trage o dată“... Încă o dată, își spuse Jenică, scrijelind cu vârful foarfecelui încheietura stângă. Repetă mișcarea de câteva ori, brăzdându-și încheieturile în ritmul cântecelor de copii care i se stingeau în urechi. „Mai naște-mă o dată, măicuță“, șopti. „Hai să-l căutăm pe tata, să mă mai nașteți o dată...“ Se apropie de ușa interzisă și îndrăzni să apese pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
în registru. Într-o clipă va da ordin gărzilor de onoare să meargă să le ia pe miresele imperiale! Stau precum un bujor care înflorește în lumina dimineții. Rochia mea e un amestec de multe nuanțe de roșu. Purpuriu intens brăzdat de galben, culoarea vinului împestrițată cu crem, culoarea caldă a levănțicii diluată până la tonuri albăstrii. Rochia e confecționată din opt rânduri de mătase și e brodată cu flori vioaie de primăvară, reale sau închipuite. Materialul e țesut cu fir de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
în ele. — Shim, strig eu. Te rog să înțelegi că nu este vina servitorilor mei că nu s-au prezentat. Eu nu am fost pregătită pentru asta până acum. — Vă iertați sclavii? întreabă eunucul-șef Shim, cu un zâmbet răutăcios brăzdându-i chipul. Ar trebui să nu vă așteptați la mai puțin decât perfecțiune din partea sclavilor voștri, doamnă Yehonala. Sclavii trebuie pedepsiți. Tradiția Orașului Interzis poate fi rezumată în patru cuvinte: respectul se învață cu biciul. Îmi pare rău, Shim. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rog. — Am permisiunea Domniei Voastre să deschid tsungli yamen, atunci? Vă veți ocupa să fie alocate fondurile necesare? — Sper că asta este tot ce-mi ceri. Hsien Feng închide ochii. Prințul Kung clatină din cap și un zâmbet amar îi brăzdează chipul. Încăperea e învăluită într-o tăcere adâncă. Văd pe geam slujnicele care aleargă după copii, în timp ce aceștia țopăie peste pietrele dintr-un heleșteu. — Am nevoie un decret imperial, Majestatea Voastră. Vocea prințului Kung sună de parcă ar cerși: Frate, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
prin urechile acului; cu toate acestea, eram mulțumită că săvârșisem un gest cu-adevărat gratuit". Într-o altă seară, tânăra îl ispitește din nou pe diavol, acceptând să joace o partidă de minifotbal "cu un tânăr flăcău care avea obrazul brăzdat de o cicatrice roz". Înșelându-se cu privire la intențiile fetei, băiatul o invită să tragă cu pușca la țintă și insistă să plătească toate partidele. Îi face cunoștință cu un prieten de-al lui și-i oferă o cafea-cremă. Dintr-o dată
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]