2,397 matches
-
de știut când s-ar putea reînălța”. După acest teribil masacru, au trecut Mureșul pe stânga și s-au îndreptat spre mănăstirea Egreș, din apropiere de Cenad, în incinta căreia se refugiaseră multe familii ale nobililor plecați la oastea de la Buda. Întărită cu puternice ziduri, mănăstirea ar fi putut rezista mult, dar a cedat numai în fața mașinilor de război. Dintre cei dinăuntru, au fost lăsați în viață numai călugării și doamnele și fetele frumoase luate în robie. Ceilalți au sfârșit viața
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
distanță de 290 de km ale trecătorii și ajunseră la munții Măgura, din granița de pe atunci a Ungariei. La 12 martie, ele înfrâng rezistența străjii ungare de aici, comandată de palatinul Dionisie de „Herder-var” și-și deschid cale liberă spre Buda. Joi, la 14 martie, Dionisie ajunse într-o goană nebună să anunțe pe rege de această nenorocire. În ziua următoare, oștile mongole pustiesc voievodatul românesc al Beregului, Unghvarul, Borsod și Heves, apoi Casau și Mișcolț, ucid întreaga populație, distrug Agria
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
apoi Casau și Mișcolț, ucid întreaga populație, distrug Agria (Eger, Erlau), jefuiesc catedrala și ajung, parcurgând zilnic câte 73 de km, în duminica din 17 martie, în fața Pestei și până la Vaț. În acest timp, Bela al IV-lea convocase la Buda pe toți arhiepiscopii și episcopii, pe mai marii regatului, cerând și pe Kotian cu principii cumani, nu demult botezați, în orașul Kew. Văzând nobilii Regatului că tătarii au ajuns în fața Budei și au apărut și oști cumane, crezând că acestea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
cumanilor de pe șesul din stânga marelui fluviu. Retragerea din Ungaria începuse să se facă încă de la sfârșitul lunii martie a anului 1242, pe când Batu-khan și Subotai se aflau la asediul cetăților Alba Regală și Sf. Martin, de la sud și vest de Buda și Pesta, necucerite din cauză că erau înconjurate de bălți provenite din topirea zăpezii și a gheții. Atunci, scrie Rogerius, „din porunca regilor celor mai mari, începurăm să ne retragem cu carele încărcate cu prăzi și mobile de pe pământul jefuit, cu cirezi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și când a făcut aceasta, nu știm. Probabil însă că, în timpul anului 1243, încă nimeni nu putea risca o coborâre în podișul acestei țări românești de teama mongolilor. Nu trebuie să uităm că însuși Bela al IV-lea, revenit la Buda numai în 1245, a vizitat Transilvania abia în februarie 1248 și, în noiembrie 1250, încă mai tremura de groaza unei noi invazii a hoardelor, care erau stăpâne pe Țara Haliciului, Moldova, Țara Românească și Bulgaria. Din coroborarea mărturiilor și informațiilor
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Minoriților Sf. Francisc, adică al Franciscanilor, luând locul Dominicanilor, chiar la creștinarea cumanilor organizați în șapte seminții și așezați în Ungaria, Transilvania și Banat. Și Ladislau Cumanul, regele ungur, își luă angajamente să-i ajute, prin însăși convocarea Sinodului de la Buda, ținut la 10 august 1279. Tot pe atunci, Adrian, provincialul franciscan din Ungaria, încunoștință pe papa Nicolae al III-lea, că misionarii săi, aflați la tătarii din Moldova și Țara Românească, ar avea nevoie de un episcop, dar acolo, după
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Fermo, legatul său din Ungaria, să cerceteze starea lucrurilor pentru reînvierea Episcopiei de Milcov, „posta in finibus Tartarorum” în scopul catolicizării românilor și creștinării tătarilor. Înainte de toate însă, trebuia rezolvată problema cumanilor lui Kotian. Dar măsurile luate de către Sinodul de la Buda, în 10 august 1279, de a stabili pe cumanii din Ungaria, Transilvania și Banat în case, desființindu-le corturile, de a-i obliga la monogamie, de a le rade bărbile și de a le distruge alte obiceiuri cu sila, nu au
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
în ținuturile tătarilor, peste Carpați sau Alpi, în care nici unul din predecesorii săi nu călcaseră, după însăși spusa regelui, într-un document din 1288, probabil prin anul 1283. Pe lângă acestea prin capitolul 120, De sacerdotibus schismaticis, prin care Sinodul de la Buda a interzis preoților ortodocși să săvârșească slujbele bisericești, a mai zidi biserici și schismaticilor români, dreptul de a intra în ele, urmat de alte două decrete date în anul 1280, de către regele ungur, catolicismul și Coroana Ungară i-au aruncat
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
anul 1280, de către regele ungur, catolicismul și Coroana Ungară i-au aruncat pe toți românii în tabăra dușmanilor lor. Ambele acțiuni, atât aceea a papei Nicolae al II-lea de a desființa obiceiurile și năravurile cumanilor prin hotărârile Sinodului de la Buda, cât și a Coroanei Ungare de a interveni cu armele în soluționarea unei probleme de ordin spiritual, a-i urmări pe împricinați pentru a le răpi din libertate și a-i supune unui regim inchizitorial, au compromis planurile Vaticanului relativ la
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
valahii l-au ucis pe regele unguresc cu numele Voladislav”. E foarte posibil ca asasinatul să fi fost pus la cale de către cumani și români, care aveau de răzbunat siluirile făcute de rege, în temeiul hotărârilor luate de Sinodul de la Buda, în 1279, cum am văzut mai sus. Nu este exclus însă, un amestec din partea lui Nogai, care în același an 1290, atrase la o convorbire pe hanul Tula-Buga, pentru a-l suprima prin ostașii săi. Ambele asasinate, organizate prin comploturi
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
din acest impas, cea mai potrivită, care i s-a părut regelui ungar, a fost aceea a înlocuirii voievozilor români de la Sud și Răsărit de Carpați, vasali ai Hoardei de Aur, cu oameni devotați Coroanei ungare. În planul alcătuit la Buda, de către Carol Robert cu sfetnicii apropiați, primul obiectiv avut în vedere a fost scoaterea voievodului din Țara Românească, Basarab, la curtea căruia activau nestingheriți refugiații mai sus amintiți. Regele conta însă pe noii convertiți. Căci Basarab era de acum „cunoscutul
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Momentul, pentru o intervenție armată, a fost ales după 28 iunie 1330, data bătăliei de la Velbujd (azi Küstendil), în care trupele româno-tătare, trimise în ajutorul țarului Mihail de Vidin, au fost înfrânte de către sârbi. Sosirea acestei știri la Curtea de la Buda a bucurat pe rege și pe consilierii săi, care au și dat ordinul de pregătire a expediției peste Carpați. E greu de știut dacă vor fi fost invocate și alte pretexte, de către oamenii cu influență la Carol Robert, pentru punerea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
întâmplat din pricina unei curse mișelești... la întoarcere”, fără a adăuga că dezastrul a fost așa de mare, încât a căzut în luptă și vicecancelarul, care păstra pecetea regală. Experiența făcută trebuia să fie învățată bine de către toți sfetnicii regali de la Buda. De aceea, în viitoarele campanii împotriva mongolilor a fost necesar să fie atrași și cointeresați românii de pretutindeni. Căci, chiar dacă se putea obține o victorie decisivă, lichidarea suzeranității mongole și, mai ales, instaurarea uneia noi asupra celor două țări românești
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ales, instaurarea uneia noi asupra celor două țări românești de dincoace de Carpați erau în funcție și de voința acestora. Situația rămânea, astfel, neschimbată și după această campanie. „Un raport vrednic de crezare” − „relatio fide digna” − scris de Curtea de la Buda, aducea la cunoștința Vaticanului știrea că în Moldova la granițele Transilvaniei dinspre tătari − „in regno Hungariae, in finibus videlicet Tartarorum” − averile fostei Episcopii de pe Milcov erau stăpânite de către puternici feudali ai acestor ținuturi. Cererea de reînființare a ei, prin numirea
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Ioan din Trapezunt legat de coada unui cal și târât pe străzile orașului. După neizbânda din Țara Românească, atenția lui Carol Robert s-a îndreptat, fără îndoială, asupra Moldovei, care constituise cel de-al doilea obiectiv, după planul făurit la Buda, în anul 1330, cu toate că primul nu fusese atins. E foarte probabil ca regele să se fi gândit la o expediție prin trecătoarea Oituz, din moment ce Papa îi acorda, în 1 iunie 1332, a treia parte din veniturile bisericești pentru organizarea unei
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
să conducă sau să trimită mai mulți luptători decât aceia pe care mijloacele bisericii pot să-i susțină”. Ei cereau Marelui Pontif să fie scutiți de oaste. Dar cruda realitate nu permitea așa ceva, în acele timpuri. În urma explicațiilor primite de la Buda, papa Benedict al XII-lea, fără a face cea mai mică aluzie la scutirile clericilor, adresa în 17 mai 1339 un apel către toți credincioșii săi că, având în vedere pericolul permanent și cum regele: „are de dus împreună cu oștile
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
rezolve la fața locului o chestiune de viață a regatului său: convingerea românilor, care erau mulți, pentru o colaborare cu puținii unguri la număr, pentru o serie de expediții plănuite împotriva mongolilor. Era singura formulă sigură pentru supraviețuirea regatului de la Buda, la care se gândise și Carol Robert, chiar la urcarea sa pe tron. Luptele cu voievodul Transilvaniei de la începutul veacului al XIV-lea și experiența făcută la Posada, în anul 1330, de către Carol Robert i-au servit lui Ludovic, făcându
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
Moldovei. Și faptul este explicabil. Nicolae Alexandru Basarab se ridicase în anul 1330 alături de tatăl său, Basarab, împotriva pretențiilor de suzeranitate ale lui Carol Robert și rămăsese „in rebellione” de atunci. Arhidiaconul Ioan de Küküllo și varianta din Cronica de la Buda vorbesc de o supunere, îndată după încoronarea regelui în 1342 și expediția împotriva saxonilor din anul 1342, în capitolul De obedientia Alexandri voyvodae Transalpini et valachos transalpinos, Anno 1342 usus, înainte de călătoria în Italia a reginei mame Elisabeta. „Convertirea lui
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și crapă, dar călărețul ajunge”. Și proverbul se potrivește de minune cu soarta românilor, care au luptat în anii 1342-1359 în contra tătarilor, bulgarilor și lituanienilor, dar gloria a revenit Coroanei ungare. E de mirare că izvoarele istorice narative, scrise la Buda sau Vișegrad, nu vorbesc niciodată nimic despre faptele de arme ale românilor, care formau întotdeauna grosul oștilor feudale. Ele nu vor însemna niciodată măcar numele lui Alexandru Basarab, voievodul Țării Românești și nici pe acela a căpitanului regal Dragoș din
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
de a elibera Moldova de sub mongoli, în expedițiile din anii 1345 și 1346, și vor lăsa uitării chiar și pe vitejii maramureșeni și transilvăneni, care au fost răsplătiți pentru meritele lor militare prin diplome regale. Însemnările de la Curtea regală din Buda, inserate de către Ioan de Küküllo (Târnave) în cronica sa păstrată astăzi în mai multe variante, scriu că prima a avut loc în „anno Domini millesimo trecentesimo qudragesimo quinto”, după campania din Lituania. Năvălind tătarii în Regatul Ungariei, mai adesea în
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
îndeosebi, de faptul că regele a ordonat o și mai mare mobilizare, pentru a pleca cu cea mai mare parte din oastea Transilvaniei, în Italia în contra Neapolului. Deși este vorba de două evenimente petrecute în momente diferite, totuși Cronica de la Buda le pune pe ambele în același an, 1347, bineînțeles, în capitole și pagini separate, după care urmează ravagiile ciumei din 1348. Defecțiunea provocată de Bogdan printre românii din voievodatul său este povestită în capitolul De recessu Bogdano Voyvode, iar data
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
și încorporarea Galiției și Lodomeriei, în 1349, de către Cazimir a făcut ca Polonia să-și întindă granițele sale până la marginile voievodatelor Ugocea, Bereg, Maramureș, Valahiei Minore și Podoliei. Modificarea statu quo-ului din 1340 a provocat nemulțumire, dar și teamă la Buda. Cum operațiunile războinice ale Poloniei în contra Lituaniei mergeau prost, lui Ludovic i se ivi prilejul să preîntâmpine o extindere a dominației poloneze asupra Valahiei Minore și Moldovei, prin intrarea în război alături de poloni, și apoi revendicarea suzeranității asupra Haliciului. În
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
unei nopți și reîncepu războiul, în timp ce Olgerd pătrunde cu tătarii în Galiția și prin Moldova, în Transilvania. Odată ostilitățile reluate, Ludovic a trebuit să revină cu oastea ca să-l pedepsească pe Kieystut și să-și apere cuceririle. El a părăsit Buda, la 22 februarie 1352. După multe pericole, înfruntate din cauza dezghețului, ajunge, la 21 martie, sub zidurile cetății Belz „in confinibus tartarorum”, unde îl aștepta, de șase zile, Cazimir cu o mare oaste polonă. Luptele din jurul acestei puternice cetăți au durat
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
ajutor alte națiuni. Atunci a fost prins ducele lituanian, fără a-i da numele. În expediția a doua, regele a luat în oaste și străini. Ea a fost făcută pentru apărarea Rusiei Roșii, supusă regatului Ungariei. Spre deosebire de ea, Însemnările de la Buda și Cronica Dubnicense, pe lângă o serie de informații de amănunt, descriu, odată cu aceste campanii, și o expediție în contra tătarilor, încât cu greu se poate distinge dacă unele fapte s-au petrecut în anii 1351 și 1352 sau în anii următori
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]
-
suita sa. A urmat un drum printre munți pietroși, a trecut Siretul, apoi a intrat în munții cu zăpadă și după patru zile de marș a ajuns la Muncaci, în comitatul Bereg. Deși confuze și succint prezentate, însemnările Cronicii de la Buda sunt de mare preț pentru reconstituirea unor fapte petrecute în acești ani pe teritoriul Transilvaniei, Țării Românești și Moldovei. Ioan de Thuróczi identifică locul încheierii păcii dintre Ludovic și hanul tătarilor ca fiind undeva pe Don. Gh. Brătianu scrie că
Românii şi Hoarda de Aur 1241-1502 by Alexandru I. GONŢA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100987_a_102279]