5,695 matches
-
Cosma arăta, că Timotei Popovici a urmat cursurile de armonie și compoziție ale Conservatorului ieșean „la îndemnul și prin intervenția lui Ion Vidu“. Se cunoscuseră la Lugoj în anul 1895, atunci când Timotei Popovici deținea funcția de secretar al Reuniunii de Cântări și Muzică în fruntea căreia Vidu se afla deja de șapte ani. Mutarea la Brașov a lui Popovici cu un an mai târziu a determinat trecerea de la relațiile directe dintre cei doi colegi și prieteni la comunicarea indirectă, prin scrisori
LA COMEMORAREA A 150 DE ANI DE LA NAŞTEREA COMPOZITORULUI ION VIDU [Corola-blog/BlogPost/92511_a_93803]
-
mai desparte de sufletul său. În timp ce doarme, mănâncă, bea, muncește, mireasma rugăciunii se răspândește din sufletul său. De acum înainte nu se mai roagă în anumite momente, ci mereu. Mișcările minții curățite sunt glasuri tăcute care cântă, în taină, o cântare Celui nevăzut” - spune Sf. Isaac Sirul. Iar pelerinul ne mărturisește: „M-am învățat atât de bine cu rugăciunea inimii, încât o lucram neîncetat, iar, în cele din urmă, am simțit că mergea de la sine, fără nici o lucrare din partea mea; rugăciunea
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92655_a_93947]
-
morți/ Ne mulțumește orcum pe toți/ Uniți să fim de-acum și noi etc. În continuare vorbește prin cântec- omul consacrat cântecului popular de peste 50 de ani-inegalabilul Nicolae Sabău intonând un cântec patriotic bine cunoscut în zonă iar la finalul cântării a ridicat spre înălțimi celeste tricolorul ce-l purta la gât. Când la școală am plecat Întrebând de tata Ochii mamei au vărsat Lacrimi cu găleata. Am rămas și eu plângând Am plecat de-o parte Mă-ntâlneam cu tata
SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE 2016 LA ZVOLEN ÎN SLOVENIA [Corola-blog/BlogPost/92941_a_94233]
-
mănoase/ Câmpii întinse, case frumoase, / Cin-să le vadă și să le admire / Când părinții au plecat în pribegire?/ Casa nu-i casă, școala nu-i școală/ Bunica-i rămasă, mâna-i întinsă/ Pâinea-i amară ce se-aduce pe masă/ Cântare fără rost într-o țară frumoasă!/ Părinții-s departe-Europa cercând/ Copiii acasă mai mult suspinând/ Dar vine o vreme când toate s-așează/ Ceața dispare, oamenii se-mbrățișează./ E timpul să te-ntrebi mereu/ Țara e fără speranță/ Doar credința
SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI 1 DECEMBRIE 2016 LA ZVOLEN ÎN SLOVENIA [Corola-blog/BlogPost/92941_a_94233]
-
dadaismul, o mișcare de idei în primul rând și de-abia în al doilea rând un curent estetic, curent extrem de important în primii ani de după primul război. Limba franceză, care fusese limba maternă a lui Alecu Russo când a scris” Cântarea României - poem în proză”, avea să primească în sânul ei un nou creator, un nou stilist, în persoana lui Emil Cioran. Sistemul de învățământ românesc interbelic era atât de coerent articulat (în ce privește organizarea și conținuturile), pentru simplul motiv că urma
Franța, un prieten neglijat – C.F. POPESCU [Corola-blog/BlogPost/93048_a_94340]
-
Hrisostom, orânduite după sărbători și duminici. Este autor al numeroase dizertații, memorii, discursuri. Susținător fervent al pregătirii temeinice a clerului, în toamna lui 1880, a adus în fața Sfântului Sinod un memoriu pentru revizuirea cărților bisericești și un alt proiect-regulament privind cântarea bisericească. În cel de-al doilea proiect, îl mobilizează pe fostul său elev Gavriil Musicescu (1847-1903), considerat ”părintele muzicii corale la români”, căruia îi încredințează misiunea ”să pună muzica psaltică în toate bisericile”, iar în seminariile din toată țara, să
Episcopul Melchisede Ștefănescu (1823-1892) – așa cum nu l-ați descoperit [Corola-blog/BlogPost/93272_a_94564]
-
căci demult sălășluiesc în Grădina Raiului. Eroii, prin sacrificiul adus la Altarul Neamului, și-au ispășit demult toate păcatele”. De iertare avem nevoie noi pentru uitare și indiferență. Lacrimile neuitării au picurat la Panteonul Eroilor din s. Mahala și prin cântările divine ale coriștilor, susținuți de preoteasa Livia și prin vocile îngerești ale tinerelor Elena Petriuc, Maria Hostiuc, Irina Ivaneț, și prin elogierile profesoarei de istorie Ana Hostiuc, care își instruiește elevii în spiritul patriotismului, iubirii de Neam, glorificării eroilor. Grație
ÎN MEMORIA CELOR CE AU FĂCUT SĂ DĂINUIE CREDINŢA, LIMBA ŞI NEAMUL [Corola-blog/BlogPost/93523_a_94815]
-
cuvinte aspre și de neînțeles. Apoi tonul cântecului urcă, o melodie tristă care ajunse până la bolta tavernei. Dante o asculta fascinat. Nu era nici una dintre limbile creștine pe care le cunoștea; nici ebraica sau idiomul barbar al maurilor. În efortul cântării, femeia Își mișcase un umăr, iar marginea mantiei coborâse, descoperindu-i gâtul. I se păru că o flacără Îi țâșnește din piept, urcându-i pe gâtlej Într-o vâlvătaie sinuoasă. Era un tatuaj, care se cățăra din adâncurile tainice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
probabil un vasilisc din tărâmurile de la Răsărit. Se simțea pradă unei emoții de neoprit, gândindu-se unde și-ar fi putut afla văgăuna monstrul acela. Acum, el era cel care Îi căuta ochii. Dar privirea Antiliei devenise fugară. Își curmă cântarea brusc, după o ultimă notă prelungită până la chin. Apoi se ridică Încetișor, fixându-l Încă o dată, pentru o clipă, pe poet, și se Îndepărtă spre refugiul ei dindărătul cortinei, În fundul tavernei. Privirile tuturor celor de față o urmaseră. Cecco Angiolieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În ochiul fără de timp al lui Dumnezeu? zise Bruno. În mintea lui, nu e totul omniprezent? Chiar și Lucifer, În timp ce e pierdut În iad, nu continuă oare să Își Încânte urechea cu dulcile note ale lirei, pe care varsă mierea cântării? Nu este oare timpul o iluzie penibilă a noastră? Simțurile Înșelătoare nu sunt oare temnicerii noștri? Înger din cer sau diavol din măruntaiele pământului, Antilia e Învăluită În strălucirea ei... — Pentru că cele de sus sunt cum sunt cele de jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ropotul pașilor și strigătele. Mai devreme sau mai târziu, pungașii aceia aveau să priceapă că fuseseră trași pe sfoară și aveau să se Întoarcă. Trebuia să profite pe cât posibil de avantajul acela momentan, pentru a-și căuta un refugiu sigur. Cântări În grabă dacă era cazul să se Întoarcă În stradă și să Încerce să ajungă la Porta Romana. Dar se temea că ceilalți mercenari, călăuziți de mistreț, se puseseră pe urmele sale. Dacă primul grup ar fi făcut cale Întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și odihni privirea, mulțimea de pretendenți care zilnic băgau capul pe ușa celulei întrebând cu speranță în priviri „Ei, cum merge?”, mama care îi tot aducea trusouri, bătrâna doică ce-i murmura de la 5 la 7 versete mai interesante din „Cântarea Cântărilor” etc. etc. în timp ce visa toate astea, Amada se simțea foarte mândră de ea, gândindu-se că dacă în viață n-a reușit s-o facă nici zece minute, măcar în somn să reziste tentațiilor câteva zile. Și tocmai când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
odihni privirea, mulțimea de pretendenți care zilnic băgau capul pe ușa celulei întrebând cu speranță în priviri „Ei, cum merge?”, mama care îi tot aducea trusouri, bătrâna doică ce-i murmura de la 5 la 7 versete mai interesante din „Cântarea Cântărilor” etc. etc. în timp ce visa toate astea, Amada se simțea foarte mândră de ea, gândindu-se că dacă în viață n-a reușit s-o facă nici zece minute, măcar în somn să reziste tentațiilor câteva zile. Și tocmai când socotea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
deștept, a văzut și Parisul, și totuși! Ce rost mai are să lași ușița coliviei deschisă, cînd pasărea nu mai vrea să zboare. Și iată că primești o scrisoare, deodată te simți ales, plutești deasupra celorlalți ca un laureat la Festivalul „CÎntarea României“. Fără Îndoială că ai o valoare, dacă cineva dintr-o țară cu oameni care posedă mult mai multe spray-uri, mult mai multe semipreparate, mult mai multe aparate electrice, te-a găsit demnă de interesul lui. Te legeni cîteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Își ia fiecare În brațe domnișoara de onoare Îmbrăcată În ținută de gală și cu vreo zece halbe de bere alături simte că nunta s-a mutat În cer. CÎte unul mai cu foc și mai În voce dă tonul cîntării: Te-am Învelit cu tunica, nașă, nașă Și nu ți-am făcut nimica, nașă draga mea Te-am Învelit cu mantaua, nașă, nașă Și mi-am căpătat beleaua, nașă draga mea și femeile Îi răspund cu glasuri gîdilate, gîfÎite Nașule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cortul era plin, dar apoi tanti Mae m-a atenționat cu cotul. Un bărbat a venit pe scenă, îmbrăcat într-un costum frumos. O femeie l-a urmărit și s-a așezat la pian. Cred că era cel care dirija cântările. Am știut asta când a spus că va deschide seara cu „un cor însuflețit“, care va cânta o melodie de care nu mai auzisem. „Păcătoșii pot fi sfinți, trebuie doar să poarte crucea, Păcătoșii pot fi sfinți, trebuie doar să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
lor. Se tot opreau și vorbeau între ei la capătul rândului și pe culoar, așa că a durat ceva până când tanti Mae, mama și cu mine am reușit să ieșim. Până am ajuns afară, pianista se oprise, iar omul care dirija cântările, cel de vârstă mijlocie, strângea florile albe de pe scenă. Afară era mult mai rece. Am tras adânc aer în piept. Peste tot prin curtea școlii și pe stradă, lumea vorbea și bea suc cumpărat de la omul cu standul. Noi ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau vocile preoților, glasurile copiilor, ale băieților Îmbrăcați În alb, aidoma unui cor de Îngeri. De Îndată grota se va Împînzi cu fumul torțelor și de mireasma tămîii, toți cîntau Într-un glas Întru slava
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și ăsta fusese tot vis? Și atunci văzu capetele rase chilug ale tinerilor pe ai căror umeri se odihnea trupul său, În litieră, un trupșor ca de copil ori de bătrîn neputincios; oare și ăsta fusese tot vis, mîntuirea? Apoi cîntările și ochii tinerilor care-l purtau și care nu se Încumetau să și-i ridice spre el, le vedea doar sprîncenele dese de sub fruntea Îngustă, ca și pleoapele Întredeschise de sub gene; apoi gîturile țepene și dezgolite, iar pe scăfîrliile acelora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și totuși angelici, abia i se păru că unul din ei Îi căuta privirea, nici n-apucă să Întoarcă bine capul spre el, că acesta capitulă, coborînd peste ochi cortina plumburie a pleoapei cu liziera genelor, văzîndu-și mai departe de cîntare, cu ochii mijiți și cu o gură deschisă rotund, ca un pește, Încît Dionisie presimți În privirea camuflată, În gura ca de pește, o anume fățărnicie, o detașare voită, poate considerație, dacă nu doar o moțăială de lunatic. Căci astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aripile Îngerilor peste acele grădini, tocmai ca sufletul să le presimtă dulceața și desfătarea, să simtă mireasma tămîii și adierea narciselor, blîndețea rugăciunii, tocmai ca să-i cadă și mai greu chinurile iadului, cît Îi mai răsunau În Închipuire rugăciuni și cîntări, cît Îi mai erau Încă vii În simțire izul tămîii și al făcliei, cît mai presimțea aievea lumina cerului. 10. Chiar o fi vis? Un vis - lumina zilei Domnului, lumina care lumina năprasnic, căci denecuprinsul se strămutase de la gîtuitura peșterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
prunc picotind În brațele mamei, cu ochii Închiși de toropeală, simțind căldura soarelui pe piele, pe mădularele ostenite, de după pleoapele bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
bine oblonite. Buimac de preaplinul luminii și de cîte alte miresme, la hotarul dintre trezie și amorțeală, asculta rugăciunile și cîntările pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotînd În mareea cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi, unde erau așternute pielicele de miel. Cu capetele Înălțate pe perne moi, zăceau În car ca-ntr-o corabie, deslușind scîrțîitul molcom al roților amestecat cu cîntări și gemete. Vrînd să-și mijească pleoapele sub care se prefirase lumina, va fi săgetat de o durere precum tăișul lamei de oțel a briciului pe pupilă, după care va privi În jur, În stînga și-n dreapta, apoi la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]