2,562 matches
-
fi putut să ajungă în trei zile, omorând pe drum șase cai, dar a preferat să folosească doi oameni. Pe unul l-a lăsat aproape mort la Giurgiu, iar pe celălalt, un dragoman grec, l-a adus ca pe o cârpă la Therapia. Zoe nu era acolo. Toată casa era răscolită, iar stăpânii fuseseră puși în lanțuri. Pe Zoe o luaseră la Stambul, de unde se auzea că va fi dusă la închisoarea Cele Șapte Turnuri. A ajuns-o din urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
păsa dacă o să-l mai caute ori nu. Cel puțin o șocase și i se părea suficient. 24. Când Zogru a văzut-o pe Giulia ieșind din institut, s-a simțit ca și când i-ar fi tras cineva prin suflet o cârpă arsă. Ea pășea frumoasă, ca o prințesă, cu picioarele strânse în blugii elastici, dar ținea capul plecat, ca omul obidit. Zogru și-a dat imediat seama că se întâmplase ceva grav și trebuia să știe totul în amănunt. Așa că trecuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
striga, plângea, suspina, urla și blestema dinlăuntrul ființei ei întreaga lume și pe ea însăși, prostia, naivitatea și încrederea ei într-o proiecție de cristal care i-a încălzit atât de mult sufletul cândva. S-a lăsat moale, ca o cârpă zdrențuită, să alunece în genunchi pe nisipul de argint pictat de lumina lunii. Soarele a apus de mult și bezna a pus stăpânire de Univers, furându-i toată splendoarea și minunăția. Globul palid care veghea printre stele a încercat să
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
picioarele ei. Dar a ținut vestea doar pentru ea. În mijlocul pregătirilor grabnice pentru nunta Rahelei, a fost ușor să nu se observe faptul că ea n-a trebuit să-și schimbe locul pe salteaua de paie sau să folosească o cârpă între picioare atunci când se mișca. La două zile după ce Rahela a intrat în cortul nupțial cu Iacob, Lea s-a dus la Ada și a pus mâna uscată a mamei sale pe pântecul ei tânăr. Bătrâna și-a îmbrățișat fiica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
care-și dădeau roată și se mârâiau, ținându-se departe una de alta, în timp ce explorau granițele dintre ele. Se părea că era un fel de egalitate, pentru că la următoarea lună nouă nici Rahela n-a mai avut ce face cu cârpele sau cu fânul. Amândouă surorile erau însărcinate. Recolta de orz era uriașă. Ciobanii îl băteau pe Iacob pe spate și făceau glume pe seama potenței lui. Zeii le zâmbeau. Dar exact când pântecul Leei se rotunjea pe sub tunică, Rahela a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
la îndeplinire, ea cânta la început. Cântece pentru copii, balade, cântece de leagăn. Dar cu cât noaptea creștea, luna urca pe cer și apoi cobora, n-au mai fost nici cântece, nici zâmbete. Fiecare contracție o răsucea ca pe o cârpă și o lăsa gâfâind și plină de spaimă față de următoarea. Ada o ținea de mână. Zilpa murmura rugăciuni pentru Anath. - Nu erau de nici un folos, își amintea Rahela. Mă foiam când afară, când în cort, sfâșiată de gelozie. Dar cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
el a început să sugă. Apoi mama și copilul au adormit și surorile i-au acoperit. Ada a stat de veghe o vreme și apoi a adormit, cu un zâmbet de bunică pe față. Inna a pus placenta într-o cârpă și au îngropat-o noaptea, în partea de est a bamah-ului, așa cum se cuvenea să se facă pentru primul născut de parte bărbătească. Câteva ore mai târziu Lea s-a trezit și i-a pus numele Ruben. Era un nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
mic și membrele strâmbe, născut de o femeie rămasă însărcinată la primul ei sânge. „Prea tânără”, zicea Inna, cu mâinie în voce, „mult prea tânără”. Tatăl era un străin, un om păros și sălbatic, bătrân și care purta doar o cârpă în jurul coapselor. Și-a adus femeia în căsuța Innei și când au murit și ea, și copilul, a acuzat-o pe moașă și a blestemat-o. Inna, care încercase din răsputeri timp de trei zile s-o salveze pe mamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
înțeles atunci de ce Tabea voia să li se alăture, să danseze cu ele. Ada s-a făcut nevăzută în acea noapte și mi-a luat și prietena, legată pe spinarea unui măgar, ca pe un sacrificiu încă nesacrificat, cu o cârpă în gură, să nu i se audă țipetele. În cele câteva zile care mai rămăseseră până la plecarea noastră, am evitat-o pe Bunica și m-am ținut pe lângă mamele mele. Tot ce îmi doream era să plecăm de acolo, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
am spus că da, deși nu-mi aminteam, pentru că el niciodată nu-mi promisese așa ceva, și atunci bunicul a tras spre el pachetul unsuros și l-a desfăcut și a spus că acum a sosit momentul, și a scos din cârpă un uriaș revolver. Unul ca ăsta nu mai văzusem, era cu mult mai mare ca ale milițienilor, și țeava-i era mai lungă, și tocul armei avea altă formă, bunicul i-a scos încărcătorul și mi-a pus în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
c-or să se ia după noi, însă ceilalți s-au mulțumit doar să arunce câteva pietre mai mărișoare după noi, din fericire nici una nu ne-a nimerit, și am mai auzit cum Romulus Frunză striga tare că suntem niște cârpe-n cur și avem sângele subțiat ca apa. În dimineața următoare, ne-au declarat război, aruncând în cutia poștală a Prodanilor un porumbel decapitat, plin de sânge, împreună cu o filă de caiet, cu pătrățele, pe care, cică, s-a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
decorația pe care o primisem de la bunicu’, cutia de conserve în care făceam să explodeze carbid, praștia, tomahawkul, toți soldații mei de plumb, cartușele golite de gloanțe, care încă mai miroseau a praf de pușcă, și armura învelită într-o cârpă, pe asta am scos-o repede, așa cum era, cu tot cu cârpă, apoi am pus la loc sertarul, dinspre bucătărie nu se mai auzea nici o mișcare, aș fi vrut să știu ce face mama, n-avea obiceiul să mă pândească, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
în care făceam să explodeze carbid, praștia, tomahawkul, toți soldații mei de plumb, cartușele golite de gloanțe, care încă mai miroseau a praf de pușcă, și armura învelită într-o cârpă, pe asta am scos-o repede, așa cum era, cu tot cu cârpă, apoi am pus la loc sertarul, dinspre bucătărie nu se mai auzea nici o mișcare, aș fi vrut să știu ce face mama, n-avea obiceiul să mă pândească, dar n-aș fi vrut să-mi descopere ascunzătoarea asta, de aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
loc sertarul, la fel de grijuliu cum îl scosesem, pe urmă m-am ridicat, mi-am pus creioanele colorate și rigla lângă caiet, de parcă într-adevăr îmi făceam temele, și abia atunci am scos din buzunar soldatul meu de plumb, în timp ce desfăceam cârpa, am auzit cum scârțâie scaunul din bucătărie, și atunci mi-am zis că s-o fi ridicat mama de pe scaun și acuși o să intre, să vadă ce fac, așa c-am strâns repede soldatul de plumb între coapse și mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
să pun la loc, în sertar, soldații de plumb, că în mod sigur se va lăsa cu scandal, însă prea eram curios să văd dacă armura se potrivește soldatului meu cel nou, așa c-am început să desfac cu grijă cârpa, dar numai cu mâna stângă, și fără să-l scot dintre coapse, în mâna dreaptă țineam în continuare creionul, de parcă mi-aș fi făcut temele, desfăcând între timp cârpa pătată de ulei, și atunci am auzit că într-adevăr, mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
meu cel nou, așa c-am început să desfac cu grijă cârpa, dar numai cu mâna stângă, și fără să-l scot dintre coapse, în mâna dreaptă țineam în continuare creionul, de parcă mi-aș fi făcut temele, desfăcând între timp cârpa pătată de ulei, și atunci am auzit că într-adevăr, mama a izbucnit în plâns, atât de violent și sfâșietor, ca niciodată până acum, și atunci am tras o sperietură, mâna mi-a tresărit și vârful creionului s-a rupt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nu trebuie să ne fie frică. Când urcam spre ușa barăcii pe cărămizile pe post de trepte, mi-am adus aminte ce spusese Csabi despre fantome și-am simțit cum mi se moaie picioarele și mă fac moale ca o cârpă, m-am uitat la câini și m-am agățat de tocul ușii, Zsolt a scos un oftat înainte s-o deschidă, și atunci am tras și eu aer adânc în piept și, cu toate că încă-mi era tare frică, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
a șters pe mâini, ne-a privit câteva clipe, apoi împingând cu piciorul ligheanul vechi de tablă al lui nea Vasile spre noi, ne-a spus că ne mai cere o ultimă favoare, ar dori să luăm fiecare câte-o cârpă și să spălăm puțin baraca pe dinafară, doar cât să i se vadă culoarea de-nceput, până atunci el o să facă focul sub ceaun, iar apoi, după datină, o să facem sfânta pomenire. Ligheanul l-am luat eu, apa din puț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
certitudine, că aurul trebuie, deci, să fie acolo, în peretele de sub basoreliefuri, dacă tot trebuie să lucrăm atât, să facem cumva să ajungem acolo, să avem și noi profitul nostru, dar Zsolt n-a mai spus nimic, și-a aruncat cârpa în lighean, a oftat adânc, apoi a luat-o, a stors-o de apă și a continuat să frece peretele barăcii. În timp ce noi lucram, caporalul ședea pe scaun, răsfoind cartea aia groasă de istorie, deodată am văzut că s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
peste un timp un altul se ridica și dădea o tură în jurul caporalului. Baraca era la fel de cenușie ca atunci când începusem s-o spălăm, deși am îndepărtat o parte din mizerie, apa din lighean se înnoroise, nici n-am mai muiat cârpele în ea, am văzut că și ceilalți se uitau mai mult la caporal cum mestecă în mămăligă. Deodată a luat ceaunul de pe foc, creanga a azvârlit-o câinilor, apoi s-a ridicat și ne-a chemat la el, a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
-mi ling rana, ca nu cumva să fac puroi, apoi s-a apucat să frământe bulgărele, murmurând un fel de incantație, din care prindeam doar câte-o vorbă, modelând din noroi o siluetă de formă umană. Era asemenea păpușilor de cârpă, cu mâini și picioare abia schițate, când a fost gata, i-a înfipt în spate aripile de pasăre, preschimbând-o într-un înger de noroi, hidos, s-a dus pe urmă la peretele din spate, a scos dintr-o ladă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
nisipul era deja curat de orice urmă a dramei. Dar nu și inima Mariei. Omul Înaintă spre ea, copleșit de sentimentele dureroase care-l chinuiau. De sub brațul stîng, pe care-l ținea Îndoit strîns lîngă șold, scăpă un morman de cîrpe vechi, a căror culoare albă nu mai era decît o Îndepărtată amintire. În ciuda Înfățișării masive, se mișca În tăcere, avînd un mers ciudat, șovăielnic și sacadat. Ajuns În spatele ei, Își ridică brațul drept În față. Iar mîna lui În formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pună. - Eram pe poteca vameșilor, dar n-am văzut nimic, explică el. În afară de Pierric Le Bihan care se agita În mod ciudat În fața menhirului. Marie aruncă automat o privire mutului care se Îndepărta cu mersul lui sacadat, cu grămada de cîrpe strînsă sub braț, apoi atenția ei se concentră iarăși asupra lui Ryan. - Ai vorbit de lună În creștere, spuse ea scrutîndu-l. Cunoști așadar legenda jefuitorilor de corăbii? - Pot spune că din cauza ei mă aflu aici. Fac din legenda asta subiectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
pe ce s-o coste viața pe Marie. - Chiar dacă nu credem În preziceri, trebuie să recunoști că e aici ceva tulburător. Lucas se pregătea să răspundă cînd Îl zări pe Pierric: acesta se apropiase În tăcere și, strîngîndu-și grămada de cîrpe la piept, se proțăpise la cîțiva metri de ei, ațintindu-i cu ochii lui ușor bulbucați. Privirea ciudată a mutului Îl făcu pe Lucas să se simtă stingherit, chiar și după ce Ryan Îl asigurase că În ciuda unei aparențe neliniștitoare, Pierric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
cu elicopterul. Niște electrozi erau fixați pe pieptul femeii care Își recăpătase cunoștința. Doctorul citea liniile electrocardiogramei pe măsură ce aceasta ieșea din aparat. Gwen stătea la căpătîiul mamei sale. Pierric, ghemuit Într-un colț, Își strîngea spasmodic la piept grămada de cîrpe, ținînd totodată strîns mîna mică a Mariei În laba lui uriașă. Medicul lăsă să cadă banda, care alunecă pe jos ondulîndu-se. - Pare a fi infarct, spuse el, laconic. - O spuneți ca și cum nu ați fi sigur, sublinie Lucas, venind mai În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]