2,726 matches
-
oamenii vin la tine și-ți zic: „Cred că ai slăbit prea mult, Brigit. Ar trebui să mai pui ceva pe tine. Arăți de parc-ai fi fost într-un lagăr de concentrare“. —Superb! Brigit începuse să lovească patul cu călcâiele de fericire. — Da, oamenii te vorbesc în șoaptă pe la spate zicând: „Arată îngrozitor!“ Amândouă mergem la o petrecere. Nu l-ai mai văzut pe Carlos de vreo șapte secole, dar e și el acolo... Nu, m-a întrerupt ea. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
simțeam în siguranță fiindcă știam că nici unul dintre cunoscuții mei n-avea să fie acolo. Dar, spre oroarea mea, prima persoană pe care am văzut-o a fost Chloë, una dintre acolitele Helenkăi. înnebunită de panică, m-am întors pe călcâie și am părăsit încăperea. Luke m-a urmat uluit. — Ce s-a întâmplat, păpușo? m-a întrebat el. — Nimic, am răspuns eu. Am tras de mine să mă întorc, dar toată seara am stat ca pe ace. Am încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
lung și subțire, iar gura femeii era de un roșu sclipitor. — Dragul meu penis, murmură ea răgușit, unduindu-se. Vino-ncoace! Am de gând să-ți sug sfârcurile până când o să mă faci să am orgasm oral. Wilt se răsuci pe călcâie și o luă la fugă în jos pe scări. Javra era beată. Era într-una din zilele ei bune, așa că Henry Wilt nu mai așteptă să fiarbă apa din ceainic, ci ieși pe ușa de la intrare și se aruncă înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
săptămânală pentru Tolea, care îi plătea separat pentru asta. Dar s-o spui așa, în gura mare?! Să arunce lăturile, așa, doar-doar le-o vedea mutrele buimăcite de obrăznicia cabotinului. Să-l apuci, așa, de nas, să-l învârți pe călcâie, până s-o sătura. Ăsta are pe cineva sus, altfel nu se poate... atâtea bube la dosar și atâta obrăznicie, așa slobod la muzicuță, glontele nu-l nimerește, bea otrava și dansează Charleston. Să te dai în lături și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cealaltă a străzii, iar M.F.P. și cei doi micuți au fost ascunși momentan vederii noastre. Mi-am dat seama că nu aveam nici o clipă de pierdut. În câteva secunde, autobuzul avea să se îndepărteze, iar M.F.P. să se întoarcă pe călcâie și să intre în casă. Nu nutream nici cea mai vagă intenție de a o spiona din nou (sunt lucruri care pur și simplu nu se fac) și, dacă aceasta era unica mea șansă, trebuia să acționez imediat. De dragul sănătății
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
țară mă afam. Belgia sau Franța, Polonia sau Italia, Olanda sau Danemarca - hotelul nu era niciodată departe și întotdeauna reușeam să duc copilul acolo până la căderea întunericului. Odată ce îl ajutam să îndeplinească formalitățile de înregistrare la recepție, mă întorceam pe călcâie și plecam. Nu era datoria mea să administrez hotelul, ci doar să-i găsesc pe copii și să îi aduc acolo. Și oricum, eroii nu cunosc odihna, nu? Lor nu li se îngăduie să doarmă în paturi moi, cu plăpumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
scos un cuvânt, stând în mijlocul nostru complet tăcută, în timp ce lumea rostea scurte discursuri vorbind despre Harry și, apoi, în timp ce Tom deschidea cutia și răspândea cenușa pe pământ. Părea că treaba noastră aici se încheiase, dar, până să ne întoarcem pe călcâie și să plecăm, un băiețel negru și dolofan, de vreo doisprezece anișori, s-a desprins de la marginea păduricii și s-a apropiat de grup. În brațele întinse ducea un CD player, pe care îl purta ca și cum ar fi dus o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
sale. Mă uit în sus. Ochii ei mă sfredelesc. Dacă privirile ar putea ucide, acum aș fi atârnată de tavanul avionului, cu bretelele uneia din vestele galbene de siguranță în jurul gâtului. Câteva secunde nu spune nimic, apoi se întoarce pe călcâie și pleacă val-vârtej. Doamne, spune pălind cealaltă fată. Crezi că te-a auzit? Nu știu, zic eu ridicând din umeri. Nu poate dovedi că despre ea vorbeam, nu? — Crezi că o să facă raport? — Mă îndoiesc, râd eu. Un bărbat de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
să descriu centrele comerciale din State? Păi, pentru început nu se pot compara cu ale noastre. În Irlanda centrele comerciale sunt mereu pline. Sunt mereu oameni care fumează, în ciuda semnelor cu „Fumatul interzis“. Tinere mame vlăguite te lovesc mereu în călcâie cu cărucioarele lor, și adolescenți în trening se uită amenințător la tine. În mallurile din Irlanda, oamenii par să piardă pur și simplu timpul. În State nu e așa. Prudential Centre e atât de curat încât ai putea mânca de pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
Am aterizat ? Nu Înțeleg nimic. Cum să aterizăm ? Mă uit În jur - și, așa e, avionul nu se mai mișcă. Ne aflăm la sol. Mă simt ca Dorothy. Acum o secundă mă plimbam prin Oz și țineam ritmul lovindu-mi călcâiele, iar acum m-am trezit din nou Într-o lume normală, banală și liniștită. Nu ne mai zgâlțâim, zic prostește. Nu ne mai zgâlțâim de mult, spune americanul. — Deci, totuși... nu murim. Totuși nu murim, e de acord el. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
jos, m-ar vedea. De ce naiba trebuie să stea chiar aici ? N-are un birou impozant care-l așteaptă ? Oricum. Nu contează. Am să... schimb traseul. Cobor Încet cele câteva trepte, mergând cu spatele, Încercând să nu fac zgomot cu călcâiele pe marmură și să nu fac mișcări bruște, ca să nu-i atrag atenția. În clipa În care trec pe lângă ea, Moira de la contabilitate Îmi aruncă o privire ciudată, dar nu-mi pasă. Trebuie să scap de aici cât mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
ajutând-o pe Jemina să intre În cea mai strâmtă rochie neagră de piele de căprioară pe care am văzut-o vreodată. — Uau ! spun, lăsându-mi geanta jos. Cum poate să fie ! — Așa ! spune Lissy gâfâind și se așază pe călcâie. Fermoarul e Închis. Poți să respiri ? Jemima nu-și clintește nici un mușchi. Lissy și cu mine ne uităm una la alta. — Jemima ! spune Lissy alarmată. Poți să respiri ? — Oarecum, spune aceasta Într-un final. O să fie bine. Foarte Încet, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
propun să bem ceva Împreună. Îmi vine să-l iau de mână și să-i spun : Nu pleca. Dumnezeule mare, ce m-o fi apucat ? — Drum bun, reușesc să rostesc În timp ce Îmi strânge mâna. După care el se Întoarce pe călcâie și se Îndepărtează pe coridor. Deschid gura de câteva ori să strig după el - dar ce să zic ? N-am nimic de zis. Mâine dimineață o să fie În avion, către vechea lui viață. Iar eu voi rămâne aici, cu viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
cu izbucniri emoționale de asemenea gen. Adevărul e că nici eu nu știu ce ar trebui să fac acum. — Păi, Îhm... cred că am să plec acum, spun, cu un tremur În glas. Mă duc. Haide, Jack. Avem treabă. Mă răsucesc pe călcâie, clătinându-mă pe picioare și pornesc Împleticindu-mă ușor pe peluză. Andrenalina Îmi pulsează În vene și sunt atât de Încordată că nici nu știu ce fac, sunt ca un automat. — Ai fost fantastică, Emma, aud glasul lui Jack În urechea mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
fost o proastă - e exact același lucru. — Dar nu se poate să nu știi chiar nimic ! spune Jemima. Pentru numele lui Dumnezeu, doar te-ai culcat cu tipul ăsta ! Trebuie să aibă și el vreun secret. Vreun punct slab. Un călcâi al lui Ahile, intervine și Lissy, la care Jemima Îi aruncă o privire ciudată. — Nu trebuie neapărat să aibă de-a face cu picioarele lui, spune și se Întoarce spre mine, cu o expresie gen „Lissy asta e dusă rău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
slujbă, m-am dus direct acasă și am sunat-o pe mama. Și știi ce mi-a zis ? — Ce ? zic cu inima cât un purice. — Mi-a zis... că nici ei nu-i plac lucrurile croșetate. — Poftim ? Mă Întorc pe călcâie și o privesc În ochi. Și nici bunicii mele. Se Îmbujorează la față, și acum arată iar ca Katie pe care o cunosc. Și nici vreuneia dintre rudele mele. S-au prefăcut cu toții ani de zile, așa cum ai făcut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
e o confuzie cumplită. Și, preț de o clipă, simt că sunt pe punctul de a ceda. Dar doar pentru o clipă. — Foarte frumos, spun, cu voce tremurândă. Dar m-ai făcut de râs. M-ai umilit ! Mă răsucesc pe călcâie și pornesc iar de-a curmezișul străzii. — N-am avut nici cea mai mică intenție să spun atât de multe lucruri, spune Jack, venind În urma mea. De fapt, n-am avut nici cea mai mică intenție de a spune nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
să-ți faci ce relații vrei tu cu cineva de rangul tău, cu cineva căruia să-i poți destăinui cele mai prețioase secrete ale tale ? Fiindcă e evident că aceste secrete nu sunt de nasul meu. Mă răsucesc brusc pe călcâie, Înainte să mai apuce să zică ceva și pornesc mai departe, cu lacrimile șiroindu-mi pe obraz și călcând pe legăturile de iarbă-neagră de pe asfalt. Ajung acasă abia mult mai târziu, spre seară. Dar cearta noastră Încă Îmi mai răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
Trec printre chipurile rămase mască și mă duc la panoul de la afizier și rup dintr-un gest poza cu fundul tras la xerox, În bikini tanga. E al meu și nu mai vreau să-l văd aici. Mă răsucesc pe călcâie. Iar Artemis, În legătură cu olandezul tău zburător... — Ce-i cu el ? spune bănuitoare. Mă uit la ea cum mă privește arogantă, cu parpalacul ei Burberry, ochelarii de designer și fața aia gen sunt-de-o-mie-de-ori-mai-bună-ca-tine. OK, hai să nu mă las furată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
zic Într-un final și arăt către un tip Înalt În cămașă, care stă În colțul curții, cu privirea În altă parte. Adevărul e că ar cam fi cazul să mă duc la el. Cu bărbia sus, mă răsucesc pe călcâie și pornesc spre tipul În cămașă. Am să-l Întreb cât e ceasul și pe urmă văd eu cum fac și Încep o conversație cu el, doar așa, până Jack se convinge și pleacă. (Și poate scot vreo două hohote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
un surâs distant. Eu nu am absolut nici o legătură cu ele. Și, oricum probabil că nici n-aș Înțelege nimic, având În vedere că sunt atât de complicate, iar eu sunt chiar așa de grea de cap... Mă răsucesc pe călcâie hotărâtă și pornesc spre pietriș. — Îți datorez o explicație, cel puțin, aud glasul sec al lui Jack În urma mea. — Nu-mi datorezi nimic ! Ridic mândră bărbia. S-a terminat, Jack. Și ar fi cazul ca amândoi să... Au ! Dă-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
prin marea de avocați care vorbesc la mobile. — Emma, vreau neapărat să-ți spun. Jack m-a ajuns din urmă. Chiar vreau să-ți spun. Ei bine, poate că eu nu am chef să aflu ! răspund sfidătoare, răsucindu-mă pe călcâie, mișcare În urma căreia Încep să zboare pietricele În toate direcțiile. Ne fixăm unul pe celălalt ca doi dueliști. Respirația mi s-a accelerat vizibil. Evident că vreau să știu. Iar el știe că vreau să știu. Atunci, zi, spun În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
jeanși, cu păr tuns scurt și ochi de viezure. Are o cameră de filmat pe umăr și privește În jur cu interes. Nu. Nu se poate să fi făcut asta. — Emma, aud o voce În ureche. — Jack ! Mă răsucesc pe călcâie și Îl găsesc zâmbindu-mi, cu ochii Întunecați plini de afecțiune. — Ești OK ? spune și-mi atinge ușor nasul. — Bine ! spun ușor cam prea strident. Foarte bine ! Trebuie să preiau rapid controlul asupra situației. Trebuie. — Jack... vrei te rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
pot nici măcar să Înghit În sec. Am rămas pironită și mă uit neajutorată la el, cu o față care știu că are un aer Încărcat de vinovăție. Jack deschide gura, după care o Închide la loc. Apoi se Întoarce pe călcâie, deschide ușa și iese. O clipă, În micul birou e o tăcere mormântală. — Așa ! spune Jemima, plesnindu-și palmele, triumfătoare. Să se Învețe minte ! Și, brusc, parcă un descântec nefast s-a rupt. Brusc, mă pot mișca din nou. Pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
minut, dilatat ca în O mie și una de nopți, până la eliberarea tensiunii). Mă surprind dimineața la opt în traficul nostru jugulat, derulând tot filmul despre satul românesc pe parcursul unei stații lungi de autobuz populat de semiorășeni cu greierii-n călcâie. Cât știi tu despre satul românesc, pufnește descurajant Zina. Știu cât m-a îndoctrinat într-o dimineață, tot așa, prin decembrie, nea Ambrozie din Suceava, cu dosarele lui imense, mult mai purtate decât manuscrisul meu european, care se stivuiesc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]