KorAP: Find »[drukola/base=cămilă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...61 >

1,520 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597

cu ochii închiși, surprins în somn de moarte. Doar un mic cerc roșu în frunte îl făcea să pară diferit. îl privi cu amărăciune și furie vreme îndelungată, apoi îl chemă pe Suilem. —îngroapă-l, îi ceru. Și pregătește-mi cămila. Pentru prima dată în viața lui, Suilem nu îndeplini porunca stăpânului său, și după un ceas intră în cortul acestuia și se aruncă la picioarele lui, încercând să-i sărute sandalele. — Nu face asta! îl imploră. N-o să obții nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
e mai puternic, pentru că, dacă îi surâde victoria, eforturile sale vor fi răsplătite de mii de ori și-și va putea urma drumul mândru de el însuși. — Și dacă te omoară? Ce-o să se întâmple cu noi? Dacă mă omoară, cămila mea va galopa direct spre Raiul făgăduit de Alah, pentru că este scris că cel ce moare în luptă dreaptă se va bucura de Veșnicie. — Dar nu mi-ai răspuns la întrebare, insistă negrul. Ce-o se întâmple cu noi? Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Dacă accept să-mi fie ucis un oaspete, nu va trebui să accept apoi să-mi fie violată și asasinată familia? Se aplecă și, cu o mișcare hotărâtă, îl obligă să se ridice în picioare. — Du-te și pregătește-mi cămila și armele, îi ceru. O să plec în zori. Apoi o să ai grijă să strângeți corturile și să-i duci pe ai mei departe, la guelta Huaila, acolo unde a murit prima mea nevastă. Zorii sosiră precedați de vânt. întotdeauna vântul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
spre nord-vest și-și înfipse din nou călcâiul, cu mai multă forță, ca să pornească la drum. La intrarea în jaima se desenă o umbră mai densă decât celelalte. Mai întunecată. Ochii Lailei străluciră din nou în noapte, în vreme ce călărețul și cămila dispăreau, ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă cu greu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ca împinși de vânt și de scaieți. Vântul plângea tot mai puternic, știind că în curând lumina soarelui avea să vină să-l potolească. Ziua nu era încă nici măcar acea penumbră lăptoasă care îi îngăduia să distingă cu greu capul cămilei sale, dar Gacel nu avea nevoie de mai mult. Știa că nu exista nici un obstacol înaintea lui pe sute de kilometri în jur, iar instinctul său de om al deșertului și capacitatea lui de orientare chiar și cu ochii închiși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
marea furtună dinaintea nașterii Lailei; acea furtună care o făcuse pe bunică-sa să-i prezică un viitor negru, pentru că atunci jinduita apă se transformase într-un torent ce luase cu el jaime și animale, distrusese culturile și înecase o cămilă. R’Orab se agită, neliniștit. își întoarse gâtul lung și își îndreptă botul cu jind spre cortina de apă ce înainta descompunând lumina și transformând peisajul. A mugit ușor și din gâtlejul său s-a auzit un tors de pisică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
că un om lipsit de apărare fusese ucis sub acoperișul său, iar altul, oaspetele lui, îi fusese răpit cu forța. De aceea, când norul se îndepărtă spre sud și soarele îi uscă trupul și hainele, se îmbrăcă din nou, înșeuă cămila și porni din nou la drum, întorcând pentru prima oară spatele apei și ploii, vieții și speranței, lucrurilor care, cu doar o săptămână în urmă, cu două zile în urmă doar, le-ar fi umplut de bucurie inima lui și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
târziu, soarele le-a uscat trupurile, deshidratându-le și dând un aspect macabru pielii pergamentoase și dinților strălucitori. Erau aspre ținuturile acelea unde un om putea muri de căldură sau de frig în decurs de câteva ore și unde o cămilă căuta apă în zadar zile întregi, pentru ca dintr-o dată să piară înecată într-o dimineață. Aspre ținuturi și, totuși, Gacel nu concepea existența în nici un alt loc și nici n-ar fi schimbat setea sa, căldura sa și frigul său

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
spada, sfârtecându-i pântecele, rămase ghemuit pe nisip, hotărât să îndure în tăcere, fără să se plângă, lunga agonie pe care i-o hărăzise soarta. După câteva clipe, pe când călăul feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea știrbă intră în cea mai mare jaima, luă o pușcă, o încărcă, se duse lângă fiul ei ce se chircea de durere fără un geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea putu citi în privirea lui infinita recunoștință a unei ființe pe care urma s-o scape de lungi ceasuri de suferințe fără speranță. Gacel auzi împușcătura în clipa când cămila sa își relua drumul, dar nu se întoarse. Presimți, mai mult decât văzu, în depărtare, o turmă de antilope, și asta îl făcu să-și dea seama cât de foame îi era. în zilele anterioare mâncase doar câțiva pumni de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
de făină de mei și curmale, îngrijorat de înfruntarea cu Mubarrak, dar acum, gândul la o bucată de carne prăjindu-se încet la un foc de cărbuni făcu să-i chiorăie mațele. Se apropie încetișor de marginea grarei ducându-și cămila de frâu, având grijă ca vântul să nu-i ducă mirosul până la animalele ce pășteau iarba scurtă și rară din depresiunea care, în vremuri foarte îndepărtate, fusese pesemne o lagună ori un ochi de apă al unui râușor, ce mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
regiune a planetei, pentru că acolo, spre deosebire de restul lumii, activitatea e rezervată nopții, iar odihna, zilei. Doar omul, în ciuda trecerii veacurilor, nu reușise să se adapteze întru totul la noapte, și din pricina asta, când se crăpă de ziuă, Gacel își căuta cămila ce rumega la vreun kilometru distanță, apucă hamurile și porni din nou la drum spre vest. Postul militar din Adoras ocupa o oază în formă de triunghi - ceva mai mult de o sută de palmieri și patru puțuri - chiar în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse lângă targuí-ul ce-și adăpa cămila, în stare să bea o sută de litri dintr-o sorbitură. — Aselam, aleikum! — Metulem, metulem, răspunse Gacel. — Ai un animal bun. Și foarte însetat. — Venim de departe. — De unde? — Din nord. Sergentul Malik-el-Haideri ura vălul targuí, pentru că se fălea că se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
căci, într-adevăr, îl văzuse sosind dinspre nord și nu avea motiv să bănuiască că Gacel făcuse un ocol ca să fie văzut venind din acea direcție, opusă celei din care venea de fapt. — încotro te îndrepți? — Spre sud. își lăsase cămila să se așeze, cu burdihanul plin de apă, mulțumită și umflată, și se ocupa să strângă niște vreascuri și să aprindă un mic foc. Poți să mănânci cu soldații, îl înștiință. Gacel dădu la o parte un colț al păturii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
zile. Nu sunt obosit. — Văd. Și-mi pare rău. E plăcut uneori să stai de vorbă cu un necunoscut. Lepădăturile astea nu se gândesc decât la furtișaguri și la femei. Gacel nu răspunse, ocupat să-și fixeze bagajele, pentru ca legănatul cămilei să nu le arunce la pământ după cinci sute de metri, iar Malik îi dădu o mână de ajutor de cealaltă parte, animalului, întrebându-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-l: — Dacă mi-ar da voie căpitanul, m-ai lua cu tine să căutăm „Marea Caravană“? Targuí-ul refuză cu un gest: — „Pământul pustiu“ nu e pentru tine. Doar noi, neamul imohag, ne putem adânci în el. — Aș veni cu trei cămile. Am putea lua mai multă apă și provizii. în caravana aia prisosesc banii pentru toți. I-aș da o parte căpitanului, cu alta mi-aș cumpăra transferul, și tot mi-ar mai rămâne pentru restul zilelor. Ia-mă cu tine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ăștia, și îți garantez că nu știu ce e mai rău. Du-te! Când oi vrea să caut „Marea Caravană“, o s-o fac singur. N-am nevoie de tine. Gacel schiță un zâmbet pe sub văl, fără ca celălalt să-l poată observa, obligă cămila să se scoale în picioare și se îndepărtă încet, ducând-o de frâu. Sergentul Malik-el-Haideri îl urmări cu privirea până dispăru în labirintul văilor formate de dune, la sud de drumul pentru vehicule, și apoi se întoarse, meditativ, spre cea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
De ce-ai avea nevoie? întrebă fără să se întoarcă, străduindu-se ca vocea lui să nu trădeze nici o promisiune. — Un camion, un jeep și cinci oameni. O să-l iau și pe Mubarrak-ben-Sad, călăuza targuí. Și-o să am nevoie de cămile. — Cât timp? — Patru luni. Dar am ține legătura prin radio o dată pe săptămână. Acum îl privi în ochi. — Nu pot obliga pe nimeni să te însoțească. Dacă nu te întorci și povestea se află, mi-ar tăia capul. — Știu cine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
te-au băgat în văgăuna asta, când ești atât de deștept. Unde vrei să cauți? Malik îi arătă fără șovăială o imensă pată galbenă, în mijlocul căreia apărea un spațiu complet alb, fără cea mai mică urmă de drum, cărare pentru cămile, puț sau așezare omenească. — Aici, chiar în mijlocul Tikdabrei. în mod logic, drumul caravanei a evitat probabil Tikdabra, a lăsat-o la nord. Dar dacă s-au abătut din drum și au mers printre dune, în mod sigur au dat peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
ce înseamnă să pătrunzi într-un erg ca Tikdabra, format dintr-un neîntrerupt șir de dune foarte înalte, ce se prelungeau ca o mare cu valuri uriașe care părea că protejează, ca o capcană de nisipuri mișcătoare, unde oameni și cămile se scufundau uneori până la piept, o imensă întindere fără orizont, mai netedă decât cea mai netedă dintre mese, deasupra căreia soarele reverbera permanent, împiedicând vederea, tăindu-ți răsuflarea și făcând să fiarbă sângele oamenilor și animalelor. Nici o șopârlă nu poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
o să-mi faci un serviciu scăpându-mă de el. Deschise micuța casă de bani zidită în podea și ascunsă sub dușumele chiar lângă masa lui; numără banii care se aflau în ea și clătină din cap. Va trebui să rechiziționezi cămilele de la triburile de beduini, zise. Nu am bani și nu le poți lua pe-ale noastre. — Mubarrak o să mă ajute să fac rost de ele. Se îndreptă spre ușă. Cu permisul dumneavoastră, o să vorbesc cu oamenii mei. Răspunse cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
Peste o jumătate de oră, Postul Militar din Adoras forfotea, cuprins de o activitate cum nu se mai văzuse de pe vremea creării lui sau de pe când făceau escală acolo marile caravane venite din sud. Nu se opri toată noaptea, ducând cămila de frâu, la lumina unei luni timide și a miilor de stele, ce îi permitea să distingă profilul dunelor și linia sinuoasa a trecătorilor dintre ele, capricioasele gassi, drumuri trasate de vânt, care se întrerupeau însă din loc în loc pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
și că doar surpătura produsă de vreo salină cu margini prăpăstioase ar fi putut întrerupe monotonia unui peisaj unde un călăreț era la fel de vizibil ca un steag roșu fluturând de coada unei mături. Dar Gacel mai știa și că nici o cămilă nu se putea întrece cu mehari-ul său pe un asemenea teren, cu nenumărate pietre ascuțite și tăioase, de până la jumătate de metru înălțime, ce erau un obstacol aproape de netrecut și pentru vehiculele cu motor. Și dacă nu se înșela

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
dacă nu se înșela prea tare, dacă soldații porneau în căutarea lui, aveau s-o facă în jeepuri și camioane, pentru că nu erau oameni ai deșertului, nu erau obișnuiți cu drumurile lungi și nici să se bălăngănească pe spinarea unei cămile zile întregi. Zorii îl găsiră foarte departe de dune care nu mai erau decât o delicată și sinuoasă linie la orizont, și socoti că în acele momente soldații se puneau, probabil, în mișcare. Aveau nevoie de cel puțin două ore

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
greu ultimele resturi din antilopa ce începea să miroasă urât, își făcu rugăciunile de dimineață, cu fața spre Mecca, spre est, de unde trebuiau să sosească dușmanii săi, și, după ce acoperi bine cu nisip resturile focului, mâncă cu poftă, apucă frâul cămilei și își reluă drumul când soarele începea să-i încălzească spatele. Mergea spre apus în linie dreaptă, îndepărtându-se de Adoras și de toate ținuturile sale cunoscute; îndepărtându-se și de El-Akab, ce rămânea la nord, în dreapta sa, următorul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]