9,618 matches
-
strălucea horbotele albe de spumă, cu pești mai mari și mai mici care Începuseră Înviorarea de dimineață și câte unul mai zglobiu se aventura În zboruri pe deasupra apei, cu mierlele ce-și anunțau una-alteia trezirea, cu Ceresteile acoperit Într-o ceață matinală, cu ultimele triluri de privighetori care „obosiseră cântând toată noaptea” În copacii din marginea pădurii de tei și stejari Înveșmântați În verdele matur al mijlocului de vară! Soarele abia a zărit „ca de după un gard Înalt” pe micul și
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
versuri. Unele naive și școlărești, altele de o căutată originalitate, aproape ininteligibile. Iată două strofe din poemul An Nou, care ilustrează prima categorie: „Am mai pierdut un an din viață / De parcă n-ar fi existat, / S-a risipit totul în ceață / Și totul pare-a fi uitat... Când chipul mi-l privesc apoi, / Mă-ntreb de ce să mai trăiesc, / Căci clipele ce trec prin noi, / Un rid pe față ne sădesc.“ În mod evident aici este vorba de o suferință mimată
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
dispuse să facă dragoste oriunde, în camere mobilate somptuos, pe malul mării sau chiar pe stradă, noaptea. Autoarea evită să precizeze de unde vin aceste personaje, în ce mediu trăiesc, unde lucrează, ce opțiuni politice au. Le lasă să plutească în ceață și să devină vizibile - fulgurant - doar prin gesticulația lor erotică. În prima schiță din volum, Pisici pe balansoar, un bărbat este iubit simultan de două femei, mamă și fiică. Dând curs unei invitații scrise, el se duce la o întâlnire
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un scriitor talentat, a publicat un volum de Teatru (editură nemenționată, București, 2000), care ar putea fi citit cu interes și jucat cu succes dacă ar fi... inteligibil. Urmând exemplul lui Dumitru Radu Popescu, alt dramaturg care se ascunde în ceață pentru a da impresia de profunzime, Ion Jurca Rovina atribuie personajelor sale replici sibilinice. Iată un singur exemplu: „LAURENȚIU: Nu. Eu sunt vinovat. Atunci s-a întâmplat, înseamnă... (concentrat) Cred că îmi explic sau pot să-mi explic... dacă mintea
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
tocmai când, dar mă rog, i-am făcut statuie?, i-am făcut, a trăit el bine?, a trăit, ce mai vrea?“ Giacomo este, probabil, Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar „doctorașul ăla“ - dr. Petru Groza. Dar de ce trebuia ascunsă identitatea lor în atâta ceață, ca aceea revărsată pe scenă la concertele de muzică rock, n-o să aflăm niciodată. Sancta simplicitas Vechiul dicton latin O, sancta simplicitas! este folosit pentru a exprima o admirație sinceră sau ironică față de simplitatea gândirii cuiva, asemănătoare cu inocența. Dar
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
sufragerie așează cu eleganță tot ce trebuie. După o veșnicie de așteptare, soneria o avertizează că de acum gata cu viața de una singură. Deschide ușa, luînd o poză de femeie bucuroasă de oaspeți. Sărut mîna. Am mers greu pe ceață. Nu-i nimic, faci un duș și viața o să fie frumoasă. Nu fac nici un duș. Sînt prea obosit. Dar... te reconfortează. Hai să mănînc ceva. N-am mîncat nici la prînz. Lena nu zice nimic. Servește masa, șampania, apoi vinul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
o fiară? Doamne, înlătură-mă ca pe o bârnă din ochii tăi! La 15 ani, Petru își trăia moartea ca pe o intimitate desăvârșită. Un pumn în obraz, altul în plex, altul în tâmpla dreaptă și în oglindă a coborât ceață, s-a stârnit furtună, s-au rupt catarge. De sub nuci, frunzele, ca niște veverițe zburătoare, urcau în cer; din cerul plopilor, nori de puf înecăcios acoperea seninul fântânilor; până în rădăcina izvoarelor și mai adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
s-a stârnit furtună, s-au rupt catarge. De sub nuci, frunzele, ca niște veverițe zburătoare, urcau în cer; din cerul plopilor, nori de puf înecăcios acoperea seninul fântânilor; până în rădăcina izvoarelor și mai adânc strănutau pietrele. În oglindă a coborât ceața. Parcă dormea pe prispa de lut, parcă o ploaie până la grindă a acoperit satul; casa bunicilor s-a ridicat deasupra livezii ca o corabie și în casă nu mai era nimeni decât icoana bătrânului ursuz, bătrânului vigilent, bătrânului blând. Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub fereastră, în așternuturi, rămășițe ca după ospățul păsărilor. Petru... Primul an de liceu a fost blestemat, cum blestemat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub fereastră, în așternuturi, rămășițe ca după ospățul păsărilor. Petru... Primul an de liceu a fost blestemat, cum blestemat a fost și cel de-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
M-am tăvălit în iarba cu păpădie și mi-am pătat cămașa cu stele coapte. Apăs butonul, trag jaluzelele, sting lumina, mâine norocul îmi va cerși la ușă." Cine nu există și nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să motivezi intenția de a respira; în rest, inima piatră de moară, sângele mlaștina melcilor, oasele așchii de cruce, ochii în icoană și cam atât; sunt în gând cât nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
foc la hambar. Cum zici matale, părinte Visarion. Acum, hai să facem o carte: îmi ești dator cu 800, da, 800. Nu te fă într-o ureche, dai cojoaca și suntem pe zero. În mijlocul munților, noaptea se lăsa ca o ceață. Cobora treaptă cu treaptă, se dilata, se împrăștia printre acele brazilor. La început, noaptea avea culoarea fumului de rumeguș, apoi se făcea verde ca o șopârlă în iarba de coasă. Pe la 8 noaptea devenea vânătă ca o curvă ucisă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
-l beau ca pe o furtună până la capăt! Genia, sufletele care nu-și mor moartea se pot locui fără să-și deschidă. Te rog să mă ierți! O absență justifica altă absență. Noaptea, fitilul ardea uleiul rânced de pe fundul paharului, ceața mânca zăpezile, soba ronțăia inima stejarului, luna trăgea o dungă pe cer, semn de ultimă trecere. Noaptea, uleiul mirosea a aripi arse, zăpada a rochie de mireasă, cenușa a muguri de cruce. Munții proptele pentru o burtă de cer plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
lemn putred, sinusuri șiroind a canale de scurgere, pavilioane înfundate cu țipete. Sub frunte, ca sub o piatră funerară, mormânt pentru toate păcatele lumii. 66. Mașina de teren gonea pe drumul Feleacului și era noapte, și era beznă, și era ceață, și era ploaie... Nu s-au gândit niciodată că vor ajunge până acolo, voiau doar să bage zâzanie între părinți. Voiau ca starețul să-i dea papucii arhimandritului prea nedreptățea obștea, așa că aveau motive să refuze categoric ascultarea față de acesta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pardoseala celulei. Ca o confirmare a captivității, pleoapele nu reușeau să rupă luciul uscat al apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un abur alb, vinețiu, muced, plutea prin aer; un alb de ceață, murdar i s-a așezat precum un praf lichid pe cizme, pe genunchi, pe obraz. Starea de brumă târzie, de zăpadă celulitică invadă încăperea. Trezirea spărgea schije în oase. Nimic mai abrupt decât un suflet pustiu. Avalanșa propriei gravitații prăbușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
au rupt din pavajul Copoului și au fugit, de nebune, cu tot cu tramvai în depoul lui Dumnezeu. Într-o noapte de Duminica Tomii, în cer, deasupra bisericii, creșteau iriși galbeni, despletiți iriși creșteau sub roțile Carului Mare. Imponderabilă era cenușa sfinților, ceață pe ochii lui Dumnezeu. Nimic mai relativ ca focul pus sub închipuire. Ardeau icoanele în intenția omului singur. Generozitatea gonflabilă a Tatălui Ceresc scrijelea cifre, 33. Inconștiența de a număra (în gând) după căderea frunzelor nu justifica pauza dintre cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
caustică, nu mai avea inimă, satul însă și-l amintea ca un mort de îndestulare. Petru și-a cerut iertare lângă cruce de la cel mai prost schelet crescut în grădina bisericii. În munte, peste creștetul brazilor, noaptea cobora ca o ceață densă. Petru încercă din nou să numere: Astăzi soarele a traversat peste biserică ca o lumină de far. Astăzi Dumnezeu și-a cumpărat lanternă să cerceteze ruinele. Peste mine nu a trecut Dumnezeu pesemne, m-a confundat cu vreo movilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu pseudo-imagini feminine, de marile jerbe de scîntei... Sau să nu ne ferească, să ne lase pradă arderii pînă la capăt. De cele mai multe ori Însă, adică aproape Întotdeauna, pe retina mea din adîncuri defilează umbre... Umbre des prinse dintr-o ceață străvezie, dintr-o zi Învolburată de nori sau dintr-o noapte mînjită de raze. Borges avea dreptate spunînd că orbii nu trăiesc În Întuneric, ci Într-un fel de ceață luminoasă. Nimic nu e clar, afară de un singur amă nunt
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mea din adîncuri defilează umbre... Umbre des prinse dintr-o ceață străvezie, dintr-o zi Învolburată de nori sau dintr-o noapte mînjită de raze. Borges avea dreptate spunînd că orbii nu trăiesc În Întuneric, ci Într-un fel de ceață luminoasă. Nimic nu e clar, afară de un singur amă nunt, unul de căpătîi: senzația de lumină se naște În zona ochilor, chiar dacă globii au fost eviscerați. Pentru cîteva năluci colorate, sînt de ajuns și două orbite goale. Organul lipsă Își
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
mi-i arate. Unii erau de vedere, Îi purtase cînd mai zărea cîte ceva și spunea că o ajutaseră mult. A doua pereche avea o ramă metalică subțire. Erau ochelari fumurii, Îi purta, spunea dînsa, ca să nu i se vadă ceața albă de pe ochi. Chiar și În casă, unde se descurca destul de bine, le știa pe toate unde se găsesc de o viață Întreagă, pînă și-n casă Îi păstra pe nas... Pentru că, vezi tu, Răducu, nu se știe cine vine
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dinspre altar. Mulți s-au prăbușit cu fruntea la pămînt, țipînd și acoperindu-și fața. Alții au rupt-o la fugă. După care Fecioara, cu Pruncul În brațe, precum o știau cu toții din icoană, dar Învăluită Într-un nor de ceață translucidă, a plutit o vreme pe deasupra capetelor lunecînd spre ieșire. Li se uita de sus drept În ochi celor ce cutezaseră a ridica privirea. Încet-Încet după aceea, s-a retras prin aer neîntorcîndu-și Însă fața de la oameni, a lunecat Înapoi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
lunecînd prin aer la Înălțimea ochilor omului, osîndite să bată nouă hotare pînă la vărsatul de ziuă. Lumînăruca aia era bobul de jar al sufletului lor atîta cît să-și vadă drumul și să atingă țărîna cu tălpile lor de ceață. Într-o asemenea urmă de strigă călcase Floare după cea de a doua Întoarcere a ei din America. Își amintea și ne povestea cum se pornise singură, atunci, Într-o noapte de vară din primii ani ai României Mari, cu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ei. Aș vîsli Înapoi cu toată puterea brațelor, aș trage Îndărăt cu dinții și cu ghearele, spre mocirla acestei lumi, caldă, plină de miasme și miresme, dar unde orbii nu trăiesc În Întuneric după cum Își Închipuie tembelo-mulțimea, ci Într-o «ceață luminoasă», cum nu contenește de a spune fratele Borges, dar nu-l aude nimeni. M-aș tîrÎ Înapoi din fața acelei lumini pînă În mlaștina zilei de azi unde n-am văzut nici un mort, nici un tiran, singurii oameni pe care i-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
decât o veșnicie săși pregătească subiectul și na fost deloc ușor numai când se gândesc ce puțin timp au avut li se înfioară vârfurile aripilor. Dar a trecut ! Acum însă e altceva. Și-au pregătit creioanele de lumină, pămătuful de ceață pentru șters, s-au semnat pe foile de brumă și așteaptă. Când subiectul a apărut, au fost atât de mirați încât unii mai-mai ar fi vrut să dea foile de brumă albe ca la început. Dar nu se face. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
or să vorbească unul cu celălalt, iar ceea ce este acum doar cenușiu, o să se întunece încet-încet, dar noaptea durerii nu are niciodată bunătatea catifelată și dulce a nopții adevărate... Și el era acolo, ca să-i ajute. Dar cum ? Pe nesimțite, ceața rece se strângea în jurul lui. Și atunci se gândi să facă oleacă de lumină. Și spuse o rugăciune mică, așa ca și el. Și deodată, se aprinse, chiar deasupra lui, o stea doar se știe că stelele cerului sunt rugăciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]