6,376 matches
-
și desțelenirilor și extinderii culturilor pe versanții supuși eroziunii. Fertilitatea și rentabilitatea acestor soluri erodabile impun măsuri pentru regularizarea scurgerilor de apă și reținerea în sol. Folosirea îngrășămintelor naturale și suplimentarea substanțelor nutritive poate mări rentabilitatea la hectar. Pe lângă solurile cenușii închise, cu fertilitate medie, sunt solurile brune de pădure, cu fertilitate mai bună; la fel sunt și solurile aluvionare cu textură luto-nisipoasă. Solurile erodate, cu fertilitate medie și slabă, necesită măsuri de ameliorare agrotehnice, hidrotehnice, agrosilvice, pentru a putea fi
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
vieții mele. E bun, nu-i așa? surîse cerșetorul. Haide, mai trageți o Înghițitură, că ăsta te ridică din morți. Nu, mulțumesc. Pentru dumneavoastră, am Îngăimat eu. Cerșetorul trase o Înghițitură zdravănă. L-am observat pe Îndelete. Părea un contabil cenușiu de minister care nu-și schimbase costumul de cincisprezece ani. Mi-a Întins mîna, și i-am strîns-o. — Fermín Romero de Torres, concediat. Încîntat să vă cunosc. — Daniel Sempere, prost iremediabil. Plăcerea e de partea mea. — Să nu vă vindeți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
ce păreau să curețe orașul cu penelul, fără grabă și cu tușe poantiliste. Încă de pe atunci, Barcelona Începea să se umple de automobile, iar În dreptul semaforului de pe strada Balmes am văzut postate, pe ambele trotuare, cvadrigi de amploiați cu pardesie cenușii și privirea Înfometată, mîncînd din ochi un Studebaker ca și cînd ar fi fost vorba de o cupletera În halat de noapte. Am urcat pe Balmes pînă la Gran Vía, trecînd de semafoare, tramvaie, automobile și chiar motociclete cu ataș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
drumul spre cotețul cu găini. Nu trecuseră nici cinci minute de cînd Fermín plecase, cînd a auzit clopoțelul de la intrare și mi-am ridicat privirea de pe coloanele de cifre și de ștersături. Tocmai intrase un individ Îmbrăcat Într-o gabardină cenușie și cu o pălărie de fetru pe cap. Etala o mustață ca trasă cu pensula și niște ochi albaștri și sticloși. Exhiba un zîmbet de vînzător, fals și forțat. Mi-a părut rău că Fermín nu era de față, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
albastru se tîra alene prin semiîntuneric. Am alergat după el și-am izbutit să mă cațăr pe platforma din spate, sub privirile severe ale controlorului. Cabina din lemn era aproape goală. Doi călugări și o doamnă În doliu, cu pielea cenușie, se legănau adormiți În acel du-te-vino al caleștii cu cai nevăzuți. — Merg numai pînă la numărul treizeci și doi, i-am spus controlorului, oferindu-i zîmbetul meu cel mai frumos. — E la fel ca pînă la Finisterre, mi-a replicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
plîns. Fermín voi s-o consoleze cu o Îmbrățișare tandră, Însă ea se eliberă cît ai clipi. 19 — Imaginați-vă domniile voastre tabloul, conchise don Anacleto spre consternarea tuturor. Epilogul poveștii nu era de natură să Îmbunătățească expectativele. Dimineața, o furgonetă cenușie de la comisariat Îl lăsase pe don Federico lat În dreptul ușii casei lui. Era Însîngerat, cu rochia zdrențuită, fără perucă și fără colecția lui de fine bijuterii false. Urinaseră pe el și avea fața zdrobită și plină de tăieturi. Fiul brutăresei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
părea că foalele din plămâni refuzau să respire aerul dens și rău mirositor și o durere, o durere care i se fixase rapid la nivelul traheii, creștea cu fiecare clipă. Stația se afla la vreo cincizeci de metri, fumul negru, cenușiu, luminat de incendiu, se înălța în vălătuci furioși. Câți morți or fi acolo înăuntru, cine a pus bomba asta, se întrebă primarul. Se auzeau deja aproape sirenele mașinilor de pompieri, urletele înfiorătoare, mai mult ale cuiva care implora ajutor decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
trăsături destul de frumoase, numai că erau puțin prea mari și îi dădeau un aspect diform. Nu purta nici barbă, nici mustăți și fața lui mare, bine rasă părea despuiată. Avea părul roșcat, tăiat foarte scurt, și ochii mici, albaștri sau cenușii. Avea o înfățișare banală. Nu mă miram acum că dna Strickland se simțea puțin jenată de el. Nu era deloc o carte de vizită frumoasă pentru o femeie care voia să-și croiască un drum în lumea artelor și literelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
silueta frumoasă, care ar fi putut să-l atragă mai degrabă pe un sculptor decât pe creatorii de modă. Părul ei negru și bogat era aranjat simplu, fața era foarte palidă, iar trăsăturile frumoase, dar lipsite de distincție. Avea ochi cenușii foarte potoliți. Îi lipsea ceva ca să fie de-a dreptul frumoasă și asta o făcea să nu fie nici măcar drăgălașă. Dar când Stroeve vorbea de Chardin avea dreptate, căci, într-adevăr, în mod ciudat, îmi amintea de acea drăguță gospodină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
parcă-i mărise și le dăduse o strălucire nefirească. — Îți vorbește vreodată noaptea? am întrebat-o într-o zi. — Niciodată. — Ți-e tot așa de antipatic ca pe vremuri? — Mai rău, dacă se poate așa ceva. M-a privit cu ochii cenușii de un calm desăvârșit. Expresia ei era atât de blândă, încât aproape nu-ți venea să crezi că e în stare de emoțiile violente la care fusesem martor. — Ți-a mulțumit vreodată pentru ceea ce faci pentru el? — Nu, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
dorinței lui din comoditate pentru că el era acolo, constatând apoi că a căzut neputincioasă în capcana pe care ea însăși o întinsese. De unde aș putea eu să știu gândurile și emoțiile ascunse îndărătul frunții aceleia palide și al ochilor acelora cenușii și reci? Dar dacă nu poți fi sigur de motivații când te ocupi de ființe atât de imprevizibile ca oamenii, existau totuși unele explicații ale comportamentului lui Blanche Stroeve care erau cel puțin plauzibile. Pe de altă parte, pe Strickland
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
decât un dulap -, spălând farfuriile și paharele, furculițele și lingurile, lustruind repede cuțitele pe fundul de lemn. Apoi punând toate lucrurile la loc, frecând chiuveta și atârnând cârpa de vase să se usuce - era încă și acum acolo, o zdreanță cenușie. Apoi uitându-se de jur împrejur ca să se asigure că totul e curat și frumos. Parcă o vedea lăsându-și în jos mânecile suflecate și scoțându-și șorțul - șorțul acela atârna acum într-un cui de după ușă - și luând sticla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ieșite din comun. Wellington e un oraș curățel, cochet, englezesc. Îți amintește de un port de pe coasta de sud a Angliei. Iar trei zile mai târziu s-a stârnit o furtună pe mare. Pe cer alergau unul după altul nori cenușii. Apoi vântul s-a mai potolit și apa era domoală și albastră. Pacificul are un aer mai dezolant decât alte oceane. Spațiul pare mai vast și călătoria cea mai banală pe valurile lui îți dă sentimentul aventurii. Aerul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ridicau și dansau împreună. Zgomotul era asurzitor. Oamenii cântau, țipau, râdeau, iar când un bărbat o sărută lung pe fata așezată pe genunchii lui, fluierăturile englezilor sporiră harababura. Aerul era plin de praful ridicat de ciubotele grele ale oamenilor și cenușiu din pricina fumului. Era o căldură înfiorătoare. În spatele tejghelei era așezată o femeie care-și alăpta copilul. Chelnerul, un puști cu o față lătăreață și pătată, alerga de colo până colo cu o tavă încărcată cu halbe de bere. Puțin mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu știu ce fantezii ale sufletului său însingurat. Îmi plăcea imaginea lui pornind către o lume nouă la vârsta de patruzeci și șapte de ani, când majoritatea bărbaților s-au instalat confortabil într-un anumit făgaș. Parcă-l și vedeam pe marea cenușie cu valurile înspumate și în bătaia mistralului, urmărind cum dispare la orizont coasta Franței, lipsit de șansa de a o mai vedea vreodată. Și m-am gândit că era ceva vitejesc în comportarea lui și ceva neînfricat în sufletul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zis. Vine de la Veneția. Un litteratus, ca și moșneagul din spate. - Toulouse... dar vine de la Veneția, repetă poetul ciupindu-și buza. Și ultimul cine e? Arătă spre cel care Îi atrăsese cel dintâi atenția, un bătrân cu păr lung și cenușiu, despărțit În două șuvițe care Îi cădeau peste umerii firavi. Era Înalt și purta veșmintele Întunecate și sobre ale medicilor. Fața sa, luminată de doi ochi senini, apărea Însemnată de o rețea de riduri adânci. Părea că un ger puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lucru ca să observe mai bine masa de oameni care Îl Înconjura. Ceva era altfel decât prima oară: probabil că zvonul miracolului se răspândise cu repeziciune, ajungând până În punctele cele mai mărginașe ale orașului. Acum, pe lângă fețele vulgare și pe lângă hainele cenușii și grosolane ale plebei, naosul era animat de petele de culoare ale veșmintelor somptuoase purtate de nobili și de reprezentanții breslelor majore. Schilozii și bolnavii Își câștigaseră cu forța un loc În spatele altarului. Ici și colo, hainele Întunecate ale câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi putut pătrunde fără să mai deschidă poarta principală. Parcurse fațada și dădu, spre dreapta, Într-o ulicioară și mai Îngustă, care trecea pe lângă flancul edificiului. Aici, la jumătatea zidurilor, descoperi o portiță Înconjurată de un cadru simplu din granit cenușiu. Probabil că aceea fusese intrarea inițială a construcției, Înainte ca, Într-o epocă mai târzie, dorința de fast să Îi fi Împins să Își realizeze noua fațadă. Obstacolul acesta părea la fel de solid, Însă lemnul era În condiții mai proaste decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mult spre interiorul edificiului. Temnița Minotaurului nu trebuie să fi fost prea diferită de iadul acela sufocant, se gândi el la un moment dat, Încercând să Își șteargă sudoarea. În cele din urmă, omul Îi arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție. Se pare că au fost introduse În oraș niște fâșii de hârtie de la Cremona, unde a izbucnit ciuma. Paznicul sări Îndărăt, făcându-și semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Biblioteca Polirom. PROZĂ XXI COPYRIGHT Suflete cenușii PREZENTARE În memoria lui Andră Vers Philippe Claudel Suflete cenușii Traducere din limba franceză de Claudiu Komartin Mă aflu aici. Destinul meu e să mă aflu aici. JeanClaude PIROTTE, Un voyage en automne Să fii grefierul timpului Un asesor neînsemnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Biblioteca Polirom. PROZĂ XXI COPYRIGHT Suflete cenușii PREZENTARE În memoria lui Andră Vers Philippe Claudel Suflete cenușii Traducere din limba franceză de Claudiu Komartin Mă aflu aici. Destinul meu e să mă aflu aici. JeanClaude PIROTTE, Un voyage en automne Să fii grefierul timpului Un asesor neînsemnat pe care-l vezi hoinărind când se întrepătrund omul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îl ascultase pe Brăchut mâncând în același timp ouăle, fiindcă acestea veniseră până la urmă, aduse într-o cârpă mare și albă din care ieșeau aburi, de către jandarmul servil care alergase cu o supunere oarbă. Mustața judecătorului era acum galbenă și cenușie. Cojile de ou îi zăceau la picioare. Le zdrobi cu o batistă lată de pânză. S-ar fi zis că sfărâmase oasele de sticlă ale unor păsări. Cojile i se lipiseră de cizmă și arătau ca niște pinteni mici de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atât de fină că nu o văzu de îndată, ocupat cum era să privească pantofiorii de vară, din crep și piele tăbăcită de culoare neagră, ale căror vârfuri și tălpi erau acoperite cu puțin noroi. Iar acest noroi mai curând cenușiu decât brun lăsase o dâră pe jos, pătând cu alb pătratele negre și cu o culoare întunecată pe cele albe. Se știa că procurorul poartă, indiferent de vreme, o încălțăminte mai sclipitoare decât cascheta unui soldat din garda republicană. Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de aceea, infinit de departe de el. Începură apoi zile stranii. Era în continuare război, poate mai mult ca oricând: drumurile deveneau dârele unui nesfârșit furnicar cenușiu, plin de fețe bărboase și epuizate. Zgomotul tunurilor nu se mai oprea, zi sau noapte, și ne marca existența ca un orologiu macabru ce învârtea cu limbile lui imense trupurile rănite și viețile moarte. Cel mai rău este că ajunsesem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
bărbații beau fără să spună nimic. Nu se auzeau decât zgomotele paharelor, ale sticlelor, ale gâtlejurilor, ale litrilor băuți. Atât. Ca un fel de omagiu, sau ca o stupoare. Parcă și vara ar fi coborât în bernă. Au venit zile cenușii, înăbușitoare, cu un soare ce nu mai îndrăznea nici să se arate și-și petrecea zilele ascuns în spatele imenșilor nori îndoliați. Puștii nu mai pierdeau vremea pe străzi, nu mai mergeau la pescuit, nu mai aruncau cu pietre în geamuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]