46,651 matches
-
Popescu își amintește azi de o scenă din '90, pe care o suprapune unei amenințări de la începutul acestui an, în editorialul sau intitulat Dacia postistorică, de luni, 2 august. Amintirea să e ca un șef din '90 al ziarului îi chema pe subordonații săi să vadă cum arata solidaritatea muncitoreasca, aceea prin care minerii lui Cozma căutau redacția României libere, iar suprapunerea e că, la începutul acestui an, cînd Miron Cozma își caută drumul spre București, Adevărul era unul dintre ziarele
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/17721_a_19046]
-
vizibil, înscris pe restul materiei. În schimb... în schimbul părului,... dacă nu l-ar fi avut și ar fi fost chel sub șapca de piele, avea o pereche de mustăți foarte ascuțite și foarte lungi, iar pe numele său ardelean îl chema Ion Capătă. Neam de șerbi. De robi. Din cei ce se răzvrătiră din secol în secol cu Ion, Horia și Crișan sau Dosza sau toți ceilalți, cărora slujbașii maghiari cu pana de cocos le ziceu "valahi împuțiți". Acum, si bunii
Sapca de piele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17735_a_19060]
-
de presiunea lungii sale existente, de cînd sasul, cumsecade, i-o trîntea prietenos pe cap, - na-o, Ioane, și să fii sănătos -, ceva în acest gen. * Așa se explică faptul că preotul cel nou, greco-catolic, din sat, pe care îl chema exact Ionescu, si pe lîngă această, si Ion, nume ce părea mai mult o declinare, cum declini un substantiv, - asa se înțelege de ce acest preotel crezuse că omul cu șapca era neamț, vizitiul satului. Acest Capătă ar fi putut deveni
Sapca de piele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17735_a_19060]
-
de dușman. Nici să mănînce lupul oițele cînd vrea el n-ar fi fost bine. Așa și cu oamenii toți. Uite acela, - și-l arătase cu mîna pe Ion Capătă. "Care?" făcuse ziaristul. "Cel cu șapca" spusese preotul, - și-l cheamă Ion Capătă. Un om al lui Dumnezeu... Dacă toată lumea ar fi așa... Dar uite că nu e; și trebă să avem și noi, să mă iertați, "răii noștri", oameni cu experiență, să facem față, stiti, inamicului, - nu-i frumos ce
Sapca de piele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17735_a_19060]
-
să-i facem față, prin orice. Și zicînd acestea, arată un barbat nu prea înalt, cărunt, cîrlionțat, foarte vioi și care umblă printre oameni de colo pînă colo și aia se veseleau. Preotelul îi spusese reporterului că pe acela îl chema Ghiță Amăriei și că era șofer și venea tocmai din Ialomița, si ialomițenii ăștia sînt altfel decît ardelenii; cu ei nu te pierzi, nu rabzi de foame și dacă iese cu bătaie, sar numaidecît, numai să-și apere prietenii. Avem
Sapca de piele by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17735_a_19060]
-
biserică Sf. Vasile de pe Calea Victoriei, peste drum de Palatul Cantacuzino și alături de casă Dissescu, avea loc o scenă măreață și cutremurătoare în același timp, de un dramatism imposibil de redat în cuvinte. O scenă muta. Trupul pictorului Ion Dumitriu, prematur chemat dintre cei vii, zăcea întins pe catafalc și prin fața lui treceau cei apropiați aducîndu-i o ultimă dovadă de iubire. Prietenii și cunoscuții veneu în valuri, se reculegeau o clipă, apoi se retrăgeau la oarecare distanță sau ieșeau în curte. La
Un statuar tragic by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17751_a_19076]
-
Pînă la urmă, exasperat, insul chestionat schimba brusc placă: - Mi-au plăcut cîntecele legionare. - Asta-i! Simțeam eu... sărise "cadristul" de pe scaun. Hai, ia foaia asta de hîrtie și explică de ce ți-au plăcut cîntecele legionare. Negrescu (parcă așa îl chema pe Schwartz) se conformase ordinului primit, grăbindu-se să adauge, caligrafic, ca... n-am cîntat niciodată cîntece legionare, desi mi-au plăcut cum sună... Dosarul cel gros zăcea pe biroul "cadristului", inutil, iar el se străduia să prindă "completarea" între
Selectia inversă by Mihai Stoian () [Corola-journal/Journalistic/17759_a_19084]
-
Lu-mina Lumii și moartea veșnică: "Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?" Unul dintre cele mai reușite capitole - narațiuni este "Muntele Măslinilor" unde sunt afurisiți arhiereii Sinedriului ce "se purtau că orice putere politică, chemând în sprijinul lor poliția politică" pentru a-l răpune pe cel ce se declară Fiul lui Dumnezeu. Demnitarii Templului nu pregeta să-l trateze pe prizonier că "într-un gestapou avânt la lettre..." Răstignirea lui Iisus "părăsit pe cruce" rămâne
Carte de reculegere by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/17746_a_19071]
-
au efect; cât despre celelalte limbi, traducerea nu le-ar aduce decât la "cheia" ca atare a fiecărui grâi în parte (italienismul amintit topindu-se, ca inoubliable sau unvergesslich, în tonalitatea francezei, respectiv germanei). Paradoxal, ingrat statut a ceea ce se cheamă Fremdwort; că și al unor autori, mai mult sau mai putin, diglostici... Nu e și cazul unui Joyce, care, printr-o poliglotie mirabila și disperată, vrea să refacă, pe cont propriu, un idiom paradisiac, un grâi angelic sau adamic, unul
SERBAN FOARTA - "Poetul e captivul propriului său stil" by Remus Valeriu Giorgioni si Constantin Buiciuc () [Corola-journal/Journalistic/17731_a_19056]
-
Îmi trebuie luni de acumulare ca să pot lucra o lună". E, firește, ca autor dramatic, împotriva excesului din ultima vreme de a se contemporaneiza opere, asemuind procedeul că o rescriere a istoriei. "Nu-i pui mustăți Giocondei și nu-i chemi pe oameni ca să le spui: ăIată, am demistificat-o pe Gioconda; totdeauna a avut mustăți, care v-au fost ascunseă. Astfel, nu transformi un duel, nobil, într-un las asasinat, cum a făcut Planchon în piesa lui Shakespeare, sub pretextul
Convorbiri cu Eugene Ionesco by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17747_a_19072]
-
legat de osie cu o frînghie terminată cu o zgarda un cîine roșu, cu coada între picioare, ca veșnic bătut. Dar nu cred că-l băteau, nu aveau ei un aer violent, dar probabil că acest cîine pe care-l chema Ursu, - ca să vedeți! - avea în el o fire nenorocita. Mă rog. Abia mai tîrziu, după ce am intrat în vorbă cu stăpînul cărutii, cînd nu se știe din ce motive, ...deși era de presupus, ...a vrut să se dea jos, nevastă
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17770_a_19095]
-
avusese loc între alte două persoane. Dat fiind beteșugul bietului om, care abia acum ieșise la vedere, se putea susține... În orice caz, în acest moment al coborîrii din căruță să mascată, el se și recomandase înclinîndu-se spre mine. Îl chema Buturuga! Formidabil, alde Buturuga. Culmea, măi lipsea, să adauge că un titlu de noblețe, zicerea arhicunoscuta: răstoarnă carul mare, adică, în întregime, proverbul așezat pe baza unei foarte vechi experiențe: Buturuga mică răstoarnă carul mare. Că David și Goliat. Fusese
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17770_a_19095]
-
arhicunoscuta: răstoarnă carul mare, adică, în întregime, proverbul așezat pe baza unei foarte vechi experiențe: Buturuga mică răstoarnă carul mare. Că David și Goliat. Fusese cositor în prima tinerețe. Dar nu mai cositorea. Nevastă-sa, pe care spusese că o cheamă Milica, se ocupase pînă atunci cu ghicitul în fel de fel, mai ales dădea în cărți. Dar, fiind credincioasa și spovedindu-se într-o zi și zicîndu-i popii, sub patrafir, ce face, iar popa spunîndu-i că astea sînt lucruri diavolești
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17770_a_19095]
-
ele și orice deprinderi ar fi avut. Și, făcînd un pas îndărăt, îmi adusei aminte că nu mă recomandasem, ceea ce ar fi fost o mare necuviința. Deoarece Buturuga o făcuse aproape că un tip de lume. Și zicînd cum mă cheamă, și făcînd înaintea lor încă o plecăciune, am auzit-o pe țiganca pocăita strigînd spre mine, de la ea, cu accentul lor cîntător de care cu siguranță în mileniul ce vine se va molipsi și limba română. Reproduc în buna limba
Note abandonate by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/17770_a_19095]
-
ceilalți. Simptomatic, chiar și cartea pe care a editat-o Malcolm Bull se referă la sfîrșiturile lumii. Ale lumilor , aș zice eu. Poeții sînt falși profeți, s-a spus mereu. Și totuși. Nouă, celor care, în principiu, respingem ceea ce se cheamă, Realpolitik, ce ne rămîne? Niște rămășițe ale zilei, după ce-am pierdut aproape toate diminețile. Poate n-ar strică dacă am vedea odată cum. De dragul jocului. 2. Cum putem vorbi despre sfîrșit, daca nu știm începutul? De unde să numărăm? Ad
Lumi pe sfîrsite by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/17772_a_19097]
-
ciudată a "războiului rece" se înregistrează în inscripțiile de pe crucile din cimitirul de la Săpînța: în cel puțin trei cazuri, sintagma este folosită cu referire la primul război mondial: "În anu patrusprezece / S-a-nceput un război rece / Acolo am fost chemat / și gré boal-am căpătat"; În anu patrusprezece / S-a-nceput un război rece / Trupu meu este-ngropat / În Galitie subt on brad"; "În anu patrusprezece / S-a-nceput un război rece / Eu de-acasă am plecat și trei copii am
"Război rece" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/17783_a_19108]
-
pledoarie pentru mamă, ca personaj complet. De altfel, Piotr Bednarski îi conferă mamei, ca substantiv, pentru calitățile ei aparte, un adjectiv derivat - frumusețe. În l. Polonă, Piekno. Având acest apelativ, mama devine un vânat căutat de bărbați după ce soțul este chemat sub arme. Ea rămâne ținta autorităților, mereu în căutare de pradă ușoară. Cred că prozatorul a dorit să creeze din personajul său o Penelopă, numai că pețitorii știau de Ulise că nu se mai întoarce. Cu precădere oamenii legii, prin
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]
-
copii din foarte multe nații care au cunoscut deportarea: Kotlas, Sașka (bielorus), Erik (estonian), Kim (coreean), Alioșa Sinicin, Sverdlov, Durov, ruși. Gulagul rusesc n-a selectat etnii și reprezentanți. Dimpotrivă, lozinca de înfrățire a popoarelor (dacă asta s ar putea chema înfrățire!) s-a împlinit din păcate, în situații limită. Iar în Siberia, s-a verificat vizibil, cu mare prisosință. Dincolo de mentalitățile particulare ale naționalităților, cele de ordin individual cunoșteau apropierea, vibrația sufletelor. Întotdeauna suferința comună nu divide, ci unește. Lângă
Ferestre deschise în inima gulagului. In: Anul 5, nr. 3 (11), 2010 by Marian Barbu () [Corola-journal/Journalistic/83_a_98]
-
textelor ilustrative, care include nume tot atît de diferite precum Tîrso de Molina și Georges Bataille ori Maurice Blanchot. Însă operațiunea preliminară stabilirii corpusului este aceea a definirii unui nucleu semantic a scenariului donjuanesc. În termenii analizei structurale, aceasta se cheamă a preciza unitățile constitutive ale mîțului, invariantele. Ele sînt în număr de trei: mortul, statuia Comandorului, care, așa cum am spus, este ingredientul mitic esențial al poveștii, grupul feminin, adică seria fără număr a victimelor seducătorului, al căror rol este de
Don Juan longevivul by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17790_a_19115]
-
și în scrierile volumului pe care il comentez. Asta deși, aici, supraviețuiește, evident, chiar descarnata de fapte iar tematica este curat ecleziastica. Amplă povestire Pustnicul Pafnutie și ucenicul sau Ilarion ne plasează în plină atmosferă ecleziastic monahala. Pe Pafnutie îl chemase în tinerețe Dumitru, se încurcase cu o fată, gresînd prin preacurvie. Destinul a voit să-l găsească, în plin munte, pe pustnicul Ilarion, care se canonea bucuros într-o peșteră pierdută. Ilarion, pustnic și preot, l-a plăcut pe tînărul
Literatură si morală by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17814_a_19139]
-
o lume perfectă... sau Basmul rezis, narațiunea folosește aceluiași scop: vocea eului liric se obiectivează în narațiuni care sînt toate "basme crude", povești dezvrăjite, unde personaje principale sînt "iluziile" (de altfel, ultimul și cel mai amplu capitol al cărții se cheamă "Ieșirea din basm"). Nu poate rămîne neremarcată prezentarea grafică a volumului, în așa fel concepută, încît devine ea însăși text. Dispunerea în pagina, prin sugestiile pe care le conține, are un aport considerabil în valorificarea versurilor. Cel mai grăitor exemplu
A privi, a scrie by Stefana Totorcea () [Corola-journal/Journalistic/17830_a_19155]
-
o generatie s-a regăsit în Rebelul fără cauza, să zicem, publicul tînăr al Germaniei anului ^98 și-a adjudecat Lola; filmul a avut un ecou extraordinar și, daca n-a devenit încă, va deveni, în scurt timp, ceea ce se cheamă un film cult. Am văzut (care rulează, acum, la noi, cu titlul, poetizant, ca și la francezi, Aleargă, Lola, aleargă), anul trecut, la Mostră venețiana. Într-un context în care, la un moment dat, senzația e că toate filmele seamănă
Lola fuge by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/17818_a_19143]
-
scandalul. Fapt este că în februarie 1863 un substitut de procuror (pus la cale), pe motivul că într-un fragment din Duduca Mămuca redactorul revistei (care era și autor) lașase pasaje licențioase "contra bunelor moravuri", cere că Hașdeu să fie chemat în instanță pentru un interogatoriu, fiind înștiințat de aceasta. Cabala, luminîndu-se, e înștiințat și ministrul Cultelor și Instrucțiunii publice. Hașdeu se înfățișează procurorului și procesul se deschide. Instigatorul V. Alessandrescu, presedintele Comitetului școlar din Iași, otrăvit, semnalează faptul Consiliului superior
Opera literară a lui Hasdeu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17799_a_19124]
-
cîntărilor. Și Hașdeu își publică în revistă pledoaria. Curtea îl declară pe învinuit "nevinovat". Și, totuși, excluderea sa din învățămînt rămăsese valabilă. Dacă mai rămînea în Iași, e probabil că tînărul Hașdeu ar fi obținut reîncadrarea să. Dar a fost chemat la București de noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii, Al. Odobescu, fiind numit în Comisia Documentala a monastirilor, Lumina întrerupîndu-si apariția. Așadar, acuzațiile de pornografie aduse scriitorilor în anii treizeci ai secolului al XX-lea, cînd unii prozatori au fost
Opera literară a lui Hasdeu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17799_a_19124]
-
la București de noul ministru al Cultelor și Instrucțiunii, Al. Odobescu, fiind numit în Comisia Documentala a monastirilor, Lumina întrerupîndu-si apariția. Așadar, acuzațiile de pornografie aduse scriitorilor în anii treizeci ai secolului al XX-lea, cînd unii prozatori au fost chemați în fața justiției și chiar întemnițați, are vechi antecedente. Călinescu a avut dreptate. Duduca Mămuca e cea mai bună proza a lui Hașdeu și e de reținut în ansamblul prozei românești. Deși fructifică unele sugestii autobiografice de pe vremea neterminatei sale studenții
Opera literară a lui Hasdeu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17799_a_19124]