KorAP: Find »[drukola/base=chestie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...482 >

12,026 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232

ce te referi, așa că nu-ți pot răspunde la întrebare. — Vreau să zic că nu ei m-au pus să mănânc banana. Prietenii mei nu m-au pus să mănânc nici o banană. Eu am vrut. De-aici i se trage chestia cu Maimuța. Și ce rost a avut să mă mintă pe mine? Cred că ăsta era felul ei de a se autoînștiința - presupun că în mod subconștient - că, întâmplător, viața îi scosese în cale o persoană mai de Doamne-ajută: că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Shlatterer. După scoaterea ghipsului, îmi trag piciorul după mine ca un invalid de război - iar taică-meu strigă între timp: — Îndoaie-l! Vrei să mergi așa toată viața? Îndoaie-l! Calcă normal, ce naiba! Pune odată la treabă și piciorul cu chestia aia cu Oscar nu și cum, Alex, că, dacă nu, o să rămâi șontorog pentru tot restul vieții! Și pentru că am alergat după șiske cu patinele-n picioare și cu-n nume de împrumut o să rămân olog câte zile mai am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
s-a mai în tâmplat, dom’le? Ea scoate un țipăt ascuțit (ăsta-i răspunsul ei) și arată cu degetul sub scaunul meu. — Ce-i asta, musiu, vreun banc tâmpit, de licean? mă ia tata la trei păzește - ce caută chestia aia neagră, de plastic, pe dușumeaua din bucătărie? Nu-i din plastic, zic eu izbucnind în hohote de plâns. E chiar a mea. M-am umplut de sifilis, de la o italiancă de op’șpe ani din Hillside și-acum nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
bine. Cum zici tu. — Și nici tu nu-ncerca să mă atingi. Uite ce, dacă vrei, plec. — Scoate-o și gata. — Bine, dacă așa vrei, uite-o... poftim, zic eu, dar nițel cam prea devreme. Stai-s-o-gă-sesc... Unde naiba o fi chestia aia? Când sunt în clasă, încep uneori să mă gândesc în mod voit la MOARTE și SPITALE și ACCIDENTE RUTIERE ORIBILE, în speranța că aceste gânduri grave vor duce la fleșcăirea „osului“ meu înainte de sunetul clopoțelului și de momentul când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
am început: Un suflu brusc... Aripa se mai zbate. Uimită-și simte gâtul strâns în cioc, I-s coapsele de áripi mângâiate Și-o strânge lebăda la piept cu foc. — Auzi la el, coapsele! a exclamat ea. Unde-ai învățat chestia asta? — Șșșt. Stai, că mai e. Cum poate spaima să se smulgă din Înalta slavă-n pene-ntruchipată? Ce poate trupul ei, sub albul chin, Decât să-i simtă inima bărbată? Fiori i se strecoară prin spinare. E turnu-n flăcări și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
fain să uiți de tine zile-n șir, săptămâni în șir, luni în șir? Să porți țoale vechi, să umbli nefardată și să nu faci pe dura toată ziua? Timpul zbura. Am auzit-o fluierând: — Nu că ar fi o chestie? — Ce să fie? — Să fii matur. Știi? — Uimitor, am făcut eu. — Ce anume? — Sunt aproape trei zile de când nu ți-am mai auzit textele de țărancă, de Betty-Booppizdulice tolomacă, poantele de puștoaică hipiotă... Eu îi făceam un compliment, dar ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Acestea fiind zise, întinse mâna și deschise radioul tocmai când cânta The Good Guys. Și weekend-ul acela parcă nici n-ar fi existat. Ea știa pe de rost textele de la toate cântecele. Și ținea morțiș să aflu și eu chestia asta. — Yeah, yeah, yeah - yeah, yeah, yeah. O interpretare de-a dreptul remarcabilă, un omagiu adus cerebelului. Pe înserat am tras pe dreapta, în parcarea unui restaurant Howard Johnson’s. — Băi, ce-aș hali ceva, am zis eu. Băi, ce-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
a făcut cadou pantofii ăia italienești cu talpă de crep, ce lecție i-am ținut ca mulțumire! — Uite ce, i-am zis eu după ce am ieșit din magazin, îți dau un mic sfat în privința cumpărăturilor: când ieși să faci o chestie atât de elementară, cum ar fi schimbarea banilor pe mărfuri, nu-i nevoie să-ți arăți fofoloanca la toți cei aflați dincoace de linia orizontului. OK? — Ce să-mi arăt? Cine ce și-a arătat? — Tu, Leanțo! Părțile tale cică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
tare ca dovleacul când era vorba de principii morale, de o superbă încăpățânare, pentru care nu puteam decât s-o invidiez și s-o ador. Niciodată nu ridica tonul în timpul unei dispute. Îți dai seama ce impresie mi-a făcut chestia asta la vârsta de șaptesprezece ani, proaspăt ieșit de sub obrocul Societății de Dezbateri Jack & Sophie Portnoy? Cine mai auzise până atunci că o discuție în contradictoriu poate fi purtată și astfel? Niciodată nu-și ridiculiza oponentul! Și nici nu părea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
unde aerul continuă să fie neotrăvit și nimeni nu ține ușa încuiată - și pe toți îi doare-n cur de bani sau averi. Hei, și pe mine mă doare-n cur, Dovlecel, nu m-am mânjit cu ele sau alte chestii din astea care țin de clasa mijlocie! Ah, tu, fată cu corp perfect disproporționat! Tu, opusul manechinului kilometric! N-avea, deci, pic de țâțe; și ce-i cu asta? Firavă ca un fluture la bust, dar dăruită ca o ursoaică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Neîntors, greu ca un buștean! — Bună dimineața, îmi spune el și acum îmi pică fisa că, la el, cuvântul „dimineață“ se referă anume la orele cuprinse între opt. a.m. și douăsprezece la amiază. Niciodată nu mi-a dat prin minte chestia asta. El dorește ca orele dintre opt și douăsprezece să fie ceasuri bune, adică plăcute, agreabile, folositoare! Ne urăm cu toții unii altora să avem parte de patru ceasuri plăcute și bogate în înfăptuiri. O, dar asta-i grozav! Ei, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
peisaj nu-i flora, crede-mă - e fauna, contrastul uman, cine cordește și cine-i corditul. Frunzișul îl las în grija păsărilor și albinelor, ele își au grijile lor, eu le am pe ale mele. Acasă, cine să știe numele chestiei ăleia care se înalță din caldarâm în fața casei noastre? E un copac - și-atâta tot. N-are nici o importanță specia, cui îi pasă de ea atâta timp cât nu ți se prăvale în cap? Toamna (sau, poate, primăvara? Știi chestiile astea? Sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
știe numele chestiei ăleia care se înalță din caldarâm în fața casei noastre? E un copac - și-atâta tot. N-are nici o importanță specia, cui îi pasă de ea atâta timp cât nu ți se prăvale în cap? Toamna (sau, poate, primăvara? Știi chestiile astea? Sunt sigur că nu poate fi vorba de iarnă), de pe crengi i se desprind păstăi lungi, în formă de semilună, cu niște semințe mici și tari. OK. Iată un adevăr științific legat de copacul nostru, comunicat de maică-mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cu ea? Ea bine, mă deranja, de pildă, argoul ei dăștept, de fostă studentă căministă. Nu-l suportam. „A borî“ în loc de a vomita, „cu capsa pusă“ în loc de furios, „mortal“ în loc de nostim, „ușchit“ în loc de trăsnit, „țâști-bâști“ în loc de micuț. Ah, și divin. (Chestie căreia Mary Jane Reed îi zice „mișto“ - mereu le învăț pe fetele astea să vorbească corect, eu, cu vocabularul meu de New Jersey, compus din cinci sute de cuvinte.) Pe urmă, mai erau și poreclele prietenelor ei: ca să nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
să respiri. Respiră, asta-i tot. Mai mult sau mai puțin. Doamne sfinte, și-a dat toată silința, dar i-a venit să vomite. — Ți-am spus eu, a gemut ea. Asta fiindcă n-ai respirat. — Da’ nu pot cu chestia asta-n gură. — Pe nas. Închipuie-ți că înoți. Dar nu înot! — ÎNCHIPUIE-ȚI! i-am sugerat eu dar, deși a mai făcut o încercare plină de vitejie, peste câteva secunde a ridicat capul chinuită de un acces de tuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
de ce-oi fi alungat-o? Nu-mi vine să cred... fiindcă n-a vrut să devină evreică? „Eterna undă de tristețe“ - „Fluxul și refluxul tulbure al mizeriei umane“... Asta să fie, însă, mizeria umană? Credeam c-o să fie o chestie mai măreață! O suferință plină de demnitate! O suferință plină de sens - ceva în genul lui Abraham Lincoln. O tragedie, nu o farsă! Mă gândeam la ceva mai în genul lui Sofocle! Marele Emancipator ș.a.m.d. Nicicând nu mi-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
lui ieșire în lume? Sau care să fi adunat taman de pe străzile New York-ului o maimuță vie, adevărată, o fată pasionată de Banană? Doctore, poate că alți pacienți visează - mie totul mi se-ntâmplă. Am o viață fără conținut latent. Chestiile din vis se întâmplă cu adevărat! Doctore: în statul Israel nu mi s-a sculat! Ce zici de asta, apropo de simbolism, bubi? Să-l văd și eu pe ăla care poa’ să facă așa ceva! N-am fost în stare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
a urmat o mică încleștare în timpul căreia am împins-o până-n marginea patului. Am întins mâna să-i ating un sân, la care ea mi-a tras un cap zdravăn, de jos în sus, în falcă. — Unde dracu’ ai învățat chestia asta, am strigat eu, în armată? — Da. M-am prăbușit în fotoliu. — Mamă, da’ grozav le mai antrenează ăștia pe fete. Știi, ceva nu-i deloc în regulă cu tine, mi-a zis ea fără pic de compasiune în glas

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
ai da-o, totu-i ironie, autominimalizare. Autominimalizare? — Autodezaprobare! Mișto de sine! — Exact! Și ești un om extrem de inteligent - or asta face treaba și mai dezagreabilă. Că ai fost în stare să contribui la așa ceva! Cu autodezaprobarea asta stupidă! Dezagreabilă chestie! — Ah, nu știu ce să zic, i-am întors-o eu, autodezaprobarea e, la urma urmei, o formă clasică a umorului evreiesc. — Nu a umorului evreiesc, ci a umorului de ghetou! O remarcă deloc drăgăstoasă, ascultă la mine. Până-n zori mă făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
cu halterele lui Heshie. După moartea lui, au devenit ale mele. Când aveam vreo paisprezece-cincisprezece ani le scoteam la soare, în curtea din spate, și le ridicam, le ridicam și iar le ridicam. — O să te-alegi cu o țura de la chestiile alea, mă avertiza mama pe geamul de la dormitor. O să răcești dacă stai îmbrăcat numai în costumul ăla de baie. Ceream să mi se expedieze broșuri cu Charles Atlas și Joe Bonomo. Priveliștea bustului meu musculos reflectată în oglinda din dormitor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
halul ăsta? — „Impotent în Israel, la-la-laaaa“, am început eu pe melodia Cântecului de leagăn din Țara păsărilor. — Iar te ții de bancuri? — Iar. Și iar și iar. De ce să fiu nemulțumit de viața mea? La care ea a zis o chestie generoasă. Sigur că-i dădea mâna s-o facă de-acolo, de sus. — Ar trebui să pleci acasă. Sigur, de asta aveam nevoie, să mă întorc în exil. Și de-acolo, de sus, mi-a aruncat un zâmbet larg. Sabra

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
la urma urmei, n-am făcut decât să... ia, să mă distrez și eu acolo, un pic, atâta tot. — AH, TICĂLOSULE! Păi de ce mama mă-sii să nu mă distrez și eu un pic! De ce până și cea mai măruntă chestie pe care o fac pentru plăcerea mea tre’ să devină imediat intolerabilă - în timp ce restul lumii se tăvălește râzând în mocirlă! Porc? Ar trebui să vadă mai întâi reclamațiile și plângerile care se îndosariază într-o singură dimineață în biroul meu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325

neîncrederea. Să nu exagerăm. Scumpa mea, ești atât de amabilă și de bună! Să știți că sunt. Ea vorbi cu o undă de vulgaritate care ruină pentru moment viziunea domnișoarei Warren. Coral Musker spuse cu aviditate: — Lăsați la o parte chestia cu bunătatea. Mai spuneți-mi o dată cum că sunt drăguță. Mabel Warren se arătă de acord cu totală convingere: — Scumpa mea, ești superbă! Uluitoarea aviditate cu care o privi fata era mișcătoare și prin Întunecimea urbană a minții lui Mabel

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
așa, se gândi ea, Între domnul Savory, autor al cărții Hora mare și veselă, și un astfel de eșec nu se Întindea un gol atât de mare. Se agăță de fraza lui. — Sănătatea, spuse ea. Aceasta-i misiunea dumneavoastră? Nu chestia cu „numai pentru adulți“. Cărțile dumneavoastră sunt acordate ca premiu În școli. Ironia ei fusese puțin prea evidentă. — Sunt mândru de asta, spuse el. Generația mai tânără a fost creșcută Într-o tradiție șănătoasă. Ea observă buzele lui uscate, ocheada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
dumneavoastră sunt acordate ca premiu În școli. Ironia ei fusese puțin prea evidentă. — Sunt mândru de asta, spuse el. Generația mai tânără a fost creșcută Într-o tradiție șănătoasă. Ea observă buzele lui uscate, ocheada În direcția culoarului. O să pun chestia asta cu tradiția sănătoasă, se gândi ea. Publicului o să-i placă, lui James Douglas o să-i placă și o să le placă și mai mult când va fi unul din cazurile acelea de Hyde Park, pentru că asta va deveni În câțiva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]