2,837 matches
-
Ioan Casian. „Stânca neagră” în greacă, a fostei mănăstiri Mavromol poartă hramul Adormirea Maicii Domnului și a fost construită în 1669 de Gheorghe Duca și refăcută de fiul său între 1700-1703. Păstrează picturi murale interioare valoaroase refăcute între 1973-1975. În chiliile acestei biserici au funcționat primele scoli din Galați înființate în 1765 (cu predare în limba greacă) și 1803 (cu predare în română). Războiul ruso-turc, 1768-1774 și razboiul ruso-austro-turc, 1787-1792 au provocat distrugeri profunde bisericii Mavromol. Școala și-a întrerupt activitatea
Galați () [Corola-website/Science/296943_a_298272]
-
la o mănăstire, iar țarul Ivan cel Groaznic cheamă un prieten din copilărie, egumenul Filip Kolîciov de la Mănăstirea Solovki (în film numele său a fost pronunțat Kolîcev). Filmul este împărțit în patru părți. 1. Rugăciunea țarului. Țarul se roagă în chilia sa și îi cere lui Dumnezeu să îl ajute în misiunea sa. Între timp, egumenul Filip călătorește spre Moscova și o scapă pe fetița Mașa de gărzile țarului, care-i torturasetă tatăl. Țarul îl propune egumenului să accepte să devină
Țarul (film) () [Corola-website/Science/326236_a_327565]
-
a fostei mănăstiri Solca. Vechiul iconostas al Mănăstirii Dragomirna a fost dus în 1795 la Biserica Arbore, el aflându-se în prezent la Solca. În partea de nord-vest a curții a fost construit în perioada 1843-1845 un nou corp de chilii. Din fostul corp se păstrează până astăzi doar temelia care se vede înaintea intrării în noul corp. De asemenea, tot atunci s-a supraînălțat cu un etaj turnul clopotniță. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
următoarele: Biserica "Sf. Enoh, Ilie și Ioan Teologul” a fost construită în anul 1602, după cum scrie în pisania în limba slavonă aflată deasupra ușii de intrare. Inițial, aceat mic locaș de cult era biserica schitului de lemn, fiind înconjurată cu chilii modeste. După construirea bisericii mari, terenul din jurul micului lăcaș de cult a fost transformat în cimitir. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă (1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
acest motiv, trapeza mai este numită și Sala Gotică. Această sală a servit ca sursă de inspirație pentru sălile gotice de la mănăstirile Sfinții Trei Ierarhi și Cetățuia. Pe laturile de vest și nord ale incintei se află casele egumenești și chiliile călugărești cu parter și etaj. În decursul timpului, aceste clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Corpul de chilii
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
chiliile călugărești cu parter și etaj. În decursul timpului, aceste clădiri au fost reconstruite de mai multe ori. Actualele clădiri datează din perioada 1843-1845, în timpul stăpânirii austriece. Clădirea egumeniei și paraclisul "Sf. Nicolae" au fost reparate în 1846. Corpul de chilii se termină pe latura de nord cu un mic paraclis cu hramul "Nașterea Maicii Domnului". Acesta a fost construit în 1976, la etaj, pentru a permite oficierea slujbelor religioase în vremea sezonului rece. În martie 1885, în ziarul grecesc "Ἕσπερος
Mănăstirea Dragomirna () [Corola-website/Science/303885_a_305214]
-
ale lui Neagoe Basarab - 30 iulie 1512, Mihnea al II-lea Turcitul - 8 ianuarie 1580, ale lui Matei Basarab - 14 aprilie 1643 și 27 octombrie 1645. Cea dintâi refacere aparține lui Mihnea al II-lea Turcitul, care a construit și chiliile precum și clopotnița din piatră. Paul de Alep, care a însoțit pe patriarhul Macarie de Antiohia în țările române, scrie în notele lui în anul 1657: "Biserica este mare și cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
Antiohia în țările române, scrie în notele lui în anul 1657: "Biserica este mare și cu o arhitectură frumoasă, având două turle, una deasupra navei, cealaltă deasupra corului. Pe cele patru coloane sunt patru arcuri pe care este rezemată turla. (...) Chiliile mănăstirii toate sunt din piatră". Asemănând-o cu "biserica Adda din ținutul Tripoli", Paul de Alep menționează că nu a mai "văzut în această țară nici o altă biserică care să poată fi asemănată acesteia". Între 1701-1704, când domn era Constantin
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
sfinte din Vlașca, devenind, la un moment dat, chiar reședință a județului. În perioada comunistă, mănăstirea a fost transformată în biserică de mir. O nouă reparație a ansamblului s-a făcut în anii 1974-1976, când s-a refăcut și clădirea chiliilor, care a fost acoperită cu tablă. În 1991, prin purtarea de grijă a PS Episcop Calinic al Argeșului și Muscelului, mănăstirea este redeschisă, având ca stareț pe ieromonahul Crețu Claudiu Casian. Procesul de restaurare a mănăstirii continuă și astăzi. Biserica
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
o singură turlă pe naos. Pridvorul este închis, cu pereții din interior văruiți în alb. Acoperișul bisericii este din tablă. Pereții exteriori sunt simpli, văruiți în alb. Clopotnița, construcție refăcută după 1991, se află la 15 m în fața bisericii. Clădirile chiliilor înconjoară biserica, ele ținând loc și de ziduri împrejmuitoare. Încă din trecutul îndepărtat, în mănăstire s-a dus o viață duhovnicească superioară. Dintre egumenii mănăstirii, doi au ajuns mitropoliți ai Ungrovlahiei: Varlaam al II-lea (egumen între 1660-1670), Grigorie al
Mănăstirea Glavacioc () [Corola-website/Science/306351_a_307680]
-
aceasta o vizita cu singuranță din când în când. Pe la 1840, Safta Brâncoveanu a intrat și ea în monahie și apoi, la scurt timp, în schimonahie în soborul mănăstirii Văratic. Schimonahia Elisabeta (Safta) Brâncoveanu a murit în anul 1857 în chilia sa din mănăstirea Văratic, fiind îngropată, după cum și-a dorit, . Tot după dorința sa, a fost invitat mitropolitul Neofit Scriban, care a ținut și o cuvântare, în care a spus despre Safta Brâncoveanu că Osemintele sale se găsesc astăzi în
Safta Brâncoveanu () [Corola-website/Science/335597_a_336926]
-
pe pictorul Camil Ressu. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România de la înființarea acesteia, Țipoia realizează nu numai tablouri, ci și lucrări de artă monumentală și decorativă (mozaic, frescă, tapiserie), restaurează pictura murală din câteva biserici oltenești și frescele din chiliile Mănăstirii Cozia. Alexandru Țipoia și-a prezentat lucrările în peste 10 expoziții personale în timpul vieții și în alte peste 20 expoziții de grup în țară sau în străinătate - la Roma, Paris, Viena, Stuttgart, Bruges. Opera sa dovedește, potrivit criticului Pavel
Alexandru Țipoia () [Corola-website/Science/311144_a_312473]
-
octogonală, cu opt ferestre înalte și înguste. Pardoseala este de scândură - în naos, plăci mari de beton - în pronaos, și piatră mică, cioplită cu șase fețe - în pridvor. În anul 1938 s-au ridicat din temelie mai multe corpuri de chilii și alte clădiri ale mănăstirii cu ajutorul lui Gheorghe Tătărescu, consilier regal, și al soției sale Aretia, în zilele majestății sale regelui Carol al II-lea. Alte renovări și reînnoiri s-au făcut mai apoi prin grija Mitropoliei Olteniei și a
Schitul Crasna () [Corola-website/Science/324905_a_326234]
-
bine conservate. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60m, cu latura vestică măsurând 67m și cea estică 30m. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul XIX. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60m, cu latura vestică măsurând 67m și cea estică 30m. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul XIX. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcționând și tipografia
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți a podului chiliilor. Începuturile mănăstirii sunt obscure, pierdute în pâcla deasă a timpului. S-a presupus că, inițial, mănăstirea de piatră ar fi fost clădită pe un locaș de cult catolic mai vechi din lemn. În sensul acesta arhitectul Ion Trajanescu, interesat de
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
făcute pe cheltuiala mănăstirii. Plecarea din scaunul stăreției mănăstirii Govora a acestui bun gospodar este legată indisolubil de decapitarea marelui voievod Constantin Brâncoveanu, legăturile dintre aceștia, sau relațiile ieromonahului cu viața politică a epocii, rămânând încă necunoscute. Alte reparații, la chilii și trapeza mănăstirii, sunt făcute de către starețul Ștefan Mănăstireanu (1762 - 1774; 1778 - 1782), lucrările fiind continuate de Mihail Tetoianu (1775 - 1778), iar ieromonahul Anatolie (1782 - 1787) reface ușa cea mare a clopotniței stricată de "Florea hoțul" și pictează bisericuța cea
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
sporit starea de decădere judecându-se cu creditorii, pentru ca în 1814 toate averile mănăstirii să fie trecute în posesia "Epitropiei spitalului străinilor", iar mănăstirea nu a mai înregistrat nici un stareț până în 1842. În timpul starețului Nicandru Vasilescu (1863 - 1882) sunt refăcute chiliile, adăugându-se încă un etaj la cel existent. În timpul reparațiilor la clădirea Episcopiei Râmnicului (1890) episcopul Ghenadie Enăceanu se mută temporar la mănăstirea Govora, cu această ocazie făcându-se unele reparații și înbunătățiri la clădirile anexe. Pe 20 iulie 1959
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
din apropiere deținută de ordinul monastic. După recuperare se întoarce la mănăstire și în februarie 1931 se împlinesc nouă luni de când se află în regiunea Plock. Faustina scrie că în noaptea de sâmbătă, 22 februarie 1931, în timp ce se află în chilia să din Plock, Iisus i-a apărut că “Rege al Milei Divine” purtând îmbrăcăminte albă, raze albe și roșii de lumină emanând din pieptul Sau, din apropierea inimii. În jurnalul ei(Caietul I, 47-48) notează ceea ce Iisus îi spune: “Pictează o
Faustina Kowalska () [Corola-website/Science/327667_a_328996]
-
Melachie și Panait izgoniți din schitul lor din nordul țării de furia catolicilor. La sfatul lor, mica comunitate ridică o mică biserică-mănăstire, fără turn, fără clopote, numai cu o mică toacă așezată sub streașina. În jurul acestei bisericuțe se înșiruie câteva chilii și pentru cei ce trec în drumul lor pe acolo. Credincioși de prin alte sate risipite pe vâlcele vin aici să caute alinare. Nu peste mult timp apărură iscoadele care căutară ascunzișurile celor fugiți. Legenda orală spune că o iscoadă
Căpâlna, Sălaj () [Corola-website/Science/301782_a_303111]
-
și care au întemeiat vatra monahală construind o bisericuță din lut și bârne de lemn în locul în care astăzi se află cimitirul. Athanasie Lisifenco ar fi oprit femeile în mănăstirea întemeiată, iar pentru bărbați a construit o bisericuță și câteva chilii la circa doi kilometri mai la vale, înființând a doua mănăstire, Celicul Mic sau Celicul de Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880, considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
Mic sau Celicul de Jos. Aceasta a fost însă distrusă de incendiu. Arhimandritul Lisifenco (1800-1880, considerat ctitorul mănăstirii; osemintele i se află într-o raclă argintată, depusă în paraclis, în dreapta) și Dosoftei Crihana au construit în 1841-1844 o bisericuță cu chilii în formă de patrulater pe valea pârâului Celic-Dere. Astăzi o troiță arată locul în care s-a aflat acea bisericuță. În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere s-a transformat în mănăstire de maici, aduse din Basarabia. Monahii au fost strămutați
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
arată locul în care s-a aflat acea bisericuță. În 1845, mănăstirea de călugări Celic-Dere s-a transformat în mănăstire de maici, aduse din Basarabia. Monahii au fost strămutați lângă balta Saon, unde și-au construit o bisericuță și câteva chilii, adică viitoarea Mănăstire Saon. După 60 de ani, clădirea s-a degradat din cauza infiltrației de apă din inundații. Potrivit propriei sale declarații, făcută la 3 septembrie 1857 la consistoriul duhovnicesc din Ismail, Athanasie Lisifenco (născut în Chilia, Basarabia) a intrat
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
obște. Tot atunci, călugărița Casiana Mareș a fost numită stareța mănăstirii de către I. P.S. Teodosie al Tomisului. Din 25 martie 2008 s-a reînființat Episcopia Tulcei, avînd în frunte pe P.S. Dr.Visarion Bălțat, care a sfințit și corpul de chilii pentru maici, o bucătărie și o trapeză, în ziua de 15 august 2008. În prezent mănăstirea are un efectiv de 59 de vițuitoare și 2 ieromonahi slujitori. Biserica din piatră a mănăstirii a fost construită între 1901-1916, fiind ctitorită de
Mănăstirea Celic-Dere () [Corola-website/Science/308518_a_309847]
-
În comuna Bârnova se găsesc mănăstirile Bârnova (1626-1629) din satul Bârnova și Mănăstirea „Piatra Sfântă” (secolele al XVIII-lea-al XIX-lea) din satul Pietrăria, ambele ansambluri-monument istoric de arhitectură de interes național. Mănăstirea Bârnova cuprinde biserica „Sfântul Gheorghe” (1626-1629), chiliile (1728), ruinele din incintă, turnul de poartă și zidul de incintă (secolul al XVII-lea); iar mănăstirea Piatra Sfântă cuprinde în ansamblul său biserica „Adormirea Maicii Domnului” (1755). În rest, trei alte obiective din comună sunt incluse în lista monumentelor
Comuna Bârnova, Iași () [Corola-website/Science/301260_a_302589]