1,778 matches
-
Într-o bibliotecă îndrăgostindu-se fără de moarte). Între demonii schizotimici proveniți din hrubele labirintice ale subconștientului și himerele suav liliale ale mitologiilor culturale de dată recentă se proiectează scenarii textualiste, complicate adesea excesiv. Tiparul cel mai frecvent utilizat este concepția chinuită a poemului, fixată într-un decor similiamniotic fastuos, în care se amestecă elemente de recuzită avangardistă și postmodernă: "deci: steagurile mici rumegă bătrâni și ziare.../ complexele alimentare în vomă și urlet .../ tipii din vârfurile societății duhnind a femei / și lașitate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Asemănarea titlurilor Oboi scufundat Portul înmormântat nu este unică remarcată de critici: întoarcerea eului către sine însuși și căutarea armoniei, ambele de origine leopardiană, arborele diform (Mă țin de acest copac mutilat / abandonat Râurile, iar la Quasimodo: Ale arborilor forme chinuite), verbul a oscila, recurent în poezia ambilor și imaginea aripilor sunt doar alte câteva elemente comune cu Ungaretti. Motivele literare reluate sunt numeroase, dar așa cum de netăgăduit este prezentă lor, cu aceeași claritate se deduce, la o analiză atentă, și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
italiene otto-novecentești așa cum s-a văzut într-un subcapitol anterior. În 'Pegaso' (IV august 1932) Giuseppe de Robertis, ce condusese 'La Voce', remarcă neîndemânarea cu care Quasimodo rescria ecouri literare dintre cele mai diferite: Cum s-ar explică, în evoluția chinuita a lui Quasimodo anumite "întârzieri", atunci când reproduce, mereu cu prea mare disponibilitate, cele mai disparate ecouri din Pascoli, de exemplu, sau din poeții futuriști, din Gozzano sau Ungaretti, din Montale sau din poezia altora? (...) Va aminti întotdeauna de alții, de
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lungul respectivelor axe, îndeosebi cea de abandon a unui prezent detestat și de recuperare, pe firul amintirii, a trecutului, timp fericit al speranței, iluziei și amăgirii. În cazul lui Salvatore Quasimodo analiza se concentrează asupra poeziilor: Nopții, Forme de arbori chinuite, Unde morții stau cu ochii deschiși, Valuri de râuri proaspete în somn, Apăstătută, Vânt la Tìndari, În mine rătăcita fiece formă, Bâtlan mort, Insula lui Ulise, pentru a stabili corespondențe cu imagini similare din canturile: Către Angelo Mai, La nunta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
liniște se destramă: Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / cărora nu le schimbă sensul / nici foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici rotire de stelele (Forme de arbori chinuite).294 Foșnetul vântului și desișurile sunt imagini leopardiene, preluate de Quasimodo din primele versuri ale Infinitului: Iar când vântul / foșnește-n crâng, acelei nesfârșite / de dincolo tăceri eu îl aseamăn: / și-mi amintesc atunci de veșnicie, / de moarte ere și
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
eului îi rămâne doar singurătatea fundamentală, stearpa, pe care o proiectează asupra naturii și a divinității (anche îl cielo è solo). O imagine asemănătoare, ce confirmă faptul că efectul reprezentărilor romantice s-a atenuat, se regăsește în Forme de arbori chinuite: Desișurile se apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
apleacă / în umbre. // Zi inutilă, / mă iei din spații suspendate, / (pustiuri stinse, renunțări) / din codri tăcuți / înlănțuiți cu șfori de aur / ce nu își schimbă sensul / la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor (Forme de arbori chinuite).360 Se remarcă aici prima ocurenta a verbului leopardian stormire, substantivizat. Metamorfoza la care sunt supuse ecourile preluate afectează lexicul și la nivelul categoriilor gramaticale: prin substantivizarea tipică poeticii sale, construcția verbală aud foșnind (odo stormir), predicat fundamental al poeziei
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
la foșnet de vânturi / ce coboară deodată / nici la rotirea stelelor. // Descoperi a mea inima subpământeana / ce-nchide luni și roze legănate / și aripile fiarelor de pradă / și catedrale cu înălțimi cerești / unde se-arată albă dimineața (Forme de arbori chinuite).400 Dintre compozițiile leopardiene, Fragmentul XXXVII, Aș vrea să-ți povestesc un vis, Melisso scris în 1819, este unul dintre foarte puținele care ofera cititorilor o narațiune onirica. Cu toate că nu pare să fi influențat direct versurile quasimodiene de mai sus
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
transformându-le în alter ego-uri: Brutus din Brutus cel tânăr sau Safo din Ultimul cânt al lui Safo sunt, cel dintâi proiecția dorinței de a stabili vechile valori republicane, iar cea din urmă oglindă condiției existențiale a poetului: ființă tânără chinuita de lipsă dragostei și hăituita de natură ostilă.479 Dintre personajele din vechime cu care găsește consonante Quasimodo le preferă pe cele mitologice, oprindu-se mai cu seamă la figură lui Polifem, pe care îl numește isolano antico și în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
quasimodiene datorat Canturilor este confirmat și scos în evidență de adjectivul ignoto, pus în valoare prin modificarea topicii firești, prin hiperbat; în vreme ce scriitorul sicilian îi acordă acestuia greutate prin plasarea la început de vers, de exemplu în Forme de arbori chinuite, în Imn Patriarhilor autorul romantic îl plasează la final de stih și îl reliefează prin separarea de regentul sau. În versurile recanatezului durerea, constantă a existenței umane, este alimentată de imposibilitatea omului de a dialogă cu natura, adică de limitele
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
de la scriitorul romantic pe cel al desișului. Această limită a vizualului, care în Infinitul împiedica privirea și filtra vântul, determinând aprofundarea cunoașterii, este folosit de Quasimodo cu alte funcții. Păstrând în minte substratul leopardian, motivul menționat din Forme de arbori chinuite (se apleacă / în umbre, vântul se prăvălește) poate fi interpretat ca limită ce și-a pierdut funcția centrală, sonoră și cognitivă din Infinitul. În versurile scriitorului modern desișul nu mai dă glas vântului, care se prăvălește crolla nestăvilit, arătând, încă
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Domnului nu reușește să-și reprime o astfel de constatare! Mai mult, scurta rugăciune finală In pace requiescat! ar veni tot dinspre el, justificat și convingător. Fortunado a murit ca un om al nimănui, fără lumînare la căpătîi. Sufletul său chinuit merită o rugăciune fie și după cincizeci de ani! Într-un asemenea cadru, povestirea crimei perfecte, disecate de către Montresor, prinde sens și o anumită consistență textuală. Creștinul rătăcit, pentru o clipă, în tinerețea lui tumultoasă, se regăsește în ceasul plecării
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
ale succesorului său, în loc să îl intrige, îl dinamizează, oferindu-i premisa unei transformări psihologice și morale. Revelația propriu-zisă poate fi redusă la o axiomă elementară: în interiorul mecanismului concurențial, ridicarea unuia înseamnă, necondiționat, căderea celuilalt. "Celălalt" se revelă, simbolic, prin ființa chinuită a lui Bartleby, victima indirectă a celui care a învins. De aceea, resemnarea avocatului din final, deși patetică, are ceva non-eroic în substanța ei. "Ah, Batleby! Ah, umanitate!" seamănă mai mult cu o capitulare. "Nu voi muri social pentru o
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
constiui începutul sfîrșitului), renunță să-l mai sancționeze pe doctor și pleacă îngrozit, sub privirile nedumerit-dispre țuitoare ale celor doi amici. Deși pe muchie de cuțit, Henry iese, ca întotdeauna, învingător. Este vorba însă, de data aceasta, despre o victorie chinuită, ce îi lasă un gust amar. Imaginea nevrotic-convulsivă a lui Baxter îl urmărește toată ziua, făcîndu-l ineficient în derularea programului stabilit. Pierde partida de squash, își vizitează mama fără chef și întîrzie, impardonabil, în prepararea tocanei de pește. Venirea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Poezia este jurnalul unui animal marin, care trăiește pe uscat și ar vrea să zboare -. [...] Poetul poate să fie entuziasmat de viața sa pe pământ el nu va uita, niciodată, că a părăsit apele să că-l așteaptă văzduhul și, chinuit, se va zbate, în plus, să pătrundă în miezul de jar al planetei. Aceasta este condiția umană și poetică. Poate că apariția sa în lume n-a fost decât o ingenioasă tentativă a naturii de a-și contopi regnurile. Poate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
toate mințile"? A admite această ipoteză înseamnă a analiza relația între nebunia și pictura sa. Mulți cred și acum că nebunia este cauza și, în consecință, explicația picturii sale. Nu e numită, oare, și astăzi, în mod pudic, o pictură "chinuită"? Corespondența cu Theo legitimează un punct de vedere cu totul opus: nebunia lui Vincent este rezultatul picturii sale, adică al muncii sale de ocnaș, al convingerii, credinței, însingurării și neputinței sale. Nebunia lui Vincent vorbește despre forța non-imposibilului său. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
sale accepțiuni) trebuie să se împace cu finitudinea sa și cu necesitatea lumii, în vreme ce vocea lui Fondane striga dreptul ființei la infinitatea posibilului. Evreu, român, francez, șestovian, cititor asiduu al Bibliei, obsedat de contradicția dintre trăire și gîndire, fremătător și chinuit, pasional și lucid, închis-deschis pînă la pierderea suflului... Moartea sa, teribilă dezmințire adusă logicii lui Stéphane Lupasco/ Ștefan Lupașcu, abia formulată pe vremea aceea, dar în care Fondane nu găsea Ființa, afectivul, deși avusese formidabila intuiție a unei reflecții despre
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
tot mai ruptă de ea însăși și de valorile pe care s-a clădit. Dincolo de torturile incredibil de crude la care a fost supus tînărul Ilan (Elie, în roman), oroarea supremă constă, poate, în faptul că el a fost răpit, chinuit și ucis pentru că banda îi reproșa apartenența la o comunitate pe care o percepeau ca integrată, în vreme ce ei reprezintă rebuturile, deșeurile pe care o lume bogată și organizată le împinge tot mai departe la periferie, ca să uite că există. E
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a părut că aud ceva de genul "Ango". Ce-ai spus? Nu și-a repetat confidența sau mărturisirea, dar și-a cufundat capul între mîini. Nu l-am lăsat deloc. Între înainte și după, cine erai? Și-a ridicat chipul chinuit, scăldat în lacrimi tăcute și a sfîrșit prin a spune, cu o voce agonizantă: A vorbi e ca și cum ai muri. Narcisse nu vorbește și nu moare, sau oricum, nu mai apucăm să aflăm, pentru că fuge. Acesta e singurul său răspuns
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
simți altfel... Vizitatorul ia totul. Dar așa să fie, oare? A fost Carmen femeia cameleonică, perversă, duplicitară, inca pabilă de sacrificiu sau de sentimente adevărate, cum pare uneori să se contureze în paginile romanului? Sau a fost doar un suflet chinuit, vulnerabil, însetat de absolut dar și de o nevoie aproape maladivă de protecție masculină, rătăcind fără voie și rupîndu-și singură propriile repere axiale? Tudor Alexander nu face parte dintre scriitorii care urmăresc cu obstinație deplina satisfacere a cititorului, nu ieși
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
un abil creator și manipulator de paradoxuri, le-a trăit, le-a respirat din nevoia de a găsi mijlocul de a face să coincidă, fără fuziune, o idee și contrariul său, ipseitatea și alteritatea. Primul său eseu, Pe culmile disperării, chinuit, exploziv, extremist, a fost scris și publicat în română, în 1934; a văzut lumina zilei în franceză abia în 1990! Aceeași confuzie persistă și în jurul "ultimului" său text ; publicat în Franța în 1996, L'Anthologie du portrait. De Saint-Simon à
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Dar atunci cînd cei doi antagoniști sunt egali, sau percepuți ca atare, încleștarea lor e fără ieșire și lupta se eternizează. Se ajunge astfel la o formă de pasivitate, de resemnare, de așteptare, sau, pentru spiritele mai vioaie și mai chinuite, la căutarea unui "altceva". Aici intervin salutar gîndirea paradoxală și necesitatea terțului inclus, ca soluție, fie și provizorie, dat fiind că negația, în rolul său de opoziție esențială, e mult mai supusă uzurii decît suspendarea judecății: "Vine un moment cînd
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apare exegetei clujene drept un "experiment" estetic naturalist, cuplul Trubadurul-Bălaia (incarnări ale unor maladii productive la nivelul exploatării psihologice: nervozitate, respectiv anemie) reconstituind "două studii de temperament aplicate inadaptabilului romantic" (2002: 130). Coleg de studenție cu naratorul, cel "plăpând și chinuit de vise" își începe tragedia povestind, cu înfrigurare, cum i-a "rămas în nas mirosul morții", după ce a zărit, la morgă, trupul unei fete tinere și frumoase. Incidentul deschide, în psihicul protagonistului matur, un lung episod anamnetic, în care numeroasele
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
fost urmate de alte măsuri extreme în învățământ și cultură. Viața spirituală a fost sugrumată de constrângeri dure, dar nu a dispărut prin materialitatea postulată ca factor metafizic. Laturi ale conștiinței și fărâme importante de spirit au supraviețuit odată cu viețile chinuite ale milioanelor de salariați, cooperatori, liber- profesioniști și alte grupuri sociale acceptate în statisticile vremii. Comunismul a simplificat raporturile sociale, înlăturând vârfurile din toate domeniile, în afară de "cosmosul PCR". Potrivit criteriilor materialist-istorice, în anul 1989 existența fizico-spirituală a unui truditor de la
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
în atelierul său așezat pe scaun, cu o paletă în mâini în fața șevaletului, stând picior peste picior. Aici atitudinea voit degajată, care îi reușește mai bine unui caricaturist ca N.S Petrescu, Luchian pictând în atelier (acuarelă, 1910-1912), eșuează. Expresia chinuită a pictorului se relevă atât în poziția corpului, parcă chircit, în linia buzelor și în spectralitatea privirii. Pentru o scurtă perioadă de timp, Luchian cochetează cu lumea boemei, perioadă în care temele ei trec în senzualitatea liniilor Secession-ului, și
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]