KorAP: Find »[drukola/base=cibernetică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...61 >

1,522 matches

Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238

accelerări ale vibrațiilor vieții, noi mutații în identitatea umană, dar și noi accepții ale morții. Entitatea virtuală se confruntă în mod imanent cu noi forme de întrupare în cyberspațiu și/sau în realitatea virtuală, mijlocite de juxtapunerea dintre medicină și cibernetică. Scrierile transumaniștilor (vezi capitolul al treileaă ilustrează în cel mai mare grad relaționarea dintre medicină, genetică și informatică (vezi de pildă Stock, 2002Ă prin posibilitatea modificării genelor copiilor înainte ca aceștia să se nască și a eliminării cauzelor genetice care

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
între mecanica clasică, cuantică, teoria haosului și a complexității, fractali, teoria corzilor etc., biologia este o convergență între conceptele neodarwiniene (de selecție naturală și de moștenireă și principiile sistemelor complexe, autoorganizaționale și autoreproductive. Însă aceste principii se regăsesc și în cibernetică, economie, sociologie, politologie sau artă, ca o dovadă a implicării noțiunilor de putere (cu corolarele conceptelor de ordine în turbulență ori de ierarhie în rețeaă în disciplinele științei și ale culturii și în domeniile vieții. Acestea nu mai operează o

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
amestecă perspectivele medicale asupra genelor umane cu interesele controlului asupra societății și pieței, problemele etice cu criteriile estetice. Astfel, declinul conceptelor de mecanism, determinism și reductivism coincide cu revirimentul noțiunilor de organicitate artificială, societate în rețea, democrație digitală etc. Viziunea cibernetică nu se infiltrează doar în structurarea ADN-ului uman sau în patternurile autoorganizaționale ale vieții și inteligenței artificiale (ca demonstrare a coincidenței dintre organic și inorganic - vezi Lauretis, 2003Ă, ci și în teoriile sociale, economice sau politice prin cercetarea legăturii

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
fizic, luând în considerare strict avantajele oferite de medierea computațională pentru „îmbunătățirea” gândirii și a simțurilor umane. Un astfel de teoretician este Ascott (1995Ă. Prin crearea termenului de cybercepție (cyberceptionă, acesta reunește sub emblema cuvântului noțiunile de concepție, percepție și cibernetică. Cercetătorul nu dă o definiție propriu-zisă noului termen și nu îi sistematizează trăsăturile, însă compilează o serie de speculații în jurul noii facultăți (postăumane pe care o surprinde ca fiind mijlocită de emergența tehnologiei computaționale. În primul rând, cybercepția este înțeleasă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
se construiește în cyberspațiu ca marcă relevatoare a coexistenței dintre fizic și numeric, dintre conștiință și corporalitate, dintre materialitate și imponderabilitate. Interferență de visceralitate și digitalitate, identitatea virtuală se naște în mod biotehnologic din corporalitatea concatenată spațiului tehnologic comunicațional. Știința ciberneticii nu se poate „lepăda” de elementul visceral al identității întrucât nu se poate neglija realitatea faptului că o experiență, oricât de virtualizată, este filtrată prin trupul care asigură accesul la orice tip de lume, digitală, fizică sau reunirea acestora în

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
exterioare a mașinii. Sterilizarea sintetică și purificarea tehnologică a corpului uman sunt socotite procesele ireversibile de dispariție a biologicului și a anticorpilor acestuia, de „exterminare” a germenilor umani și de curățire a „infecțiilor” viscerale (vezi Baudrillard, 1990Ă. Conducând la transparentizarea cibernetică a omului, acest proces echivalează cu o nouă virulență, computațională, cu patologiile și cu disfuncțiile mașinii, de la greșelile sau accidentele de programare la virușii electronici. Pentru criticul francez, sofisticarea protezelor și a interfețelor digitale crește proporțional cu pierderea umanității, a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
contrabalansa umanul material-corporal, concret-perceptiv, cu identitatea mediată tehnologic, fără ca acest lucru să fie considerat un paradox inacceptabil. Un fenomenolog umanist precum Virilio deplânge dispariția trăirii nemijlocite, anularea naturaleței pecepției și pierderea viziunii concrete a realității și este tulburat de invazia cibernetică a trupului. Pe când postumanismul temperat recunoaște deopotrivă subsumarea umanului unor modalități dominatoare de control tehnologic și extinderea ființei umane prin intermediul noilor mijloace cyborgice, avatarice sau transgenice, îngrădirea umanului în limite mașinice, dar și facilitarea de oportunități, facultăți și experiențe pozitive

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
înțeleagă modul în care informația și-a pierdut corporalitatea, adică felul în care aceasta a ajuns să fie conceptualizată ca o entitate obiectivată fără substrat material, o entitate separată de forma materială în care este cuprinsă. Teoreticiana discută cazul științei ciberneticii în măsura în care consideră natura fluxurilor informaționale dintre oameni și mașini, adică fluxurile cyborgice: În centrul construcției cyborgului se află căile informaționale care conectează corpul organic la extensiile sale protezice. Acest lucru presupune o concepție a informației ca o entitate (destrupatăă ce

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
postuman, materialitatea este conservată, astfel că umanul și postumanul coexistă în cadrul acestei paradigme. Atenția acordată implicațiilor culturale-materiale este punctul cel mai important al discursului postuman propus. Astfel, postumanul nu este socotit ca evoluând din discursul ciberneticienilor, ci mai degrabă istoria ciberneticii este considerată ca fiind marcată de apariția postumanului. Clarificând cele trei valuri ale ciberneticii 18, autoarea concluzionează asupra faptului că postumanul, ca întrepătrundere între subiect și tehnologie emerge din impulsuri umaniste. În concepția sa, știința informaticii a menținut încă de la

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
acordată implicațiilor culturale-materiale este punctul cel mai important al discursului postuman propus. Astfel, postumanul nu este socotit ca evoluând din discursul ciberneticienilor, ci mai degrabă istoria ciberneticii este considerată ca fiind marcată de apariția postumanului. Clarificând cele trei valuri ale ciberneticii 18, autoarea concluzionează asupra faptului că postumanul, ca întrepătrundere între subiect și tehnologie emerge din impulsuri umaniste. În concepția sa, știința informaticii a menținut încă de la început o orientare liberal-umanistă în cadrul postumanului, atribuind mașinii caracteristici moral-umane (spre exemplu cazul lui

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
postumanul, ca întrepătrundere între subiect și tehnologie emerge din impulsuri umaniste. În concepția sa, știința informaticii a menținut încă de la început o orientare liberal-umanistă în cadrul postumanului, atribuind mașinii caracteristici moral-umane (spre exemplu cazul lui Norbert WienerĂ 19. Prin urmare, raportarea ciberneticii la ideea postumanului este judecată drept una ambiguă și duplicitară, promovând postumanul în același timp în care conservă umanul. În cadrul acestei perspective asupra postumanului, Hayles (1999Ă nu înțelege prin corp ideea abstractă a conceptului de corp, ci practica materială a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
una ambiguă și duplicitară, promovând postumanul în același timp în care conservă umanul. În cadrul acestei perspective asupra postumanului, Hayles (1999Ă nu înțelege prin corp ideea abstractă a conceptului de corp, ci practica materială a încorporării („embodiment”Ă20. Cercetătoarea combate teoria cibernetică a corpului ca sistem informațional codat genetic prin juxtapunerea patternului informației la substratul biologic. Distincția dintre pattern (informatică și substrat (organică este concepută drept una iluzorie întrucât informația nu poate exista doar ca pattern, ci încorporată în forma materială a

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
în viziunea sa, patternul nu poate exista fără substrat. Astfel, susține punctul de vedere al condițiilor material-tehnologice ale subiectivității postumane implicate în procesul de virtualizare. Această perspectivă a postumanului nu consemnează distrugerea ființei umane, ci întrepătrunderea corpului uman de tehnologie cibernetică cu scopul evidențierii materialității corporale deopotrivă ca tehnologizare și încorporare: „În postuman nu există diferențe esențiale sau demarcații absolute între existența trupească și simularea computerizată, între mecanismul cibernetic și organismul biologic sau între teleologia robotică și țelurile umane” (Hayles, 1999

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
Descartes”. Punctele de vedere ale filozofului raționalist care echivalează capacitatea umană de a gândi cu însăși condiția existenței (bine-cunoscutul Cogito, ergo sumă și care delegitimează posibilitățile de cunoaștere prin intermediul corpului sunt continuate de o parte a științei și a filosofiei ciberneticii și roboticii actuale, astfel că unul dintre tipurile de discurs cybercultural poate fi etichetat ca neocartezianism. Postumanismul de tip Stelarc (vezi primul capitolă, inteligența colectivă de tip Ascott sau Lévy (vezi capitolul al doileaă, frontierismul electronic (ca în cazul Electronic

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
trăsături integrate finalmente minții umane. Teoria simulării umanului într-o realitate simulată ea însăși cunoaște o pondere mare în discursul transumanist, ridicând o serie de probleme filosofice și etice. Simulaționiștii teoretizează asupra posibilității ca mintea umană să fie o simulare cibernetică, în urma analizării în detaliu și a sintetizării creierului, astfel ca rezultatul să fie o replică computațională a creierului uman. Un astfel de exemplu este „argumentul simulării” (vezi Bostrom, 2002Ă care postulează teoria că, dacă tehnologiile computerizate continuă să avanseze, există

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
al cyberspațiului nu este decât o fantezie matematică pitagoreică: un spațiu numeric ideal al lumii prin care se propune o întoarcere la dualismul devalorizării materiei și al slăvirii spiritului, la stigmatizarea corporalității înspre triumful spiritualității. În al doilea rând, religiozitatea cibernetică este lipsită de moralitate întrucât se ghidează după principiul libertarian extrem care propune abandonarea responsabilității în lumea real-socială și care afirmă că în cyberspațiul mintal guvernează libertatea omnipotentă și nesancționată, neîngrădită de nici o lege și de nici o normă. Spiritualitatea transumanistă

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
ispășirii. Pentru aceștia, salvarea survine grație tehnologiei și Tărâmului Făgăduinței implementat prin intermediul acesteia. Pentru un biofizician precum Stock (2002Ă sau Silver (1997Ă, ingineria genetică vine în sprijinul luptei împotriva îmbătrânirii organismului uman și al schimbării biologice radicale prin fuzionarea cu cibernetica, iar pentru adepții transumaniști ai clonării, managementul reproducerii umane este un atribut pozitiv al alegerii genetice și al extinderii umanului în zona liminală mediată de biotehnologie și de nanotehnologie (vezi primul capitolă. Profetizările din științele tehnobiologice se regăsesc în tonalitățile

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
mulțumită teleprezenței, și intervenții în structura ADN a acestora. Biologia și tehnologia informațională a Internetului, arta și etica, toate acestea se întrepătrund pentru a răspunde aceleiași dileme actuale: posibilitatea algoritmizării proceselor biologice, posibilitate care legitimează analogia dintre genetica corpului și cibernetică. Opera de artă transgenică, precum „KFP Bunny” (2000Ă, chestionează noțiunile interactivității informaționale, ale eticii și ale biologiei în contextul tehnoartistic al rețelei Internet, hibridizând privitorul sau participantul uman cu interfața digitală. Creaturile artistului pot fi considerate „ființe intermediare” sau „cvasiființe

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
analiză critică a „peisajului” tehnologic actual ridică probleme importante și chestionează optimismul nefundamentat practic al unor cercetători. Spre deosebire de aceștia din urmă, în special de susținătorii transumanismului, care ajung la fetișizarea tehnologiei digitale, preamărind posibilitățile pozitive de progres existențial prin medierea cibernetică destinată argumentării umanului, filosoful este sensibil la implicațiile negative ale tehnoștiinței. Astfel, Virilio (2000Ă definește înțelegerea tehnicii actuale în termeni etici umaniști, ilustrând lecția învățată de la fasciștii futuriști: puterea tehnicii ca forță criminală. Discursul filosofului vrea să demonstreze faptul că

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
p. 15Ă. Eseistul observă de asemenea că, în cadrul performanțelor-limită din domeniile roboticii și geneticii actuale, se ajunge la un punct maxim de „extremism postștiintific” deoarece prin „știința excesului”, conceptul însuși de știință este ambiguizat: știința-limită sau limita-științei este știința extremei, cibernetica, echivalată cu riscul dispariției științei înseși și cu „vertijul accelerării realității” (Virilio, 1998Ă. Întrucât realitatea obiectivă este respinsă în demersul cibernetic, prin eclipsa realului se înregistrează „estetica dispariției științei”. Știința devine fatală, pentru că, în calitate de cunoaștere, își pune în joc propria

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
a endo-colonializării, a fundamentalismului tehnoștiințific (Virilio, 1993Ă. Această din urmă revoluție (a nanotehnologiei, a reproducerii in vitro, a biogeneticii etc.Ă este teoretizată ca fiind îndreptată, de către pancapitalismul tehnologic, dominator și totalitar, împotriva trupului și a identității umane. Dacă teoreticienii ciberneticii asociază progresul tehnologic cu demersul umanist, Virilio critică anexarea percepției, a identității și a corporalității la viteza și la automatizarea mașinilor numerice. Astfel, dacă pentru Negroponte (1999Ă, sistemele de calcul „tind” să semene tot mai mult cu oamenii, să fie

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
două perspective diferite asupra corpului material și contingent, ci și să sugereze o teorie a subiectului postuman din spațiul virtual. Această teorie nu mizează exclusiv pe ideea mașinii inconștient-productive (existențiale, dar și sociale, în perspectivă deleuzo-guattarianăă, dominatoare astăzi sub emblema ciberneticii sau exclusiv pe ideea subiectivității intenționale, centrată asupra propriei conștiințe umane situate în lume (în linia perspectivei merleau-pontyeneă. Dimpotrivă, încearcă să găsească o zonă de echilibru între ele. Această viziune conciliatoare a postumanului poate fundamenta postumanismul în latura sa precaută

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
sunt, în principiu, universale, alcătuite din același tip de „materie” (sau globale, în perspectiva principiilor rețeleiă, se singularizează prin modalitatea diferențială prin care se asamblează și intră în fluxuri existențiale, adesea în mod imprevizibil și la limita stranietății. Cyborgi, avatari cibernetici, indivizi transgenici, agenți cognitivi și vietăți artificiale, toate acestea sunt ipostazieri ale unei ontologii virtuale într-un univers, discursiv și practic, postuman. Forme ideale și simultan apariții concrete, metafore, imagini sau limbaje logico-matematice și concomitent întruchipări materiale, fluxuri haotice și

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
transgresarea constrângerilor umanismului. În același timp, propulsează axarea teoretică și practică pe natura corporală, feminină sau, dimpotrivă, cyborgică, ca singura modalitate de raportare alternativă la cultura și la existența dominante (masculineă. În cea de-a doua accepție, cyberfeminismul mixează știința ciberneticii cu politica prin încercarea de a desluși natura identității angajate informațional-comunicațional. Această problematică este, de asemenea, contradictorie întrucât, deși chestiunea „sinelui” este asumată ca o predilecție a feminismului digital, aceasta se constituie în obsesia culturii masculine occidentale în legătură cu aceleași teme

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
virtuale, amplasând-o în direcția postmodernismului (vezi discuția despre Sherry Turkle în capitolul al doileaă, acestea celebrează mediile computerului în ipostaza de eliberare a eului de problemele unității. Mai concret, noile poziții identitare care emerg în contextele biotehnologiei și ale ciberneticii sunt surprinse în ambivalența caracteristică printr-un discurs psihologic, psihanalitic și politic al „dorințelor digitale” (vezi Kemp, 2000aă. De la femeia angajată în spațiile informatice de tipul cyberflâneuse (vezi Hartmann, 2000Ă la femeile care, utilizând ordinatorul în viața de zi cu

[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]