2,135 matches
-
de bile, pe care nici în ruptul capului nu acceptaseră să-l lase pe navă. Kasser se foi, sperând că vreunul din ei se va întoarce să îi pregătească ceva de mâncare. Spre marea sa uimire, cei doi nu se clintiră. ― Ce faceți? întrebă circumspect Kasser. ― Pierdem vremea, râse scurt Mos. ― Oare n-ar fi timpul să mâncăm ceva? Ca la un semn, cei doi se întoarseră spre Kasser. ― Sire, cât ai dormit, ne-am gândit mult și am ajuns la
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
cumva altfel decât era el obișnuit. Privi în sus spre cerul care lucea straniu, albastru, apoi își coborî privirea observând pe rând ceilalți trei bolovani de lângă el. Încercă să-l ridice pe unul cu forța minții, dar piatra nu se clinti. O parte a gândirii sale se miră că își acceptă atât de ușor neputința. Își dădu seama că e într-un fel de vis și căută cu disperare atingerea mentală a Alaanei. Încercarea sa rămase fără nici un rezultat. Contactul psihic
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
strecurându-l între călcâi și bocanc. Gestul acela - absolut inutil, de vreme ce era înconjurat de cei care intenționau să-l omoare și, practic, îl considerau deja mort - reuși însă să-l facă să treacă bariera dintre resemnarea inertă și hotărârea de neclintit. Trebuia să fugă, să scape de bestiile acelea asasine! Din clipa aceea, cu inima bubuindu-i în piept, își adună toate simțurile, nădăjduind că soarta îi dădea o șansă la viață. 12 Pornit în urmărirea calului, Waltan căuta să reziste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toți cei ce purtau arme. La scurtă vreme, clopotul bazilicii începu să bată furtunos. Capitala Sapaudiei era în pericol. 26 Era dimineață târziu, dar soarele întârzia să se arate din spatele norilor mari, cenușii, pe care noaptea îi adusese deasupra Sapaudiei. Neclintiți în șaua cailor, pe o coastă împădurită, Sebastianus și Chilperic puteau străbate cu privirea spre miazănoapte, către ultimele povârnișuri ale munților Jura, ce coborau lin. Ceea ce vedeau nu lăsa nici o îndoială și nici unul dintre ei nu găsea nimic de spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
înțelegând că scutierul său făcea aluzie la ceea ce auzise ceva mai înainte referitor la Frediana, lui Balamber îi fu de ajuns o clipă ca să se îndrepte cât era de lung; privirea sa fulgeră înainte de a răspunde cu o hotărâre de neclintit: — Da. Nimic n-o să ne poată rezista. O să-i mătur pe burgunzi din Sapaudia. încruntându-se, scutierul observă, pe un ton vag insinuant: — Nu chiar pe toți, cred. Balamber se înnegură: Mandzuk sărea peste cal. Cu toate acestea, se mulțumi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ai săi prin pădurile din Jura. în plus, acum că-l cunoscuse pe Shudian-gun, acum că se găsise față în față cu el și putuse să-i observe, dincolo de curajul pe care-l dovedise în luptă, viclenia și hotărârea de neclintit, o neliniște adâncă creștea în el: omul acela, fără să dispună de forțe foarte însemnate, era capabil de fapte grandioase, mai ales dacă era încă sprijinit din urmă de gepizi care, controlând singurul drum ce ducea de la Vesontio la Lungdum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
valorile creștine, care, într-un fel sau altul, făceau în continuare parte din viața ei, insistând, deci, ca prizonierul să fie supus la un supliciu mai rapid, cu mai puțină cruzime, dar vehemența ei îi arăta că era absolut de neclintit, iar în sarcasmul ei citi o indignare care - nu putea să nu recunoască - era bine motivată. Astfel că își îndreptă privirea în altă parte și tăcu. Prizonierul, acum cu cea mai mare parte a corpului jupuită de piele, fu iute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să lupt cu tine. — Eu, în schimb, vreau. Nu vreau să te ucid. Cu atât mai rău pentru tine, atunci, fiindcă eu vreau să te văd mort. Frumoasă și hotărâtă, îl privea mândră, iar Balamber simți că ura ei era neclintită. Suspinând, se lăsă pe mânerul șeii și, privind-o puțin dintr-o parte, îi aminti: — Eu ți-am salvat viața, ai uitat? Frediana se aprinse, ochii săi deveniră ochii unei furii: Tu mi-ai ucis tatăl și fratele! strigă. Așa că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
soarelui, care, coborând spre linia orizontului, lăsa o dâră de sânge pe cerul turcoaz, unde se iveau primele stele. Deasupra unui desiș de arțari, sute de păsări se roteau cu frenezie, sporovăind cu o vehemență pasionată, de necrezut. Rămase astfel, neclintit sub bolta cerului, uitând de mișcările sutelor de oameni din spatele său și surd la strigătele, certurile, râsetele ce se ridicau din zeci de bivuacuri improvizate; se simți, dintr-o dată, invadat de o melancolie subtilă, de nemărturisit, care îl golea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și după ce ni s-a spus că la noi comunismul nu mai este posibil, începem să recondiționăm vechile structuri pe ușa din dos. Noroc că ziariștii disidenți de la România liberă nu s-au îmburghezit după revoluție și nu s-au clintit de la datoria lor. Și noroc cu orașul martir Timișoara în care lumea s-a purificat prin moarte și n-a mai acceptat să înceapă de la capăt ce-a fost. Timișoara a rămas mai departe în avangardă. Ea a înțeles încă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
viitor. Ca și salvatorul poporului român, salvatorul Sfintei Rusii a acționat foarte repede. În plus, el a avut la îndemână experiența noastră și a evitat greșelile de la București. Astfel, în ciuda cruzimii dovedite de toată istoria sa, KGB-ul nu a clintit nici un fir de păr din capul celui pe care l-a capturat în Crimeea. Numai că, odată întors la Moscova, acesta a trebuit să înțeleagă că totul se terminase. Nu i se luase capul, dar, nu peste multă vreme, i
[Corola-publishinghouse/Administrative/1914_a_3239]
-
Pe toată durata procesului și-a pștrat acea atutudine cuviincioasă, fără să-și piardă stăpânirea de sine. O singură dată, când în sala de judecată era mai multă agitație, a deschis ușor ochii, dar de atunci nu s-a mai clintit deloc - poate într-adevăr credea că această transă îl ajuta. Nu putea exista un contrast mai mare între el și tovarășul lui ticălos și plin de sine, Hirose Kenichi, care stătea alături. Din afară nu puteai să-ți închipui ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
a doua zi nasul a încetat să-mi mai curgă și mi-au dat voie să mă întorc acasă. Nu am avut nici un simptom care să dureze. De atunci nu prea dorm bine. Înainte dormeam șapte ore fără să mă clintesc, în ultimul timp mă trezec după patru, cinci ore. Nu mă trezesc din cauza vreunui coșmar, pur și simplu mi se deschid ochii. Apoi, după o jumătate de oră adorm la loc. Dacă mi-e frică? Fiindcă lucrez la metrou, încerc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
închinăm, acum când fostul director al unității ne veghează dintr-o lume mai bună: Maria Vrabie, Mariana cum îi spuneau toți cei apropiați, a fost un profesor desăvârșit, dar întâi de toate, un om exemplar. Valori morale ferme și de neclintit, atitudine urbană ca definiție a civilizației, bun simț dus până la extrem și fibră de lider în adevăratul sens al cuvântului. Făcea parte dintre aleșii care nu devin, ci se nasc conducători. Știa cum trebuie să convingă pe fiecare că e
Arc peste timp 40 ani 1972-2012 by Săndica Bizim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/795_a_1863]
-
câteva secunde de angoasă cardiacă. -Nu puteți fi Olaf Sildur, îmi spuse un glas monocord de bătrân. -Sunt Olaf Sildur, răspunsei fără a protesta. -Olaf Sildur a murit. Era cât pe ce să întreb: „De unde știți?” Mă mulțumii să repet, neclintit: -Sunt Olaf Sildur. Tăcere. -Ghicesc cine sunteți. Fiți foarte atent, domnule, nu devii Olaf Sildur chiar așa de ușor. Vocea sa dădea pe dinafară de insinuări ironice. Închise telefonul. Am fost tentat să-l sun din nou. Nu știu de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1943_a_3268]
-
trezi din visare. Negustorii și trecătorii își întrerupseră lucrul sau se întoarseră din drum pentru a face șapte pași în urma coșciugului. Până și măcelarul îndeplini acest ritual, apoi se întoarse în prăvălia sa. Numai bătrânul negustor de mărunțișuri nu se clinti din locul său. Ce fețe grave aveau toți! Poate se gândeau la misterele morții și la lumea de dincolo. Doica îmi aduse infuzia; încruntându-și sprâncenele, își trecea printre degete boabe dintr-un șirag de mătănii, pe care îl ținea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
Încât deopotrivă Domnia Mea e gata Să zvârle pe-amîndouă, fugind din zarea vieții, Asemeni cu sirepul sălbatec ce-și azvârle Și șeaua și presunul, pierind în zarea zilei. Un singur colț de viață Ne-a mai rămas în suflet: Iubirea neclintită pentru moșia Noastră, Pentru Bogdan cel Tânăr, iubitul Nostru fiu... Rog ceriul să-nmulțească hotarnicele clipe, {EminescuOpVIII 74} S-urnesc pe ai lui umeri Domnia ce o port. Dar vai, abia viața-i se desprimăvărează, E crudă încă mintea și
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
talmeș-balmeș de animale împăiate, măști din Africa și Asia de Sud-Est, lănci și scuturi. Se afla acolo și un sarcofag în roșu și negru, acoperit de un praf scămoșat. Obrazul sprijinit de brațele încrucișate era tânăr, armonios și exprima o liniște de neclintit. Un arc părea că trasează o curbă asupra ochiului care se prelungea într-o linie paralelă cu pleoapa de jos, și avea în centru pupila ca un cerc. În timp ce Armin căuta dulapul cu geamuri, eu priveam fascinat aceste semne în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
și că acum zăcea la pat. Nici nu mai voia să ne vadă și noi ne temeam că s-ar putea să nu supraviețuiască șocului. De aceea am fi vrut să-l rugăm... Pe fața lui Hacker, care rămăsese de neclintit, apăru totuși o transformare. Zâmbetul dispăru și în trăsăturile acelea puhave își făcu loc repulsia. Nici măcar nu are curajul să vină singur aici, spuse Hackler, îmi trimite copiii lui în casă, îi pune pe ei să mă roage și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2294_a_3619]
-
să lase baltă totul și să stea de vorbă vreo patru ore cu spectatorii, era acolo Matei Alexandru, care se dădea în vânt după tot felul de cioace și nici un cuvințel, nici un gest din cele hotărâte de Finți nu se clintiseră. Spune lumea că-i bătea Finți pe actori, dar nu am nici o confirmare că s-ar fi petrecut așa ceva. Așa că am părăsit în glorie rolul, oarecum afanisit că o scrântisem, dar și mândru că-mi probasem calitățile și nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
cucerit Comitetul Central, să știți că cioroii și hahalerele străzii au făcut-o, chiar dacă n-au avut nici o organizare, eram prins în rîndurile lor. Începem noi să izbim ca niște berbeci în ușile alea înalte, care nici vorbă să se clintească, dar nu renunțăm așa ușor, și bum, bum, continuăm ciocăneala, închipuindu-ne că pînă la urmă o să cedeze, că o să pîrîie balamalele, dar tot degeaba, pînă cînd unul mai dezghețat ne strigă idioților, astea se deschid înspre exterior, nu mai
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
e ceva colosal, începe să-i explice, cu gîndul la Pistruiatul, Andrei, și Calu, tiparnițe, manifeste, ilegalitate, dărîmături. O experiență unică, e ca și cum ai avea cel mai mare teatru de operațiuni din lume desfășurat înainte, în care nimic nu se clintește de la locul său fără încuviințarea ta. Buftea, Fabrica de Cărămidă, strada 30 Decembrie, totul la un loc, își mai amintește, asta bineînțeles cu o singură condiție, să fii regizor adevărat, adaugă. — Cred că mă confunzi cu altcineva, începe să-i
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
decît la Baricadă despre cine era vorba. — Trebuia să-ți faci rost de niște fotografii cu toate figurile astea triste, zice Dendé, eu numai pe ăștia i-am urmărit cît am stat la Ceas. Cinci ore fix nu m-am clintit din locul ăla. Aproape toată lumea bună a Loviturii s-a perindat pe acolo mai devreme sau mai tîrziu. Am observat și am notat totul. Pe la și jumătate însă am fost nevoit să-mi iau tălpășița. La fix aveam întîlnirea. Mi-
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
armele la piept, aliniați de-a curmezișul străzii. — Parchează aici, îi face semn domnul Președinte, indicîndu-i să oprească la marginea trotuarului. — Cu ăștia nu știu cum o scoatem la capăt, arată Sena înspre militarii care nu dau nici un semn că o să se clintească din loc. — Sînt de-ai noștri, zîmbește domnul Președinte cu gura pînă la urechi, apăsînd pe butonul centurii de siguranță, pregătindu-se să coboare. Sînteți sigur că v-au recunoscut? întreabă Sena trăgînd frîna de mînă. — în situații de-astea
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]
-
după ea, că trebuia să formăm și noi un grup așa cum aveau baptiștii sau reformații, eu habar n-aveam despre ce era vorba, și cu biserica cum rămîne? am întrebat-o pentru că ea se abătuse de la subiectul ăsta, nu se clintește nimic, ăla care ți-a adus vestea era un întîrziat, era clar, nu mai primisem nimic de la plicul cu vestea proastă, știa ceva ce eu nu aflasem încă, pentru că apele s-au liniștit imediat. — Ciulește-ți bine urechile Roja, simți
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2722]