3,215 matches
-
de specii s-ar fi zbârlit deodată. Aici nu mai era nimic de făcut. Trecând pe lângă diorama din perete, cu elefantul de mare și o focă, în peisaj arctic, am suit la etaj pe scara străjuită de tot felul de coarne și țeste. Aici, în galeria pătrată din jurul sălii Dinotheriului, aerul era plin de păsări. Toate întorceau ochii rotunzi după marele fluture catifelat din pieptul Ginei, care încă mai fâlfâia din aripile moi. Dar altfel rămâneau nemișcate, fiecare pe bucățica sa
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fluturii ne izbeau peste față ca să ne amețească, furnici roșii începuseră să ni se cațere pe picioare. La parter, toate animalele, acum răgând, mugind și fornăind și chițcăind și lătrând, se îndreptau asupra noastră, ca un zid de colți și coarne ascuțite. Eram izgoniți. Abia am nimerit poarta muzeului. Ni s-a părut o veșnicie până am deschis-o și ne-am strecurat în aerul răcoros al nopții de-afară. Când am trîntit-o apoi în urma noastră, am auzit ca un cutremur
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
plictisesc repede și leg la loc șireturile dosarului. Mă mai uit în jur și privirile îmi cad pe un vraf de discuri, așezat pe o policioară. Scot unul care are pe copertă fotografia mare, color, a unui tânăr ținând de coarnele răsucite un berbec imens și mițos. Chiar atunci aud pași pe culoar, o cheie se răsucește în broasca yale și intră ea. Aduce în blana de vulpe mirosul de zăpadă de-afară. Are încă ace de gheață în sprâncene, iar
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
volănașe, în rochițe de voal roz, de cașmiruri înflorate, de satin de plapumă cu ape albăstrui. Mânuțele ei neobișnuit de albe aveau unghiile făcute cu lac sângeriu, iar părul blond deschis era mereu împletit altfel, în codițe răsucite ca niște coarne de berbec peste urechi, în zeci de cozi ca ale negreselor sau legat în coadă de cal creață, fluturătoare. Cercei sofisticați, disproporționat de mari, inele cu piatră roșie ca vinul, coliere de perle false îi împodobeau silueta funambulescă. În schimb
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
o puse în piept, vîrîndu-i codița în corsajul bluzei, iar iadeșul îl învîrti de câteva ori între degetele grăsuțe, până ce se nimeri să-l apuce de părțile lățite de la capătul furcii, cu câte o mână pe fiecare dintre cele două coarne. Parcă ar fi ținut o manșă de avion. Atunci, căpețelul liber cu care se prelungea bifurcația, de la locul îmbinării, începu să se miște ușor în sus și în jos. Ne-am adunat toate în jurul tronului, privind acea mișcare parcă inteligentă
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
genunchi. O strângea bine cu amândouă mâinile, și deși învățase acum pe dinafară locul fiecăreia din aceste fabuloase coleoptere din Africa Centrală - Fangosoma Centaurus, cu cornul lui excentric, se afla chiar în mijlocul cutiei, având în stânga lui un Macrorbinia, verde, cu coarne asemenea cerbului, iar la dreapta, acel Steramtonnis virescens, alb cu dungi verzi, în fața căruia se oprea întotdeauna să-l privească la muzeul de la Șosea ("Dar exemplarul meu e mai bine conservat!" îi spusese Antim), urmând, în rândul al doilea, o
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
zicea din ușă. Cu fii-su, cu Gelu, nu-i mai merge cumnată sii tot așa... Ăsta-i fire-ndrăcită, cu ea seamănă, seamănă în neamu ei, din ce nu te-aștepți o repede. Și ea, toată ziua îi caută-n coarne : Gelule, mamă, că sucită, că-nvârtită... Gelu n-are habar de nimic, toată vremea cu nasu-n hârtii, pun-te masă, scoal-te masă... Să fi avut ea copii, vedea ei pe dracu, mai bine că n-a avut, cine știe cum mai ieșea, copiii
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fii al meu, făceam om din tine... La vârsta lui te-ai aștepta să aibă și-un dram de minte, când zice o vorbă, să fie vorbă de om judecat. Mă-sa-i de vină, mă-sa i-a scos coarne, și-acu tot ea se plânge : Nu știu ce să mă fac cu Gelu, se plânge. Nu știu cum să mai pro-ce-dez, stă toată ziua închis la el, cu mine n-are ce vorbi niciodată și, dacă-i spun câte ceva, din orice se enervează
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
cu gura la ea, s-o mănânce, nu alta, și ea ce vină avea ? Ea-i aducea să înghită ceva... N-ar fi el rău la suflet, da e rău învățat, mă-sa-i de vină, că i-a scos coarne de mic. Gelule-n sus, Gelule-n jos, că sucită, că învârtită... Ce-i drept, a fost și frumos, era gras și frumos, și cu păru creț, numa inele. Când era mic, ea-i făcea baie, și-l trăgea cu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și-și ținea și ochii holbați, ș-avea ș-un glas gâjâit, de nici nu înțelegeai ce zice. C-o fi fost boala, c-o fi fost că fugise băiatu... Ea-l crescuse pe Tudor de mic, ea-i scosese coarne ; de când era copil de țâță și până-n ziua când a plecat, numa ea i-a purtat de grijă... — N-am să-l mai văd în viața asta, Vica ! N-am să-l mai văd în viața asta, și alta nu
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
l-o fi flocăit alții mai tineri, al dracu motan, nu se sperie. Stă și se uită cu ochii ăia galbeni ai lui la ea, Doamne iartă-mă, ăsta parcă n-ar fi motan, ăsta parc-ar fi ăl cu coarne... Numa el i-a adus ghinionu... Dă colțu, uite și burlanu, uite și treptele, acuma-i acuma, îi bate inima tare, parc-o furnică-n coșu pieptului, ș-are acolo un gol ca un nod, acuma-i acuma : dacă găsește
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Nu-i și nu-i. Și-ntr-o doară îi scapă ochii înspre burlan. Și-odată începe să râdă, râde singură. Un râs ca un sughiț. Portofelu. Iote drace, că numa dracu l-a putut vârî acolo ! Numa ăl cu coarne putea să-i dea drumul acolo, lângă burlan. Și-a scos ea dinții la cumnată-sa, c-o strângea, și-i știrbă acu, da poa’ să râdă cât vrea, nu-i țipenie de om p-aciia. N are cin’ s-o
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
aude cum țipă-n vecini. Să stea s-aștepte pân-or pleca. Țipă de-ți sparge urechile, afurisiții, e-hei, ce le-ar mai trage ea v-o câteva și i-ar potoli ! Părinții e de vină, care le pune coarne și toată ziua își vede de ale lor, și copiii cu cheia de gât, pe stradă. D aia a ajuns că-n ziua de azi nu mai găsești unu să aibă frică și nici rușine. — S-a stricat lumea, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
fi fost zece, sun și sun, ca la dumneata azi, sun, și nimic ! Nu răspunde nimeni ! Când îmi luasem gându și ziceam să plec, o auz : Intră, te rog, și scuză-mă, madam Delcă ! Eee-tee, să te scuze ăl cu coarne ! Că dormi de te-mpuți pân-la amiază ! Și când intru, ce să vezi ? întuneric beznă ! Să-ți rupi gâtu, să-ți rupi picioarele, să nu mai scapi viu d-acolo ! Bâjbâi io, mă lovesc de toate alea, mese, scaune, bâjbâi
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
o fi fost și între ei ceva ? Posibil, îți spun numai dumitale, pentru că ești discretă... Biata soacra mea a fost cam fâșneață, bineînțeles. Puiu nu suportă să audă asemenea..., dar cred că socrul meu a cam purtat în viața lui coarne... Le-a purtat, dar nu i-au cauzat cu nimic ! Ca dovadă, trăiește și acum... Dar Titi Ialomițeanu, ce om șarmant ! Ce complimente grațioase făcea ! Ah, madam Delcă ! Tinerii din ziua de azi nu mai fac două parale ! Ce mai
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
neliniștit și de labil cum ai fost întotdeauna. E un semn de prostie. Labil! Acum tu încerci, într-adevăr, să mă provoci! Te asigur că nu... nu vreau decât să te văd plecând. Mi-ai spus cândva să-mi trag coarnele înăuntru. Dar nu pot. Coarnele mele sunt mereu afară și ochii mei scrutează întunericul. E greu să scrutezi întunericul. Puțini oameni reușesc. Ai o părere atât de proastă despre mintea mea? Nu. Așadar mă încurajezi un pic? Nu, vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ai fost întotdeauna. E un semn de prostie. Labil! Acum tu încerci, într-adevăr, să mă provoci! Te asigur că nu... nu vreau decât să te văd plecând. Mi-ai spus cândva să-mi trag coarnele înăuntru. Dar nu pot. Coarnele mele sunt mereu afară și ochii mei scrutează întunericul. E greu să scrutezi întunericul. Puțini oameni reușesc. Ai o părere atât de proastă despre mintea mea? Nu. Așadar mă încurajezi un pic? Nu, vreau să spun că nu mă interesează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în legea lui. Pe părțile mai întunecate ale pajiștii, vreo două grupuri se așezaseră pe iarbă unde destupau sticle și turnau vin sau bere în pahare. Când Diane și preotul mai înaintară, o vietate cu cap de cerb și niște coarne uriașe se apropie de ei și le vârî câte un pahar în mână. Bună seara, părinte, nu prea înțeleg ce se întâmplă aici, grăi un urs uriaș, și apoi se îndepărtă. Cine a fost ăsta? Bobbie Benning. În acest timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Garnitura întreagă se cutremura, cisternă după cisternă, până la ultima, departe, către intrarea terenului de fotbal Ileana... Cioburile de geam zăceau împrăștiate în iarbă... Mascat și cu pătratul de metal în creștetul capului, Datcu sărea de pe trambulină, cu mâinile încleștate pe coarnele ghidonului și pentru o clipă rămânea încremenit în aer în timp ce trecea în zbor prin rama înaltă cu geam, izbind peretele de sticlă, învăluit într-un nor alburiu-sclipitor de țăndări... În odăița de la mansardă, Rareș stătea lungit, cu privirea în tavan
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
și dumneavoastră sunteți... Ba bine că nu. Și eu m-am ales cu o boabă, în umăr. Acum merg acasă în concediu medical. Pe urmă, ia-o de la capăt, vere! Anapoda treabă. Mereu trebuie să-l scarpini pe necuratul între coarne... De unde să știi când are de gând să dea cu cornul? Doar nu face ca taurul să arunce țărâna pe spinare. Michiduță dă cu cornul când ți-i lumea mai dragă. Și cum noi avem mereu ordin să zgândărim în
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
primăvară să treacă cu plugul pe de-a dreptul. Și oamenii ce spun? Ei! Aici i-aici. Toți calicii se înghesuie și se ling pe buze că au să aibă și ei ce mânca, iar „chiaburii să pună mâna pe coarnele plugului, că prea au huzurit!” Atunci să vezi cum toți prăpădiții ajung oameni mari și dau cu biciul în tine! Mă tem că ai dreptate, Toadere... În ziua aceea, Toaibă tocmai se întorsese - ostenit peste măsură - de la semănatul păpușoiului și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
învălmăși în minte, amețindu-l: „Oare voi reuși vreodată?” era întrebarea care îl frământa cel mai tare. A mai privit o dată ușile. Chiar pe cea centrală era reprezentată Judecata de apoi. Un diavol cu rol de portar, împodobit cu două coarne frumoase și o coadă lungă, arunca priviri deloc prietenoase către un înger. Diavolul ținea în mâini un lanț, de care erau legate sufletele celor condamnați la focul iadului. îngerul avea o balanță, cu care cântărea faptele săvârșite de suflete în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
monitoare, pe...Pe ăsta l am mai văzut undeva! Seamănă al naibii de bine cu cine seamănă. M. E Rudolph cel cu nasul roș. P.2. Sigur că e Rudolf, dar nu-nțeleg ce fel de cal poate fi dacă are ditamai coarnele de ren, cerb sau ce vrei să câștigi un milion o mai fi. P.1. Coarnele i le-o fi pus nevastă-sa. Hă, hă, hă...Că se văd de la un kilometru! RUDOLF Pe-ale tale, Podoabă, le văd numai
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
E Rudolph cel cu nasul roș. P.2. Sigur că e Rudolf, dar nu-nțeleg ce fel de cal poate fi dacă are ditamai coarnele de ren, cerb sau ce vrei să câștigi un milion o mai fi. P.1. Coarnele i le-o fi pus nevastă-sa. Hă, hă, hă...Că se văd de la un kilometru! RUDOLF Pe-ale tale, Podoabă, le văd numai prietenii. Ai ditai coarne! Hi,hi. P.1. Ce-ai zis moșule ?!? M. N-am zis
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
sau ce vrei să câștigi un milion o mai fi. P.1. Coarnele i le-o fi pus nevastă-sa. Hă, hă, hă...Că se văd de la un kilometru! RUDOLF Pe-ale tale, Podoabă, le văd numai prietenii. Ai ditai coarne! Hi,hi. P.1. Ce-ai zis moșule ?!? M. N-am zis... P.1. Nuuu?! P.2. Atunci...o fi zis calul. RUDOLF Rudolf nu e cal. E ren. Costel știeee! P.2. Stop! Stop! Am înțeles. Dânsa, aici de
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]