3,820 matches
-
decât aș fi crezut, dar la urmă literele păreau etern împlîntate pe zid. Cit timp vor dura? N-am încercat oare această glumă neînsemnată numai să prelungesc importanța mea și după plecare? Căci - orgoliu pueril - am impresia că marea miraculoasă, colinele, cabanele, cerul nu sunt decât creații ale imaginației mele, și mă tem că se va dărâma totul după plecarea mea. Am urcat cu Viky pe Ciracman. Ioana n-a venit cu noi, căci o obosește cel mai mic drum anevoios
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
mă voi despărți de aceste locuri, n-o să mă gândesc cu nostalgie la ele, oricât aș ști că am avut dese momente de puternică emoție. Preocupările noi cu ocazia bolii lui Viky au făcut imposibilă vreo meditație mai îndelungată asupra colinelor uscate sau a mării. Gelozia și dragostea mea se integraseră perfect cu legănarea mării, se complectau parcă. Ce se petrece cu Viky nu are nici o legătură, și deseori, când vin pe ponton cu intenția să stau cât mai mult, sunt
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Apus, marcomanul putea vedea panglica lucitoare a Rhonului, ce părăsea adâncitura lacului, șerpuind, flancat de vechiul drum consular, peste înălțimi îmbrăcate în păduri. Două villa, aparținând, cu siguranță, aristocraților romani, puteau fi văzute odihnindu-se în splendida văioagă mărginită de coline înverzite. La miazăzi, orizontul era închis de lanțuri înalte de munți, iar pe lângă aceștia, munții pe care el împreună cu periculoșii săi tovarăși de drum îi traversaseră până atunci păreau de-a dreptul neînsemnați. Trase adânc în piept aerul ușor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Gundovek, intrarea sa în Genava avusese loc fără nici o solemnitate. Cunoștea destul de bine cetatea: zidurile sale robuste, de curând întărite cu materiale luate din cele mai mici burguri învecinate, casele din piatră cenușie din centrul cetății, adunate în jurul coastelor unei coline pe care se afla vechiul castrum, dar și cele din trunchiuri de lemn din zonele mărginașe, pe urmă marile depozite și pontoanele din port, unde, fără să țină seama de restricții, trăgeau numeroase vase încărcate de mărfuri. Deși cunoscuse vremuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curmezișul șesului, îngroșându-și din clipă în clipă rândurile. între cele două armate nu mai era acum decât o fâșie de pământ largă de o milă, acoperită cu mărăciniș și câteva pâlcuri de arbuști și având o unică denivelare: o colină alungită, cheală și arsă de soare, joasă și totuși suficient de înaltă pentru a-i ascunde lui Sebastianus - care, cu ilirii săi, deschidea, practic, drumul aripii stângi a romanilor - o parte din aripa dreaptă și din partea centrală a armatei dușmane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de praf și, ținându-și, calul îi spuse pe un ton precipitat: — Salutare, Prefectule! îți aduc un ordin de la Magister militum. — Anume? Soldatul, un paznic din garda de corp a lui Etius, întinse brațul către câmpie: — îți ordonă să urci colina aceea și să o ocupi cu cea mai mare rapiditate. Trebuie să pui stăpânire pe ea înainte să ajungă acolo dușmanul și să o păstrezi cu orice preț. O să primești curând întăriri. Sebastianus nu fu surprins de acel ordin; totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
curând întăriri. Sebastianus nu fu surprins de acel ordin; totuși, întrucât își făcuse deja o idee asupra terenului și a întinderii aliniamentului dușman, intui pe loc posibilele dificultăți. — Spune-i că o să execut ordinul imediat. Dar, dacă trebuie să păstrez colina, o să am nevoie și de alți arcași iar azi-dimineață am primit doar o centurie de alani. Curierul încuviință din cap. — O să-i duc cererea ta lui Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Magister! strigă, în timp ce se îndepărta, dând pinteni calului. Sebastianus se întoarse spre Iustinus Datianus, cel mai vârstnic dintre comandanții de turma, care îi luase locul lui Mataurus în A Cinsprezecea Aripă Ilirică, și-i ordonă să trimită imediat cercetași pe colină pentru a controla mișcările hunilor. Dădu apoi indicațiile necesare pentru a putea îndeplini ordinul primit și, puțin după aceea, urmată de centuria lui Maliban, schimbă ușor direcția spre dreapta și se îndreptă cu cea mai mare rapiditate spre obiectiv, practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
folosindu-se de cei care sunau din corn, ordonă unității sale să se desfășoare în linie de atac și să treacă de la trap la galop, căci îl neliniștea faptul că nu putea vedea ce se întâmpla pe celălalt versant al colinei. Cercetașii pe care-i trimise în avangardă și care se distingeau limpede pe coasta acoperită de iarbă nu ajunseseră încă pe culme și, deci, nu puteau să transmită nici o informație. Pe de altă parte, nu era timp de pierdut. într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
milă, înconjurate de un val de pământ și de un șanț adânc. Dar nu avu timp să se concentreze asupra observării dușmanului, căci atenția îi fu imediat atrasă de o hoardă de cavaleri huni - poate un întreg mingan - ce suia colina. Ajunseseră deja la circa două sute de pași și-și dăduseră seama acum că romanii ocupaseră creasta, dar nu păreau nicidecum să aibă intenția să se oprească. Dimpotrivă, își biciuiau caii cu furie și-i împungeau cu pintenii, iar acestora se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva secunde și îi spulberară, întâmpinând doar o rezistență slabă și fără convingere. în timp ce dușmanul fugea mâncând pământul, Sebastianus trebui să strige din răsputeri pentru a domoli avântul alor săi și a-i aduce înapoi, în dispozitivul de pază al colinei. Zeci de oameni și cai zăceau risipiți prin mărăcini, iar ilirii săi, în timp ce urcau panta abruptă, îi terminau pe răniți cu lovituri iuți de suliță. Când ajunseră din nou în poziție, Sebastianus se întoarse să privească dușmanul. Mingan-ul înfrânt se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
apropie de el: — Ai văzut, Prefectule? Au luat-o pe cocoașă! Ce-au mai încasat-o! Sebastianus dădu să-i răspundă, însă Iustinus Datianus veni către el și arătă cu degetul către unitățile hune care se regrupau în la poalele colinei. — Se pregătesc pentru un alt atac, Prefectule! Sebastianus aprobă, apoi îi spuse lui Vitalius: — Calmează-te și ascultă-mă: trebuie să alergi la magister. Spune-i că am luat colina, dar avem nevoie urgentă de întăriri, în special arcași și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
degetul către unitățile hune care se regrupau în la poalele colinei. — Se pregătesc pentru un alt atac, Prefectule! Sebastianus aprobă, apoi îi spuse lui Vitalius: — Calmează-te și ascultă-mă: trebuie să alergi la magister. Spune-i că am luat colina, dar avem nevoie urgentă de întăriri, în special arcași și infanterie care să-i protejeze, fiindcă dușmanul pregătește un atac în forță. Du-te! Aleargă, băiete! în timp ce ordonanța sa se îndepărta în galop, Sebastianus aruncă o privire către aliniamentul romano-vizigot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
După cât se părea, unitatea sa era singura care fusese deja angajată în luptă. Datianus îi raportă pierderile: — Doi morți și o duzină de răniți, Prefectule. A mers de minune. Și din nou îi atrase atenția la cavaleria dușmană de la poalele colinei, care, în mod evident, se pregătea de atac. — Așa, dintr-o ochire, par să fie cel puțin două mii, observă îngrijorat. Nu le mai rămăsese decât defensiva. Sebastianus își dădu oamenii jos de pe cai și îi dispuse ca pe o tablă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
rezistăm până ce sosesc întăririle. Vitalius ar trebui să fie acum aproape de Etius. Maliban făcu semn către armata aliniată, dar nu spre aripa stângă romană, ci în direcția vizigoților: — Sosesc, spuse simplu. Privind într-acolo, Sebastianus văzu, cu surprindere, înaintând spre colină o unitate masivă de cavalerie. — După steaguri, par a fi vizigoți! constată Datianus. — Da. Probabil că Theodoric a acționat din proprie inițiativă. Nu după mult timp, cavalerii aceia ajunseră pe creasta colinei. Sebastianus fu bucuros să vadă că îi conducea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
într-acolo, Sebastianus văzu, cu surprindere, înaintând spre colină o unitate masivă de cavalerie. — După steaguri, par a fi vizigoți! constată Datianus. — Da. Probabil că Theodoric a acționat din proprie inițiativă. Nu după mult timp, cavalerii aceia ajunseră pe creasta colinei. Sebastianus fu bucuros să vadă că îi conducea inimosul Thorismund, fiul cel mare al lui Theodoric. Tânărul părea întunecat la față, încordat și concentrat asupra apropiatei acțiuni și îl salută fără nici o ceremonie: — Tatăl meu, anunță imediat, uitându-se în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încercuirea. Realinierea unităților încă nu se încheiase când se auiră primele strigăte de alarmă, iar Datianus anunță că dușmanul pornise la asalt. Sebastianus se duse de îndată, împreună cu el, pe un mic pinten ce constituia punctul ce mai înalt a colinei. Hunii înaintau, dar de această dată cu mai mare precauție, precedați de zeci de arcași pedeștri, care începură curând să trimită săgeți spre liniile adversarilor. Pentru moment, Maliban își ținea încă pe loc alanii, așteptând ca dușmanul să se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
le înflăcărase, ca întotdeauna, cu elocvența sa simplă, dar eficace, lămurind, din câteva cuvinte pline de hotărâre, obiectivul principal: neutralizarea vizigoților și spargerea centrului dispozitivului dușman, format din alani și burgunzi, aliniați chiar acolo unde începea să coboare blestemata de colină pe care în zadar încercase să o cucerească în zorii zilei. Cât despre aripa stângă romană, ea era alcătuită aproape în întregime din trupe auxiliare și, cu siguranță, avea să cedeze de îndată ce soldații vedeau străfulgerând sulițele gepizilor și ale turingienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mai de încredere, și probabil urma să trimită el cel dintâi prima săgeată, pentru ca apoi, după începerea bătăliei, să se întoarcă pentru a o urmări de la o distanță care să-i îngăduie să aibă o viziune de ansamblu. Privind către colină, putu vedea unitățile hune angajate într-un nou atac - al câtelea oare? al patrulea? sau poate al cincilea? - și linia neregulată, dar încă nestrăpunsă, formată de apărători. Balamber nu ar fi știut să spună, dar era sigur de un lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
nu-l putea zări însă decât uneori pe rege, înconjurat de toți acei demnitari. între ei îl recunoscu pe tânărul Ernak, fiul său cel mai iubit. Ceilalți doi erau deja angajați în bătălie: Ellak, cel mai mare, se lupta pe colină; Dengizich, în schimb, conducea atacul împotriva alanilor. Balamber aruncă o privire spre forțele ce rămăseseră în rezervă: trei mingan-uri - plus al său, acum aproape înjumătățit - stând pe loc în câmpie în bătaia soarelui, protejându-l pe rege și tabăra, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
-și facă o idee despre cursul ei și se întreba dacă nu cumva și pentru Atila era la fel, chiar dacă vedea mereu curieri și ștafete galopând în ambele direcții. Singurul lucru cert era că nici de data aceasta nu cuceriseră colina. într-adevăr, îi vedea pe huni coborând din nou coasta într-o masă dezordonată. Nemaiputând să suporte căldura, îl chemă la sine pe Vlaszo, servitorul său panonic, ca să-l ușureze măcar în parte de armură. Nu se simți prea vinovat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în cuie unul peste celălalt. O adusese cu el din Aquitania și reprezenta, pentru toți cei care simțeau nevoia unei mângâieri religioase, un punct sigur de referință: unde era crucea, acolo era el. Adesea, privirile multora dintre ei alergau spre colina joasă care - aflată la nu mai mult de un sfert de milă distanță - se ridica ceva mai înainte, spre dreapta, și cu siguranță cei mai mulți erau foarte bucuroși că nu se aflau în poziția aceea înaintată, obiect al atacurilor continue ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ansamblu, dar își dăduse seama cât de uriașă era confruntarea care tocmai se desfășura. Din pricina efectelor pe care le aveau atacurile violente ale dușmanilor, aliniamentul romano-vizigot, care către prânz venise în față pentru a intra în dispozitiv alături de unitățile de pe colină nu se mai prezenta liniar, ca la început, ci ca o succesiune de vârfuri și intrânduri, cauzate de rezistența mai mare sau mai mică pe care diferitele unități o manifestau sub presiunea dușmanului. Cu siguranță, colina era poziția cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
dispozitiv alături de unitățile de pe colină nu se mai prezenta liniar, ca la început, ci ca o succesiune de vârfuri și intrânduri, cauzate de rezistența mai mare sau mai mică pe care diferitele unități o manifestau sub presiunea dușmanului. Cu siguranță, colina era poziția cea mai avansată, pivotul întregului front, și era inevitabil ca hunii să caute cu îndârjire să pună mâna pe ea. După câte reușise să înțeleagă, însă, se dădeau lupte peste tot; sau mai exact peste tot, mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vorbeau despre o luptă furibundă, cu un final neclar: după câte se părea, alanii și burgunzii, în dispozitiv compact, rezistau oricărui atac, copleșindu-i cu o ploaie de săgeți pe războinicii hiung-nu și provocându-le pierderi serioase, în vreme ce sus, pe colină, Ellak nu înainta cu nici un pas. Pe latura stângă, cele două popoare de goți erau angajate într-o uriașă luptă fratricidă, într-o continuă mișcare a frontului; despre ce se întâmpla pe latura din dreapta, în schimb, nu se știa, practic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]