6,689 matches
-
Nimic nu e mai minunat ca o carte, mai ales în copilărie. Tot ce omenirea a făcut, gândit sau dobândit, tot ce are și tot ce a fost se păstrează minunat de bine în foile unei cărți. Ele, cărțile, alcătuiesc comorile cele mai prețioase ale omenirii, tainele cele mai ascunse și frumusețile cele mai încântătoare ale naturii. Cartea este un sprijin, o mângâiere, un îndemn pentru copilul care nu știe, dar vrea să afle... Este un obiect valoros, care ne dă
Cartea, un dar pentru toţi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adriana Bârlogeanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_658]
-
a cunoaște. De ea toți au nevoie - fie că sunt tineri sau că sunt bătrâni. O carte este un dar pe care îl poți deschide iar și iar, copil fiind sau adult. Pentru mine, adolescentul de astăzi, cartea este o comoară. M-a adus pe cele mai înalte culmi ale imaginației și m-a ajutat să pătrund în lumea cuvintelor de când eram mică. Îmi amintesc de prima mea carte, Abecedarul, care m-a introdus în această lume frumoasă, fascinantă. Din clipa
Cartea, un dar pentru toţi. In: ANTOLOGIE:poezie by Adriana Bârlogeanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_658]
-
ar fi încercat, niciodată n-ar fi putut înțelege ce fel de oameni sunt cei care încearcă un sentiment de plăcere riscându-și viața în mod inutil. Maică-sa îl învățase, pe când era copil, că viața este cea mai mare comoară pe care Allah i-o dă unei ființe umane în momentul când se naște și că cea dintâi obligație a acesteia este s-o păstreze până când însuși Allah i-o va cere înapoi. Să-ți pui viața în pericol în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Da las că te mai calc io zilele astea. Nopțile devin din ce În ce mai chinuitoare. Iată, am ajuns și eu care eram atît de perfectă - un aparat fără cusur - să cunosc insomnia. Nu insomnia poeților, nu insomnia Îndrăgostiților sau a căutătorilor de comori sau a ucigașului terorizat de remușcare, nu, o insomnie puhavă, imbecilă, fără gînduri. Stau și număr În neștire, din cînd În cînd Îmi pipăi subțiorile și curbura inghinală, dacă dau de vreun ganglion cît bobul de linte mă trece o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
îngenuncheat ca să-i sărut pe amândoi. Era o dimineață răcoroasă. Ceața se postase în ușă. Felinarele fie nu erau aprinse, fie nu se vedeau nicăieri, dar am găsit gara chiar și cu ochii plini de lacrimi. — Dacă nu ai bani, comoara mea, asta complică situația. Dar ar mai fi o soluție. Mama ta ți-a povestit despre balaurul cu șapte capete? — Nu mi-a povestit - i-am răspuns eu. În general, nu. — Păi ea nu a avut șapte amanți? — Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
sunt pe lumea asta. Mai e câte una care se apucă să moară, înainte să fi povestit ceva bun. Apoi copiii n-au decât să se dumirească singuri. Să aibă experiențe de capul lor. Nu-i bai. Așa cum te văd, comoara mea, sigur a avut șapte amanți. Și nici n-am exagerat cu asta. Poți să ai încredere în mine. Rujul îi însângera colțurile buzelor. Cum stătea în colivia ei, în dosul sticlei, nu mi-era teamă de ea. Îmi trezea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Apoi tot s-ar fi întâmplat ceva. Înțelegi? Afară ceața deja se risipea. Șinele străluceau, la fel și acoperișul umed de tablă al magaziei, căci se luminase de ziuă. Ce frumos lucrează brigada, mi-am spus în sinea mea. — Da, comoara mea, eram gata s-o fac, dar, într-o bună zi, domnul Ulrich și-a uitat ochii pe mine. Așa cum se uită maiorul la Eliz pe coperta Dimineților la Mallorca, cu toate că Mallorca e departe. M-am uitat pe hartă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de iasomie adevărată. Pe care a adus-o nu demult din China, „dacă nu sunt prea insistent“, și nu a fost, căci aș fi băut orice, chiar și din China, numai să nu trebuiască să-l dezgrop pe Bálint. Da, comoara mea, în seara aceea mămica s-a dus cu el. Închiriase o căsuță cochetă în zona verde, „doar șapte camere“ - a spus el cu modestie, și numai pentru câteva luni, cât timp va avea reprezentații în oraș, pentru că interesul e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
am mai putut să mă abțin și, fără să mai țin cont de vegetație, până ce el și-a dat jos cămașa, mie mi s-a întâmplat de două ori ceea ce nu mi s-a mai întâmplat de zece ani. Da, comoara mea, când a văzut flocii stingheri de la subsuoara domnului Ulrich, mămica a avut două orgasme și încă nici nu bănuia ce-o așteaptă. Pentru că după aceea, scamatorul abia dădea fuga în baie, ca să spele, că și ieșea de îndată, de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
încă o dată, iar el se întorcea din nou și parfumul orhideelor era estompat de mirosul acela dulce-sărat al scursorilor care-mi umpleau trupul pe dinafară și pe dinăuntru, peste tot, care-mi curgeau prin vene, care-mi umpleau gâtlejul. Vai, comoara mea, cum îndrăgește omul în zece ani ceea ce până atunci îi făcuse greață. Săracul Bálint. Lui nu i-am făcut-o niciodată și ce mult m-a rugat. Și numai asta m-a întristat puțin. Dimineață, domnul Ulrich m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
de societate - mi-a spus el. Crezi că lucrurile la care doar te gândești nu există. Nu cred. Tocmai că nu vreau să mă gândesc. — Minunat. Îți doresc mult succes. Îți doresc să fii primul om care reușește. La voi, comoara mea, asta e o belea familială, adică să nu vorbiți de lucrurile care nu sunt în regulă. De ce n-ai fost în stare să mi-o spui niciodată: Igor Gherasimov, eu îmi scuip fierea numai când mă gândesc la dumneata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
undeva din fața lui, din zona unde se prăbușise galeria. Așa se întâmpla de obicei, metalul galben se găsea în filoane, firișoare subțiri de aur, ce umpleau crăpăturile din roci. Mai întâi le găseai pe acestea, semn că te apropii de comoară, după care, dacă aveai noroc dădeai și de filonul principal, uneori acesta având grosimi destul de mari. Printre mineri bătrâni se vorbea de filoane cu grosimi de câțiva metri de aur curat ori amestecat cu argint. Iuliu nu văzuse așa ceva niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu văzuse așa ceva niciodată, dar îi credea pe cei mai în vârstă care spuneau asemenea istorii. Își dădu casca pe ceafă și porni spre ieșire. Trebuia să-și aducă uneltele și să înceapă neîntârziat lucrul. Nu mai putea să aștepte, comoara era acolo, iar el nu avea decât să pună mâna pe ea cât mai repede. Așa începuse totul. Mai întâi se apucase să înlăture dărâmă turile. Găsi imediat alte câteva geode, puține de altfel, dar acestea îi întăriseră convingerea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o scorbură. Între copac și steiul de piatră era un loc îngust, numai cât să-ți încapă mâna. Acolo scormoni el cu o săpă ligă, intrând sub rădăcina groasă. Făcuse o gaură destul de adâncă în care își așeză mica lui comoară. Acoperi cu grijă locul, mai întâi cu pietre și pe urmă cu pământ, după care presără deasupra frunze uscate, pe care le împrăștie apoi, ca să nu rămână nici o urmă. Era totuși nemulțumit pentru că avansa greu, scosul bolova nilor prăbușiți afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
stătea treaba, cineva aruncase în aer galeria, ca să ajungă mai aproape de filonul aurifer. De la explozia respectivă proveneau resturile de pietriș și bolovanii pe care îi scosese el afară, iar zăcământul de metal prețios se afla mai în față, în adânc. Comoara pe care o căuta era acolo, iar el trebuia să continue săpăturile dacă voia să pună mâna pe ea. Începu să râdă, cum de fusese atât de naiv? Crezuse că muntele se va despărți atât de ușor de aurul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
cap nici o explicație. Cine știe, poate nu era decât un zgomot ce nu anunța nimic periculos. Se așeza muntele la locul lui ori, cine știe, se produsese o prăbușire undeva în adâncuri. Ori poate numai i se păruse? Gândul la comoara din mină nu-i dădea pace, aurul îl chema din nou acolo. Privi în jurul său și, ridică de jos o ladă goală, veche, dar care părea destul de solidă. Își adusese sculele în ea, săptămâna trecută. În graba cu care fugise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
păstra rezemat de căpătâiul patului. Desigur că multă lume îl pizmuia, râvnindu-i aurul, numai că teama de paloșul lui cel ascuțit, îi ținea deoparte. Mânați de setea de avere, trei lotri, și-au pus în gând să-i fure comoara. Știau că de unul singur era greu să-l biruiești pe Negru, dar dacă se întovărășeau, le-ar fi putut surâde norocul. Zis și făcut, s-au înarmat până în dinți și au pornit la drum încoace. Negru prinsese însă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
poate ceva mai mult câteodată. Toamna târziu, imediat ce cădea prima brumă, chiar înainte să-și strângă tot calabalâcul și să plece, le făcea socoteala. Fiecare își primea partea și erau mulțumiți. Până atunci însă nimeni nu știa unde ținea bătrânul comoara. O ascundea probabil pe undeva, prin pădure pentru că în cortul lui nu era nici un gram de metal prețios în afară de ce scoteau în ziua cu pricina. Starostele le explicase că în caz de îi calcă hoții, ar bate la ochi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
noscut și alta să ai un suspect. Din păcate se dovedise că cei doi nu știau nimic. Toată agitația nu fusese decât o furtună într-un pahar cu apă. Auzi, o vâlvă, un duh cu înfățișare de femeie care păzește comorile din adâncuri. O arătare plăsmuită de închipuirea minerilor aflați singuri în întunericul din subteran. Dar de ce i-au servit cei doi această informație? Vor să-l îndepărteze de soluționarea cazului? Nu, exclus. Cel puțin în privința Ilenei era absolut sigur, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pândește din toate părțile. Muntele are și el un suflet, trăiește și îl doare ori de câte ori cineva îi scormonește în măruntaie. Vâlvele sunt sufletul muntelui, există aievea și nu de puține ori îi ajută pe mineri. Ele le arată drumul spre comorile de sub pământ și îi conduc la volburile de aur, la filoane ori la scaune. Asta numai dacă au sufletul curat și le respectă muntele. Însă cei ce se duc acolo fără a ține cont de reguli, ori cu gând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de ale gurii. Plătea bine mâncarea, cu bani peșin și nu se tocmea niciodată. Apoi, într-o bună zi nu s-a mai întors, nimeni nu l-a mai văzut. Cu toții credeam că a dat lovitura, vorbea lumea de o comoară, un zăcământ bogat de aur. Ne gândeam că își încărcase avuția în samarele catârilor și s-a dus la el acasă. Probabil că făcuse lucrul acesta într-o noapte, de frica hoților. Tata mi-a arătat cabana de lemn pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
țigări. No, pe tine nu te mai îmbii pentru că știu că nu-ți plac, spuse el, suflând fumul pe nas, fumează de ale tale dacă vrei. Din moment ce catârii erau acolo, însemna că Fritz nu plecase ori, dacă o făcuse, lăsase comoara pe loc, nu o luase cu el. Mă uitam lung la cele două animale după care l-am privit pe taică-meu. Nu îndrăz neam să-l întreb nimic dar gândul mă ducea la o grozăvie. Poate că niște tâlhari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
nu o luase cu el. Mă uitam lung la cele două animale după care l-am privit pe taică-meu. Nu îndrăz neam să-l întreb nimic dar gândul mă ducea la o grozăvie. Poate că niște tâlhari îi furaseră comoara și îi luaseră viața neamțului? Dar de ce mă adusese tata acolo? Mărturisesc cu toată sinceritatea că pentru câteva clipe am crezut că însuși el, taică-meu făcuse nelegiuirea și acum mă adusese și pe mine ca să-l ajut să ducem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
și săcușorii cu aurul neamțului, de ce nu îi luăm cu noi. Mi-a tras o palmă peste obraz și m-a înjurat de mamă. Nu-l mai văzusem niciodată atât de supărat. Mi-a pus în vedere să uit de comoară și să îmi iau gândul la ea. La fel îți spun și eu ție, să nu care cumva să te împingă păcatul să iei de acolo vreun grăunte de metal prețios. Din cauza lui s-au petrecut toate nenorocirile, aurul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
acolo? La ce să îmi mai trebuiască? ridică din umeri Calistrat. Mi-a rămas destul de la tata, arătă el cu capul spre sfeșnicele îngrămădite pe dulap. Cristian îi urmări privirea. Dacă toate sfeșnicele erau din aur, bătrânul avea acolo o comoară. No, eu am plecat! rosti Calistrat. Se apropie de ușă de unde își luă toiagul și ieși din încăpere. Nu cred că îmi va trebui mai mult de două ceasuri ca să fac rost de tot ce avem nevoie, adăugă el din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]