2,274 matches
-
sau ‘apartenență’: „În casa prietenului e totdeauna cald.” Dar când cazul genitiv este cerut de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice, conținutul semantic al cazului rezultă numai din opoziția internă cu celelalte cazuri: „El este împotriva prietenului meu.” Prin acest raport de complementaritate în organizarea paradigmei cazuale, între funcția sintactică realizată de substantiv și principiul recțiunii, planul semantic al cazurilor individuale se constituie dintr-un sens fundamental, cu originea în funcția sintactică specifică, și diferite dezvoltări semantice determinate de funcții sintactice nespecifice prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de apoziție în care termenul-bază realizează funcția de subiect: „Pe o repede-nmiire de mici unde o așterne/Ea, copila cea de aur, visul negurii eterne.”(M. Eminescu, I, p. 154) Funcția de predicat substantivul o realizează, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ, direct, printr-o relație de interdependență: „În faptă lumea-i visul sufletului nostru.” (M. Eminescu, P.L., p. 25), „...și-atunci piatra se chema Maria, copacul se chema Maria, te întrebam pe tine, care erai piatră sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Să ne iubim cu dor.” (M. Eminescu, I, p. 191) Prin intermediul recțiunii prepoziționale, acuzativul caracterizează și substantivele - constituenți ai unor sintagme nominale iar planul său semantic cunoaște cea mai amplă dezvoltare, prin asimilarea majorității funcțiilor sintactice: • predicat, în raport de complementaritate cu un verb copulativ: „Dar nopțile-s de-un farmec sfânt/ Ce nu-l mai pot pricepe”. (M. Eminescu, I, p. 175); • complement indirect: „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâni în ruină”. (M. Eminescu, I, p. 36
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dezvoltă între ele un raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
obligatorii pentru coerența semantică a relației de interdependență și, prin aceasta, a textului: „Spicele-n lanuri - de dor se-nfioară, de moarte/când secera lunii pe boltă apare.” (L. Blaga, p. 257) În desfășurarea relației de interdependență, substantivul poate intra, în complementaritate cu un verb copulativ, în structura sintagmei prin care se realizează funcția de predicat (predicat analitic), singur: „O vorbă-și trec spicele-fete-n văpaie:/secera lunii e numai lumină -” (Ibidem), sau în solidaritate semantică cu determinanții săi: „O, moartea-i un
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
încă o hotărâre defavorabilă oamenilor), în dativ sau acuzativ: folositor, util (folositor la ceva/cuiva). Aceste adjective pot fi determinate și de adverbe care exprimă sensuri circumstanțiale: totdeauna folositor, necesar oriunde etc. În desfășurarea relației de interdependență, adjectivul realizează, în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: „E mai vie născocirea/ Când iubirea o îmbie.” (L. Blaga, p. 276) Prin apartenența la sintagma nominală, având ca regent un substantiv sau pronume, adjectivul se distinge de adverb, care are același
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
exclusiv nedeterminat: „Afurisită treabă!” sau poate prezenta două variante, cu substantivul nedeterminat: „Frumoasă fată!” sau cu substantivul caracterizat prin determinare maximă: „Frumoasă fata!” Prima dintre variante păstrează ambii termeni în afara paradigmei cazuale și se caracterizează printr-un grad maxim de complementaritate a celor doi constituenți din perspectiva intonației predicaționale. În varianta a doua, adjectivul este într-o măsură mai mare purtătorul intonației predicaționale, iar sintagma se apropie de enunțurile cu predicat analitic; adjectivul, atribut în enunțurile de tipul „Femeie nebună!” și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a ta.” (Ibidem, p. 142) Pronumele posesive intră în orice tip de relații sintactice. În interiorul relației de interdependență, realizează funcția sintactică de subiect: Ai mei și-au pus toate speranțele în acest drum. sau de predicat, ca nume predicativ, în complementaritate cu un verb copulativ: Aceștia sunt ai mei; au venit să mă vadă. Întrebuințarea ca nume predicativ a pronumelui posesiv autonom nu este curentă. În desfășurarea relației de dependență, pronumele posesive autonome ocupă de regulă poziția de determinant: Du alor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Întrebuințate indicial sau anaforic, pronumele demonstrative intră în toate tipurile de relații sintactice. În desfășurarea relației de interdependență realizează funcția de subiect: „O, nu-i umbra ei aceea - este îngeru-i de pază.” (M. Eminescu, I, p. 51) sau participă, în complementaritate cu un verb copulativ, la realizarea funcției de predicat analitic: „Aceasta e menirea unui poet în lume?/ Pe valurile vremei, ca boabele de spume/ Să-nșire-ale lui vorbe, să spuie verzi ș-uscate/Cum luna se ivește, cum vântu-n codru bate
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt de făcut și puține de vorbit, dacă ai cu cine te înțelege.” (I. Creangă, p.65), „Trecu o zi, trecură trei/ Și iarăși noaptea vine/Luceafărul deasupra ei/Cu razele-i senine.” (M. Eminescu, I, p. 171); • predicat (în complementaritate cu un verb copulativ): „Ei sunt mulți.”; • complement (direct, indirect, de agent): „I-am văzut pe câțiva la muzeu.”, „Multe trec pe dinainte,/ În auz ne sună multe,/Cine ține toate minte/ Și ar sta să le asculte?” (M. Eminescu
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
dintâi(F.) G.D.: celor dintâi(M. și F.) SINTAXA PRONUMELUI ORDINALTC "SINTAXA PRONUMELUI ORDINAL" Pronumele ordinal intră în toate relațiile sintactice, cu excepția relației de incidență, și realizează toate funcțiile sintactice proprii substantivului: • subiect: „Al doilea s-a rătăcit.” • predicat (în complementaritate cu un verb copulativ): „Ș-acela între oameni devină cel întâi/ Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu, I, p. 115) • complement: „L-am adus pe ultimul.”, „A fost lovit de primul.” • complement corelativ
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
semne nelingvistice. Expresia lingvistică a semnelor matematice este condiție obligatorie, în comunicarea pe cale orală, dar este întrebuințare improprie în limba scrisă. V. VERBULtc "V. VERBUL" VERBUL, cea mai complexă categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire), asociază, într-un grad maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
VERBUL, cea mai complexă categorie lexico-gramaticală (parte de vorbire), asociază, într-un grad maxim de complementaritate, funcția denominativă a limbii, proprie unității fundamentale de la nivel lexical: cuvântul și funcția predicațională, proprie unității fundamentale de la nivel sintactic: enunțul. Gradul maxim de complementaritate denominativ-predicațional își are originea în componenta semantică (lexicală și gramaticală/sintactică deopotrivă) definitorie a verbului - procesualitatea. Din perspectivă logico-semantică, prin funcția denominativă, în desfășurarea raportului la nivel lexical, verbul, reprezentat, în ansamblul nedeterminat al vocabularului, prin infinitiv, este alături de substantiv
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unități verbale, al căror sens lexical (a se uita față de a uita) sau chiar existența lor ca unități lexicale în sistemul vocabularului limbii este condiționat(ă) de prezența pronumelui reflexiv (a se sinucide, a se căciuli, a se întâmpla etc.). Complementaritatea acestor perspective ne permite să considerăm categoria verbelor pronominale o clasă lexicală, care reacționează într-un mod specific la categoriile diatezei verbale, și nu o clasă gramaticală, variantă sintactică a sintagmelor verb+pronume reflexiv. Acestor sintagme verb+pronume reflexiv li
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
avea, a poseda, a aparține, a semăna, a simboliza, a reprezenta etc. • Verbe de devenire; procesul implică existența a doi poli temporali în interiorul subiectului; subiectul trece printr-un proces de transformare, evoluție sau involuție; timpul gramatical explicit, exterior, intră în complementaritate cu o temporalitate semantică implicită, interioară: a deveni, a evolua, a înflori, a îmbătrâni, a înnopta, a adormi, a se face frig etc. Observații: • Datorită sferei lor polisemantice, verbele pot aparține printr-unul din sensuri la o clasă, prin altul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
suficient pe care se întemeiază funcția de comunicare și cunoaștere a limbii determină și condiționează în primul rând din punct de vedere semantic-ontologic, din perspectiva tranzitivității, poziția și funcționarea verbului în structura enunțului sintactic. Conceptul de tranzitivitate implică, într-o complementaritate absolută semantică-sintaxă, ideea unui transfer - condiție a realizării unui tot semantic: transferul acțiunii verbale dinspre punctul de plecare (subiectul) spre un punct de sosire cerut și asumat ca un complement necesar. Rămân înafara tranzitivității verbele nepredicative, lipsite de conținut semantic
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
unor clase de verbe tocmai din această perspectivă, a expresiei diferitelor categorii gramaticale. Structuri verbale sintetice și analiticetc "Structuri verbale sintetice [i analitice" Cele două categorii de teme flexionare: legate și libere asigură realizarea specifică a flexiunii verbului românesc prin complementaritatea modalităților sintetică și analitică de organizare a planului expresiei în desfășurarea opozițiilor interne ale categoriilor gramaticale. Temele legate dezvoltă în structuri sintetice sintagmele finite ale timpurilor simple, prin intrarea în relație sintagmatică directă cu dezinențe de persoană și număr. Flectivul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
const| - să constea. Cu aceeași dezinență -Ø, compușii verbului a lua prezintă omonimia indicativ-conjunctiv, persoana a III-a singular, în baza omonimiei de dezinență, asemenea verbului de bază: reia - să reia, preia - să preia. CATEGORII GRAMATICALE VERBALETC "CATEGORII GRAMATICALE VERBALE" Complementaritatea funcțiilor denominativă și predicațională din planul semantic al verbului determină un al doilea raport de complementaritate, între dimensiunea sintactică (structura enunțului/textului) și dimensiunea deictică (enunțarea textului) în dezvoltarea categoriilor sale gramaticale, proprii (diateza, timpul, aspectul, modul) sau prezente și
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
III-a singular, în baza omonimiei de dezinență, asemenea verbului de bază: reia - să reia, preia - să preia. CATEGORII GRAMATICALE VERBALETC "CATEGORII GRAMATICALE VERBALE" Complementaritatea funcțiilor denominativă și predicațională din planul semantic al verbului determină un al doilea raport de complementaritate, între dimensiunea sintactică (structura enunțului/textului) și dimensiunea deictică (enunțarea textului) în dezvoltarea categoriilor sale gramaticale, proprii (diateza, timpul, aspectul, modul) sau prezente și la alte clase de cuvinte/părți de vorbire (persoana, numărul, genul). DIATEZATC "DIATEZA" În interpretarea autorilor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
face ziuă, a (i) se cuveni etc. • cu pronume reflexiv comutabil cu Ø sau cu un pronume personal: (el) spune - se spune etc. Funcția de morfem presupune posibilitatea comutării. Autorii ultimei ediții a Gramaticii Academiei definesc și interpretează diateza prin complementaritatea dimensiunilor sintactică și pragmatică a enunțului (textului): „Sintactic, exprimă relația Verb-Subiect - Complement direct, respectiv Verb-Subiect, iar, pragmatic, realizează o deplasare a interesului comunicativ de la Agentul - subiect (diateza activă) spre Pacientul-subiect (diateza pasivă), spre procesul însuși, fără referire la actanți / argumente
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
sunt ambele exterioare, reprezentate sintactic de nominativul-subiect și de acuzativul-complement. Morfemul se nu mai descrie prin el însuși limita a două acțiuni verbale, rezervată acuzativului - limita interioară, ca la diateza reflexivă - ci semnalează doar, prin natura sa de pronume reflexiv, complementaritatea interior-exterior în desfășurarea relației subiect - verb-predicat - complement. Caracterul complementar activ-pasiv și interior-exterior în planul semantic al verbului reciproc se concretizează în realizarea componentelor alternative prin natura planurilor semantic (unul/altul) și sintactic (nominativ/acuzativ) ale pronumelor nehotărâte din structura constituentului
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Varianta primară este sintagma diatezei active; verbul însoțit de pronume este o variantă derivată, la fel ca variantele diatezei reflexive, reciproce etc.: El folosește calculatorul. ® El se folosește de calculator. • Trăsătura semantică „+subiectivitate” a verbului întrebuințat cu pronume reflexiv, în complementaritate cu trăsătura „+obiectiv”, comună ambelor întrebuințări (cu și fără pronume reflexiv, adică dinamic sau activ), rămâne autonomă față de conținutul lexical, constituindu-se în sens gramatical, dezvoltat la nivelul variabilei (al flectivului): El a îngrijit copilul. - sens activ +obiectiv El s-
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
expresia lingvistică a timpului noțional. Planul său semantic diferă de la o limbă la alta în funcție de caracterul specific al desfășurării raportului timp noțional - timp gramatical, orientat de (A) dubla natură, deictică și sintactică a categoriei gramaticale a timpului și (B) de complementaritatea cu alte două categorii gramaticale, aspectul și modul, expresie a perspectivei în care înscrie subiectul vorbitor acest raport. A. Dubla natură a timpului gramatical se reflectă în dezvoltarea a două categorii de timpuri, sub aspect semantic: • timpuri absolute, de natură
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
frecvent și ca timp relativ: „Dacă tăceai, filozof rămâneai.” B. În limba română, categoria gramaticală a timpului înglobează în desfășurarea opozițiilor sale interne și categoriile gramaticale aspect și mod, într-un proces de solidarizare în parte asemănător cu cel propriu complementarității categoriilor de persoană și număr. Altfel spus, categoria gramaticală a timpului, ca o categorie centrală, este obiectivă, cu originea nucleului planului său semantic în timpul noțional, dar având natură deictică, este supusă și unui proces de modalizare, din perspective diferite, prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Optativul - mod al acțiunii dorite. Observații: Potențialul și optativul sunt două variante semantice ale aceluiași mod verbal, optativ-potențial (în terminologia curentă, optativ-condițional). * În planul expresiei, opozițiile categoriei mod se manifestă, ca și opozițiile aspectului (subiectiv), din perspectiva raportului de solidaritate (complementaritate) cu categoria gramaticală a timpului. Optativul, de exemplu, nu se opune indicativului; în relație de opoziție intră, de fapt, optativul prezent și indicativul viitor I: voi cânta (viitor I indicativ)/aș cânta (optativ prezent). Marca distinctivă a fiecăruia din cele
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]