KorAP: Find »[drukola/base=concetățean & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...61 >

1,508 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861

uneori la acte disperate. Mai întâi, fie că era sau nu efectul unei coincidențe, tocmai din această duminică a început să domnească în orașul nostru un fel de frică destul de generală și destul de adâncă pentru ca să putem bănui că într-adevăr concetățenii noștri începeau să devină conștienți de situația lor. Din acest punct de vedere, climatul în care trăiam în orașul nostru a fost puțin modificat. Dar, în realitate, schimbarea, să fi fost ea în climat, sau în inimi, iată întrebarea. Câteva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
întors către fereastră, adăugă: când toate acestea se vor sfârși. Dar zgomotele de pași grăbiți reîncepeau. Rieux coborâse și când ajunse în stradă doi oameni treceau prin fața lui. Pe cât se părea, se îndreptau spre porțile orașului. Într-adevăr, unii dintre concetățenii noștri, prinși între căldură și ciumă, își pierduseră capul și se dedaseră la violență, încercând să înșele vigilența santinelelor, ca să fugă din oraș. Alții, ca Rambert, încercau și ei să scape din această atmosferă de început de panică, dar cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
lumină inundară orașul de dimineață până seara. În afara străzilor cu arcade și a apartamentelor, se părea că nicăieri în oraș nu există un loc care să nu fie plasat sub cea mai orbitoare reverberație de lumină. Soarele îi urmărea pe concetățenii noștri prin toate colțurile străzilor și, dacă se opreau, atunci îi săgeta. Cum aceste prime valuri de căldură au coincis cu o creștere fulgerătoare a numărului de victime, care s-a cifrat la aproape șapte sute pe săptămână, un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE CARE AR FI PUTUT SĂ TRANSMITĂ PURICI. ACESTE DETUNĂTURI CONTRIBUIAU SĂ CREEZE ÎN ORAȘ O ATMOSFERĂ DE ALARMĂ. Stând în căldură și tăcere, în inimile îngrozite ale concetățenilor noștri de altminteri totul lua o importanță mai mare. Culorile cerului și mirosurile pământului care marchează trecerea anotimpurilor pentru prima oară, deveniseră impresionante pentru toți. Toți înțelegeau cu spaimă că epidemia va fi ajutată de căldură și fiecare vedea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
vedea limpede că primăvara își sleise puterile, că se risipise în miile de flori care se deschideau pretutindeni în grădini și că acum avea să ațipească, să se strivească încet sub dubla apăsare a ciumei și a căldurii. Pentru toți concetățenii noștri, acest cer de vară, aceste străzi care păleau sub straturile de praf și plictiseală, avea același înțeles amenințător ca și sutele de morți cu care orașul se îngreuna zi de zi. Soarele necontenit, aceste ceasuri cu gust de somn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
ca altădată la desfătările apei și ale trupului. Răsunau, dimpotrivă, găunos, în orașul închis și tăcut. Pierduse strălucirea de aramă a anotimpurilor fericite. Soarele ciumei stingea toate culorile și alunga orice bucurie. Era una din marile revoluții ale bolii. Toți concetățenii noștri întâmpinau de obicei vara cu veselie zgomotoasă. Orașul se deschidea atunci spre mare și își revărsa tineretul pe plaje. În vara aceasta, dimpotrivă, marea atât de apropiată era interzisă și trupul nu mai avea drept la bucuriile sale. Ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
se întreba Tarrou. Și răspundea: Da, dacă sfințenia este o sumă de deprinderi". Dar, în același timp, Tarrou se așternea pe descrierea destul de minuțioasă a unei zile în orașul ciumat și dădea astfel o idee exactă despre ocupațiile și viata concetățenilor noștri pe timpul acestei veri. "Nu râd decât bețivii, spunea Tarrou, iar aceștia râd prea mult." Apoi își începea descrierea: În zori, adieri ușoare străbat orașul încă pustiu. La această oră, care desparte morțile din timpul nopții de agoniile din timpul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
zi de ciumă." ÎN CIUDA CRIZEI DE HÂRTIE CARE DEVINE DIN CE ÎN CE MAI ACUTĂ ȘI CARE A SILIT UNELE PUBLICAȚII PERIODICE SĂ-ȘI MICȘOREZE NUMĂRUL DE PAGINI, A FOST CREAT UN NOU ZIAR: CURIERUL EPIDEMIEI, CARE ÎȘI IA ÎNSĂRCINAREA SĂ-I INFORMEZE PE CONCETĂȚENII NOȘTRI, CU GRIJA UNEI SCRUPULOASE OBIECTIVITĂTI, ASUPRA PROGRESELOR SAU REGRESELOR BOLII; SĂ LE FURNIZEZE MĂRTURIILE CELE MAI AUTORIZATE ASUPRA VIITORULUI EPIDEMIEI; SĂ SPRIJINE ÎN COLOANELE LUI PE TOȚI CEI CARE, CUNOSCUȚI SAU NECUNOSCUȚI, SUNT DISPUȘI SĂ LUPTE ÎMPOTRIVA FLAGELULUI; SĂ

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
scări. Totul rămânea cufundat în beznă. Doctorul se întreba dacă era cumva efectul unei noi măsuri de economie. Dar nu puteai ști. De câtăva vreme, în case și în oraș, totul se strica. Poate pur și simplu din pricină că portarii și concetățenii noștri, in general, nu mai aveau grijă de nimic. Dar doctorul nu a avut timp să-și continue întrebările, căci vocea lui Tarrou răsună in urma Iui: Încă un cuvânt, doctore, chiar dacă ți se pare ridicol: ai întru totul dreptate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
și a constituit o primă echipă care avea să fie urmată de multe altele. Nu este totuși în intenția naratorului de a acorda acestor formații sanitare o importanță mai mare decât au avut-o. Este adevărat că, astăzi, mulți dintre concetățenii noștri ar ceda tentației de a le exagera rolul. Dar naratorul este mai curând ispitit să creadă că, dând prea multă importanță acțiunilor frumoase, ar aduce în cele din urmă un omagiu indirect și puternic răului. Pentru că se poate presupune

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
cu o satisfacție obiectivă. Iată de ce naratorul nu va deveni cântărețul prea elocvent al voinței și al unui eroism căruia el nu-i acordă decât o importanță potrivită. Dar el va continua să fie istoricul inimilor sfâșiate și exigente ale concetățenilor noștri pe care ciuma le adusese atunci în această stare. CEI CARE S-AU DEDICAT FORMAȚIILOR SANITARE N-AU AVUT, ÎNTR-ADEVĂR, UN MERIT ATÂT DE MARE, CĂCI ȘTIAU CĂ ERA SINGURUL LUCRU DE FĂCUT, ȘI DE NECREZUT AR FI

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
S-AU DEDICAT FORMAȚIILOR SANITARE N-AU AVUT, ÎNTR-ADEVĂR, UN MERIT ATÂT DE MARE, CĂCI ȘTIAU CĂ ERA SINGURUL LUCRU DE FĂCUT, ȘI DE NECREZUT AR FI FOST SĂ NU SE FI HOTĂRÂT. ACESTE FORMAȚII I-AU AJUTAT PE CONCETĂȚENII NOȘTRI SĂ PĂTRUNDĂ MAI ADÂNC ÎN CIUMĂ ȘI I-AU CONVINS ÎN PARTE CĂ, DEOARECE BOALA EXISTĂ, TREBUIA FĂCUT TOT CE ERA NECESAR PENTRU A LUPTA ÎMPOTRIVA EI. ȘI PENTRU CĂ CIUMA DEVENEA ASTFEL DATORIA UNORA, EA APĂREA CEEA CE ERA ÎN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
cu moartea. Învățătorul știa asta. Și întrebarea nu este să știi care este răsplata sau pedeapsa la care se poate aștepta acest raționament, întrebarea este să știi dacă doi și cu doi, da sau nu, fac patru. Pentru aceia dintre concetățenii noștri care își riscau atunci viața, ei trebuiau să hotărască dacă da sau nu, ciuma dăduse peste ei și dacă da sau nu, trebuia luptat împotriva ei. Mulți noi moraliști din orașul nostru obișnuiau atunci să spună că nimic nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
al despărțirii și al exilului cu tot ceea ce comporta el ca frică și revoltă. Iată de ce martorul găsește potrivit să descrie, în acest moment de vârf al căldurii și al bolii, situația noastră generală și, cu titlu de exemplu, violențele concetățenilor rămași în viață, înmormântările celor morți și suferințele îndrăgostiților despărțiți. Spre mijlocul acestui an vântul se pornise și a suflat timp de câteva zile, peste orașul ciumat. Vântul este temut în mod deosebit de locuitorii Oranului, deoarece nu întâlnește nici un obstacol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
în care ciuma, piatra și întunericul, făcuseră să tacă în cele din urmă orice glas. Dar întunericul era și în inimi și atât lucrurile adevărate cât și legendele care se povesteau în legătură cu înmormântările nu erau menite să-i liniștească pe concetățenii noștri. Naratorul se scuză, dar trebuie totuși să vorbească despre înmormântări. El înțelege reproșul care i s-ar putea face în această privință, dar singura lui justificare este că înmormântări au fost în tot timpul acestei perioade și că, într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
reproșul care i s-ar putea face în această privință, dar singura lui justificare este că înmormântări au fost în tot timpul acestei perioade și că, într-un anume fel, a fost obligat, la fel cum au fost obligați toți concetățenii noștri, să se preocupe de înmormântări. În orice caz, nu că ar avea gustul acestui gen de ceremonii, el preferând dimpotrivă societatea celor vii, și pentru a da un exemplu, băile în mare. Dar, de fapt, băile în mare fuseseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
unul din taxiurile care mai erau încă autorizate să circule, și cu toată viteza mașinile ajungeau pe străzi laterale la cimitir. La poartă, jandarmii opreau convoiul, puneau o ștampilă pe permisul oficial, fără de care era cu neputință să ai ceea ce concetățenii noștri numesc un ultim lăcaș, se dădeau la o parte iar mașinile opreau lângă un loc pătrat în care numeroase gropi așteptau să fie umplute. Un preot întâmpina trupul, căci serviciile religioase la biserică fuseseră suprimate. În timp ce se rosteau rugăciunile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
temporar sau pe viață la acest gen de munci a putut să evite să facă uz de această măsură extremă. El era de părere că atâta vreme cât vor exista șomeri, se putea aștepta. De bine, de rău, până la sfârșitul lunii august concetățenii noștri au putut deci să fie duși la ultimul lor lăcaș dacă nu în mod decent, cel puțin în suficientă ordine pentru ca administrația să aibă conștiința că-și îndeplinește datoria. Dar trebuie anticipat puțin asupra urmării evenimentelor pentru a povesti

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
cea mai generală și cea mai adâncă, era despărțirea, dacă într-adevăr este absolut necesar s-o descrie din nou în acest stadiu al ciumei, nu este mai puțin adevărat că însăși această suferință își pierdea atunci din patetismul ei. Concetățenii noștri, cel puțin aceia dintre ei care suferiseră mai mult din pricina acestei despărțiri, se obișnuiau ei oare cu situația ? N-ar fi cu totul exact dacă am afirma acest lucru. Mai potrivit ar fi să spunem că sufereau atât fizic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
punct de vedere, ei intraseră în însăși ordinea ciumei, cu atât mai eficace cu cât era mai mediocră. Nimeni, la noi, nu mai avea sentimente mari. Dar toată lumea trecea prin sentimente monotone. "E timpul ca asta să se sfârșească", spuneau concetățenii noștri, pentru că într-o perioadă de epidemie este normal să dorești sfârșitul suferințelor colective și pentru că, într-adevăr, doreau ca să ia sfârșit. Dar toate acestea erau spuse fără pasiunea sau sentimentul acru de la început, ci numai cu cele câteva argumente

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
rămâneau clare în minte și care erau bicisnice. După marele avânt sălbatic al primelor săptămâni urmase o descurajare pe care ar fi fost greșit s-o iei drept resemnare, dar care nu era mai puțin un fel de consimțământ provizoriu. CONCETĂȚENII NOȘTRI SE DOMOLISERĂ, SE ADAPTASERĂ, CUM S-AR ZICE, PENTRU CĂ NU AVEAU ALTCEVA DE FĂCUT. LE MAI RĂMÂNEA, FIREȘTE, ATITUDINEA DE NEFERICIRE ȘI SUFERINȚĂ, DAR NU-I MAI RESIMȚEAU ASCUȚIȘUL. DE ALTFEL, DOCTORUL RIEUX, DE PILDĂ, CONSIDERA CĂ TOCMAI ÎN

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
dar era pur și simplu inutilizabilă, grea de dus, inertă în noi, sterilă ca și crima sau condamnarea. Nu mai era decât o răbdare lipsită de viitor și o așteptare încăpățînată. Și din acest punct de vedere, atitudinea unora dintre concetățenii noștri te făcea să te gândești la acele lungi cozi din cele patru colțuri ale orașului în fața prăvăliilor cu alimente. Era aceeași resemnare și aceeași răbdare trudnică, fără limite și în același timp și fără iluzii. In ceea ce privește despărțirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
VINOVAȚI, NU MAI EXISTĂ DECÂT CONDAMNAȚI CARE AȘTEAPTĂ CEA MAI ARBITRARĂ DINTRE GRAȚIERI ȘI PRINTRE EI POLIȚIȘTII ÎNȘIȘI." ASTFEL, COTTARD, ȘI TOT CONFORM INTERPRETĂRII LUI TARROU, ERA ÎNDREPTĂȚIT SĂ PRIVEASCĂ SIMPTOMELE DE NELINIȘTE ȘI DE ZĂPĂCEALĂ PE CARE LE PREZENTAU CONCETĂȚENII NOȘTRI CU ACEA SATISFACȚIE INDULGENTĂ ȘI ÎNȚELEGĂTOARE CARE SE PUTEA EXPRIMA PRINTR-UN : "DAȚI-I ÎNAINTE, EU AM TRECUT PRIN ASTA ÎNAINTEA VOASTRĂ". "Degeaba i-am spus că singurul mod de a nu fi despărțit de ceilalți este la urma

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
chemările neputincioase ale Euridicei. Totuși, acest spectacol continua să se bucure de favoarea publicului nostru și aducea mereu încasări bune. Instalați pe locurile cele mai scumpe, Cottard și Tarrou dominau un parter plin până la refuz de cei mai eleganți dintre concetățenii noștri. Cei care soseau se străduiau vizibil să nu-și rateze efectul apariției lor în sală. La lumina orbitoare din fața cortinei, în timp ce orchestra își acorda discret instrumentele, siluetele se detașau cu precizie, treceau dintr-un rând în altul, se înclinau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
o să vă intereseze. PĂRINTELE ȘI-A ȚINUT A DOUA SA PREDICĂ ÎNTR-O O ZI CU VÂNT PUTERNIC. LA DREPT VORBIND, RÂNDURILE ASISTENȚEI ERAU MAI RARE DECÂT LA PRIMA PREDICĂ. ACEST GEN DE SPECTACOL NU MAI PREZENTA ATRACȚIA NOUTĂȚII PENTRU CONCETĂȚENII NOȘTRI. ÎN ÎMPREJURĂRILE GRELE PRIN CARE TRECEA ORAȘUL ÎNSUȘI, CUVÂNTUL "NOUTATE" ÎȘI PIERDUSE SENSUL. DE ALTFEL, CEA MAI MARE PARTE A OAMENILOR, ATUNCI CÂND NU FUGEAU CU TOTUL DE ÎNDATORIRILE LOR RELIGIOASE SAU CÂND NU LE FĂCEAU SĂ COINCIDĂ CU O

[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]