6,839 matches
-
a scotoci în vechi texte ritualice și fără cunoștințele anterioare care să-i îngăduie să înțeleagă fascinantul spectacol al confruntării între înțelepți, cartea n-ar fi putut fi scrisă. În cel mai bun caz, autorul ar fi rămas la nivelul confesiunii îndurerate, la un fel de «autoficțiune» plină de angoase, dar nu mai mult de-atât. Or, așa cum a fost ea publicată, ne aflăm în fața uneia din cele mai spectaculoase inserții în vârtejul de celuloză ce depozitează memoria evreiască a doliului
Utopia cărții by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6526_a_7851]
-
Must dulce.". Ion Manolescu, 1993: „Cyberwine. Cocktail neurochimic, pixelat la maturație. Bun pentru navigatori". Șerban Foarță, 1976: „Vin licoros de Severin. Soi altoit cu poieți crescuți în beciul lui Mallarmé. Miroase bine." Un bun interviu cu Gheorghe Florescu, autorul bestsellerului Confesiunile unui cafegiu, e luat de Dorina Ivan. Întrebat dacă-l citește pe T.O. Bobe, ginerele său, cum precizează oportun o notă a redacției, Gh. Florescu răspunde: „Bineînțeles. Păcat că romanul lui, Cum mi-am petrecut vacanța de vară, n-
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6538_a_7863]
-
fapt scriitorimea română"; și că are sau, după situație, „n-are dreptate autorul memoriilor"; și că „există nume care lipsesc, deși nu-s cu nimic mai puțin corupte decât cele menționate"; și că „gestul e admirabil", dar și că amânarea confesiunii „e numai o formă de lașitate". Singura voce rațională din această nebuloasă cade oarecum alături de subiect, reproșându-le comentatorilor carențele ortografice. Altceva i se pare Cronicarului îngrijorător: mai bine de jumătate din cei care se pronunță răspicat acolo recunosc nu
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6538_a_7863]
-
a unei tensiuni în echilibristica, a unui balans continuu pe sîrmă, la mare înălțime și fără plasă de protecție jos: Horațiu Mălăele, Lia Mantoc și Dorina Crișan Rusu. Rîndurile de aici nu sînt propriu-zis o cronică, ci acelea în care confesiunea mea legată de „Revizorul” își face loc spre cititor, spre cei care iubesc teatrul și umplu sălile la refuz, pe orice vreme. Am văzut mai întîi varianta prima, aceea cu {tefan Bănica jr. în Hlestacov și cu Dragoș Huluba în
Un funcționar din Petersburg by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/6550_a_7875]
-
mă gândesc la scris, cred că formula eseului, așa cum a practicat-o primarul din Bordeaux, corespunde propriilor mele aspirații. N-am să ating niciodată profunzimea și nu voi avea nicicând suflul celui care și-a complexat cititorii cu amestecul de confesiune și meditație filozofică, creând iluzia că dacă el a spus " C'est moi que je peins" și "Je suis moi-męme la matičre de mon livre" poți s-o faci și tu, și că efectele sunt identice. Din păcate, nu sunt
Ce-am citit în 2009 by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/6588_a_7913]
-
lui Emil Brumaru. Autorul se detașează de sine în virtutea unei insatisfacții secrete ce îmbracă forme de o mare varietate, generează fantasme care ascund și concomitent trădează acest nevralgic punct de pornire, nu ne putem da seama cît de conștientizat. Nu confesiunea ca atare constituie materia aventurii d-sale lirice, ci o strategie complexă a disimulării ce alcătuiește contraponderea unei crize de identitate al cărei rezultat este crearea de lumi compensatorii. Poeta artifex, Emil Brumaru se leapădă de eul său cu grație
Emil Brumaru la ora actuală by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6594_a_7919]
-
dintre cărți și fiecare aspect al dezbaterii despre ele are un precedent istoric". Mai întâi au fost Comentariile lui Iulius Cesar, care și-a descris participarea la războaiele galice vorbind despre sine la persoana a treia. In secolul al cincilea, Confesiunile Sfântului Augustin „se înalță ca un zgârie-nori singular deasupra vastului peisaj medieval." Din secolul al XII-lea, ne-a rămas Povestea nenorocirii mele, în care Abélard își deplângea castrarea din ordinul unchiului iubitei lui. In anul 2000, această Historia calamitas
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
cu care povestește lucruri inavuabile." Numai că acestea se petrecuseră doar în mintea lui, sau cel puțin așa avea să aprecieze tribunalul atunci când l-a condamnat la despăgubiri substanțiale în favoarea vecinilor din copilărie cărora le pusese în cârcă ororile descrise. Confesiunile lui Rousseau rămân, pentru Ben Yagoda, modelul de nedepășit al genului care avea să-și primească numele abia în 1809, când dicționarul Oxford a introdus pentru prima oară cuvântul „autobiografie". Majoritatea covârșitoare a titlurilor menționate în Memorii sunt americane, urmate
Eu, naratorul și tot eu, protagonistul by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6459_a_7784]
-
pe Ani, un scrib regal, și reprezintă documentul cel mai bine păstrat din Egiptul antic. El descrie judecata la care era supus fiecare defunct pentru a-și dobândi dreptul la „destinul postum solar", judecată care cuprindea două faze: psihostasia și „confesiunea negativă a păcatelor". Psihostasia, „cântărirea" sufletului, presupunea o procedură precisă, ce i-ar putea interesa pe poeții de azi (și nu numai pe ei): inima defunctului, unde era localizat sufletul, se așeza pe un taler al balanței, iar pe celălalt
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/6460_a_7785]
-
partea întunecată a memoriei. Nu a lui, ci a celor din generația precedentă. A continuat cu amintirile inconfortabile ale celor de-o vârstă cu el. Cărțile care i-au adus celebritate încearcă să arate că nu poate exista absolvire fără confesiune, că nu încape iertare atâta timp cât se preferă uitarea. Dar și că iertarea n-ar trebui să fie exclusă aprioric. Trei dintre romanele lui Bernhard Schlink au apărut și la noi: Der Vorleser (adică Cel care-mi citea, nu Cititorul, cum
Un terorist este un terorist este un terorist? by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6474_a_7799]
-
sau în cinci sute, și poate începe de oriunde; trebuie doar ca materialul să fie organizat de cineva care se pricepe. Álvaro trăiește cu obsesia că a fost adoptat la naștere. Luz, cu fantasma că a avut un fiu; în confesiunile ei își asumă, rând pe rând, rolul de mamă singură, văduvă, prostituată. Fiecare detaliu îl contrazice pe cel de dinainte. Care e realitatea și unde începe ficțiunea? Oare minciuna trăită intens în imaginație nu devine adevăr? Un roman despre căutarea
Juan José Millás - Două femei la Praga by Florentina Hojbotă () [Corola-journal/Journalistic/6473_a_7798]
-
mă înnebunea." (p. 196) Lucrul se putea deduce și în absența unui astfel de insert clinic. Fără a fi numaidecât spectaculoasă, cea de-a treia parte, conținând răspunsul lui Vali, e din punct de vedere narativ funcțională. Ea redimensionează întinsa confesiune carcerală printr-un filtru al interpretării. Omoară-mă! e altceva decât o combinație de ficțiuni ale persoanei întâi. Dedublarea vocilor nu e un simplu pretext. Acestea se continuă, își preiau sarcinile, chiar dacă nu pe spații mari, în așa fel încât
Ce urmează? by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6478_a_7803]
-
lui Diaconovici Loga, din 1841), modele de scrisori (către Divină domnișoară, Mult prețuite jupâne și prietene, de la Sălbaticul tău Ionel, Al d-tale adorator etc.), fișe de lucru, cu înregistrarea formulelor de început și de încheiere ale scrisorilor, o multiplă confesiune (stimulată de un chestionar), o foarte bogată bibliografie etc. E o carte experiment, un hipertext de tip virtual, condensat într-o formă tradițională, de carte-obiect, cu ilustrații retro, elegantă punere în pagină și frumoasă copertă. Scrisoarea e în sine un
Epistolar erotographic by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6483_a_7808]
-
Valeriu Leu (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1988) și reluată în 2000 (la Editura Polirom). Ambele dăți, reeditarea a survenit într-un context nefericit: în 1988, eram cu toții sastisiți de spiritul „revoluționar" ceaușist, iar în 2000, nu îi mai păsa nimănui de confesiunile unui obscur pașoptist ardelean... O a doua reeditare, integrală, o înregistrăm în 1995, la Editura Tipomur din Târgu Mureș. Această ediție, însă, este semnalată numai în băncile electronice de date: în bibliotecile bucureștene - chiar și la Academie - nu e de
Un memorialist uitat de la 1848 by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/6390_a_7715]
-
mult în activitatea sa de manager al Operei Naționale dacă ar fi fost lăsat să o ducă până la capăt așa cum dorea - mă refer la oameni, nu la soartă. Este definitoriu pentru deschiderea și echilibrul opiniilor capitolul care adună „reflecții și confesiuni" despre diferite subiecte (talent, mod de viață, public, povara marilor succese care obligă și apasă, scena lirică bucureșteană de care era atât de atașat, menirea unui director de teatru, încredea în tineri, etc.). Și pentru că nu putea să lipsească o
Un premiu pentru o carte de excepție by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/6394_a_7719]
-
om la om (scrisori de dragoste sau de despărțire, de reproșuri sau de scuze, de mărturisiri sau de sfaturi) cărora orice intermediere le anulează rostul? Se presupune probabil că nici măcar nu mai există scrisori adevărate, că de la Internet încoace, declarațiile, confesiunile, certurile, retractările, nu se mai exprimă decât prin atingerea tastelor calculatorului urmată de o apăsare pe butonul „Send". Americanul Thomas Mallon intenționa să publice în 1997 o carte despre arta epistolară din toate timpurile, ca un fel de completare la
Poștașul nu mai sună la ușă by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6397_a_7722]
-
negânditul gândit și grăit, inefabilul, misterul și miracolul. Sunt credincios, dar pândit și bântuit în fiecare zi de îndoială. Cred Doamne, ajută necredinței mele. Cum să nu cunoști revelația avută de Sf. Pavel pe „Drumul Damascului"? Cum să nu citești Confesiunile Sf. Augustin care printr-o iluminare într-o grădină din Milano a auzit o voce: „Tolle, legge. Tolle, legge." „Ia și citește." Cum să nu te preocupe „Pariul lui Pascal"? Sau să nu fi auzit de Lao-Tzi care a fost
BUJOR NEDELCOVICI: „Nu am scris niciodată un roman vădit autobiografic“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/6078_a_7403]
-
-l prefer, spuneam, pe romancierul O. Nimigean poetului e tocmai pentru că la acesta dintâi lirismul profund nu dă greș niciodată. Rădăcina de bucsau își trage sevele nu din bogăția senzaționalistă a evenimentelor, ci, dimpotrivă, din lentoarea austeră a desfășurării acestora. Confesiunea lui Liviu e mai mult decât periculos de personală, e solipsistă. Iar asta în asemenea măsură încât nu o dată se ivește între paranteze o voce dedublată, cârcotașă, care-i pune căluș naratorului și căreia i se dă, sistematic peste fălci
Copil la patruzeci de ani by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6107_a_7432]
-
ideile la care a ajuns suferind. Mai mult, văzându-l cum se frământă pe seama unor distincții la care majoritatea oamenilor reacționează cu indiferență, simți la rândul tău nevoia de a te pronunța asupra lor. De aceea, volumul e genul de confesiune pe care o citești cu ochii îndreptați spre tine, atenția cititorului fiind absorbită de felul cum ar reacționa el însuși în cazul în care ar fi pus în fața acelorași întrebări. Volumul e un catalog de teme cu virtuți filozofice. De
Un meticulos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6451_a_7776]
-
literar Cornel Moraru, care subliniază faptul că „lirica lui Eugeniu Nistor, luminoasă și melancolică, își trage seva din îndureratele coline ale Ardealului, ținutul de neuitat al copilăriei poetului. Cu Elegiile transilvane ne aflăm într-un spațiu nostalgic, al reveriei și confesiunii neliniștite, în care metafora limpezește versul, nu-l încifrează. Poetul, destul de dotat muzical, aspiră în continuare la claritate și la o puritate simplă ce învăluie imaginile suave și delicate ale unei lumi ce agonizează blând, în amintirea fermecată a locurilor
Melancolii în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/4747_a_6072]
-
Cafe-teatru, str. Blănari nr 14. Printr-o succesiune de patru scene de un ceas, publicul ia parte la certurile în rime ale Veronicăi Micle cu Eminescu, la strategiile de război pe care i le propunea Mița Biciclista Regelui Ferdinand, la confesiunile unui criminal față de fata de la restaurant și problemele actuale cu care se confruntă generația de azi. În teatru, prietenia este o componentă importantă în crearea unei atmosfere propice de lucru, după cum mărturisesc și protagoniștii spectacolului „În parc", Ana Ularu și
"În Parc". Vezi strategiile de război pe care i le propunea Mița Biciclista Regelui Ferdinand by Anca Murgoci () [Corola-journal/Journalistic/47506_a_48831]
-
dădea cu piciorul”...). Treptat, dialogul capătă un dramatism fără mască. Este meritul lui Gabriel Liiceanu de a fi pus în scenă și în efigie povestea acestui poet excepțional care, luîndu-și revanșa asupra neputinței fizice, își încheie existența discretă printr-o confesiune en beauté.
Măștile adevărului poetic by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/4766_a_6091]
-
să înțeleagă foarte clar care pagini sunt scrise de Carmen Sylva și care de Mite Kremnitz. În plus, convenția scrierii de tip epistolar ascunde de multe ori de fapt însemnări de jurnal, pasaje lungi de text nefiind altceva decât ample confesiuni sentimentale sau notații ale activităților zilnice mai însemnate. T extul în sine nu ascunde decât puține delicii de stil, mai cu seamă săgeți sarcastice care joacă rolul unui fericit contrapunct, menit să mai tempereze tonul general al cărții care aduce
Luceafărul uitat by Răzvan Mihai Năstase () [Corola-journal/Journalistic/4790_a_6115]
-
Timi, însă el aparține mai degrabă supra-naratorului romanului. De aici se reține scena vizitei de lucru a securiștilor în apartamentul lui Septimius Ilarie, amuzantă, cu tot neverosimilul ei (omeniți cu mâncare, rachiu și cafea, aceștia ajung la cele mai neașteptate confesiuni despre viața lor). Interludiile erotice (scrise în italice), având același sound muzical, dar „instrumente” feminine și arome culinare diferite, dau întreaga măsură a virtuozității stilistice a lui Radu Țuculescu: „Prefera preludii lungi, cu execuții rafinate. Degetele sale înlănțuiau arpegii pe
Rafinament fără explozie by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4797_a_6122]
-
roman, Ulise, l-a trecut într-o română fermecătoare, declară că nu l-a citit de la un capăt la altul. Cât e adevăr și cât e glumă (o glumă imensă, suficientă sieși și hrănindu-se din propriile rezerve inepuizabile) în confesiunile acestea? Închid paranteza (sau mai curând o las întredeschisă, pentru a reveni la ea ceva mai încolo). Dur de tot e în schimb Mircea Ivănescu cu trei dintre numele grele ale literaturii postbelice. Preda, Bănulescu și, evident, Sorescu. Anecdota pariziană
Despre micile animale by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/4798_a_6123]