1,422 matches
-
interminabilă, cînd fiecare Încearcă În gînd zeci de eșantioane de fraze și nici una nu e convingătoare, nici una nu sună destul de adevărat, destul de adecuat, destul de simțit. Tiberiu părea cel mai puțin afectat, el nu făcea eforturi să găsească formula magică de consolare; nici azi nu știu dacă bravase atunci sau dacă, cine știe prin ce intuiție, reușise În chipul cel mai firesc să rămînă În detașarea și veselia lui obișnuită. Nu, nu era nici indiferență, nici naivitate, ghicisem În ochii lui acea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
La revedere. O să mă-ntorc cît pot de repede. Și, cum ea nu-i răspunse, urmă: Atunci vom lua viața de la-nceput... Anna zîmbi fără convingere, dîndu-i a Înțelege că nu ea, ci el avea nevoie de asigurări și de consolări... N-o să mă omoare! Nu de asta mă tem... — Dar de ce te temi? Anna Îl Învălui Într-o privire plină de-o matură tandrețe, ca și cum dragostea lor ar fi avut În urmă ani și ani de zile. — Mă tem c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
o bucată de brânză împuțită sau îi ascunzi banii de coșniță din vasul de porțelan, unde stau de obicei, iar apoi o acuzi că i‑a cheltuit pentru ea. Astăzi, de exemplu, se ivește o astfel de situație: mami caută consolare la copii, fiindcă el tocmai i‑a sfâșiat cu dezinvoltură un șorț nou‑nouț dintr‑un material frumos cu flori colorate, achiziționat de la solduri și pe care și l‑a încropit singură la mașina de cusut cumpărată în rate. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe această familie o mai așteaptă încă și alte nenorociri dacă lucrurile merg tot așa în continuare și nu se găsește nimeni să le oprească. Greva generală n‑a fost nici ea respectată, oh, Doamne! Și nici nu‑i cine știe ce consolare că ucigașul meu o să cadă pe front în ’40 și atunci o să fie și el mort ca mine. Acum vin la rând pantofii aceia cu botul ascuțit, ascuțit; strălucesc atât de tare, că te poți oglindi în ei dacă vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
capul încărunțit la pieptul ei și plânge. Asta o impresionează foarte tare pe doamna Witkowski, fiindcă nu știe de ce și crede, fără să aibă dreptate, că plânge din cauza ei. Bietul de tine, las’ c‑o să treacă, șoptește ea cuvinte de consolare, care pe el nu‑l consolează deloc. Plânge în hohote bărbatul greoi care a scos‑o la capăt cu atâtea lucruri, i‑a terminat pe mulți, iar acum el însuși n‑o mai scoate la capăt. Ce ghinion! Plâng, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
nu eram În stare de cocoșeli, de răzvrătiri trupești, căzut cum eram În fascinația pentru acea femeie. Mă iubise năvalnic o jumătate de an, ca să mă părăsească, vezi Doamne: ființă pasională!, Într-o singură zi. Fusesem un amor dulceag, de consolare? Habar n-aveam ce se Întâmplase. De aceea am și rămas multă vreme buimac, incapabil să mi-o doresc Înapoi, incapabil de dorință În general. Nu Înțelesesem nimic. Nici nu știam dacă era cazul să sufăr, dar eram totuși al naibii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
soarele, eu nu-s prea obișnuit cu bicicletele, obosesc repede, nădușesc. Mă Înviorează un alt gând, cel mai tare de până acum: Cristina e femeie măritată, are acum probleme cu Cătă, poate merge un futai simplu și la obiect. De consolare. De răzbunare, de care-o fi. Fără lirisme. Fără reverii, fără literatură. Un futai ca atare. O facere de bine, pentru lăbarul care devenisem. Terapie. Șansa unică de a scăpa de impotență. Alături de, ah!, soția prietenului meu. Asta trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
de solidaritate ale majorității intelectualilor români. Noi n-aveam asemenea scrupule. Nu eram convinși că, la câți cititori deține, scriitorul român mai are nevoie și de protecția statului. Iar dacă arta, literatura sunt pentru puțini, nu văd un efect de consolare În faptul că pot vorbi românește la telefon cu cineva din Vaslui. Ori din Slobozia. Ce legătură am eu cu oamenii ăia, ce ne solidarizează? Călătorește cu ei la clasa a doua, de la Arad la Slobozia, și pune-ți apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
dovezile umorului popular pe această ternă, iar, cu greutatea unei autorități competente, se poate afirma că aceste dovezi sînt exact ceea ce sînt. Sau poate fi vorba de o discuție Într-un stil mai elegant și mai politicos, expresii manierate de consolare, aprecieri blînde, liniștitoare și măgulitoare, menite să Îmbărbăteze și să Înveselească? Formula acestui gen de conversație sună astfel: — Ești grozav de Înalt, ce zici? — Da, ha, ha, ha!... Mi se pare că sînt, ha, ha, ha!... Cred c-ai băgat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
profesor de educație fizică. Ăsta îi lua la rând pe cei cu trei sacoșe, pe blonde și pe delegații unor babaci sus-puși. Drept era că rămâneau blonde și printre noi, blonde anti-compromis. Unele aveau fundul exagerat, dar era totuși o consolare. Dimineața, la 6, ne încolonam în fața clădirii. La 8.30 veneau femeile de serviciu și ne băgau în templul lingvistic. Până pe la 11 rezistam cu demnitate. Ne aduseserăm cărți, reviste, ascultam muzică preclasică la căști. După ce venea inspectorul, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
joc o luciditate diabolică, miștocărească. Ceva din mijlocul creierului râdea de mine și, cu cât eram eu mai delirant, cu atât acel ceva era mai treaz. Degeaba, nu oricui îi este dat să înnebunească, nu oricine are talentul ăsta. Singura consolare care-mi rămânea, era să iau parte la mișcările de stradă puse la cale de sindicate. O mare manifestație avu loc în Piața Palatului. Au venit profesori din toată țara. Protestatarii purtau tricouri și șepci albastre. Pe pancartele ridicate deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Manuelei cu Alina sunt în fapt tot monologuri deschise, reflectări ale stărilor de moment. Ceea ce se repeta ca un lait motiv pe tot parcursul expresiilor sale de bine sau de rău interior, este empatizarea totală cu fenomenele naturale, este o consolare permanentă, acceptarea disperării ce s-ar finaliza cu un suicid. În disperarea ei îl caută pe Vâlsan ca pe un salvator, lumea imaginată de ea este o realitate de gradul II, dar impură: “Închise iar ochii, ca să vadă mai bine
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
cunoașterii, simțirii? El există, e geniu și e suficient! Își poate permite, chiar și Fiul omului, să abdice de la menirea sa mesianică și renunțând să caute plăcerea pe care s-o refuze mai apoi? În fapt Manuela exagerează căutând o consolare pentru cumplita ei singurătate. Trăirea ei se strivea de pasiunea lui înfrânată pe care o simțea ca pe o stâncă. Această stare febrilă a nervilor o face să fie exaltată în gesturi, pentru prima dată ea se mișcă, trăiește, devine
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
Am în urma mea prea multe lucruri nefăcute, făcute pe jumătate sau făcute rău. Am visat altele pe care nu eram în stare să le obțin sau n-am îndrăznit să mă bat pentru ele; era mai comod să-mi găsesc consolări și scuze. Spre deosebire de alții, cunosc nu numai ziua, ci și ora ieșirii din copilărie. Tata pusese ceasul deșteptător să sune și, la opt fără un sfert, pălăria metalică s-a pornit să zbârnâie. Am deschis ochii și am văzut ferestrele
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
mult? — Am început... cu mai puțin de doi ani în urmă. Era cu câteva săptămâni înainte de a se pronunța divorțul. Îmi prinse privirea și zâmbi. O, da, nu ești singurul care ai scrântit-o în privința asta. — Ei, da, e o consolare. — Tu și Verity aveți copii? — Copiii eram noi: n-aveam nevoie să facem alții. Dar voi? El avea copii. Avea trei fete din prima căsătorie, dar nu i se permitea să le vadă. Pe bună dreptate, bănuiesc. Era maniaco-depresiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ajungă toți acasă cu o săptămână înainte de Crăciun, simțeam că politicienii și capii armatei aveau de gând să ne târască în război. Dar ciudățenia era că Fiona, care iubea pacea și nu prea o interesa politica, găsea un fel de consolare în asta și am început să bănuiesc că e la fel ca mama cu concursul ei; îl alesese drept scut pentru spaima care amenința s-o înglodească. De data asta doctorul o ascultase mai atent. Îi examină gâtul când ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
nici mai mult nici mai puțin - Poliția Metropolitană, mi-a pus cătușe la mâini și a fluierat după complicele care aștepta la ușă. Totul s-a întâmplat foarte repede. Își lăsă capul jos și amândoi am tăcut.Căutam cuvinte de consolare, dar nu le găseam; și când în sfârșit a vorbit Findlay, era o notă de tristețe în glasul lui. Să știi că nu pot să suport ipocrizia acestor oameni. Minciunile pe care și le spun lor și restului lumii. Căcatului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
părintele... Nu eu îl cunosc, doamnă, părintele mă cunoaște pe mine. ─ Așa e, aveți dreptate. A trecut mult de când nu v-am mai văzut. Vai, dar n-ați îmbătrânit de loc! Hai dragă, lasă astea. Bineînțeles că îmbătrânim, ce altă consolare am avea? Ce mai face Pascal? ─ O, el, chiar că a îmbătrânit. Aș vrea să-l văd. Spune-i să treacă pe la mine, îl aștept. Am să-i spun. Se va bucura. Și eu mă voi bucura. La fel, doamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
în continuare la povestea celor doi „eroi” ai săi. Să fi murit cu totul dragostea Teodorei pentru el? Să-l vadă oare deja prea bătrân și inutil? Ori se teme de o altă sarcină, ceea ce ar putea fi o slabă consolare pentru bărbatul care se simte părăsit ca un pom uscat, umbrit tot mai mult de plantele viguroase care cresc alături. Teodora nu l-a mai mângâiat... nici nu mai ține minte de când. Îi vine greu să înțeleagă, ba nu! să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aveam timp pe la Butnaru cel șugubăț. Și o mai întrebam din când în când pe Pocum: Ce mai faci, mătușă? Răspunsul venea imediat: Pocum, bre, nu rău. Eu nu calculam că răspunsul cel bun trebuia să fie un răspuns de consolare, de mângâiere, de compătimire, îi răspundeam: Las că-i bun mătușă sau las că-i bine ... După ce plecam îi spunea mamei cu o amărăciune în suflet: Uite, m-a întrebat ce mai fac și eu i-am spus că mi-
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
adevărului. Ferice de acei suverani care cultivă ei înșiși aceste științe, care gîndesc precum Cicero, consulul roman, eliberatorul patriei sale, părintele elocinței: "Literele formează tineretul și sînt delectarea vîrstei înaintate; prosperitatea este, cu ele, mai strălucitoare, adversitatea primește, prin ele, consolări; iar în casele noastre și într-ale altora, în călătorii și în singurătate, în toate timpurile și în toate locurile, ele fac dulceața vieții noastre." Lorenzo de Medicis, cel mai mare om al națiunii sale, era pacificatorul Italiei și restauratorul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de pe vremea Ifigeniei, cînd Ahile se odihnea gol pe plajă spre Înfiorarea spectatoarelor neatente la celebrul călcîi, ci la cu totul altceva care, din nenorocire pentru lumea filmului, nu se vede, eroul stînd Întors cu spatele Într-o rînă, singura consolare pentru doamne fiind faptul că i se zăresc totuși fesele, strălucitoare, expresive -, și Geraldine Chaplin, ce se mișcă printre coloane dorice și alină diferite idei grecești. În final, dragostea Învinge. Eric Roberts nu știu cine e. Assante Îl joacă pe Ulise. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
în carne, când era încă numai îndrăgostită, o crucifica. A avut atunci curajul să mă întrebe, cu un braț încleștat pe speteaza jețului și cu mâna cealaltă mîngîindu-mi părul. ― Nu e păcat? I-am răspuns, ca de obicei, cu o consolare stupidă, câteva fraze fără nici un conținut și am continuat să mă pierd în descoperirea treptată a trupului ei. Când o priveam, la răstimpuri, uimit eu însumi de abandonarea atât de complectă, o zăream cum stă cu capul pe jeț, ochii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
nu mă îndoiam că Harold ar fi repetat tuturor "prietenilor" eurasieni întîmplarea mea, și fetele ar fi încercat să mă consoleze cu veșnicele lor stupidități sentimentale, îndemnîndu-mă sî beau și să fac dragoste, iar eu eram incapabil să primesc orice consolare, fie ea cât de brutală. Mi se părea că nu am voie nici să menționez numele Maitreyiei în mijlocul lor. Eram însă atât de năuc, atât de desăvârșit mă predam durerii, încît nu mă gândeam la nimic precis, ci încercam numai
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și idealul lor de atroce detașare nu are nimic de-a face cu omenescul care suferă, cu mizeria experienței. Trăiesc oarecum prea dumnezeiește oamenii aceștia, al căror ideal este suprema placiditate. De altfel, cum eu nu venisem la math pentru consolare, ci numai pentru că acolo aș fi putut-o revedea pe Maitreyi a mea, cea din amintire, cea adevărată, nu m-au jicnit prea mult vorbele lui Swami; m-au făcut numai să mă simt mai singur. Am plecat, mulțumind pentru
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]