105,033 matches
-
au adoptat copii internațional, inclusiv din România, între 1985 și 2002 Vârsta medie pentru mamele adoptive 37,8 ani Vârsta medie pentru tații adoptatori 38,9 ani Mamele biologice 26,7 de ani Tații biologici 29,1 ani Interesante sunt constatările a doi cercetărori Egbert și Lamont 102, care arătau prin studiul lor că, în cazul adopției unui copil cu nevoi speciale vârsta mai înaintată a părinților adoptatori se asociază pozitiv cu percepția unui grad mai ridicat de pregătire pentru adopție
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
timp. De asemenea aceste familii prezintă un grad de coeziune mai ridicat decât cele care eșuează în procesul de adopție 108. Din punct de vedere economic studiile arată că familiile adoptive au un standard de viața peste medie 109. Această constatare este valabilă și pentru părinții adoptatori români așa cum s-a arătat în studiile realizate până în prezent. Studiul realizat de Mărginean, Cojocaru și Furman 110 asupra familiilor care au adoptat prin intermediul Fundației Holt arată că media venitului lunar al acestor familii
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
de servicii. De asemenea ținem să precizăm că, accesibilitatea serviciilor sociale și accesarea acestora nu prezintă influență semnificativă nici pozitivă, nici negativă. Datele obținute în cadrul interviurilor narative sunt concordante cu rezultatele expuse anterior. În plus am obținut câteva justificări ale constatărilor anterioare. În primul rând semnalăm că, starea de sănătate și dezvoltarea fizică a copilului reprezintă factori importanți de stres pentru părinții adoptatori, dar care nu afectează interacțiunea mamei cu copilul adoptat. Principala explicație rezultată din răspunsurile mamelor adoptatoare constă în
Adopţia copiilor în România by Anca Mioara Bejenaru [Corola-publishinghouse/Administrative/883_a_2391]
-
Irineu) Mihălcescu, la aceea oră decan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București 210. Semnificativ este faptul că această poziție se înregistra înainte apariția revistei Flacăra Sacră. Mihălcescu, ceva mai târziu viitor Mitropolit al Moldovei, intervenea în tematică pornind de la constatarea creșterii necrologurilor anunțând incinerarea din ziarul Universul. Din capul locului se preciza astfel că acțiunile cremaționistilor erau în creștere la fel ca și utilizarea practicii în sine, articolul său fiind un semnal de alarmă în acest sens. Mihălcescu opina că
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fapt niciodată completă. Pe de o parte, dispozitivul material conservă un punct de ancorare în corpul subiectiv; pe de altă parte, și într-un mod mai esențial, scoaterea din joc a vieții de către sistem purcede încă din aceasta. O asemenea constatare aplicată mijloacelor de comunicare înseamnă că acestea nu pot fi înțelese pornind de la aparatura pe care o dezvoltă, ci doar de la ceea ce rezultă din ele de fiecare dată pentru viață, de la postura în care aceasta se găsește așezată în virtutea conexiunii
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o zonă a cumințeniei comportamentale, pusă la colțul societății. 1.1. Personal și politictc " 1.1. Personal și politic" M-am întrebat dacă, în încercarea de a aborda problematica familiei monoparentale din perspectiva teoriilor politice, nu voi ajunge cumva la constatarea evidențiată încă de feminismul american, cunoscut sub numele de „feminism al valului II”, după care tot ceea ce este personal este politic? Această etapă de analiză a situației femeilor fusese marcată de apariția cărții Simonei de Beauvoir, Al doilea sex, în
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
totalul născuților vii (I.N.S., 2002, p. 10). Un alt fenomen frecvent, dar greu de surprins în studiile sociologice este separarea, situație în care, în fapt, cuplul se destramă, iar relațiile părinților cu copii sunt marcate de conflictele dintre adulți. Pe lângă constatările de ordin cantitativ, pot fi invocate drept bune argumente pentru analiza problematicii familiei monoparentale consecințele privind calitatea vieții membrilor acesteia. Familiile cu copii sunt predispuse, în momentul de față, în România, unui risc accentuat de sărăcie 23. Explicațiile sunt legate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
de suport emoțional, de substitut al soțului absent. Mamele singure sunt frecvent nemulțumite de viața pe care o duc, se declară suprasolicitate, stresate de grijile pe care le au, devin mai autoritare (I. Mitrofan, C. Ciupercă, 1997, p. 44). Această constatare este făcută pornind de la ipoteza conform căreia mamele singure înfruntă mai multe probleme decât cele din familii complete și se confruntă cu probleme de autoritate față de copiii lor. O altă strategie existențială ar putea fi aceea în care mamele singure
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
a unui studiu relevant cantitativ, ci pregnant calitativ. În acest sens, se pot face rezervele cuvenite privind valabilitatea restrânsă a concluziilor ce s-au desprins, precizând că generalizarea s-a făcut atâta cât a permis realitatea. Totuși, se impun câteva constatări. Testul a avut ca particularitate cerința de a scrie unele sub altele cuvintele considerate reprezentative, chiar determinante pentru propria persoană. De aceea, s-a obținut o reprezentare ierarhică, în care se arată o încărcătură valorică mai mare pentru primele poziții
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
asumă de bună voie corvoada unor munci repetitive, monotone și cu o finalitate elementară: conservarea vieții? Este preferabil să consideri că viața merge de la sine, că există o forță vitală ce determină ca amănuntele de fiecare zi să se armonizeze. Constatarea că există nevoi imediate, nu numai individuale, ci și ale celorlalți, că unele persoane semnificative au trebuințe importante, oră de oră, zi după zi, an după an nu este una confortabilă 7. Dându-le curs, nu se realizează o legitimare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
nume” (B. Friedan, The Feminine Mystique, 1963). Femeile care nu au o familie proprie își doresc să o poată avea. Odată ce au însă o familie, ajung într-un impas existențial: ce să-și mai dorească? Pornind de la o astfel de constatare, decurge ca firească cerința feminismului liberal privind egalitatea deplină în drepturi a femeilor și bărbaților, extinderea exercitării acestor drepturi în sfera privată a familiei. În 1832, John Stuart Mill împreună cu Harriet Taylor scriu lucrarea Eseuri despre căsătorie și divorț 22
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
care îl joacă în creșterea copiilor depind mai puțin de instinct și mai ales de tipurile de norme sociale, pedepse și presiuni care sunt exercitate asupra lor de comunitatea mai largă în care trăiesc. (F. Fukuyama, 2002, p. 118) Această constatare, deși sugerează că se întemeiază pe argumente apropiate de spiritul obiectiv al științei, transmite o diferență între bărbați și femei în defavoarea celor din urmă. Astfel de supoziții sunt premise ale subordonării femeilor în calitatea lor de mame. În plan social
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
41 pe care multe femei o resimt ca pe un conflict între trebuințele de autodezvoltare personală și sprijinul acordat celorlalți, mai cu seamă copiilor și persoanelor ce au nevoie nemijlocită de ajutor (bolnavii și bătrânii din familie). Chiar și această constatare a devenit un loc comun, ca, de altfel, și soluția problemei, care presupune o opțiune: cariera sau familia 42. Revin la ideea că faptul se datorează modului dihotomic de a aborda raportul public/privat în viața fiecăruia 43. Când un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
ar putea fi susținute și dintr-o perspectivă feministă, deci una care să accentueze necesitatea emancipării femeilor. Astfel, se poate arăta cum între procesul de democratizare a grupului și emanciparea celor implicați în acesta nu există raporturi de opoziție. O constatare larg acceptată este că familia trece printr-un proces de restructurare, iar acest fapt are loc ca un demers menit să creeze o anumită coerență comportamentelor indivizilor la condițiile lor specifice de viață: Ca o modalitate de adaptare la epoca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
altă dată... Mă paște o răceală și dacă fac efort va fi mai rău... Vezi doar că nu mai sunt dependent de scaunul acesta cu rotile. Dar știi ceva, Arm?... Tu nu ai văzut niciodată tot apartamentul meu! (rosti această constatare cu tonul cuiva care ar fi spus „tu n-ai vizitat niciodată vastul meu palat”). Arm îl măsură întâi surprinsă, apoi cu indulgența cu care se cuvine să fie privit un puștan cu idei năstrușnice: Vrei acuma să te lauzi
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
locală este considerată mai mult o instituție economică, decît una politică, iar responsabilitățile sunt mai bine precizate. Autonomia nu este consacrată doar ca principiu, ci în mod efectiv, puterea de decizie a autorităților locale fiind substanțială, ceea ce poate duce la constatarea unor per-formanțe superioare față de organisme similare din țările continentale. Reglementările sunt mai clare, iar intervențiile și controalele guvernului central mai reduse, mai rare. În sistemele cu o autonomie ridicată, cum sunt cele federale, libertatea decizională a autorităților locale este desigur
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
sectorul public este pro-ductiv sau neproductiv? Adeseori, activitatea administrațiilor este considerată drept una secundară, sau chiar parazită, funcționarii publici fiind tratați ca un balast pentru societate. Or, chiar dacă există, ca și în alte sectoare, salariați puțin performanți, nu putem generaliza constatarea. Mult mai pertinent ar fi să încercăm să distingem ceea ce este productiv de ceea ce este neproductiv. Astfel: într-o primă aproximare, sectorul productiv nu produce nimic, datorită lentorii sale; un alt punct de vedere, consideră că doar producția de bunuri
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
intervenția Statului. Cînd Statul este mai puternic se cheamă că individul este mai respectat, cu atît mai mult cu cît solidaritatea "mecanică" a vechilor structuri social, fondată pe constrîngere, vine după o solidaritate "organică", bazată pe schimburi și interdependențe. O constatare similară întîlnim la Norbert Elias, care a insistat mult asupra rolului Statului în formarea Europei, matrice a civilizației moderne. Deci o societate particulară inventează Statul, iar aceasta, după Max Weber, dezvoltă structuri birocratice și noi forme de putere. Acesta se
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
natură parțial sau total divizibilă, cererea potențială este puternică și pentru a o satisface, trebuie găsite indirect finanțările. Suntem deci în prezența unei reconsiderări, printr-un comportament individualist al utilizatorilor, a premiselor individualiste ale econo-miei liberale. Aceasta ne conduce la constatarea unei tipologii econo-mice pure a bunurilor, fondată pe caracterul divizibil sau nu al utilizării lor. Ea maschează o evidență: a dispune de un lucru gratuit este preferabil decît să trebuiască să plătești. Cu acest titlu, toate bunurile pot da naștere
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
publi-ce și caracterul lor non-comercial o amplifică încă și mai mult. În fața acestor exigențe, ridicarea veniturilor necesare este delicată, căci prin-cipiul egalității în fața impozitului are un caracter destul de vag, iar definirea materiei impozabile e dificil de făcut. Față cu această constatare, unii au propus apropierea funcționării democrației de modelul comercial. Vom vedea însă că această idee pare greu de concretizat, cu atît mai mult cu cît, odată cu școala Public Choice, ne putem întreba asupra motivațiilor reale ale oamenilor politici. Ne costă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
timpul pierdut, economiști și sociologi au multiplicat în ultimii ani studiile privind funcționarea organizațiilor. Nu le vom prezenta aici de o manieră exhaustivă, nici chiar sintetică, ci vom arăta numai în ce măsură ele clarifică chestiunea eficienței sau ineficienței administrațiilor. O primă constatare se impune mai întîi: produsele noncomer-ciale nu sunt singura preocupare a unei analize în termenii organizațiilor. Potrivit lui Olivier Williamson, se poate remarca faptul că orice întreprindere conținînd mai multe persoane este o repunere în cauză a principiului comercial. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
Crozier a ridicat o problemă crucială pentru econo-miile de piață contemporane. Atunci cînd prelevările obligatorii ating niveluri considerate disuasive, pare necesar, dacă nu de restrîns cîmpul de acțiune publică, cel puțin de redefinit formele acestuia. Dar dacă o astfel de constatare generală este larg acceptată, alegerile ce decurg de aici sunt departe de a fi evidente, mai întîi pentru că analiza economică nu conduce obligatoriu la un singur tip de soluții, articularea dintre piață și organizare putînd conduce la diverse compromisuri, și
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
un obstacol major: contrar a ceea ce presupunea A. Smith referitor la manifestarea "mîinii invizibile", agregarea deciziilor individuale coerente nu conduc în mod obligatoriu, sau nu întotdeauna, la rezultate colective favorabile. Fără a utiliza termenul de "efect pervers", Keynes reia aceste constatări la sfîrșitul Teoriei generale. El explică faptul că obiectivul său nu este de a condamna capitalismul, ci de a arăta de ce Statul trebuie să intervină cu scopul de a evita ca alegerile individuale singure să conducă la o situație globală
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
cererea globală pe piață. Anticipînd această situație, antreprenorii nu vor mai angaja, indiferent care ar fi prețul muncii. Este, de altfel, ceea ce Keynes a putut constata cu ocazia vizitei sale la Chicago, în 1931, în plină criză. Plecînd de la această constatare locală și temporală, Keynes va genera un raționament cu vocație universală. Plasîndu-se din punctul de vedere al colectivității, el va repune în cauză legea lui Say, zisă și legea debușeelor, care stipula faptul că orice ofertă implică o distribuire a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]
-
presiune (lobby) și va practica o politică de prădător, adică de exploatare sistematică a reglementării pentru a-și ameliora propria situație. Din această perspectivă, oamenii politici sunt niște prăzi autoconsimțite, niște marionete în serviciul cutărui sau cutărui interes particular. Această constatare a făcut ca legislația americană să oblige pe fiecare să-și publice originea finanțărilor politice. Această din urmă reglementare nu schimbă natura sistemului, ea crește doar transparența, pentru a crea un echilibru de forțe între prădătorii potențiali. Dar cum raporturile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1458_a_2756]