1,366 matches
-
acesta. Carmen Chivu-Duță Introducere Articolul nr. 27 din Constituția din 1948 stipula că: „Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de Stat. Cultele religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri”. Acest drept este ocrotit și prin articolul 84 din Constituția din 1952 și articolul 30 din Constituția din 1965. Biserica Ortodoxă, ca și celelalte biserici și confesiuni, au fost supuse unui tratament represiv, intensificat
[Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]
-
servicii. Greu de crezut că și-a putut cineva imagina vreodată o combinație atât de bizară între calculator și practicile divinatorii/magice, expresie a iraționalului, a unei științe obscure greu de pătruns și de analizat logic. Incredibilă apropiere între două contrarii. Acest fapt a provocat un viu interes în lumea specialiștilor și fiecare a încercat să interpreteze și să analizeze cu propriile mijloace fenomenul. Georges Balandier 52 încearcă o astfel de analiză în Le Détour. Pouvoir et modernité. Explicațiile ce s-
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
de mulți etnologi, este focul viu. Omului modern îi este aproape imposibil să mai gândească focul ca pe o realitate vie. Ne întrebăm de unde vine această credință, ce conotație are și în ce măsură se înscrie ea în acel paradox al uniunii contrariilor? Această ipostază a focului este departe de a fi una singulară, specifică doar spațiului românesc. Credințe asemănătoare sunt întâlnite pe mai tot cuprinsul Europei, de la nordici până la slavi, de la francezi până la germani și greci. Este vorba de o serie de
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
inițiatice) și pe plan macrocosmic (mituri alternante ale Potopului și ale Secetei sau Incendiilor)"244. Descântecul, ca ritual magic, urmează, în fapt, un model exemplar al miturilor, atât la nivel macrocosmic, cât și la cel microcosmic. Într-un fel, acțiunea contrariilor (foc și apă) vine să sugereze dezordinea instalată, haosul primordial. Ei bine, imitarea acelor începuturi dă speranțe pentru aflarea echilibrului și a ordinii (în unele cazuri aceasta echivalează cu aflarea sănătății și cu traiul liniștit înscris în ordinea firească a
by Cristina Gavriluţă [Corola-publishinghouse/Science/1065_a_2573]
-
și depersonalizarea individului întro „lumelume“ în care până și sentimentele (iubirea, onoarea, prietenia etc.) ajung „obiect“ de șantaj și de negociere. Caragiale sancționează astfel printrun uriaș hohot de râs „comedia umană“ și farsa existenței ei întrun „univers închis, în care contrariile sunt echivalente, iar alegerea nui cu putință“ (B. Elvin). Drama: Jocul ielelor de Camil Petrescu SUBIECTUL al IIIlea: Redactează un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinți particularitățile dramei, prin referire la o operă dramatică aparținând unui scriitor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
lui Mihai Eminescu, a cărei emblemă rămâne, mereu, Luceafărul. CUPRINS: Item 1: evidențierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat întro orientare literară, întrun curent cultural/literar, întro perioadă sau întro orientare tematică În acest „poem al contrariilor reunite sub semnul universalității“ (T. Vianu), Eminescu valorifică, întro viziune originală, mituri, teme și motive romantice. Luceafărul este, în primul rând, o alegorie pe tema condiției existențiale a geniului, după cum preciza poetul însuși în adnotarea făcută pe marginea manuscrisului. Sensurile
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
la o cale de exprimare extra-conștientă: imaginea simbolică".7 La vechii greci, de exemplu, simbolul divinității avea o dublă față: solară, cu referire precisă la Zeus, și nocturnă, cu trimitere la Hades, în joc ar fi acel motiv al "coincidenței contrariilor" despre care a scris pagini admirabile Mircea Eliade. Numai că Paul Diel îl interpretează cu totul diferit. Mai exact, unitatea solar-nocturn ar simboliza "legea supraconștientă a armoniei și legea subconștientă a dizarmoniei"8 împreună, prin jocul lor neprevăzut, cele două
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
pe traiectoria considerării ființei ca ansamblu corp-minte în relația sa cu spațiul, cu lumea și cu societatea. Astfel, abordarea unei orientări merleau-pontyene devine legitimă, iar concilierea dintre fenomenologie, biopolitica foucaultiană și schizo-analiza deleuzo-guattariană devine operabilă în spațiul postuman al dizolvării contrariilor și al permeabilizării granițelor corporale și identitare. Corpul virtual, așa cum este el imaginificat, de pildă, în instalațiile artistei Char Davies, își primește critica, pe un alt palier de analiză, prin vocea lui Paul Virilio. Acesteia din urmă îi este rezervat
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
sau rațiune-simțire în scopul obiectivării și măsurării naturii sau dacă postmoderniștii încearcă să recupereze corporalul și sentimentul, haosul și instinctul naturii din ordinea modernistă, ciberneticienii vor să reunească naturalul sau biologicul și artificialul, fără a favoriza unul dintre termeni. Reconciliind contrariile și resuscitând intensitățile practice ale fiecărei singularități conceptuale, acesta pare a fi țelul creării modelelor tehnoculturale în spațiul virtual, un țel ambițios, nelipsit însă de probleme, greutăți și contradicții, compromisuri și conflicte, după cum se poate observa pe tot parcursul acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
negativității și al prizonieratului uman. Perspectiva postumană însă recunoaște și scoate la iveală caracterul material, întrupat și metisat al virtualității, definit de coordonatele ambivalente ale avantajelor și ale dezavantajelor, ale câștigurilor și ale pierderilor. În acest mod se reușește echilibrarea contrariilor dintre pozi țiile descentrării și ale fragmentării identității cu pozițiile (reăintegrității acesteia. Dimensiunea ontologiei fizice și a percepției umane nu este pierdută din vedere în chiar miezul reconfigurărilor tehnoculturale. tc "" Capitolul 3tc "Capitolul 3" Postumanul și corpul transgenictc "Postumanul și
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
contribuit la creșterea numărului de vizitatori. Interviurile semi-directive realizate cu ocazia acestui experiment in situ au pus în evidență asocieri de cuvinte prin care publicul evalua activitatea. Am selectat din ancheta realizată prezența cuvintelor: necesar foarte bine și perechile de contrarii care sînt de fapt răspunsuri ale publicului față de acest "șoc cultural" produs în prestigiosul muzeu: deschis / închis, laborios / ludic, interzis / accesibil. Unul dintre vizitatori remarca: "Grație studenților am făcut un pas, de la muzeul de gheață, tip cimitir, la un muzeu
by IULIAN-DALIN IONEL TOMA [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
de persoana ușuratica și capricioasa. Spiritul de revoltă al Parizianului explică incitația permanentă a noului. Iar explicația acestui caracter este de ordin geografic și istoric: locuitor al unui oraș deschis tuturor influentelor, parizianul are mai multe fete. Această unitate a contrariilor constituie oximoronul, figură cea mai marcanta care caracterizează Pariziana. Totul se activeaza când se acumulează contradicțiile. Pariziana este ireductibila la o imagine tradițională, ea se plasează sub semnul unei ambivalente absolute, "sous șes aspects variés" [Uzanne, 1910, p.448]: tandra
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
pût imaginer (...) Elle restait multiple, puérile et profonde" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.80, 275]. Această metaforizare permanentă a personajelor face posibilă pendularea lor între lumea mitică și cea reală 131. Personalitatea Parizienei este un spațiu misterios al coincidentei contrariilor, care acționează potrivit logicii și dinamicii mitologice, al convertirii continue a unui conținut în opusul său132. O formulă uzitata a Parizienei la modă este, de exemplu, paradoxul îngemănării înțelepciunii cu o faima rea: "elle est cependant une femme à la
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
este o "intersecție" de ambiguități, este locul de predilecție al problemelor secolului. Femeia pariziana face posibil, în plan de ficțiune, ceea ce secolul (istoric, social, economic, uman) exclude în realitate. Nu este ea oare, mai întâi de toate, ființa prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism, dominată și dominantă, activă și pasivă, purtătoare de valori de civilizație și natura primitivă, rezervă de angelic și demonic. Toate acestea
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în ființă noastră codificat rolul de actor, după cum lumea poartă în ea codul genetic al teatralității și își joacă în mod predeterminat propriul spectacol. (...) Lumea că teatru e o viziune care se nutrește din dualitatea existenței, din jocul dialectic al contrariilor și discrepanta dintre evidență și aparentă ce se traduce în discrepanta dintre semn și sens" [Cimpoi, 2003, p.244, 257, subl.n.]. Atunci cand eroul îmbracă o mască, el devine dramatic. Acest erou se gaseste, cum observa M.Epstein [1988, p.
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
nou impuls cercetării eminescologice. SCRIERI: Existence poétique de Bacovia, Winterthur (Elveția), 1958; Eminescu și abisul ontologic, pref. N. Steinhardt, Aarhus (Danemarca), 1988; ed. București, 1994; Jurnal hermeneutic, pref. George Vulturescu, Cluj-Napoca, 1997. Repere bibliografice: Ioan Pintea, Eminescu sau Despre comuniunea contrariilor, VR, 1990, 3; Gabriel Stănescu, „Eminescu și abisul ontologic”, VR, 1990, 4; Constantin Trandafir, Hermeneutică eminesciană, ALA, 2000, 500; Manolescu, Enciclopedia, 552-553. E.M.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288627_a_289956]
-
care poetul o dezvolta organic, din materialul experiențial, si nu o impune "mecanic" dinafară, îi aparține, este doar răspunderea lui. Iată de ce, Barbu respinge doctrina suprarealista: Suprarealiștii degajează din vis mai mult logică de succesiune a visului, bazată pe confuziunea contrariilor, fără: a se apropia de ceea ce noi am îndrăzni să numim lumină visului. Trebuie să răscolești în domenii cu totul străine de literatură și de suprarealism ca să rezolvi problema de lumină imanenta ce l-a preocupat pe Rembrandt, cel dintâi
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
ocazii de acea curăție de grup, cristalografie a ceea ce este: ardere imobila și neprihănit îngheț - versul 25. Versul, o construcție născută din "sacrificiul" experienței trăite, prin transparență lui aproape imateriala, de cristal, mediază între vizibil și invizibil, devine hieroglifa integrării contrariilor. În actul de creație, entitatea proteica lacunara din centrul poeziei (eul profund), printr-un proces de "exauție", trebuie, mai întâi, să se deschidă și să se "încarce" de experiență celorlalți. "Poetul", spune Charles Baudelaire în "Leș Foules" (1869), preluând, la
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
transmite o colecție de informații despre Eminescu ci o sinteză, o imagine a lui Eminescu; mai mult chiar: Imaginea unică, definitivă și totală întrucât este loc, în interiorul ei, și de geniu și de nebunie, și de înger și de demon contrariile, adică, stau împreună. G.Călinescu ar avea dreptate și întrebarea „la ce bună discuția” n-ar mai avea sens dacă am fi în „împărat și Proletar”, de pildă, când după ultima (sau cea mai bună) formă se ard ori se
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
cele trei instanțe semantice este construit pe baza a trei elemente: repetiție, ritmicitate, dialectică (coincidentia oppositorum). Supus prezentificării continue, mitul re-semantizează constant înțelesurile primare, pe baza binarității continuitate / discontinuitate. Muzica, " acea meta-erotică a cărei funcție este de a împăca, întotdeauna, contrariile" 106 creează, împreună cu dansul, un alt ritm cosmic, generând pulsația lăuntrică a formelor arhetipale care se lasă în voia sorților unui prezent etern, dominat de năzuința uniunii cu lumea simbolurilor. De-a lungul timpului, în cultura universală, "muzica" a avut
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Și astfel, "cadența și sunetele se nasc o dată cu silabele, pasiunea determină toate organele să vorbească și împodobește emisia sonoră cu întreaga lor strălucire; astfel, versurile, cântarea și vorbirea au o origine comună". 108 Muzica a fost considerată " o unire a contrariilor", acea "coincidentia oppositōrum" dintre cer și pământ, sonoritatea muzicală fiind înțeleasă drept "comuniune a macrocosmosului și microcosmosului". 109 Astfel, plecând de la interdependența microcosm macrocosm, evidențiind permanenta comunicare dintre lumea interioară și trăirea exterioară, Wittgenstein consideră că "gândirea muzicală, notele muzicale
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
dematerializării" 181, unește infernalul cu celestul, noaptea cu ziua, lumea de sus cu lumea pământescului 182, viața cu moartea, ca metamorfoză a imaginilor cer, vânt, vis, pasăre, arbore. Focul, în viziunea lui Bachelard, ia naștere tocmai din această interacțiune a contrariilor, binele și răul: "El strălucește în Paradis. El arde în Infern. El este plăcere și tortură. El este bucătărie și apocalips. El este plăcere pentru copilul așezat cuminte, aproape de sobă; el pedepsește, în același timp, pe orice neascultător ce vrea
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
pântecului lumii, chiar pântecele însuși, dar și ca dușman al soarelui, al luminii, al laturii spirituale a omului.338 Simbol al transformării temporale, al fecundității și al permanenței ancestrale, "complement viu al labirintului", ouroboros-ul, apare ca "marele simbol al totalizării contrariilor", în vederea devenirii cosmice și ca regenerare a forțelor prin schema reîntoarcerii: "animal al misterului subteran, al tainei aflate dincolo de mormânt, el își asumă o misiune ce devine simbolul clipei dificile a unei revelații sau a unei taine taina morții biruite
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
contradicțiile pe care le cuprind, paradoxurile facilitează descoperirea adevărului, care ne va călăuzi apoi pentru un timp În viață (pînă cînd va deveni un adevăr uzat). * „Legea cea mai tainică și misterioasă a firii este că extremele se atrag și contrariile se contopesc, se transformă unul prin celălalt.” (St. Zweig) În acest aspect dialectic al naturii se află, În mod paradoxal, și latura cea mai frumoasă a destinului omenesc, care În permanență trebuie să evalueze „binele” prin „rău”, pentru a asigura
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]
-
St. Zweig) În acest aspect dialectic al naturii se află, În mod paradoxal, și latura cea mai frumoasă a destinului omenesc, care În permanență trebuie să evalueze „binele” prin „rău”, pentru a asigura astfel progresul sufletesc: „Natura e nesățioasă de contrarii: din acestea și nu din lucrurile asemănătoare realizează ea armonia”. (Heraclit); „Trebuie să ocrotim În noi toate antinomiile naturale și să Înțelegem că datorită ireductibilei lor opoziții trăim” (A. Gide). * „Lucrul de care ne temem sfîrșește Întotdeauna prin a se
[Corola-publishinghouse/Science/2317_a_3642]