KorAP: Find »[drukola/base=cromozom & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...141 >

3,503 matches

Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483

inactivată H19, în timp ce în cromozomul matern H19 interacționează cu enhancerii și astfel este inactivată IGF2 (Peters, 2000). În această zonă există două regiuni metilate diferențiat: DMD situată înaintea lui H19 și DMR1 situată înaintea lui IGF2, ambele fiind metilate în cromozomul patern și nemetilate în cel matern. Când DMD este metilat în cromozomul patern, enhancerii activează promotorul IGF2. Când DMD este nemetilat în cromozomul matern, acesta acționează ca element de graniță, prevenind activarea de către enhanceri a promotorului IGF2 (fig. 31.5

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
este inactivată IGF2 (Peters, 2000). În această zonă există două regiuni metilate diferențiat: DMD situată înaintea lui H19 și DMR1 situată înaintea lui IGF2, ambele fiind metilate în cromozomul patern și nemetilate în cel matern. Când DMD este metilat în cromozomul patern, enhancerii activează promotorul IGF2. Când DMD este nemetilat în cromozomul matern, acesta acționează ca element de graniță, prevenind activarea de către enhanceri a promotorului IGF2 (fig. 31.5). Studii recente efectuate de Drewell și colaboratorii (2000) au arătat că în

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
metilate diferențiat: DMD situată înaintea lui H19 și DMR1 situată înaintea lui IGF2, ambele fiind metilate în cromozomul patern și nemetilate în cel matern. Când DMD este metilat în cromozomul patern, enhancerii activează promotorul IGF2. Când DMD este nemetilat în cromozomul matern, acesta acționează ca element de graniță, prevenind activarea de către enhanceri a promotorului IGF2 (fig. 31.5). Studii recente efectuate de Drewell și colaboratorii (2000) au arătat că în această zonă există trei regiuni care acționează ca silențiatori specifici de

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
au arătat că în această zonă există trei regiuni care acționează ca silențiatori specifici de țesut (reprezentați sub formă de „pătrățele negre”, în figura 31.5). Una dintre aceste regiuni este situată la nivelul DMD și silențiază gena H19 a cromozomului patern, iar celelalte două regiuni silențiază IGF2 din cromozomul matern. Regiunea localizată între IGF2 și H19 silențiază IGF2 în mușchi, în timp ce DMR1 acționează în alte țesuturi mezodermice (Peters, 2000). Când DMR1 este inactivat prin knockout se pierde funcția de silențiator

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
care acționează ca silențiatori specifici de țesut (reprezentați sub formă de „pătrățele negre”, în figura 31.5). Una dintre aceste regiuni este situată la nivelul DMD și silențiază gena H19 a cromozomului patern, iar celelalte două regiuni silențiază IGF2 din cromozomul matern. Regiunea localizată între IGF2 și H19 silențiază IGF2 în mușchi, în timp ce DMR1 acționează în alte țesuturi mezodermice (Peters, 2000). Când DMR1 este inactivat prin knockout se pierde funcția de silențiator, iar IGF2 se exprimă atât în cromozomul matern cât

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
IGF2 din cromozomul matern. Regiunea localizată între IGF2 și H19 silențiază IGF2 în mușchi, în timp ce DMR1 acționează în alte țesuturi mezodermice (Peters, 2000). Când DMR1 este inactivat prin knockout se pierde funcția de silențiator, iar IGF2 se exprimă atât în cromozomul matern cât și în cel patern (Peters, 2000). 31.2. IMPRINTING-UL ȘI BOLILE GENETICE Alterarea mecanismelor imprintingului genetic constituie adesea cauza maladiilor umane. Primele boli raportate ca fiind determinate de modificări ale imprintingului au fost sindroamele Prader-Willi și Angelman

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
În ceea ce privește determinismul genetic, sindromul este rezultatul absenței genelor paterne prezente în mod normal în segmentul 15q11-q13 și a amprentării alelelor materne. Absența genelor paterne poate fi consecința unor mecanisme diverse: 75% din cazurile de PWS prezintă deleția segmentului 15q11-q13 din cromozomul 15 patern, iar 20- 25% dintre cazuri moștenesc ambele copii ale cromozomului 15 matern (disomie uniparentală - UPD matern). Aproximativ 1% din cazurile cu PWS nu prezintă nici deleția paternă a segmentului cromozomal patern amintit și nici disomie uniparentală, ci o

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
normal în segmentul 15q11-q13 și a amprentării alelelor materne. Absența genelor paterne poate fi consecința unor mecanisme diverse: 75% din cazurile de PWS prezintă deleția segmentului 15q11-q13 din cromozomul 15 patern, iar 20- 25% dintre cazuri moștenesc ambele copii ale cromozomului 15 matern (disomie uniparentală - UPD matern). Aproximativ 1% din cazurile cu PWS nu prezintă nici deleția paternă a segmentului cromozomal patern amintit și nici disomie uniparentală, ci o microdeleție în centrul de control al imprintingului, localizat în segmentul 15q11-q13 (Fridman

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
cauza a 70-75% dintre cazurile de AS. Majoritatea delețiilor apar „de novo” și sunt moștenite pe linie maternă, spre deosebire de originea paternă a delețiilor cauzatoare a sindromului PWS. Un alt mecanism responsabil de apariția acestui sindrom este disomia uniparentală paternă a cromozomului 15 care de obicei este sporadică și afectează doar 2-3% dintre cazurile de AS. Ca și în cazul sindromului PW, există pacienți care nu prezintă nici deleții, nici disomie uniparentală, dar la care a fost identificată o metilare aberantă a

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
15 care de obicei este sporadică și afectează doar 2-3% dintre cazurile de AS. Ca și în cazul sindromului PW, există pacienți care nu prezintă nici deleții, nici disomie uniparentală, dar la care a fost identificată o metilare aberantă a cromozomului 15 și ca urmare o alterare a imprintingului genetic. În 20% dintre cazurile de AS sporadic și 75% dintre cele familiale, au fost identificate mutații în gena UBE3A. Gena este amprentată la nivelul creierului și codifică pentru ubiquitin protein ligaza

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
o incidență de 1:3000 - 1:10000. Spre deosebire de sindroamele anterior prezentate, unde indiferent de mecanismul de acțiune este implicată o aceeași regiune genomică, SRS este o boală heterogenă genetic. Astfel, în 10% dintre cazuri, boala este datorată disomiei uniparentale a cromozomului 7, iar în peste 50%, alterărilor imprintingului din regiunea 11p.15. În afară de cromozomii 7 și 11, alți șase cromozomi au fost asociați cu fenotipul SRS. De cele mai multe ori, în aceste cazuri, pacienții prezintă caracteristici clinice adiționale sau atipice (Abu-Amero și

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
de mecanismul de acțiune este implicată o aceeași regiune genomică, SRS este o boală heterogenă genetic. Astfel, în 10% dintre cazuri, boala este datorată disomiei uniparentale a cromozomului 7, iar în peste 50%, alterărilor imprintingului din regiunea 11p.15. În afară de cromozomii 7 și 11, alți șase cromozomi au fost asociați cu fenotipul SRS. De cele mai multe ori, în aceste cazuri, pacienții prezintă caracteristici clinice adiționale sau atipice (Abu-Amero și colab., 2008). Sindromul Beckwith-Wiedemann (BWS) se caracterizează clinic prin hemihipertrofie, macroglosie și visceromegalie

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
o aceeași regiune genomică, SRS este o boală heterogenă genetic. Astfel, în 10% dintre cazuri, boala este datorată disomiei uniparentale a cromozomului 7, iar în peste 50%, alterărilor imprintingului din regiunea 11p.15. În afară de cromozomii 7 și 11, alți șase cromozomi au fost asociați cu fenotipul SRS. De cele mai multe ori, în aceste cazuri, pacienții prezintă caracteristici clinice adiționale sau atipice (Abu-Amero și colab., 2008). Sindromul Beckwith-Wiedemann (BWS) se caracterizează clinic prin hemihipertrofie, macroglosie și visceromegalie. Aproximativ 10-20% dintre indivizi sunt predispuși

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
pierderea alelei materne a genei IGF2 (11p15) responsabile pentru apariția tumorilor Wilms și a rabdomiosarcoamele embrionare (Ogawa, 1996). În diverse cancere pediatrice, a fost raportată pierderea heterozigozității uneia dintre alelele parentale, dar s-a observat că fenomenul de pierdere a cromozomilor materni sau paterni nu se produce cu frecvențe identice. Până în prezent au fost raportate asocieri dintre numeroase tumori și o serie de modificări precum pierderea preferențială a expresiei unuia dintre cromozomii parentali. Astfel de asocieri sunt reprezentate de neuroblastoame (pierderea

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
dar s-a observat că fenomenul de pierdere a cromozomilor materni sau paterni nu se produce cu frecvențe identice. Până în prezent au fost raportate asocieri dintre numeroase tumori și o serie de modificări precum pierderea preferențială a expresiei unuia dintre cromozomii parentali. Astfel de asocieri sunt reprezentate de neuroblastoame (pierderea cromozomului matern 1p36 și a cromozomului 2 patern), leucemia acută mieloblastică (pierderea cromozomului 7 patern), rabdomisarcoamele (pierderea regiunii cromozomale 11p15.5 materne) etc. Conform ipotezei celor două lovituri ale lui Knudson

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
materni sau paterni nu se produce cu frecvențe identice. Până în prezent au fost raportate asocieri dintre numeroase tumori și o serie de modificări precum pierderea preferențială a expresiei unuia dintre cromozomii parentali. Astfel de asocieri sunt reprezentate de neuroblastoame (pierderea cromozomului matern 1p36 și a cromozomului 2 patern), leucemia acută mieloblastică (pierderea cromozomului 7 patern), rabdomisarcoamele (pierderea regiunii cromozomale 11p15.5 materne) etc. Conform ipotezei celor două lovituri ale lui Knudson, genele supresoare tumorale sunt silențiate de obicei prin inactivarea secvențială

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
produce cu frecvențe identice. Până în prezent au fost raportate asocieri dintre numeroase tumori și o serie de modificări precum pierderea preferențială a expresiei unuia dintre cromozomii parentali. Astfel de asocieri sunt reprezentate de neuroblastoame (pierderea cromozomului matern 1p36 și a cromozomului 2 patern), leucemia acută mieloblastică (pierderea cromozomului 7 patern), rabdomisarcoamele (pierderea regiunii cromozomale 11p15.5 materne) etc. Conform ipotezei celor două lovituri ale lui Knudson, genele supresoare tumorale sunt silențiate de obicei prin inactivarea secvențială a ambelor alele (fig. 31

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
fost raportate asocieri dintre numeroase tumori și o serie de modificări precum pierderea preferențială a expresiei unuia dintre cromozomii parentali. Astfel de asocieri sunt reprezentate de neuroblastoame (pierderea cromozomului matern 1p36 și a cromozomului 2 patern), leucemia acută mieloblastică (pierderea cromozomului 7 patern), rabdomisarcoamele (pierderea regiunii cromozomale 11p15.5 materne) etc. Conform ipotezei celor două lovituri ale lui Knudson, genele supresoare tumorale sunt silențiate de obicei prin inactivarea secvențială a ambelor alele (fig. 31.6). În cazul expresiei alelei materne pentru

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
în tabelul 31.3. Hipometilarea de la nivelul țesutului tumoral a fost prima alterare raportată în cancerele umane (Feinberg și Vogelstein, 1983). Un studiu recent a utilizat tehnica de imunocaptare urmată de analiza „DNA microarrays” pentru identificarea profilului de metilare al cromozomilor umani. La nivelul genomului celulelor primare și transformate s-a identificat o hipometilare genomică extensivă a regiunilor sărace în gene (Weber și colab., 2005). În timpul dezvoltării neoplazice au fost raportate trei grade de hipometilare ale ADN genomic, care cresc direct

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
au raportat la pacienții cu cancer colorectal (analiza în paralel pentru trei pacienți atât a țesutului normal cât și a țesutului tumoral) pierderea imprintingului pentru IGF2 asociată cu hipometilarea atât în țesutul tumoral cât și în țesutul normal colonic. Pentru cromozomul 11, alături de pierderea imprintingului pentru IGF2 și H19, a fost identificat un nou marker pentru diagnosticul cancerului colorectal, reprezentat de transcriptul LIT1 (Tanaka și colab., 2001). LIT1 este exprimat preferențial de alela paternă. Pierderea imprinting-ului pentru LIT1 a fost raportată

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
30 de pacienți (Wu și colab., 1997). În urma experimentului, s-a putut constata modificarea imprintingului normal, 30% dintre pacienți prezentând expresia bialelică a IGF2. În carcinoamele de sân invazive, s-a constatat pierderea imprinting-ului pentru PEG1 o genă imprintată din cromozomul 7 (Kobayashi și colab., 1997), cu rol în progresia și/sau invazia tumorală (Pedersen și colab., 1999). De asemenea, în regiunea 1p31 a fost identificată o genă amprentată care codifică pentru un factor de creștere desemnat NOEY2 (Yu și colab

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
au o revenire la starea anterioară remisiei cu STI-571 au adus noi dovezi că Bcr-Abl joacă un rol crucial în menținerea fenotipului tumoral, chiar și în fazele ultime ale bolii. La 11 pacienți cu criză-blastică sau leucemie limfoidă acută cu cromozom Philadelphia pozitiv s-a constatat că în toate cazurile apare o reactivare a semnalării Bcr-Abl, în ciuda tratamentului continuu cu STI-571 (Gorre și colab., 2001). Sawyers (2002) a identificat două mecanisme ale rezistenței la medicamente a 11 bolnavi cu criză-blastică LCM

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
că în toate cazurile apare o reactivare a semnalării Bcr-Abl, în ciuda tratamentului continuu cu STI-571 (Gorre și colab., 2001). Sawyers (2002) a identificat două mecanisme ale rezistenței la medicamente a 11 bolnavi cu criză-blastică LCM sau leucemie limfoidă acută cu cromozom Ph1+ la care a fost reactivată semnalarea Bcr-Abl, în ciuda tratamentului continuu cu STI-571 și anume amplificarea genei Bcr-Abl și mutația la nivelul domeniului kinazic al Abl, fapt confirmat de alți autori (Kreil și colab., 2001; Branford și colab., 2001; Van

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
printr-o abordare similară. Beneficiile clinice ale unei asemenea strategii terapeutice vor fi condiționate de extinderea analizei moleculare din domeniul genomicii, proteomicii și metabolomicii țesuturilor tumorale. 32.3. UTILIZAREA INHIBITORILOR TELOMERAZEI ÎN TERAPIA CANCERULUI În condiții normale, celulele embrionare au cromozomi care prezintă la capete (telomere) secvențe repetate de nucleotide numite repetiții telomerice. Acestea sunt adăugate prin activitatea unei enzime speciale, numită telomerază - o reverstranscriptază celulară cu o structură complexă, alcătuită dintr-o parte proteinică ce efectuează activitate de polimerizare de

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]
proteinică ce efectuează activitate de polimerizare de deoxiribonucleotide și o parte prostetică reprezentată de un segment oligoribonucleotidic (un ARN de lungime scurtă de câteva ribonucleotide) cu rol de matriță internă. Acesta este utilizat de telomerază, spre a adăuga la capetele cromozomului deoxiribonucleotide și astfel spre a menține relativ constantă lungimea cromozomului în cursul vieții individuale. O excepția de la această situație este reprezentată de Drosophila melanogaster, la care nu a fost evidențiată o asemenea activitate telomerazică. În anul 1981, Elyzabeth Blackburn a

Imunogenetică și oncogenetică. Principii de oncogenetică și oncogenomică. Partea II by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean (2006) [Corola-publishinghouse/Science/91988_a_92483]