2,036 matches
-
-l știe pe vecinul său de dincolo de mare adus la o politică proeuropeană în viitor, căci se temea din partea sa la un posibil atac asupra Siciliei, de aceea, el pare să fi stăruit pe lângă rege pentru schimbarea direcției cruciadei. Debarcarea cruciaților, câteva mii, în fața Tunisului în anul 1270, nu-l găsea pe sultanul Omar nepregătit. Solilor trimiși ca să-l întrebe dacă primește botezul, el le-a răspuns în derâdere că va veni imediat în fruntea unei armate de 100 000 oameni
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
000 oameni. Pregătirile de luptă au început, dar din cauza căldurii, a regiunii mlăștinoase insalubre, în tabăra franceză a izbucnit o epidemie de dizenterie căreia i-a căzut victimă însuși Ludovic al IX-lea. Până să debarce Carol de Anjou și cruciații săi, regele Franței murea. Preocuparea sa înainte de moarte fusese ca francezii, rămași fără regele lor, să nu fie cuprinși de panică și debandadă. Își chemase fiii, vasali apropoiați în jurul patului și le spusese: nu mă plângeți, este firesc ca un
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
nici nu a mai fost vorba, doar câțiva temerari se îndreptau într-acolo pe cont propriu. În timp ce se afla la Mecca, sultanul egiptean Baibars aflase de expediția lui Ludovic al IX-lea. Știrea îi readucea în minte ofensiva întreruptă împotriva cruciaților și mai decis ca oricând să sfârșească odată cu ei, întărit moralicește de pelerinajul făcut, el revenea în Siria, regrupa armata, primul său pas fiind cucerirea fortificației Kerak de la ospitalieri (1270), în locul călugărilor militari, izgoniți, instalând o garnizoană puternică selgiucidă. Intenția
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
ospitalieri (1270), în locul călugărilor militari, izgoniți, instalând o garnizoană puternică selgiucidă. Intenția sa era să înainteze spre Tripoli, dar, între timp, Eduard al Angliei, cu armata sa, debarcase la Acra, iar Baibars s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. Cruciații din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli au mai susținut lupta aproape un an, cu pierderi ireparabil de mari. Asasinii Bătrânului din Munte își făceau și ei meseria, demoralizând pe
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
era să înainteze spre Tripoli, dar, între timp, Eduard al Angliei, cu armata sa, debarcase la Acra, iar Baibars s-a grăbit să-i iasă în întâmpinare. Cruciații din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli au mai susținut lupta aproape un an, cu pierderi ireparabil de mari. Asasinii Bătrânului din Munte își făceau și ei meseria, demoralizând pe cruciați. În sfârșit, în 1272, Eduard, după ce abia scăpase cu viața din calea
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
din Siria își adunaseră ultimele forțe și strânși în jurul Acrei și al cruciaților englezi, ajutați de mongoli au mai susținut lupta aproape un an, cu pierderi ireparabil de mari. Asasinii Bătrânului din Munte își făceau și ei meseria, demoralizând pe cruciați. În sfârșit, în 1272, Eduard, după ce abia scăpase cu viața din calea unui asasin, se hotărî să renunțe la cruciadă și să se îmbarce spre Anglia. Baibars, profitând de răgazul ivit, se aruncă asupra mongolilor, care între timp se instalaseră
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
cruciadă și să se îmbarce spre Anglia. Baibars, profitând de răgazul ivit, se aruncă asupra mongolilor, care între timp se instalaseră în sultanatul de Rum, ocupă capitala Iconium (1277) se proclamă sultan, întreprinde o acșiune de pedepsire asupra Armeniei, aliata cruciaților, apoi pleacă spre Damasc, unde avea să-l surprindă moartea (30 iunie 1277), fără a fi văzut djihadul împlinit. În Egipt a urmat sultanul Kalavun și o nouă dinastie Kalavunidă se întrona (1277-1293) ei revenindu-i misiunea ultimei lovituri dată
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
apoi pleacă spre Damasc, unde avea să-l surprindă moartea (30 iunie 1277), fără a fi văzut djihadul împlinit. În Egipt a urmat sultanul Kalavun și o nouă dinastie Kalavunidă se întrona (1277-1293) ei revenindu-i misiunea ultimei lovituri dată cruciaților din Siria. În 1289 cădea Tripoli, iar doi ani mai târziu, în 1291, Acra, inima regatului latin era și ea cucerită. Ordinele călugărești se refugiau în Europa, francezii o parte plecau, alții rămâneau sub noua stăpânire. Doar regatul Ciprului a
Ludovic al IX-lea al Franței () [Corola-website/Science/310833_a_312162]
-
secolul al XVIII-lea, datorită Francmasoneriei de influență scoțiana. Prima dovadă a acestui fapt este Discursul lui Ramsay de la Paris din 1737. Andrew Michael Ramsay era tutorele Tânărului Pretendent, prințul Charles Edward Stuart. El susținea că Francmasoneria începuse prinre cavalerii cruciați și că aceștia se organizaseră în Lojele Sf. Ioan. Următoarea dovadă a fost legată de Karl Gotheif, Baron Von Hund, si Alten-Grotkau, cărora se pare că acest concept le-a fost introdus de către lordul iacobit Kilmarnock; aceștia au fost de
Cavalerii Templieri scoțieni () [Corola-website/Science/310887_a_312216]
-
a avut loc între Saladin și Regatul Ierusalimului pe 25 noiembrie 1177. În 1177, regatul cruciat se afla în fața unei crize de succesiune. Regele Balduin al IV-lea era un lepros și nu putea lăsa un moștenitor. Sora lui, Sibila, era lăsată văduvă și gravidă de către William de Montferrat, iar nobilii regatului începuseră să caute un
Bătălia de la Montgisard () [Corola-website/Science/310948_a_312277]
-
După tratativele de pace, împăratul a recunoscut autonomia lui Chrysus în Macedonia În timpul lui Ioniță Caloian (1197-1207) s-a petrecut un eveniment important pentru istoria europeană: cea de-a patra cruciadă, care a sfârșit în 1204 prin cucerirea Constantinopolului de către cruciați și înființarea Imperiului Latin de Constantinopol. Între noua structură politică și țaratul vlaho-bulgar au fost o serie de conflicte militare. Beneficiind de concursul cumanilor, vlaho-bulgarii au obținut victorii importante, între care cea din 1205 la Adrianopol, unde a fost luat
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
de lup încrucișate, însemnând : "alianță între doi mari suverani", care figurează în infobox. Relații bilaterale bune a avut și cu împăratul latin din Constantinopol, precum și cu papalitatea. În 1229-1230, Ioan Asan al II-lea încearcă să-și întărească poziția față de Cruciații din Constantinopol căsătorindu-și fiica, Elena, cu împăratul latin (de fapt francez) Balduin al II-lea. Acest proiect provoacă atacul despotului bizantin de Epir și Salonic: Teodor I Anghelos Duca Comnenul. Ioan Asan al II-lea îl înfrânge pe Comnen
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
bulgară Търново, „Tărnovo”). Ioachim I (în bulgară св. Йоаким I, „Sf. Ioakim I”) este numit patriarh. În același an, Țaratul româno-bulgar se aliază cu Imperiul bizantin de la Niceea, condus de Ioan al III-lea Ducas Vatatzes, împotriva Imperiului Latin, al cruciaților, de la Constantinopol. După moartea soției sale unguroaice, Anamaria, Ioan Asan al II-lea se căsătorește cu Irina Comnena, fiica prizonierului orbit, Teodor I Anghelos Duca Comnenul, atunci eliberat și onorat. Șovăielile lui Ioan Asan între tabăra latină și cea greacă
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
cel economic. Între secolele al X-lea și al XIII-lea au construit flote mari de vase pentru a se apăra și a suporta rețele extensive de comerț din bazinul Mării Mediterane. De asemenea, au acordat un mare sprijin pentru cruciați. Fiindcă aceste state erau într-o competiție constantă, s-au angajat în alianțe și războaie schimbătoare.
Republicile maritime () [Corola-website/Science/310152_a_311481]
-
să primească privilegii regale. Astfel, moștenitoarea regală Urraca de Castilia s-a căsătorit cu Raimond al Burgundiei, fiul cel mic al Contelui de Burgundia, iar sora sa vitregă, prințesa Teresa de León, s-a căsătorit cu vărul lui, un alt cruciat francez, Henric al Burgundiei, fratele cel mic al Ducelui de Burgundia, a cărui mamă a fost fiica Contelui de Barcelona. Henric a fost numit Conte al Portugaliei, un comitat la sud de Galicia, greu de condus din cauza incursiunilor și atacurilor
Afonso I al Portugaliei () [Corola-website/Science/310186_a_311515]
-
Kedumim (Al Kafza) de pe Muntele Prăpastiei din sudul orașului. În Epoca celui de al Doilea Templu a existat la Nazaret o mică așezare, iar până la stăpânirea bizantina a ființat aici o localitate populată încă de evrei. Odată cu cucerirea Palestinei de către cruciați a crescut însemnătatea orașului, el devenind capitala de dioceza catolică și fiind dotat cu mai multe biserici. Ulterior localitatea a cunoscut perioade alternate de decădere și prosperitate, înflorind în mod deosebit în cursul secolului al XIX-lea, când a trezit
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
a ordonat expulzarea evreilor din localitate, iar existența așezării evreiești la Nazaret a încetat. La scurt timp după aceea Nazaretul, ca și întreaga Palestina au intrat în stăpânirea califatelor arabe musulmane. Odată cu cruciadele și întemeierea în Țară Sfântă a Regatului cruciat al Ierusalimului în jurul anului 1000, Nazaretul a crescut în însemnătate, iar în anul 1108 regele Baldovin I al Ierusalimului a întemeiat în orășel o dioceza romano-catolică indepedentă, Nazaretul primind statutul de oraș-district. Localitatea și zece sate din jur, dintre Safuriye
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
și a poruncit izgonirea prelaților catolici din oraș. În anul 1192, însă, în urma acordului de la Jaffa, el le-a permis acestora să revină. Mișcarea de pelerini spre Nazaret a fost reînnoita, iar în anul 1229 orașul a fost recuperat de cruciați în virtutea înțelegerii de la Jaffa din acel an dintre împăratul germano-român Frederic al II-lea de Hohenstaufen și sultanul Egiptului, Al Kamel. Nazaretul a fost declarat zona demilitarizata. Majoritatea locuitorilor erau în acea perioadă membri ai comunităților creștine orientale (ortodoxă și
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
primit un caracter ceremonial și biserica catolică a început să acorde iertarea de păcate acelora care luau parte la el. În cele din urmă, în 1291, Acra a căzut, după un greu asediu,în mâinile mamelucilor, aceștia punând capăt regatului cruciat. Doi ani mai tarziu, în 1293 și Nazaretul a căzut în mâinile lor. Din porunca sultanului Baibars, Bazilica Bunei Vestiri și Biserica Sfanțul Gabriel au fost distruse. Mișcarea pelerinilor a devenit nesemnificativă, și orașul a decăzut, ajungând a fi un
Nazaret () [Corola-website/Science/310509_a_311838]
-
Victoria sa în bătălia de la Hattin a distrus practic statele creștine din Orientul Mijlociu și a asigurat continuitatea stăpânirii islamice asupra regiunii în următorii 800 de ani. Pentru a supune o populație majoritar musulmană și a rezista amenințărilor statelor musulmane înconjurătoare, cruciații construiseră castele puternice în tot Regatul Ierusalimului, permițând câtorva cavaleri să domine zonele de provincie. În cazul unui asediu, apărătorii unui castel puteau să ceară ajutor folosind lumina torțelor. În felul acesta, se puteau aduna mari armate de cruciați acolo
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
înconjurătoare, cruciații construiseră castele puternice în tot Regatul Ierusalimului, permițând câtorva cavaleri să domine zonele de provincie. În cazul unui asediu, apărătorii unui castel puteau să ceară ajutor folosind lumina torțelor. În felul acesta, se puteau aduna mari armate de cruciați acolo unde era necesar. Sarazinii știau că nu puteau să-i învingă pe cruciați dacă aceștia rămâneau în castelele lor sau în orașe fortificate ca Acra, Kerak sau Tir. Pentru a-i nimici, trebuiau să-i atragă într-o bătălie
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
zonele de provincie. În cazul unui asediu, apărătorii unui castel puteau să ceară ajutor folosind lumina torțelor. În felul acesta, se puteau aduna mari armate de cruciați acolo unde era necesar. Sarazinii știau că nu puteau să-i învingă pe cruciați dacă aceștia rămâneau în castelele lor sau în orașe fortificate ca Acra, Kerak sau Tir. Pentru a-i nimici, trebuiau să-i atragă într-o bătălie generală. Apoi, după ce garnizoanele ar fi fost lichidate, puteau să cucerească castelele cu ușurință
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
decât să se conformeze. Când din Tiberias a pornit mesagerul cu cererea de ajutor spre Saffuriya, Saladin l-a lăsat să treacă. Între timp, sarazinii ocupaseră înălțimile din ambele părți ale platoului arid care separa Saffuriya de Tiberias, așteptând până când cruciații aveau să cadă în cursă. La Saffuriya, Guy convoacă un consiliu de război, cerând sfatul comandanților cu experiență. Raymond de Tripoli vorbește primul și, în mod surprinzător, pledează categoric împotriva unei încercări de salvare. Ca toți cei prezenți, el știa
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
apă înainte de a ajunge la Marea Galileii. Când coloana era cu adevărat angajată în marș, iar retragerea ar fi fost la fel de dificilă ca și înaintarea, Saladin lansează flancurile armatei sale, care pornesc în atac de pe culmile dealurilor, înconjurându-i pe cruciați. Arbaletierii creștini i-au ținut pe sarazini la distanță, dar pentru a lupta coloana a trebuit să încetinească, aproape să se oprească, în timp ce deasupra capetelor lor soarele ardea cu putere. La ora 10 noaptea, după aproape șase ore de la începerea
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]
-
creștini i-au ținut pe sarazini la distanță, dar pentru a lupta coloana a trebuit să încetinească, aproape să se oprească, în timp ce deasupra capetelor lor soarele ardea cu putere. La ora 10 noaptea, după aproape șase ore de la începerea marșului, cruciații erau epuizați. Ultima lor sursă de apă înainte de Lacul Tiberias era un izvor spre nord, lângă Muntele Turan, dar regele Guy a ordonat continuarea marșului. În avangardă, Raymond, convins că oamenii vor muri de sete înainte ca lunga și chinuita
Bătălia de la Hattin () [Corola-website/Science/310791_a_312120]