KorAP: Find »[drukola/base=cușcă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...50 51 52 ...131 >

3,251 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402

industrial aflat la trei kilometri depărtare. Acolo erau amplasate facilitățile de păstrare a animalelor, împreună cu laboratoarele periculoase. Josh Winkler, un tânăr cercetător promițător, luă niște mănuși de cauciuc și o mască chirurgicală de pe un raft de lângă ușa ce ducea la cuștile animalelor. Asistentul lui, Tom Weller, citea un articol de știri lipit pe perete. — Să mergem, spuse Josh. — Cred că Diehl e ud tot, zise Weller, arătând spre articol. Ai citit asta? Josh se întoarse ca să citească. Era un articol din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
de plastic, apăsându-l cu degetul mare. — Ia-ți PDA-ul. Și intrară pe ușa batantă, în zona animalelor. Mirosul puternic și ușor dulceag de șobolani le era familiar. Erau acolo cinci sau șase sute de șobolani, toți etichetați frumos, în cuști suprapuse până la înălțimea de de 1,80 metri, de ambele părți ale unui culoar care ducea în centrul camerei. — Ce administrăm astăzi? întrebă Tom Weller. Josh citi un șir de numere. Tom verifică pe PDA lista locațiilor numerice. Merseră pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
de de 1,80 metri, de ambele părți ale unui culoar care ducea în centrul camerei. — Ce administrăm astăzi? întrebă Tom Weller. Josh citi un șir de numere. Tom verifică pe PDA lista locațiilor numerice. Merseră pe culoar până găsiră cuștile cu numerele din acea zi. Cinci șobolani, în cinci cuști. Animalele erau albe, grase și se mișcau normal. — Arată bine. Asta e a doua doză? — Da. — Gata, băieți, zise Josh. Fiți cuminței, pentru tati. Deschise prima cușcă și prinse rapid

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
culoar care ducea în centrul camerei. — Ce administrăm astăzi? întrebă Tom Weller. Josh citi un șir de numere. Tom verifică pe PDA lista locațiilor numerice. Merseră pe culoar până găsiră cuștile cu numerele din acea zi. Cinci șobolani, în cinci cuști. Animalele erau albe, grase și se mișcau normal. — Arată bine. Asta e a doua doză? — Da. — Gata, băieți, zise Josh. Fiți cuminței, pentru tati. Deschise prima cușcă și prinse rapid șobolanul dinăuntru. Ținu animalul de corp, prinzându-l expert cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
culoar până găsiră cuștile cu numerele din acea zi. Cinci șobolani, în cinci cuști. Animalele erau albe, grase și se mișcau normal. — Arată bine. Asta e a doua doză? — Da. — Gata, băieți, zise Josh. Fiți cuminței, pentru tati. Deschise prima cușcă și prinse rapid șobolanul dinăuntru. Ținu animalul de corp, prinzându-l expert cu degetele de gât, și prinse rapid micul con de plastic peste botul șobolanului. Respirația animalului aburi conul. Un șuierat scurt, la eliberarea virusului. Josh ținu masca fixă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
cu degetele de gât, și prinse rapid micul con de plastic peste botul șobolanului. Respirația animalului aburi conul. Un șuierat scurt, la eliberarea virusului. Josh ținu masca fixă timp de zece secunde, în timp ce șobolanul inhala. Apoi puse animalul înapoi în cușcă. — Unul e gata. Tom Weller apăsă cu stilusul pe PDA, apoi trecu la cușca următoare. Retrovirusul fusese creat prin bioinginerie pentru transportarea unei gene cunoscute sub denumirea ACMPD3N7, una dintre familiile de gene care controlau decarboxilaza paraldehidă aminocarboximuconat. La BioGen

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Respirația animalului aburi conul. Un șuierat scurt, la eliberarea virusului. Josh ținu masca fixă timp de zece secunde, în timp ce șobolanul inhala. Apoi puse animalul înapoi în cușcă. — Unul e gata. Tom Weller apăsă cu stilusul pe PDA, apoi trecu la cușca următoare. Retrovirusul fusese creat prin bioinginerie pentru transportarea unei gene cunoscute sub denumirea ACMPD3N7, una dintre familiile de gene care controlau decarboxilaza paraldehidă aminocarboximuconat. La BioGen era numită gena maturității. Când era activată, ACMPD3N7părea să modifice răspunsurile amigdalei și circumvoluțiunea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
era activată, ACMPD3N7părea să modifice răspunsurile amigdalei și circumvoluțiunea girusului cingulat, în creier. Rezultatul era o accelerare a comportamentului de maturizare ... cel puțin la șobolani. Femelele pui, de exemplu, aveau manifestări precursorii comportamentului matern, de exemplu prin rostogolirea fecalelor în cuști, mult mai devreme decât în mod obișnuit. Iar BioGen avea dovezi preliminare ale acțiunii genei maturității și la maimuțele Rhesus. Interesul față de genă se concentra asupra posibilei legături cu boala neurodegenerativă. Adepții ideii argumentau că boala neurodegenerativă era rezultatul întreruperii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
rezultatul întreruperii căilor de maturizare din creier. Dacă acest lucru era adevărat, dacă ACMPD3N7era implicată, de exemplu, în boala lui Alzheimer sau într-o altă formă de senilitate, atunci valoarea comercială a genei ar fi fost enormă. Josh trecuse la cușca următoare și ținea masca peste botul celui de-al doilea șobolan, când telefonul lui începu să sune. Îi făcu semn lui Tom să i-l scoată din buzunarul cămășii. Weller se uită la ecran. — E mama ta, zise el. — Ah

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ceilalți, se dau în judecată, ascund date, falsifică date, își supraevaluează propria importanță și denigrează pe nedrept părerile opozanților. Aceasta este natura umană. Și nu se va schimba“. Capitolul 8 În laboratorul BioGen, Tom Weller mergea în lungul șirurilor de cuști, împreună cu Josh Winkler, care administra șobolanilor doze de virus modificat genetic. Era rutina lor zilnică. Telefonul lui Tom sună. Josh îi aruncă o privire. Josh era superiorul. El putea primi telefoane la serviciu, dar Tom, nu. Weller își scoase una

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Tom. Era mama lui. — Bună, mamă. Sunt la muncă. Josh îi aruncă iar o privire. — Pot să te sun mai târziu? — Tatăl tău a avut un accident de mașină aseară. Și ... a murit. — Ce? Ameți brusc. Tom se sprijini de cuștile cu șobolani, respirând greu. Acum, Josh îi aruncă o privire îngrijorată. — Ce s-a întâmplat? — Mașina lui a lovit un parapet, pe la miezul nopții, spuse mama lui. L-au dus la Long Beach Memorial Hospital, dar a murit azi dimineață

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Vreau să scoatem gena maturității pe piață. — Cu tot respectul, Rick, ar fi prematur. — Ai testat gena pe șobolani. Și a mers bine. — Dar, dar asta nu prea e ceva spectaculos. Să arăți pui de șobolani împingând fecale într-o cușcă - cu așa ceva nu ajungi la știrile de seară. Diehl aprobă încet din cap. — Mda. Așa e. Avem nevoie de ceva mai tare. — De ce atâta grabă? spuse Josh. — Comitetul. De la arestarea lui Brad, unchiul lui e în spume. Pare să creadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
laturi existau niște pereți de observare din sticlă. Din difuzoare se auzea Mozart. — Îi place Mozart, spuse Rovak, ridicând din umeri. Intrară într-o cameră mai mică, din lateral. Un fascicul de lumină intra prin tavan. În centru era o cușcă de 1,5 pe 1,5 metri. Înăuntru stătea un cimpanzeu tânăr, cam de mărimea unui copil de patru ani. Fața cimpanzeului era mai plată decât era normal, iar pielea lui era palidă. Însă se vedea clar că era un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
Kendall rămase fără grai. Bărbia i se mișca, dar nu ieșea nici un cuvânt. — Da, el este, Dave, spuse Rovak. Se întoarse spre Henry și adăugă: — Îl cheamă Dave. Cimpanzeul îl privea fix pe Henry. Îl privea tăcut, stând acolo, în cușcă, ținându-și degetele de la picioare cu cele de la mâini. Știu că e un șoc, spuse Rovak. Gândește-te ce au simțit cei de aici, când au aflat. Veterinarul era gata să leșine. Nimeni n-a avut habar că ar fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
ținut departe de toți cei de aici. Vrei să-i dau drumul? Kendall ezită. — Este, ăă ... Cimpanzeii puteau fi răi și agresivi. Chiar și cei mici puteau fi periculoși. — Oh, sigur, e foarte docil. Nu e un cimpanzeu, da? Deschise cușca și zise: — Hai afară, Dave. Dave ieși ezitant, ca un om eliberat din închisoare. Părea să-i fie frică să se afle în afara cuștii. Se uită la Henry. — Voi locui cu tine? — Nu știu, spuse Henry. — Nu-mi place cușca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
cei mici puteau fi periculoși. — Oh, sigur, e foarte docil. Nu e un cimpanzeu, da? Deschise cușca și zise: — Hai afară, Dave. Dave ieși ezitant, ca un om eliberat din închisoare. Părea să-i fie frică să se afle în afara cuștii. Se uită la Henry. — Voi locui cu tine? — Nu știu, spuse Henry. — Nu-mi place cușca. Întinse laba și îl prinse pe Henry de mână. — Putem merge să ne jucăm? Merseră în camera de joacă. Dave îl conducea. — Asta este

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
cușca și zise: — Hai afară, Dave. Dave ieși ezitant, ca un om eliberat din închisoare. Părea să-i fie frică să se afle în afara cuștii. Se uită la Henry. — Voi locui cu tine? — Nu știu, spuse Henry. — Nu-mi place cușca. Întinse laba și îl prinse pe Henry de mână. — Putem merge să ne jucăm? Merseră în camera de joacă. Dave îl conducea. — Asta este rutina lui? întrebă Henry. — Exact. Iese cam o oră pe zi. De cele mai multe ori cu veterinarul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-l lase pe Dave să câștige. Așa făcea și cu copiii lui. Apoi, își spuse: Și el e copilul meu. Nu gândea clar, știa asta. Acționa din instinct. Era conștient că privea cu intensitate cum Dave era dus înapoi în cușca lui, modul în care era încuiat cu o încuietoare cu cod numeric, felul ... — Lasă-mă să-i strâng din nou mâna, spuse Henry. Deschide. — Îți faci rău degeaba, zise Rovak. Și n-o să-i fie bine nici lui. — Vreau doar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
acasă la patru, oprindu-se în drum ca să-și ia la revedere. Veterinarii și paznicii se schimbau la șase. La cinci și jumătate după-amiaza, Henry se întoarse în sala de antrenament și se duse direct la ușa lui Dave. Descuie cușca. — Bună, mamă, spuse Dave. — Bună, Dave. Ți-ar plăcea să faci o călătorie? — Da, zise Dave. — OK. Să faci exact ce îți spun eu. Cercetătorii se plimbau deseori cu cimpanzeii mai blânzi, uneori ținându-i de mână. Henry merse cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
a lucrat înainte în laboratorul de patologie al doctorului Roberts, unde a asistat direct la numeroase activități ilegale. „Mărturia domnului Rashad a fost esențială pentru alcătuirea dosarului de acuzare“, spune Bates. Capitolul 39 Josh Winkler intră grăbit în zona cu cuștile animalelor, ca să vadă despre ce vorbea Tom Weller. — Câți șobolani au murit? întrebă el. — Nouă. Corpurile înțepenite ale celor nouă șobolani, întinși pe o parte în nouă cuști succesive, îl făcură pe Josh Winkler să înceapă să transpire. — Va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
acuzare“, spune Bates. Capitolul 39 Josh Winkler intră grăbit în zona cu cuștile animalelor, ca să vadă despre ce vorbea Tom Weller. — Câți șobolani au murit? întrebă el. — Nouă. Corpurile înțepenite ale celor nouă șobolani, întinși pe o parte în nouă cuști succesive, îl făcură pe Josh Winkler să înceapă să transpire. — Va trebui să-i disecăm, spuse el. Când au murit? — Majoritatea în timpul nopții, cred, zise Tom. Au fost hrăniți la șase. N-au fost observate probleme, în acel moment. Tom

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
vârstă. Doi dintre ei au murit acum două zile, din cauza unei infecții respiratorii. Nu am dat prea mare importanță, la momentul respectiv. Cât despre ceilalți ... Hm, mai bine te-ai uita singur. Îl conduse pe Josh în lungul șirului de cuști, la ceilalți șoareci. Starea lor putea fi observată imediat. — Blană mițoasă, inactivi, somn excesiv, au probleme când vor să stea pe labele din spate, scădere a forței musculare, paralizie a picioarelor din spate la patru dintre ei ... Sunt bătrâni, spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
picioare și aruncă-l în râu. Pentru că eu nu vreau să mai văd niciodată pasărea asta. — Da, domnule Williams. — Am auzit tot, zise pasărea. — Foarte bine, spuse Barton Williams. După ce limuzina bătrânului plecă, Jenny rămase pe pistă, ținând în mână cușca acoperită. — Ce să fac cu chestia asta? zise ea. Tatăl meu urăște păsările. Le împușcă. — Du-l la un magazin de animale de companie, spuse pilotul. Sau dă-l cuiva care să-l trimită în Utah, în Mexico sau în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
că mătușii i-ar plăcea. Dar... ăă... ce faci diseară, mai încolo? — Aș putea fi liberă, zise Jenny. Capitolul 59 Depozitul era amplasat lângă aeroportul din Medan. Avea un luminator, așa încât lumina din cameră era bună, iar tânărul urangutan din cușcă părea destul de sănătos, agil și cu ochii luminoși. Părea să-și fi revenit complet după efectul săgeților. Dar Gorevici se învârtea într-o parte și-n alta, extrem de frustrat, uitându-se la ceas. Pe masa de alături, camera lui video

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
în tot orașul Medan nu reușiseră să găsească nici măcar o cameră video decentă. Așa că fuseseră nevoiți să aducă una cu avionul, din Java. Iar acum așteptau sosirea camerei, în timp ce maimuța înjura, lovea cu picioarele, tușea și îi scuipa, din interiorul cuștii. Zanger stătea la distanță, clătinând din cap. — Iisuse, ce temperament. Gorevici se întoarse din nou spre tânărul malaiezian și întrebă: — Cât mai durează? Puștiul se mulțumi să clatine din cap și să ridice din umeri. În cușcă, urangutanul tușea și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]