1,813 matches
-
Emil Brumaru Și mă durea în piept. Poate era Chiar îngerul, trist cuibărit în mine, Nemaiștiind cuvinte spre-a striga De-atîta rouă rea și de rușine. Se închircise-n sufletul meu cald, La adăpost de carne omenească, Să-și șteargă răbdător nimbul înalt, Aripile să și le îngrijească. Vai, sărbătoarea lui fusese tristă
Și mă durea în piept. Poate era... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8626_a_9951]
-
ne poate, așadar, mira ușurința cu care profesorul-poet ajunge "iubita" șefului de cameră de la penitenciar, un țigan uriaș, primitiv. Cu stupoare, identificăm același sentiment ca în așa-zisa iubire față de Clara: frica și comoditatea, un mod inerțial de a se cuibări în viață. Faptul că simțămintele îi sunt simple proiecții ale unui egoism funciar, autoiluzionant, reiese limpede din lipsa lor de coerență și continuitate. Dacă profilul personajului principal este inconsistent și neconvingător, psihologia unor grupuri, precum cel din buticul lui Dan
Succesiunea măștilor by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Imaginative/8651_a_9976]
-
definitiv urma, însă se trezește poruncindu-i vizitiului să-l conducă acasă: Mă regăsise și pusese din nou stăpânire pe mine". O rază de speranță în direcția eliberării psihice apare atunci când omul realizează că, pe fotoliul gol din încăpere, se cuibărise creatura invizibilă (17 august): "Cu un salt furios, un salt de animal revoltat care vrea să-și sfâșie dresorul, am străbătut camera să pun mâna pe el, să-l sugrum, să-l ucid! Dar scaunul, înainte ca eu să ajung
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
meu, Ființa nouă, noul stăpân, Horla". Însă nu durează mult și îndoiala înfricoșătoare începe să-l roadă pe învingătorul aparent. Aceasta se transformă în certitudinea că prezența malefică nu poate fi eliminată decât prin distrugerea propriei persoane. De vreme ce răul este cuibărit adânc, în interiorul propriului psihic, sinuciderea devine ultima și singura opțiune deschisă: "Nu... nu... fără îndoială, fără îndoială... n-a murit. Atunci... atunci... voi fi nevoit să mă omor eu!...". Richard Fusco notează, în relație cu confruntarea dintre personaj și mediul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
ciclurile regresive asemănătoare eșecurilor noastre istorice. După 1989, vechea cultură partinică și etica cetățenească ghidată de naționalismul special ori de coeziunea emanată de fostul "patriotism socialist" s-au șters destul de repede. În breșele largi desfăcute prin noile slogane, s-au cuibărit rapid ura amestecată cu violențe, crime și distrugeri de valori publice și private. S-au estompat nu numai umanismele agnostice, cu care se anatemizau credincioșii religioși, artiștii liberali și alți "rebeli" de altădată, dar și minimul altruism ori bunăvoința civilizatului
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
entuziasmat. Mă și vedeam instalat în acel loc despre care îmi închipuiam că devenise o oază eternă. Mă vedeam printre lacuri, pini și mesteceni, plimbîndu-mă, visînd, lucrînd, ducînd în sfîrșit la capăt îndelungata muncă începută, departe de ferocele Paris intelectual, cuibărit în această inimă a lumii aflată în afara lumii. O, ce vis, unul dintre cele mai arzătoare vise pe care nu mi le-am împlinit, poate și din cauza neglijenței mele, de vreme ce am completat prea tîrziu, după întrunirea comisiei ad hoc, formularele
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
aflate în imediata vecinătate. În efortul de a construi o „problematică eficace”, conform aprecierilor lui Georges Duby, „cea mai bună metodă este de a porni de la cuvinte, de a explora un câmp semantic, adică tocmai cotlonul în care s-a cuibărit conceptul”. Acceptând teoria etnolingvistă a „cuvintelor și lucrurilor”, ce stipulează că oricărei realități îi corespunde o certă reprezentare la nivelul limbii, putem aprecia că, de-a lungul perioadelor medievală și modernă, civilizația românească nu a reușit să genereze în plan
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
să Întâlnești o patrulă rusească, aveai toate șansele să sfârșești În Siberia. Și a mers bietul Simion pe jos, ajungând după multe peripeții la Toplița În zi de Rusalii. Cu vântul răscolindu-i părul de pe capul În care parcă se cuibăriseră moliile, cu fața arsă de soare și neras câteva luni, cu haine din care mai rămăseseră doar zdrențe, urca prin Pietrar pe unde prelucanii mergeau la biserică În Toplița Îmbrăcați În straie de sărbătoare. Neprimind de la el nicio știre, părinții
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
de căprioară care revine În culcușul ei lângă omul drag. Printre perdele, o rază de lumină se furișase În odaie parcă pentru a mângâia cele cinci suflete căzute pradă somnului adânc. Motanul se ridică din culcușu-i de după sobă și se cuibări la picioarele celor doi băieți Începând să toarcă voios parcă de prezența Întregii familii. De pe canapeaua de sub fereastră, ceasul Începu să sune de zor de parcă nu vroia să se mai oprească. Hoo! ostoiește-te că te-am auzit, bolborosi bărbatul
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
iubite Poet! și-mpreună cu toți „veghetorii” tăi, șoptim duios și dureros: „Deșertăciuni sunt toate și deșertăciune...” (Porunca) La fine de an, în prag de-alese sărbători, cu inimile îmbujorate de speranță, să „tragem clopotele din nouri de pământ”, Vă „cuibărim cenușa în haosul din noi” (Clopotele), s aprindem flacăra speranței spre mai bine, întru iubire și frumoase împliniri, convinși fiind că inima ta stelară vibrează încă din înalt pentru a noastră sfântățară! Omul Ioan Alexandru a fost atras, ca un
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
tot ostrovul. La stative, lucrînd o pînzetură, Țesea zeița-n casă c-o suveică 85 De aur și cînta cu-atîta farmec. Iar peștera-mprejur era cu totul împădurită. Înfloreau puternici Arinii, plopii, chiparoșii negri, Mirositori. Și-acolo zburătoare 90 Se cuibăreau, ba huhurezi, ba ulii, Ba ciori limboase ce trăiesc pe mare. Iar mai încolo podidea în jurul Boltitei peșteri spornică-n putere O vie-nstrugurită. Și din patru 95 Fîntîni zidite-aproape-n șir și-ntoarse Cu fața osebit, curgea o apă Cu totul
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
dinăuntru, cu ușile stricate și cu mînerele de lemn arse tăciune. H. de Balzac, Moș Goriot, p. 14 Doamna Vauquer: (65) [...] toate se potrivesc de minune cu această sală, unde mizeria se prelinge ca igrasia pe pereți, unde s-a cuibărit specula și al cărei aer dospit și înmiresmat e respirat de doamna Vauquer fără nici o scîrbă. Chipu-i rece ca întîia brumă de toamnă, ochii-i împresurați de zbîrcituri, cu expresia lor care trece de la surîsul profesional al dansatoarei la
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
oare că nu a fost adevărat? Mai sunt unii oameni care mai cred în povești oare? Oameni, v-ați uitat bine în jurul vostru, vă cunoașteți bine? Știți unde sunt lupii? Sau femeia care trebuia să dea viață altei vieți? Vă cuibăriți în locuri calde pe care le-ați adăstat și nu vă interesează decât ce este la cinci centimetri de voi. Vă interesează atât cât e un pat al lui Procust, de multe ori nici atât. Și lupii atacă, de multe ori
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
-ți fie frică de glasul meu. Să nu-ți fie frică de mine. Te rog să nu mai plângi după mine. Eu sunt...” și vocea s-a pierdut. Am aprins lanterna și m-am uitat buimac în spatele meu. Ciobanul se cuibărise sub mal, la mică distanță de mine. M-a întrebat, căci nu dormea:Ce-i, domnule? I-am spus că am auzit vocea fratelui meu. S-a gândit un pic, apoi a spus:Apoi, domnule, cu lucruri de-aeste nu-i
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
nouă femeie a lui, cu care voia să-și ducă zilele de atunci înainte. Era frumoasă, și femeia, și melodiile interpretate de ea, dar în primul rând era frumoasă vocea ei. Picura jale și bucurie în același timp și se cuibărea în sufletul meu și atunci spuneam lui Sandu: "E frumoasă, dom-le!" Înainte de a muri, ne-am întâlnit undeva, într-un loc unde tăcerea nu este sfâșiată decât de strigătul unui cocoș în ziuă sau în noapte, speriat de vulpe
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
acum spaima o făcea să-și piardă prestanța dobândită în cei aproape cinci ani cât trecuseră de la nuntă și în care adusese pe lume în neamul Brâncovenilor trei feciori. Femeia cu obrazul rotunjit și maturizat de sarcini s-ar fi cuibărit și și-ar fi ascuns fața la pieptul soțului ei ca să nu simtă, să nu audă altceva decât căldura trupului lui și bătaia de ciocan a inimii. Dar nu era vreme pentru asta și nici nu se cădea: în urma ei
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
nepoții, dar aceștia nu prea se îngrămădeau să vină, simțeau că nu-s doriți. Andrei însă și-a făcut curaj și călca des pragul celor doi bătrâni. Copilul cu părul drept și scurt, cu ochii bunicului și nasul bunicii se cuibărise adânc în inimele bătute de ani ale celor doi. țața Tinca încă mai spera să își poată aduce copilul pe drumul cel bun. Încerca cu vorbe bune, și cu lacrimi în rugăciunile pe care le înălța fierbinte în fața icoanei Preacuratei
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
și se sperie de chipul de dinaintea sa. Aruncă secerea și cu mâna îi dădu ușor fetei coada pe spate. O trase ușor către pieptul lui puternic și o strânse. Îi era dragă. Varvara răsuflă liniștită, simțindu-se în siguranță. Își cuibări capul între mâinile lui și închise ochii. Zâmbi pe ascuns. - N-ai să mă lași, așa-i? - Nu, Varvară, n-am să te las. Fii pe pace. Fata se desprinse din brațele flăcăului. Îl privi dulce. - Vezi, de asta îmi
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
ochii, treziți dintr-odată, mărindu-și apele într-un lucios oțel albastru. Trei pași, stâng, drept, stângul. Se află pe prima dintre cele două trepte ale pragului din fața înaltei porți de fier și sticlă. Prietenul Lucian trecuse de la ușă, se cuibărise toată săptămâna pe scaun, fără a privi în jur, răspunzând rar, strictul necesar, se ridicase odată cu gongul, schițase, ca un somnambul, un scurt salut bălăbănit, coborâse repede, treaptă după treaptă. Cerul de sidef, verzui. Norul lunecase, se iviră un obraz
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
evadare, râsul deșănțat al plăcerii, dar stă pierdut pe pagină, cu gândul aiurea. Refugiat între cărți, rămâne destule ore aplecat asupra coperților, răsfoiește pagini, volume, redescoperă litere și cuvinte : „Un om suferă și rabdă nenorociri peste nenorociri. Le rabdă, se cuibărește în propriul său destin. E stimat. Într-o seară întâlnește un prieten pe care l-a iubit. Acesta îi vorbește distrat. Întors acasă, omul se sinucide. Lumea vorbește apoi de supărări intime și de o dramă ascunsă, dar nu-i
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu-i asta. Dacă totuși trebuie neapărat găsit un motiv, s-a sinucis pentru că un prieten i-a vorbit distrat“. Litere și cuvinte : un bărbat nu se sinucide astfel. Încă nedesprins din placenta iluziilor ? Un om rabdă nenorocirea captivității. Se cuibărește în propriul destin. Într-o seară decide să strige adevărul, orice-ar fi. Are nevoie de un prieten. Acesta îi vorbește distrat, despre fleacuri. Mortul nu lasă, în urma sa, explicații. Accident, sinucidere, crimă. Lumea vorbește despre o dramă ascunsă. Mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
le acoperi cu basmele echilibrelor sufletești! Mai dinainte de a sosi Apostol, pretorul descoperise "motivele cele adevărate" și interogatoriul urmărea numai confirmarea descoperirii sale. Cei șapte spânzurați împreună cu cei doisprezece din hambar erau membrii unei vaste organizații de spioni și trădători, cuibăriți în inima diviziei din pricina indolenței generalului care nu l-a ascultat pe dânsul. Firește că asemenea grupare criminală nu putea lucra atât de tainic fără o conducere deosebit de iscusită. Cei prinși nu-și mărturiseau nici în fața ștreangului vinovăția, o dovadă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
probabil cu speranța că voi reveni. Nu voiam să-l dezamăgesc,dar nici n-aș fi vrut să afle că venisem acum pentru el, doar pentru el, pentru că așa simțisem eu în absența lui, că în noi sau nicăieri se cuibărise veșnicia. Trecutul și viitorul deveniseră două file ale aceleiași cărți nescrise încă. Un regat, un paradis zăcea în mine, unde hoinăreau amintiri eterne. El însă învățase de la viață că iubirea triumfă asupra morții, asupra oamenilor și asupra timpului. Cu o
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
spre caricatură. Și capodoperele mai au nevoie de câte un weekend de câteva decenii. Polemicile literare sunt pigmentate deseori și cu puțin vid de... caracter. La auzul tragediilor antice și cărămizile cădeau pe gânduri. Se pare că în spirit se cuibăresc mai mulți viruși decât în corp. Criticii care se ocupă de scriitorii perisabili dispar odată cu ei. Scriitorii mediocri nu pot supraviețui decât în parodiile altora. Timpul este marele avocat al artei autentice. Uneori, avangardiștii vor să facă vin nou din
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ratăm toți. Integral, ori pe câteva felii. E greu să-ți păstrezi verticalitatea într-o lume accentuat oblică. Pe artiștii rivali nu-i împacă decât posteritatea. Opera definitivă poate fi cea transformată în cavou. Marii frustrați devin sinucigași. Ori dictatori. Cuibărite în cărți, unele molii atacă hârtia, altele textele. Există critici care molfăie, rumegă, dar nu digeră. Deși a găbuit inteligența, omul nu renunță la forță. Dimpotrivă. De mii de ani, văruim efectele, dar nu salubrizăm cauzele. Distrugerea scării de valori
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]