1,965 matches
-
fi (ca semnificațieă. Fiecărei vârste Îi este specific un anumit Eu, care dă nota personală individului respectiv, ca aparținând unei anumite vârste cronologice. Copilăria este considerată ca fiind imaginea inocenței. V. Hugo spunea: „Copilu-i pur, iar omul e cu amăgiri deșarte”. Această imagine a copilăriei este rezultatul proiecțiilor noastre afective asupra copilului. El are o semnificație morală, prin grija și iubirea cu care Îl Înconjoară și Îl ocrotesc părinții săi. Adolescentul este imaginea neliniștii. El nu mai este copil, dar nu
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
Bacovia”). E mai în largul lui în asemenea ochiri decât în teoretizările, nu lipsite de bun-simț, pe care, din unghiul artei pentru artă, le încercase în junețe (definiția artei, a frumosului, despre naturalism, despre simbolism, sancționat, rigid, ca o „fantezie deșartă”, „în căutarea neînțelesului”, despre „pornografia în artă”, despre dramatizarea romanelor, care ar fi un „atentat împotriva esteticei”). Câteva substanțiale „portrete scandinave” sunt probabil preluate din surse necitate. Cu o bună priză în cronica dramatică, publicistul, împătimit iubitor de teatru, conturează
SATEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289507_a_290836]
-
să priceapă, agitația creată, ei se sperie și, ca în celebrissima tragedie, se sinucid. Melodrama, cu infiltrații expresioniste, De la început până la sfârșit panoramează un destin. Acela al doctorului Dan Adam, un „strigoi al laboratoarelor”, care își consumă tinerețea în studii deșarte, uitând să mai trăiască. Viața lui s-a risipit fără rost. Scenele de final, proiectate într-o sofisticată lume de dincolo, sclipesc de verva unei ingeniozități poznașe. O „comedie de salon”, cu alură parodică, este Triunghiul cu patru colțuri. S.
SAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289518_a_290847]
-
rețeaua conceptuală a acestuia (unul, nunta, somnul, temele erotice, cosmogonice etc.). Uneori chiar și ritmul sună barbian (Eugen Simion observa similitudinile cu „ritmurile muzicale, savante ale lui Ion Barbu”): „toate plutiră câte se-ntâmplară ș-or să se-ntâmple-n neclintit deșert/ Un Euclid deasupra țării Yemen / Cu fast de geometrii a tot exacte/ dar nouă, aerului/ lui/ INCERT/ Căci el de fapt se-ntâmplă în zăpadă/ Sub sfere roșii. Steaua Altair / Va fi fiind pentr-o secund-aproape / Aici în baldachin de
TURCEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290307_a_291636]
-
Întrunire a Clubului Național. Participă, Între alții, Vasile Pogor, C. Hurmuzachi, Alecu A. Balș, C. Negruzzi, Gh. Mârzescu, Titu Maiorescu. Conform relatării din ziarul local Vocea Națională, tânărul profesor universitar Titu Maiorescu „cere ca Unirea să nu fie un cuvânt deșert, ci o Înfrățire deplină Între Moldoveni și Munteni, așa că, pe căile de comunicație ce s-ar face Între București și Iași, să nu meargă numai cei din Iași la București, ci și vice-versa, cei din București să vină la Iași
CAROL I ŞI ORAŞUL IAŞI, A DOUA CAPITALĂ A ROMÂNIEI. In: Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by GH. IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1280]
-
pildă de nerecunoștință și cultivator de himere, serdarul Barbu Cornea, „tâlharul cel mare” - au adesea un sfârșit care confirmă premonițiile cronicarului. El are însă și știința ridiculizării subțiri (îi persiflează pe uneltitorii neperformanți, țesători ai unor „sfaturi vrednice de râs”, „deșarte” și „vrednice de batjocuri”), prin bagatelizare și minimalizare, dar îi este la îndemână și persiflarea în absența distilării ironiei, pe fondul unui râs gâlgâitor („dicretul” imperial prin care beizadea Gheorghe era numit nu domn sau guvernator, ci „ban Craiovei”, „l-
POPESCU-19. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288940_a_290269]
-
amorului sau în Noaptea patimilor. Cu timpul, sensibilitatea proprie, vădit modernă, simțul muzical deosebit, experiențele variate și, poate, noi lecturi ies la suprafață. Și dacă Stanțe, Cântecul crinului roșu ș.a. mai păstrează fibre vechi, alte poeme, precum Oraș cu amăgiri deșarte, Nevroză, Vechi motiv flamand, Imnul funebru de Chausson sau ciclul Toamna denotă apropierea de simbolism. Printre slujitorii acestuia, poetul face către 1910 figură distinctă, dar boema sa agitată îl împiedică să aprofundeze căutările. Tipărită târziu, lăsând deoparte câteva poeme apărute
MUNTEANU-13. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288297_a_289626]
-
apărută în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, în 1839 - căreia i s-a dat titlul Niam vine și niam să trece. În versuri ce tind să fie o meditație pe tema fortuna labilis se presimte Glossa lui Mihai Eminescu. Deșarte sunt vanitatea și lăcomia, dorul de parvenire, când totul stă sub semnul vremelniciei. Timpul aduce celor pământești grozave risipiri. După moarte, făptura omenească se desface iarăși în „stihii” (aer, lut, foc, apă). Purceasă din textele Ecleziastului, viziunea lui P. conține
POGOR-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288872_a_290201]
-
Cântece de alchimist, unde antimetafizica pe care o elaborează în numele poeziei prezentului și a tăcerii („Nu există metafizică,/ Nu există nimic dincolo de sacra materie”; „Nu mă vinde trecutului,/ Nu mă da viitorului”) topește în atanorul creației aceleași obsesii, în speranța deșartă a unei purificări izbăvitoare, menite să înalțe ființa dincolo de determinările imediate, perisabile și chinuitoare, ale existenței. Mereu pregătit a se elibera prin actul scrisului de povara acutei sale receptivități față de lume, de a-și exprima opinia asupra faptelor de viață
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
brațul Său, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor. Coborât-a pe cei puternici de pe tronuri și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară deșerți”3. Observați care este locul săracilor și cel al bogaților în Biserică. Încercați să comparați mâncarea din cantinele seminariștilor cu bucătăria etalată în palatele metropolitane de patru sau cinci stele. Unii suferă de ulcer, alții de flatulență. Te întrebi uneori
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
și-au întors ochii, și Eu sunt înjosit de către aceștia. Căpeteniile Ierusalimului în sânul lui sunt ca niște lupi care sfâșie prada; ei varsă sânge și ucid sufletele, ca să-și sature lăcomia. Prorocii lui tencuiesc toate cu ipsos, cu vedenii deșarte și cu prevestiri mincinoase, zicând: „Așa grăiește Domnul Dumnezeu”, când Domnul nu le grăiește nimic. Descriind apostazia poporului ales, plângerile lui Ieremia (4, 11-17) ating un registru mult mai dramatic: Sfârșit-a Domnul mânia, vărsat-a pe deplin urgia aprinderii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mărturisirea nu vrea să convertească, ci doar să rostească de pe acoperiș lucrurile spuse în șoaptă, atunci poate „orgoliul” mărturisirii ne va fi iertat. Așa cum bărbații gâtuiți de patima desfrânării nu se curăță prin misoginism, nici cărturarii înecați în fumul slavei deșarte nu vor vedea lumina Duhului arzându-și scrierile, precum Gogol (atât de prost sfătuit). Aș vrea ca nici un creștin să nu-și îndoaie cerneala cu apă de baltă... În fine. Nu vreau să te conving de nimic, dragă prietene. Aratul
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
tendințe ca trasee periculoase, fără corespondent în Împărăție. Nu putem vorbi de o viață duhovnicească fără să aducem această multiplă ignoranță la tribunalul judecății lui Hristos. Trebuie să tăiem în brazde și ultimul petec de lume semănat cu gândul slavei deșarte; tot ceea ce refuză economia iubirii divine sfârșește în gheena nerecunoștinței. Implacabila denunțare a deșertăciunii nu-și are temeiul într-un pesimism umoral, umbrit de accidentele unei biografii sau impus de circumstanțe istorice nefaste. Deșertăciunea descoperită de Ecleziast ține de radicala
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
am crede că vom asista și la apariția esenței smereniei. Din păcate, rezultatul este contrar. Exhibarea semnelor vizibile ale unei virtuți care ne face, prin excelență, nevăzuți nu ține decât de o păcăleală demonică. Esența acestei înșelări ține de făgăduința deșartă; tiranii, mici sau mari, ai acestei lumi promit întodeauna mai mult decât pot oferi. În acest stadiu, duplicitatea fenomenologică n-a fost depășită. La fel se întâmplă și cu alte gesturi ascetice (i.e., postul). Două persoane pot asuma, cantitativ și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Asceza creștină nu pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
pune în practică un program al ambiției. Scopul ascezei nu este eroismul individualist, ci umilința. Nu satisfacția de sine ne orientează înspre răsăritul renașterii noastre duhovnicești, ci smerenia lui Hristos. Cei obișnuiți să se înalțe dintru slavă deșartă întru slavă deșartă vor descoperi, în plin picaj, că, fără smerenia lui Hristos, parașuta de salvare refuză să se mai deschidă. Cura singurătății blochează recursul la gesticulația mimetică și ne pregătește pentru scufundarea în oceanul Vieții. Ajutat de lumina rugăciunii, sufletul se pornește
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu (Geneză 32). Fără să mai suporte aerul artificial al discuțiilor „savante”, convențiile sociale pline de ipocrizie, cultura hedonistă și foarte indulgentă a „intelectualilor” din exil care uitaseră degrabă suferința celor de acasă, dar mai ales fiind dezgustat de slava deșartă a lumii (pe care i-o oferise deja o carieră artistică plină de succes), preotul Sofronie decide să părăsească Parisul pentru a îmbrățișa viața de rugăciune neîncetată pentru sinele său păcătos și pentru întreaga umanitate: monahismul, în forma sa radicală
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Siluan pentru opt ani de zile, învățând de la acest teolog de statura unui Antonie sau Macarie Egipteanul marea artă a rugăciunii, a contemplației naturale și dumnezeiești. În esență, Sf. Siluan îi predă cheia de înțelegere a existenței monahale, care rămâne deșartă atunci când nu are în vedere porunca iubirii de vrăjmași, căutarea smereniei lui Hristos și, mai ales, rugăciunea pentru lumea întreagă. Desigur, preotul Sofronie își va nutri sufletul și din învățăturile tradiției ascetice a Bisericii Ortodoxe (Patericul, Filocalia), citind cu asiduitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
statură”, Zaheu nu se stingherește să facă un gest propriu copiilor. Uitând de gura cea rea a lumii, Zaheu își asumă rușinea de a se cățăra năpustit în primul copac din cale. Apoi, cu o inimă poate îmbătată de slavă deșartă, Zaheu îl invită la cină pe Oaspetele insolit al Ierihonului. Voia să-și arate grandoarea? Nu putem ști. Adevăratele intenții ale lui Zaheu rămân ascunse scriitorului biblic și deci și nouă. Curajul său a fost însă răsplătit. Iisus îl vede
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că întreaga lume nu-i poate da ceea ce primește de la Hristos. Bucuria de a-L însoți pe Iisus se leagă de sentimentul vinovăției față de cei cu care Domnul s-a înrudit din naștere. Ce făcuse Zaheu înainte, dacă nu promisiuni deșarte? Inima îi era împietrită în capiștea fărădelegilor. Liber, iar nu rob, Zaheu se vânduse pe sine demonilor. Gândurile lui de mărire erau hrana unei imense iluzii. Demonii îl făceau pe bietul Zaheu să creadă că ar poseda cu adevărat vreo
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
E țara adevărului (un nume fermecător), împrejmuită de un ocean vast și furtunos, adevăratul sediu al iluziei, unde multă ceață deasă și multe stânci de gheață care se topesc repede prezintă aspectul înșelător de țări noi, ispitesc continuu cu speranțe deșarte pe navigatorul pornit fără țintă după descoperiri, angajându-l în aventuri la care nu poate niciodată să renunțe și pe care totuși nici nu le poate duce la sfârșit.79 Ca disciplină teoretică ce analizează condițiile cunoașterii prin experiență, metafizica
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
control preoțesc. Este denunțată cu deosebire tendința de a obține asistența și grația divină prin activități de cult, și nu prin efortul de a urca treptele ameliorării morale. Căci situând cultul în centrul vieții religioase, omul se leagănă în speranța deșartă că Dumnezeu îl va face fericit fără ca el să se sforțeze să devină mai bun. O asemenea raportare a omului la Dumnezeu va fi comparată de Kant cu purtarea unui curtean care se străduiește să obțină doar grația monarhului său
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
descifrezi în Terry Lennox cel puțin o parte din trăsăturile eroului-emblemă al lui Fitzgerald, Jay Gatsby. Ca și acela, Lennox și-a pierdut iubita pe când era la război, iar apoi a încercat să ajungă în vârful piramidei sociale în speranța deșartă de a o recuceri. Eileen Wade nu e, însă, Daisy, iubita din roman a lui Gatsby. Chiar dacă Terry o obsedează, chiar dacă înnebunește din cauza lui, ea nu mai are suficientă energie pentru a reveni în trecut. Va trăi, însă, într-un
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
cules în luna Dragonului, și pictată de penelul maestru al acestui mandarin și înalt demnitar din cerescul imperiu al literaturii (...). Cititorii cu gusturi mai fistichii încearcă să găsească în Bietul Ioanide persoane vii, să reconstituie o cheie a romanului: trudă deșartă; singura cheie adevărată e în inima creatorului. Și romanul cel nou al lui G. Călinescu merită un interes mai grav decât atâtea, și o reculegere cutremurată în fața oglindirii unei epoci sângeroase, calvar al poporului nostru. S-a mai întâmplat ceva
Literatura în totalitarism by Ana Selejan () [Corola-publishinghouse/Science/2301_a_3626]
-
părea umflat de necaz. Apoi se Întorcea, Își făcea cruce și se așeza la locul ei unde rămânea Înțepenită până la sfârșit. Deci: biserica Adormirii Maicii Domnului În acea dimineață de iulie. Tămâia ridicându-se cu un miros sfâșietor, ca speranțele deșarte. Înăuntru (afară burnița) miros de lână udă. Umbrelele picurând pe sub strane. Râușoarele de la aceste umbrele scurgându-se pe podeaua neregulată a bisericii noastre prost construite și adunându-se În băltoace. Miros de fixativ, de parfum și de țigări ieftine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]