1,551 matches
-
tendințelor ei negative. Transcenderea negativității este o notă esențială a sentimentului grațios al vieții. Nu este de mirare pentru ce, într-un astfel de sentiment, viața apare mai luminoasă, mai învăluită în raze și în sclipiri. Căci, depășind negativitatea și demonicul pe calea unei armonii de forme și a unei ușurințe pline de ondulații, atinge o stare de armonie plăcută mai repede decât pe căile complicate ale credinței, unde armonia rezultă după contradicții și frământări complexe. Ce diversă e lumea când
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
magic vede totul sub raporturi de echivalență, de aceea, pentru el, orice încercare de individualizare a bolii și de aplicare a unui tratament specific este iluzorie. Magia contestă și neagă tot ceea ce e negativitate în viață, tot ceea ce e esență demonică în dialectica vieții. A avea sensibilitate magică înseamnă a nu pricepe nimic din marile realități dureroase, nimic din ceea ce viața prezintă ca iremediabil și fatal, ca mizerie, destin și moarte. Iluziile magiei neagă ireparabilul din lume, neagă moartea ca realitate
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
oameni entuziaști oferă o imagine mai cuceritoare decât imaginea paradisului, fiindcă tensiunea sublimă și generozitatea radicală întrec orice viziune paradiziacă. Posibilitățile de renaștere continuă, de transfigurare și intensificare a vieții fac din entuziast un om care este permanent dincolo de tentațiile demonice, de frica de neant și de chinurile momentelor agonice. Viața entuziastului nu cunoaște tragicul, fiindcă entuziasmul este singura expresie de viață complet opacă pentru fenomenul morții. Chiar și în grație, o formă atât de apropiată de entuziasm, această necunoaștere, această
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
singura simetrie haotică, lipsită de o excelență formală și de un sens geometric. Dar există în orice vârtej o posibilitate viitoare de formă, precum în haos este o posibilitate de cosmos. Aș vrea să trăiesc la începutul lumii, în vârtejurile demonice ale haosului originar. Să existe în mine posibilități de forme, dar nici una să nu fie realizată și efectivă. Totul să vibreze de o neliniște universală de început, ca o trezire din neant. Nu pot trăi decât la începutul sau la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
infinit nici o direcție nu e mai valabilă decât cealaltă? În spațiu, infinitatea stabilește echivalența direcțiilor, care toate nu pot duce nicăieri, nici una nefiind preferabilă alteia. Infinitul neagă orice posibilitate de a rezolva favorabil problema sensului acestei lumi. Simt o voluptate demonică atunci când mă gândesc la această negativitate și îmi pare chiar bine că lumea n-are nici un sens din cauza infinitului. Și, în definitiv, ce ne mai trebuie atâta sens? Oare nu putem trăi și fără ca lumea aceasta să aibă unul? O
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Senzația prăbușirii în golul exterior, în vidul din afară, este mult mai puțin complicată decât această senzație nebună a prăbușirii în tine însuți. Să-ți dai seama de infinitele tale adâncimi și să le simți chemările, răsunând de o vrajă demonică, este a atinge forma neobișnuită de expansiune centripetă în care centrul ființei se deplasează, într-un joc indefinit, în neantul subiectiv. Neliniștea prăbușirii exterioare n-are farmecul maladiv al neliniștii, al prăbușirii interne. Căci la aceasta se adaugă satisfacția de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ultimelor clipe, să ne învîrtim, halucinați, la viziunea agoniei definitive, a agoniei ultime a universului. Nimic să nu-și mai găsească o rațiune în sine însuși, totul să fie într-o clipă nimic. Și să soarbem nimicul, prinși în vârtejul demonic al clipelor din urmă. Nu este un semn de rezistență, ci de imbecilitate, în faptul că oamenii supraviețuiesc unor încordări organice excesive și unor stări sufletești de limită. Ce rost mai are să trăiești după asemenea tensiuni, ce rost mai are
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
și mai mare intensitate. Numai într-o vitalitate neliniștită poate apărea paradoxul organic al pesimismului. Cum rezistențele vieții se reduc și scad progresiv, în conștiința omului se reflectează dureros acest proces de intrare în moarte. Nu devii pesimist - un pesimist demonic, elementar, bestial și organic - decât după ce viața, în lupta disperată împotriva depresiunilor, nu s-a ales decât cu înfrîngeri. Atunci apare în conștiința omului destinul ca formă a ireparabilului, a acelui ireparabil pornit din esența lumii ca pentru a ne
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Atunci apare în conștiința omului destinul ca formă a ireparabilului, a acelui ireparabil pornit din esența lumii ca pentru a ne arăta, mai dureroase și mai apăsătoare, zădărniciile acestei vieți. Trebuie, într-adevăr, să te fi luptat mult cu forțele demonice și negative ale vieții pentru a ajunge la conștiința ireparabilului, care nu face din ireversibilitatea vieții decât o cale spre moarte, o evoluție care nu e, în fond, decât o disoluție. Să poți spune după fiecare experiență de viață: niciodată
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
o perioadă de cultură egipteană. Epocile trăiesc numai întru cât simțim nevoia să ne legănăm în ele. Simpatia noastră profundă trezește din ele ceea ce a fost devenire. De aceea toată înțelegerea istorică încearcă să îndulcească ireparabilul devenirii, să atenueze opera demonică a timpului. Trecutul este numai prin slăbiciunile noastre retrospective. CAP. IV Război și revoluție Există națiune care să nu fi făcut războaie? Toate națiunile au făcut războaie, chiar dacă unele nu le-au vrut și nu le-au dorit. Națiunile mari
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
gând să le înfăptuiască. Nu le e de ajuns că semnalizează până și amănunte ridicole, că unul a tăcut, că altul a râs, că un al treilea a plâns... — Sau că ucid copii nevinovați pentru a chema în ajutor puterile demonice, îl întrerupe Livia cu acreală în glas. Augustus îi mătură argumentul cu o fluturare a mâinii: — Ori de câte ori am avut ocazia am condamnat atare înșe lăciuni vrăjitorești venite de la... Se bâlbâie încurcat: — ...ăla al persanilor, cum naiba îl cheamă? ...Zoroastru. Da
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
familiei o tăbliță de plumb pe care era scrijelit un blestem la adresa... Șovăie. — La adresa cui? — Era menționat un avocat. N-a înțeles bine, dar crede că tatăl lui e cel blestemat să fie supus după moarte chinurilor a opt puteri demonice. Augustus se obține să nu zâmbească. Lasă, dragă, să se vadă moșneagul mort mai întâi, că, după aia, prostiile astea pământești n-au nici o importanță pe lumea cealaltă. Se preface că o liniștește, când de fapt o ațâță cu bună
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
atunci, pe hârtie termică, așa cum se folosea În anii aceia. Erau, În realitate, două texte, primul cu rânduri dese, ocupând prima jumătate a paginii, iar al doilea Împărțit parcă În mici versete mutilate... Primul text era un fel de litanie demonică, o parodie de limbă semitică: Kuabris Defrabax Rexulon Ukkazaal Ukzaab Urpaefel Taculbain Habrak Hacoruin Maquafel Tebrain Hmcatuin Rokasor Himesor Argaabil Kaquaan Docrabax Reisaz Reisabrax Decaiquan Oiquaquil Zaitabor Qaxaop Dugraq Xaelobran Disaeda Magisuan Raitak Huidal Uscolda Arabaom Zipreus Mecrim Cosmae Duquifas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
distanță?” „Ia te uită, ia te uită. E grozav Casaubon al nostru. Știință și magie mergând braț la braț, ai? Mare idee. Atunci să-i dăm bătaie, mai scoate din dinamurile astea dezgustătoare și bagă mai mulți Mandrake. Ceva invocații demonice, acolo, pe fond auriu.” „N-aș vrea să exagerez. Aceasta e miraculoasa aventură a metalelor. Ciudățeniile sunt bine venite numai dacă se potrivesc contextului”. „Miraculoasa aventură a metalelor trebuie să fie mai Întâi istoria erorilor ei. Punem o frumoasă bizarerie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
un bestseller. Și despre ce anume e vorba? Despre o biserică gnostică de pe lângă Torino. Veți fi știind dumneavoastră cine sunt gnosticii ăștia...” Ne opri cu un semn al mâinii: „Nu contează, mi-e de-ajuns să știu că au ceva demonic... Știu, știu, poate o iau prea În grabă, dar nu vreau să vorbesc ca dumneavoastră, vreau să vorbesc ca Bramanti ăla. În momentul ăsta sunt editor, nu profesor de gnoseologie comparată, sau ce-o mai fi. Ce anume am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
Eu nu răspund. — Am dreptate? — Nu știu. Și chiar nu știu. De luni de zile dau vina pe Linda. Am izbutit performanța de a o Învinui pentru fiecare lucru rău care mi s-a Întîmplat, i-am construit o imagine demonică, de stăpînă peste o familie anormală și Îngrozitoare, dar acum că Emma, cea Încîntător de apropiată de mine, stă la masa din bucătăria mea, nu mai știu ce să cred. Nu vreau să recunosc asta, nu În fața Emmei, dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de teatru. De fapt, erau mereu aceleași personaje și purtau măști tocmai pentru ca publicul să își dea seama despre ce personaj este vorba. - Mă întrebam de ce se numește comedie, spuse Sachs, care își oprise privirea pe o mască mai degrabă demonică. - S-ar numi mai degrabă comedii negre. Arlecchino nu era tocmai o figură eroică. Nu avea niciun fel de simț al moralității. Îi păsa doar de mâncare și de femei. Apărea și dispărea; aveai senzația că tot timpul se furișează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
nou. Dar atunci îi răsunară în minte cuvintele mentorului său, după ce făcuse o greșeală pe scenă pe vremea când era doar un copil, o greșeală care ar fi putut fi hotărâtoare pentru performanța acestuia. După spectacol, iluzionistul bărbos cu figură demonică îl luase deoparte. Își aminti cum îl podidiseră lacrimile și cum nu-și putuse ridica privirea din pământ. Fusese întrebat atunci: - În ce constă iluzionismul? - În știință și logică, fu răspunsul instantaneu al lui Malerick. Mentorul își îndopase discipolii cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
studiază sub îndrumarea mea de un an deja. Urmează să vă arate unele din cele mai ezoterice numere de magie din câte există: o parte ale mele și o parte ale ei. Nu fiți surprinși, spuse el cu o privire demonică în ochi, privire care părea ațintită la Rhyme, sau șocați de ceea ce veți vedea astăzi. Și acum, doamnelor și domnilor... Kara. Rhyme luase decizia de a folosi și acest prilej în scopuri științifice. Îi plăcea foarte mult să priceapă metoda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
misogin. Am oroare însă de un fel de psihologism de doi bani sau de idealizări penibile. De aceea întruchipez într-un personaj feminin obscuritatea și necunoscutul care vor scăpa mereu bărbatului și care tocmai de aceea pot îmbrăca un aspect demonic, infernal. Dar, evident, este și aceasta o manieră de care trebuie să fii conștient ca să nu te repeți, fiindcă - o altă confesiune - nu-mi place manierismul. Niculina Manciu nu este așadar o vagaboandă oarecare, ci o călăuză întru beznă, bezna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
cunoscută, are deja vechime și, desigur, o morală. Dave Mustaine pare un personaj damnat al rockului. Damnat nu prin ceea ce a oferit lumii, ci prin ceea ce i-a fost dat să sufere cu titlu personal. Muzica lui n-are nimic demonic, nu răstoarnă tipare și formule învechite, cum face, de exemplu, dodecafonismul. Suspectată de legături cu Necuratul, muzica Megadeth a pus sub ochiul opac al consumatorului bovin bubele unei societăți nemiloase. Minciuna, ura, crima, câte alte anomalii, fără de care societatea poate
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2166_a_3491]
-
de nici un fel. Păcat. Va trebui să aștepte. Cam o oră mai târziu, servirea mesei se termină și ducem ceaiurile și cafelele. —Ceai? O, Doamne, parcă simt că prima femeie o să mă enerveze pe tot parcursul zborului. Are o privire demonică. —E decofeinizat? se răstește ea. Da, îi spun. Desigur că nu e, dar, la naiba, nu o să-și dea seama de diferență, nu? Ceai decofeinizat pe naiba! În sfârșit, a venit timpul pentru pauza mea. De-abia aștept. Sunt sigură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2278_a_3603]
-
fier, ștampile poștale de plută, ștampile poștale „Drapel“, ștampile poștale „Evantai“, ștampile poștale „Inimă“, ștampile poștale „Negative“, ștampile poștale „Mute“, ștampile poștale „Petrecute“, ștampile poștale „Prima zi“, ștampile poștale „Roată de ceas“, ștampile poștale „Roată de moară“, ștampile „Ucigașe“... Ștampilograf demonic și divin, bătrânul Dosto ne-a aplicat în carne vie, ștanțându-ne pe viață, Ștampila de cristal a lui Kirillov!!! BUCUREȘTI FAR WEST Reclamă vie Daniel CRISTEA-ENACHE Cam de două săptămâni, m-am transformat într-o reclamă vie. Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
a „înțelegerii”, pentru a 20 încununa „furtuna lui de patimi” (Scrisoarea V) cu aureola duratei. Romanticul crede cu obstinație în posibilitatea spiritualizării iubirii, a înălțării ei la rang de cunoaștere purificată de balastul senzual; în locul dorinței carnale se instalează „dorul demonic” (Scrisoarea V). Este vorba de un act unilateral, de neînțeles pentru ea, dar necesar în actul de cunoaștere a Sinelui: „Ea nici poate să nțeleagă că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după dulcile
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
reducere la esențe”, ce presupune o dublă deschidere: spre mitic și spre biografic. 3. Iubita anonimă În poemele publicate în timpul vieții, ca și în creațiile de atelier, scriitorul convoacă o serie de modele umane, masculine și feminine: poetul, regele, revoltatul demonic (revoluționarul), savantul, magul, ascetul (călugărul), iubita, mama. Femeia iubită este o ființă angelică și/sau demonică (Venere și Madonă, Înger de pază etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]