2,071 matches
-
pe tabla șantierului imaginea exploziei. Începu cu bomba, o mică bombă artizanală, realizată În conformitate cu instrucțiunile dintr-un manual descărcat de pe internet, asamblând bucăți ce păreau inofensive. Bomba era neagră. Localul Îl făcu roșu - ca flăcările, amenințătoarele limbi de foc ce devorau firma. Chiar și câinele fu roșu, urlând la o lună neagră, cu limba scoasă. În cele din urmă se desenă pe el. Un tânăr slăbănog, acoperit de părul ce-i cădea pe spate. Se Înfățișă albastru. Apoi Își scrise mesajul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
niște miraje În fumul mașinilor. Fațadele blocurilor erau acoperite de eczeme de balcoane și ghivece. Camionul de gunoi care Înșfacă hămesit tomberoanele verzi, le ține o clipă ridicate ca pe niște bucățele de mâncare În fața gurii sale căscate - apoi le devorează conținutul și Îl digeră În pântecele lui uriaș. Semafoare verzi și pancarte galbene, autobuze În manevră, autobuze oprite la peroane. Case de bilete automate, dar care nu funcționează niciodată. ROND CORNELIA. Capăt de linie. Coborâră. Un fluviu de oameni se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
din ruloul care se umezea pe marginea chiuvetei. Gura mea, Dumnezeule, și nu era corect. Nu astăzi. Vineri după-amiaza mergea să-i țină companie generalului Ziliani. Era convalescent după o apoplexie. Îi citea romanele lui Salgari pe care el le devorase În tinerețe. Copiii lui credeau că trăgea să moară. Însă generalul considera că are o voce deosebit de senzuală și scrisese pe tăbliță cu singura mână disponibilă, că prefera să trăiască deoarece nimeni nu-i garanta că ar fi lăsat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
seama. Cinară la McDonald’s-ul din Piața Spania, Îngrămădiți În jurul unei măsuțe de pe colț, sub lumina generoasă care evidenția bronzul fals al lui tati - folosea o cremă specială, căci nu avea răbdare nici măcar să stea liniștit sub lămpile autobronzante. Devorară hamburgerii unși de ketchup și Înecați În Coca-Cola. Își fripseră buzele cu plăcinta de mere fierbinte. Acum nu mai era străinul agresiv cu ochi ciudați care Îi răpise din sala de sport și de la petrecere. Și nici nu mai era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Înfățișări amenințătoare, neliniștitoare. Antonio se chinui să descopere conturul lui Kevin pe divan. Ecranul televizorului transmitea În Încăpere o lumină rece, albăstruie. Pe pereții goi, umbrele lor gesticulau, se ridicau spre tavan, se amestecau una cu alta, păreau că se devorează și se anulează, iar apoi se despărțeau. Diforme, exagerate, Înfiorătoare, dansau un dans mut și de neînțeles. Umbra mică a copilului. Umbra lui. Umbra pistolului. De umbrele acelea avu o teamă fără nume, nesfârșită. Kevin Îi făcu semn să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ocrotitor. Să visez fiecare strop de iubire sub protecția pomilor, a florilor, a ierbii ude, a parfumurilor misterioase, a cerului divin, a sufletelor muribunde și a celor victorioase. Am închis ochii și am visat, fiindcă lumea noastră, lumea care ne devorează sufletele, ni le răpește și ni le torturează, le face să zbiere, să țipe, nu exista. Se pierde printre frumusețile paradisului, își pierde întreaga culoare până la ultimul picur în lupta cu tabloul cromatic creat de paradisul pierdut. Creat de acest
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mine. I-am blestemat pe toți. Cu mirosul sângelui bărbatului meu încă în nări, am spus numele fiecăruia și am invocat puterile fiecărui zeu și ale fiecărei zeițe, ale fiecărui demon și ale furtunilor, să-i distrugă și să-i devoreze: fiii mamei mele Lea, fiul mamei mele Rahela, fiii mamei mele Zilpa și fiul mamei mele Bilha. Sângele lui Shalem era incrustat sub unghiile mele și nu simțeam nici un strop de milă pentru nici unul dintre ei. - Fiii lui Iacob sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
acolo să văd, i-aș fi râs în față când animalele pentru sacrificiu îi fugeau de pe altar și chiar și câinii îl părăsiseră. Nu merita nimic mai blând decât agonia de a ști că fiul său Iosif ar fi fost devorat de animale sălbatice. Dacă Ruben m-ar fi găsit la porțile Salemului, aș fi fost acolo ca să-i fac Rahelei înmormântarea pe care ar fi meritat-o. Rahela a murit pe drum, pe drumul pe care Iacob fugise ca să scape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
și atunci regele a trimis după Stick și l-a pus să-i tălmăcească un vis care îl bântuiau de luni de zile. Nu era un vis greu de înțeles, dacă mă întrebi pe mine, a zis Shery. Pești grași devorați de un pește schilod, vaci grase călcate în picioare de vaci slabe și apoi șapte paie de grâu care erau scuturate până rămâneau doar șapte paie goale. Orice fals magician care scoate păsări de sub coșuri pe la piață ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
imagina că peștele, ieșind din când În când la suprafața apei ca să Înghită aer, zărește preț de câteva secunde o lume aeriană, complet diferită - paradiziacă. După aceea, firește, trebuie să revină În universul lui de alge, În care peștii se devoră. Dar timp de câteva secunde a avut intuiția unei lumi diferite, perfecte - lumea noastră. În seara de 15 iulie, Îi telefonă lui Bruno. Pe un fundal de jazz cool, vocea fratelui său vitreg emitea un subtil mesaj aluziv. Bruno era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
Televiziunea Îl interesa mai puțin. Urmărea totuși, cu inima strânsă, emisiunea săptămânală Viața animalelor. Gazelele și căprioarele, mamifere gingașe, Își trăiau zilele sub teroare. Leii și panterele trăiau Într-o abrutizare apatică traversată de scurte explozii de cruzime. Ucideau, sfâșiau, devorau animalele mai slabe, bătrâne sau bolnave; apoi recădeau Într-un somn stupid, deranjat doar de atacurile paraziților ce-i consumau din interior. Unii paraziți erau atacați de paraziți și mai mici; aceștia din urmă erau, la rându-le, teren de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
era gura de evacuare a pâlniei. Căpățâna Îi fusese despicată În două, În plan vertical; totuși, partea rămasă, așezată În iarbă, continua să fie conștientă. Știa că furnicile aveau să pătrundă Încetul cu Încetul În materia cervicală pentru a-i devora neuronii; va cădea atunci Într-o inconștiență definitivă. Pentru moment, ochiul său unic cerceta orizontul. Suprafața ierboasă părea că se Întinde la nesfârșit. Sub un cer de platină, roți dințate uriașe se Învârteau În sens invers. Era martor, poate, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
exorbitați de dorință. Se trezea noaptea, străbătea Parisul pe jos, se oprea pe terasele cafenelelor, pândea În fața discotecilor. Nu știa să danseze. Îl tortura o erecție permanentă. Avea senzația că Între picioare are o bucată de carne asudată și putredă, devorată de viermi. De mai multe ori, Încercă să agațe fete pe stradă; se alese doar cu umilințe. Noaptea, se privea În oglindă. Părul lipit de craniu din cauza sudorii Începea să se rărească; pe sub cămașă i se vedeau cutele burții. Începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
societatea erotico-publicitară În care trăim Încearcă să organizeze dorința, să dezvolte dorința În proporții nemaivăzute, menținând totodată satisfacerea În domeniul sferei private. Pentru ca societatea să funcționeze, iar competiția să continue, trebuie ca dorința să sporească, să se extindă și să devoreze viața oamenilor. Își șterse fruntea, epuizat; nu se atinsese de mâncare. — Există corective, mici corective umaniste..., spuse Încet Bruno. Mă rog, lucruri care să le permită oamenilor să uite moartea. În Minunata lume nouă e vorba de anxiolitice și antidepresive
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
de la Shannon. Avionul zbura deasupra mării, soarele aprindea suprafața apei; valurile semănau cu niște viermi ce se Încălecau și se răsuceau pe o distanță enormă. Sub imensa peliculă de viermi, știa, moluștele Își zămisleau propria carne; pești cu dinți ascuțiți devorau moluștele, fiind apoi devorați de alți pești, mai mari. Adesea adormea, avea coșmaruri. Când se trezea, avionul zbura deasupra câmpiei. Între vis și trezie, se mira de culoarea uniformă a câmpurilor. Câmpurile erau brune, uneori verzi, Însă Întotdeauna terne. Periferia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
deasupra mării, soarele aprindea suprafața apei; valurile semănau cu niște viermi ce se Încălecau și se răsuceau pe o distanță enormă. Sub imensa peliculă de viermi, știa, moluștele Își zămisleau propria carne; pești cu dinți ascuțiți devorau moluștele, fiind apoi devorați de alți pești, mai mari. Adesea adormea, avea coșmaruri. Când se trezea, avionul zbura deasupra câmpiei. Între vis și trezie, se mira de culoarea uniformă a câmpurilor. Câmpurile erau brune, uneori verzi, Însă Întotdeauna terne. Periferia pariziană era cenușie. Avionul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
tailandez e absolut divin ! Pe șest, iau și eu unul din teanc și mușc. Să dea naiba dacă n-are dreptate. E bun. Chiar dacă o zic chiar eu. Pe la două jumate, sunt iar singură în bucătărie, Trish și Eddie au devorat peste jumătate din sandvișuri, și acum au ieșit. Nathaniel s-a întors în grădină. Iar eu mă plimb nervoasă încoace și-ncolo, jucându-mă cu o lingură, uitându-mă la ceas din jumătate în jumătate de minut. Arnold trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și vin cu el în bucătărie, exact în clipa în care feliile de pâine sar din prăjitor. Asta da viață. Mă așez lângă fereastră, crănțănind din pâinea prăjită, sorbind din cafea și răsfoind ziarul alene. În cele din urmă, după ce devorez trei felii, două cești de cafea și toate secțiunile de duminică, îmi întind brațele cu un căscat uriaș și mă uit la ceas. Nu-mi vine să cred. E abia opt fără patru minute. Ce-o fi cu mine ? Parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Doar așa, ca să văd și eu cum e... — ... Întîlnirea romantică perfectă ar Începe cu apariția, ca prin minune, a unei șampanii pe masă... — ... pur și simplu am clacat și mi-am cumpărat o cutie imensă de Înghețată Häagen-Dazs și am devorat-o pe toată, și Lissy habar n-a avut... Nu mai sînt atentă la nimic din jurul meu. Pentru mine, lumea nu mai Înseamnă decît străinul de lîngă mine, eu și gura mea, care Îmi revarsă cele mai intime gînduri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
carne ca oricare altă carne».” Și, Într‑adevăr, autorul vorbea mai mult decât era necesar despre aroma apetisantă. Vânătorii Îl asiguraseră că dacă ei ar fi fost cei Învinși, vrăjmașii i‑ar fi fript la fel și i‑ar fi devorat. La noi, ar fi fost o chestiune de rațiune. La ei era un fapt de viață. Jungla nu abundă În vânat. Vânătorii adeseori ajung vlăguiți de puteri În căutarea de hrană. Americanul Își continua speculațiile ilustrând cu Leningradul În zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
el. N-o purtam niciodată în prezența lui. I-am dat explicațiile necesare, i-am arătat și emblema de pe prăselele pumnalului. Emblema, argint pe lemn de nuc, reprezenta un vultur american, care în ghearele labei drepte strângea o svastică și devora un șarpe din ghearele labei stângi. Șarpele voia să reprezinte comunismul evreiesc internațional. În jurul capului, vulturul avea treisprezece stele, reprezentând primele treisprezece colonii americane. Eu desenasem inițial schița emblemei și deoarece nu desenez prea bine, în loc de stelele în cinci colțuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
națională a României, pe când Ceaușescu își luase avântul acela nemaipomenit. A participat și el la câteva expoziții omagiale, „Celui mai iubit fiu -inima plasticienilor“, fără a se face remarcat. Alții erau abonați la marile cârnățării. Veniseră ăștia noii, carnaserierii, care devorau totul în numele noului umanism promovat de secretarul general. Se răsuci și privi spre capătul cozii de lângă el, unde se așezase Aspasia. Nu o mai zări. Era ferm convins că-și face și radiografie. Nu vii la laborator numai pentru coprocultură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
-i adreseze câteva cuvinte de răspuns la salut. De altfel, nu prea erau mulți cei dornici să-l aboredze. Mai toți îl ocoleau, zorind pasul când îl întâlneau. Se temeau parcă să nu fie înghițiți de prozator, pur și simplu devorați dintr-o simplă privire, o ridicare din sprânceană sau dintr-o mișcare mai nervoasă a burții. Cu mulți ani în urmă, înainte de evenimentele din acel decembrie de pomină, un important critic din București, după ce stătuse două săptămâni la casa de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
să stabilesc dacă era bine să mă las copleșit de o asemenea stare. Poate că ar fi trebuit s-o iert. În fond, și eu mă cuibărisem din răzbunare la domnișoara Kreuz. Însă freamătul acela dinăuntru mă înviora și mă devora, era o plăcere care răscumpăra toată viața mea plicticoasă. Îmi doream, mai mult ca orice, să șterg cu buretele cea mai mică amintire a invitaților din seara de la Mintzi. Pânda morții lor a devenit astfel o pasiune. Cercetările m-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
schiță și el un salut. Calomfir îi înregistră pe profesorii Stănciulescu, Popa și Nistor și pe asistenții acestora, buni prieteni și confidenți. Până și Paltonaru venise, însoțit de secretar. Era, desigur, un eveniment deosebit de important. Camere video mobile și fixe devorau momentul, blitzuri albe se declanșau fără oprire. O fată cu părul strâns în coc îi înmână o mapă fără ca el să știe de ce. Mulțumi frumos și o puse pe masa cu microfon. Lângă el, la masă, așezați pe scaune, ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]